ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.03.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 614/2022

HOTĂRÂRE
15.03.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 614/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 15 martie 2022

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă sub nr. x/2020 la data de 16 martie 2020, A. S.R.L., reprezentată de B., reprezentată de C., în calitate de reprezentant permanent al administratorului persoană juridică, în contradictoriu cu D.., în calitate de administrator judiciar al E. S.A., comitetul creditorilor E. S.A. - în reorganizare - format din: F. S.A., G. S.R.L., H. S.A., I. S.A., J. S.A., în temeiul art. 59 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, a formulat contestație împotriva măsurilor administratorului judiciar, prin care în mod netemeinic și nelegal a dispus descalificarea A. S.R.L. privind oferta înscrisă la licitația organizată în data de 06.03.2020 pentru valorificarea activului imobiliar "K.", solicitând anularea, în parte, a procesul-verbal de descalificare nr. x/06.03.2020, în ceea ce privește măsura descalificării A. S.R.L.; să constate că, față de măsura legală și temeinică de descalificare a L. S.R.L., A. S.R.L. este singurul ofertant calificat la licitație; subsecvent admiterii primelor două capete de cerere, să anuleze procesul-verbal de licitație nr. x din 06 martie 2020 și să oblige administratorul judiciar să încheie un proces-verbal de licitație în care să o declare câștigătoare a licitației pentru un preț egal cu oferta, respectiv la prețul de pornire al licitației, în valoare de 33.595.000 euro.

De asemenea, în temeiul art. 59 alin. (7) din Legea nr. 85/2014 a formulat și a depus cerere de suspendare a procedurii de valorificare a activului imobiliar "K.", compus din teren intravilan în suprafață totală de 62.491 mp, cu construcții industriale și anexe a acestor construcții, situat în București, B-dul x nr. 2, sector 6 (fosta M.), până la soluționarea definitivă a prezentei contestații.

Prin sentința civilă nr. 2960 din 6 august 2020, Tribunalul București, secția a VII-a civilă a admis excepția inadmisibilității cererii formulate de către contestatoarea A. S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea S.C. E. S.A. și cu intimații D.., F. S.A., G. S.R.L. - MEMBRU AL COMITETULUI, H. S.A. - MEMBRU AL COMITETULUI CREDITORILOR, I. S.A. - MEMBRU AL COMITETULUI CREDITORILOR, J. S.A. și L. S.R.L.

A respins capetele de cerere privind constatarea de către instanță a calității contestatoarei de unic ofertant calificat la licitație și obligarea administratorului judiciar la încheierea unui proces-verbal de licitație în care să declare contestatoarea câștigătoare, ca inadmisibile.

A respins celelalte capete de cerere ale contestației formulate de contestatoarea A. S.R.L., astfel cum au fost precizate, ca neîntemeiate.

A obligat contestatoarea să plătească administratorului judiciar D.. suma de 28.790,27 RON, onorariu avocat.

Împotriva sentinței primei instanțe, contestatoarea A. S.R.L. a declarat apel.

Prin încheierea de ședință din 19 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă cererea de intervenție principală formulată de petenta N. în apel.

Împotriva acestei încheieri, N. a declarat recurs, solicitând casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, în vederea rejudecării admisibilității în principiu a cererii de intervenție.

În motivarea recursului, recurenta expune situația de fapt și susține că încheierea recurată este nelegală, în raport de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În acest sens, recurenta arată că respingerea cererii de intervenție principală formulată a fost determinată de faptul că A. S.R.L. s-a opus acestei cereri.

Sub un prim aspect, recurenta apreciază că, în ciuda opoziției A. S.R.L., sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 62 alin. (3) Cod procedură civilă, raportat la faptul că celelalte părți nu s-au opus, iar poziția apelantei nu poate fi valorificată atât timp cât este în contradicție cu un asociat ce deține 50% din cota de participare la beneficii și pierderi.

Astfel, potrivit recurentei, o societate este tributară voinței asociaților și nu poate avea poziționări contrare acesteia.

Sub un al doilea aspect, recurenta susține că instanța de apel nu s-a raportat și la faptul că cererea de intervenție principală formulată respectă condițiile de formă impuse de C. proc. civ., la faptul că a demonstrat existența unui interes legitim, născut, actual, personal și determinant în promovarea acestui demers legal, respectiv la faptul că există o legătură între cererea sa și obiectului litigiului dedus judecății.

În raport de prevederile art. 61 Cod procedură civilă, recurenta apreciază că, în cauză, condițiile de admisibilitate în principiu a cererii de intervenție în interes propriu sunt îndeplinite.

Astfel, interesul său în prezenta cauză este dat de calitatea de asociat și, totodată, de creditor al societății apelante, fiind evident că intrarea în patrimoniul apelantei a imobilului duce la o sporire a valorii societății.

Totodată, recurenta susține că, în calitate de asociat și finanțator al apelantei, urmărește apărarea unui drept propriu, tinzând să își conserve un drept patrimonial, ca urmare a admiterii cererii de intervenție și a admiterii cererii de chemare în judecată, drepturile apelantei fiind valorificate, producându-se o mărire a patrimoniului acestei părți, cu consecințe financiare directe în favoarea N..

Mai precizează recurenta că, separat de dreptul său de a valorifica creanțele deținute, prin prezenta cerere, intenționează să prevină un prejudiciu generat de indisponibilizarea sumelor înaintate pentru finanțarea acestui demers.

În concluzie, recurenta consideră că pentru asigurarea posibilității de a asigura apărarea dreptului său de creanță, este necesară admiterea în principiu a cererii de intervenție principale, care este formulată în directă legătură cu pretenția dedusă judecății.

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 61 și urm., art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.., precum și pe orice alte prevederi legale invocate anterior ori aplicabile în cauză, în vederea justei soluționări a cererii.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei E. S.A. la 10 februarie 2022, intimatei J. S.A. la 9 februarie 2022, intimatei A. S.R.L. la 10 februarie 2022, intimatei SNGN I. S.A. la 11 februarie 2022, intimatei O. S.R.L. la 10 februarie 2022, intimatei G. S.R.L. la 15 februarie 2022, intimatei H. S.A. la 11 februarie 2022, intimatei F. S.A. la 11 februarie 2022 și intimatei D.., administrator judiciar al E. S.A. la 10 februarie 2022 .

Intimata D.., administrator judiciar al E. S.A. a depus întâmpinare la 8 martie 2022, prin care a solicitat amendarea recurentei în temeiul art. 12 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 187 pct. 1 lit. a) și art. 190 C. proc. civ., precum și respingerea, ca nefondat, a recursului, la care a anexat înscrisuri.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei prin poștă electronică la 9 martie 2022 .

Recurenta nu a depus răspuns la întâmpinare.

Recursul de față este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prealabil, se impune a se arăta că, deși recurenta a invocat în susținerea cererii și motivul de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în susținerea cererii nu a expus critici care vizează încălcarea sau aplicarea greșită de către instanța de apel a normelor de drept material, ci încălcarea prevederilor art. 61 și a art. 62 alin. (3) C. proc. civ., așadar a normelor de procedură. Aceste critici se circumscriu motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din această perspectivă urmând a fi efectuată analiza acestora.

Motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cuprinde, cu excepția regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent dacă aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări.

O primă critică invocată de recurent în susținerea acestui motiv de recurs vizează faptul că instanța a încălcat regulile de procedură prevăzute de art. 61 și art. 63 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 62 Cod procedură civilă, "(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare. (2) Intervenția este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta. (3) Intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți".

Cererea de intervenție principală este o veritabilă cerere de chemare în judecată, îndreptată împotriva părților inițiale, prin care un terț solicită introducerea sa în proces, pentru a i se recunoaște sau stabili un drept propriu.

Reiese, așadar, că legiuitorul a stabilit că, pentru a fi admisă în principiu o cerere de intervenție principală, aceasta trebuie să fie formulată, in limine litis, în fața primei instanțe, până la închiderea dezbaterilor asupra fondului, iar în apel, admisibilitatea, în principiu, a acesteia este condiționată de existența unui acord expres al părților în acest sens.

În lipsa acordului expres al părților în apel, cererea de intervenție principal apare ca inadmisibilă.

În raport de prevederile mai sus enunțate, reiese că în mod legal curtea de apel a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de intervenție principală formulată de N., reținând că apelanta- contestatoare A. S.R.L. și-a exprimat în mod expres poziția de respingere a formulării unei astfel de cereri în apel.

Argumentul recurentei în sensul că opoziția apelantei nu poate fi valorificată, în condițiile în care deține calitatea de asociat cu o cotă de participare la beneficii și pierderi în cadrul A. S.R.L. de 50%, iar societatea nu poate avea o poziție contrară voinței asociaților, nu poate fi reținut.

Înalta Curte arată că deținerea de către recurentă a calității de asociat majoritar în cadrul societății A. S.R.L. nu reprezintă o critică de nelegalitate, personalitatea juridică a unei societăți fiind distinctă de personalitatea juridică a asociaților sau a acționarilor săi.

Mai mult decât atât, în acest cadru procesual nu poate fi verificat modul în care s-a format voința societății A. S.R.L. cu privire la opunerea la formularea cererii de intervenție principală în apel.

Înalta Curte mai reține că, întrucât a constatat că nu este îndeplinită condiția existenței acordului tuturor părților, în mod corect instanța de apel nu a mai analizat condițiile prevăzute de art. 61 C. proc. civ., critica de nelegalitate invocată de recurentă sub acest aspect fiind străină de considerentele instanței de apel ce au justificat soluția atacată.

Totodată, Înalta Curte urmează a respinge cererea de amendare a recurentei, cât timp aceasta nu a făcut decât să uzeze de o cale de atac reglementată de lege, iar intimata D.., administrator judiciar al E. S.A., nu a dovedit că ar fi urmărit un alt scop decât acela de reformare a încheierii. Prin urmare, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ.

Față de considerentele ce preced, potrivit art. 496 alin. (1) Cod procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul, ca nefondat.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta N. împotriva încheierii de ședință din 19 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 martie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-05-11
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1122/2021
Ședința publică din data de 11 mai 2021 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 16.03.2020 pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă sub nr. x/2020 contestatoarea A. S.R.L
ÎCCJ 2022-09-20
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1647/2022
Ședința publică din data de 20 septembrie 2022 Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a VII-a civilă, la data de 16 martie 2020, s
ÎCCJ 2023-12-07
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2592/2023
Ședința publică din data de 7 decembrie 2023 Asupra recursului civil de față; Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele: A.Obiectul acțiunii introductive. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția
ÎCCJ 2022-06-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1548/2022
fov, secția Civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, invocată de pârâta-reclamantă, c
ÎCCJ 2022-02-01
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 205/2022
Ședința publică din data de 1 februarie 2022 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 27 septembrie 2016 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr.
Sursă