ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1583/2021

Ședința publică din data de 22 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 21.09.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta B. S.A. și intervenientul C., solicitând obligarea pârâtei la plata daunelor materiale în cuantum de 5.000 euro (25.000 RON echivalent în RON, calculat la cursul valutar din 03.05.2016); despăgubiri nepatrimoniale în cuantum de 120.000 euro (500.000 RON echivalent în RON, calculat la cursul valutar din 03.05.2016); actualizarea sumelor cu dobânda BNR din momentul producerii riscului asigurat (03.05.2016) și până la momentul plății efective a indemnizației de către pârât; indexarea cu rata indicelui de inflație de la data producerii accidentului rutier și până la data plății.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 27 alin. (1) și urm. C. proc. pen., art. 1381 și urm. C. civ., art. 3, art. 9, art. 43, art. 49, art. 50 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, art. 1 alin. (2), art. 24 alin. (2) lit. b), art. 26, art. 43, art. 49 pct. 1 din Ordinul CSA nr. 14/2011 modificat și completat prin Ordinul CSA nr. 2/2015, decizia nr. 1/2005 a ICCJ, decizia nr. 29/2009 a ICCJ - Secțiile Unite pronunțată în dosarul nr. x/2009, art. 29 alin. (1) lit. i), f) din O.U.G. nr. 80/2013 rap. la art. 20 alin. (8) C. proc. pen.

Prin sentința civilă nr. 746 din 21.03.2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 896,36 RON, reprezentând daune materiale și suma de 50.000 RON, reprezentând daune morale, sume ce se vor reactualiza de la data introducerii acțiunii - 19.09.2017 - cu indicele de inflație la data plății efective; a obligat pârâta la plata dobânzii legale aplicabile sumelor sus menționate de la data introducerii acțiunii - 19.09.2017 și până la data plății efective a acestora; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2.300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată cuprinzând onorariu de avocat în sumă de 2.000 RON și taxă de timbru în sumă de 300 RON; a obligat pârâta să plătească către stat suma de 1.822,92 RON, reprezentând taxă judiciară pentru care reclamanta a fost scutită, ca urmare a admiterii cererii de ajutor public judiciar, taxă de timbru raportată la valoarea pretenției admise.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta B. S.A, solicitând schimbarea, în parte, a hotărârii, în sensul înlăturării dispozițiilor privitoare la obligarea B. la plata daunelor accesorii de la data introducerii acțiunii - 19.09.2017.

Prin decizia civilă nr. 288 din 18 mai 2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâtei și a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 2.000 RON către intimata-reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Prin încheierea din 29 iunie 2020, pronunțată în camera de consiliu, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins, ca fiind lipsită de obiect, cererea de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul deciziei civile nr. 288/18.05.2020, formulată de petentele B. S.A. și A..

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta B. S.A, solicitând casarea deciziei atacate și, pe cale de consecință: respingerea dispozițiilor hotărârii atacate, atât cu privire la obligarea recurentei la plata accesoriilor de la data introducerii cererii de chemare în judecată (19.09.2017), nu de la data comunicării cererii către B. (05.05.2018), cât și cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON, dată fiind lipsa culpei procesuale; având în vedere faptul că ulterior pronunțării hotărârii din apel, respectiv la 10.06.2020, B. a adus la îndeplinire dispozițiile acesteia, achitând suma de 11.433,49 RON, solicită repunerea în situația anterioară și obligarea intimatei la restituirea sumelor achitate în plus, respectiv de la data de 19.09.2017; obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată în apel și recurs.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta redă dispozițiile art. 1522 C. civ. pentru a susține că, din economia dispozițiilor acestui articol, rezultă că, de esența punerii în întârziere este comunicarea efectivă a actului către debitor, deci, în cazul de față, a cererii de chemare în judecată. Prin urmare, apreciază că instanța de apel, în mod eronat a interpretat dispozițiile art. 1522 C. civ. și a considerat ca fiind relevant momentul înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanței.

Recurenta reliefează că, la acel moment, nu avea cunoștință de obligația de plată, pentru simplul motiv că nu fusese încunoștiințata anterior demarării procesului. Accesoriile sancționează pasivitatea debitorului, or, în acest caz, pe perioada până la comunicarea efectivă a cererii de chemare în judecată, nu se poate reține vreo culpă în sarcina recurentei, care să justifice plata de accesorii.

Faptul că reclamanta nu a notificat-o și a ales calea procesului judiciar, precum și faptul că din cauza cererii reclamantei de ajutor public judiciar, comunicarea efectivă a cererii de chemare în judecată a întârziat, ajungând la recurentă în 05.05.2018, sunt împrejurări ce țin de conduita reclamantei, deci neimputabile recurentei. Consideră că este relevant și faptul că imediat după ce a primit comunicarea, recurenta a formulat o ofertă de despăgubire, fiind evident că aceasta nu ar putea fi acuzată că și-a executat cu întârziere obligațiile.

Argumentația instanței de apel privind neexecutarea obligației într-un termen rezonabil nu justifică acordarea accesoriilor de la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanței, art. 1522 alin. (5) C. civ. stipulând în mod expres că termenul rezonabil se calculează de la data când cererea i-a fost comunicată debitorului, deci, relevant este momentul comunicării și nu cel al înregistrării cererii pe rolul instanței.

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin adresa din 13.08.2020, recurenta-pârâtă a menționat că nu este de acord ca recursul să fie soluționat în completul de filtru prevăzut de art. 493 alin. (6) C. proc. civ. în situația în care acesta va fi găsit admisibil în principiu. (a se vedea dosar recurs).

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-reclamante la 4 și 7 septembrie 2020 și intimatului-intervenient la 4 septembrie 2020 .

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, la 21 septembrie 2020, în termen legal, prin care a invocat, în principal, excepția inadmisibilității recursului față de dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, solicitând și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, constând în suma de 2.000 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte la 25 septembrie 2020, care nu a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., care a fost comunicat părților.

La data de 08.02.2021, recurenta-pârâtă a formulat punct de vedere la raport, prin care a solicitat respingerea excepțiilor inadmisibilității și tardivității recursului.

Prin încheierea din data de 20 aprilie 2021, Înalta Curte a respins excepțiile inadmisibilității și tardivității recursului, a admis în principiu recursul și a acordat termen la data de 22 iunie 2021, pentru judecata pe fond a recursului.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a înțeles să se prevaleze de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat decizia recurată susținând că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1522 C. civ., cu privire la momentul punerii sale în întârziere, întrucât, în opinia sa, dispoziția legală menționată stabilește că punerea în întârziere înseamnă comunicarea efectivă a actului către debitor.

Recurenta apreciază că, nesocotind această dispoziție, instanța de apel a considerat relevant, pentru punerea în întârziere, momentul înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanței, deși, la acel moment, pârâta nu avea cunoștință despre pretențiile reclamantei, astfel că nu i se poate reține vreo culpă pentru a putea fi obligată la plata accesoriilor sumei datorate. Consideră că soluția corectă pe care trebuia să o pronunțe instanța de apel, în temeiul dispozițiilor art. 1522 alin. (5) C. civ., este aceea ca accesoriile să fie calculate de la data când i-a fost comunicată acțiunea, acela fiind momentul la care a fost pusă în întârziere.

În această privință, Înalta Curte reține caracterul nefondat al criticilor recurentei privind nesocotirea dispozițiilor legale ce reglementează punerea sa în întârziere, întrucât, în speță, temeiul juridic al întârzierii îndeplinirii obligațiilor de către pârâtă nu este art. 1522 C. civ., ci art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ.

Conform art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ., debitorul este de drept în întârziere în cazul în care obligația se naște din săvârșirea unei faptei ilicite extracontractuale, cum este răspundere delictuală. În speță, răspunderea asigurătorului pentru repararea prejudiciilor produse terților prin accidente de circulație, este o formă a răspunderii civile delictuale, astfel că recurenta-pârâtă, în calitate de asigurător al persoanei vinovate de producerea accidentului rutier, este obligată la repararea prejudiciului.

Prin urmare, cu privire la punerea debitorului în întârziere, contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte constată că aceasta se află de drept în întârziere, conform art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ., întrucât obligația de plată se naște din săvârșirea unei fapte ilicite extracontractuale, respectiv fapta ilicită săvârșită de conducătorul autovehiculului asigurat la societatea de asigurări recurentă, astfel că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 1522 alin. (5) C. civ.

Cu privire la accesoriile acordate de instanțele anterioare în faza devolutivă a procesului, se reține faptul că, atât obligația de plată a dobânzii legale, cât și obligația de actualizare cu rata inflației a sumelor recunoscute reclamantei, au fost corect stabilite prin raportare la data introducerii acțiunii, întrucât potrivit art. 1381 alin. (2) C. civ. "Dreptul la reparație se naște din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat".

Se cuvine menționat faptul că natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima fiind o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată), iar a doua reprezentând valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății (daune compensatorii), astfel că cele două modalități de reparație pot coexista, dând expresie principiului reparării integrale a prejudiciului.

Actualizarea cu rata inflației poate asigura primirea unei sume de bani în RON de aceeași valoare cu cea de la momentul scadenței, având în vedere că obligația de plată a fost stabilită în moneda națională. Inflația reduce valoarea monedei naționale, într-o anumită perioadă de timp, deoarece reprezintă o creștere generalizată a prețurilor și o scădere simultană a puterii de cumpărare a monedei naționale.

Referitor la dobânda legală, conform art. 1535 C. civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul și la daune moratorii de la scadență până în momentul plății cel puțin în cuantumul stabilit de lege, fără a trebui să dovedească un prejudiciu și debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.

Caracterul exigibil al despăgubirilor la care a fost obligată recurenta este dat de art. 1523 lit. e) C. civ. redat mai sus, potrivit căruia debitorul este de drept în întârziere, când obligația se naște din săvârșirea unei fapte ilicite extracontractuale.

A reține susținerile recurentei, conform cărora dobânda legală ar curge de la data la care a luat cunoștință de cererea de chemare în judecată, ar însemna să se nege și să fie lipsit de efecte însuși art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ. privind întârzierea de drept în executarea obligațiilor în materie delictuală.

În speță, în mod corect, instanța de apel a confirmat, prin respingerea apelului pârâtei, soluția primei instanțe cu privire la intervalul pentru care se va actualiza, cu indicele de inflație, suma admisă și se va calcula dobânda legală, reținând că data de la care pârâta va datora aceste accesorii este data introducerii acțiunii.

Astfel, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 1381 alin. (2), coroborat cu art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ., incidente în speță, raportat la conduita procesuală a reclamantei care, în virtutea principiului disponibilității, reglementata de art. 9 din C. proc. civ., a înțeles să nu mai exercite calea de atac a apelului împotriva unei sentințe prin care pretențiile sale au fost admise în parte, reține că toate criticile recurentei sunt nefondate, întrucât dispozițiile legale invocate de aceasta nu pot fi interpretate în sensul dorit de societatea pârâtă, cu scopul de a obține calculul sumelor datorate de la momentul subiectiv al primirii cererii de chemare în judecată.

Constatând că, în cauză, nu sunt incidente motivele de casare invocate de recurenta-pârâtă și nici nu au fost identificate motive de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 288 din 18 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Totodată, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă B. S.A. la plata către intimata-reclamantă A. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 2.000 RON, conform chitanței nr. x/16.09.2020, depusă la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 288 din 18 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă B. S.A. la plata către intimata-reclamantă A. a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 2.000 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 iunie 2021.