ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1567/2022

Ședința publică din data de 22 iunie 2022

Asupra recursului supus judecății, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 5.05.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta B. S.A. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate nulitatea absolută parțială a art. 5.1 lit. d) din contractul de credit nr. x/5.06.2008, în ceea ce privește comisionul pentru serviciul suplimentar; să constate nulitatea absolută a art. 5.1 lit. b), așa cum a fost acesta modificat prin actul adițional nr. x/5.06.2009; să constate nulitatea absolută a art. 5.2 din contract, referitor la posibilitatea creditorului de a modifica unilateral nivelul costurilor creditului.

Prin sentința civilă nr. 2937/2018 din 16 aprilie 2018 pronunțată de Judecătoria Pitești, secția Civilă s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Prin sentința nr. 229/2018 din 20 iunie 2018, Tribunalul Argeș, secția Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de intimată prin întâmpinare și a respins cererea, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a declarat apel.

Prin decizia nr. 12/A-COM din 10 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a Il-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 229/2018 din 20 iunie 2018, Tribunalul Argeș, secția Civilă în dosar nr. x/2017, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 12/A-COM din 10 ianuarie 2019 pronunțată Apel Pitești, secția a Il-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta B. S.A..

Prin decizia nr. 639 din 12 martie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă și a casat decizia atacată cu trimiterea cauzei pentru o nouă judecată aceleiași instanțe.

In motivare, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat, în esență, că reținerea calității de consumator de către instanța de apel nu s-a făcut după o analiză riguroasă a dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 instanța rezumându-se să concluzioneze că din analiza obiectului contractului și a înscrisurilor depuse nu rezultă în mod automat lipsa calității de consumator.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a Il-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017*.

Prin decizia nr. 524/A-COM din 20 noiembrie 2020 pronunțata de Curtea de Apel Pitești, secția a Il-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A., împotriva sentinței nr. 229/2018 din 20 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția Civilă în dosarul nr. x/2017, intimată fiind pârâta B. S.A.

Prin decizia nr. 89/A-C din 12 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a Il-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă cererea formulată de petenta B. S.A. privind completarea deciziei nr. 524/AJ-COM din 20 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a Il-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în sensul că s-a dispus obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2500 RON, reprezentând onorariu avocat redus.

Împotriva deciziei nr. 524/A-COM din 20 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A..

Fără a-și încadra criticile în motivele de casare expres și limitativ reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., reclamanta A., în argumentarea recursului, a arătat că în anul 2008 a contractat un împrumut în valoare de 77.500 euro, în calitate de persoană fizică, pentru nevoi personale. Subliniază că scopul contractării creditului a fost în afara activității comerciale.

Deținerea calității de asociat sau administrator unei societăți comerciale sau titular al unei întreprinderi individuale - ceea ce nu este cazul - nu elimină automat noțiunea de consumator în sensul Legii nr. 193/2000.

Precizează că instanța a acordat un termen pentru a-i da posibilitatea de a depune înscrisuri prin care reclamanta să dovedească că împrumutul a fost contractat pentru nevoi personale și nu comerciale, însă fiind bătrână și bolnavă, nu a mai putut să se prezinte la termen pentru a le depune și nici apărătorul său nu s-a putut prezenta la ora fixată, având de susținut mai multe cauze la alte instanțe.

Or, instanța nu a lăsat cauza nici la a doua "strigare" sau la sfârșitul ședinței de judecată și nici nu a amânat pronunțarea, potrivit art. 222 C. proc. civ., pentru a-i da posibilitatea să depună concluzii scrise.

Menționează că a contractat împrumutul pentru a-și susține soțul prin mai multe spitale din țară, începând cu anul 2016 și până în anul 2017, când acesta a decedat.

In atare condiții, în opinia sa, împrumutul în discuție este unul de nevoi personale, în înțelesul art. 2 lit. b) din Directiva nr. 93/13/CEE.

Depune înscrisuri medicale pentru a face dovada că împrumutul a fost acordat pentru nevoi personale, iar nu comerciale și solicită admiterea recursului și casarea hotărârii atacate.

Intimata-pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, conform art. 489 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă A. a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 2 martie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, părțile neînțelegând să își exercite acest drept.

Prin încheierea din 4 mai 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția nulității recursului invocată de intimata B. S.A. prin întâmpinare, pentru considerentele reținute în cuprinsul acelei încheieri și a admis în principiu recursul, acordând termen la 22 iunie 2022.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

În prima parte a recursului s-a susținut, în esență, că instanța a acordat un termen pentru a da posibilitatea recurentei-reclamante de a depune înscrisuri prin care aceasta să dovedească că împrumutul a fost contractat pentru nevoi personale și nu comerciale, însă fiind bătrână și bolnavă, nu a mai putut să se prezinte la termen pentru a le depune și nici apărătorul său nu s-a putut prezenta la ora fixată, având de susținut mai multe cauze la alte instanțe. Instanța, însă, nu a lăsat cauza nici la a doua "strigare" sau la sfârșitul ședinței de judecată și nici nu a amânat pronunțarea, potrivit art. 222 C. proc. civ., pentru a-i da posibilitatea să depună concluzii scrise.

Înalta Curte constată că, deși recurenta-reclamantă nu și-a încadrat criticile în motivele de casare expres și limitativ reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., susținerile anterior expuse pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Verificând decizia recurată din perspectiva criticilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că, la termenul când pricina a fost soluționată, avocatul intimatei a fost prezent, susținând concluzii orale, precum și că reclamanta nu a formulat o cerere de amânare a judecării cauzei sub aspectul lipsei de apărare, pentru a se aprecia asupra îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 222 C. proc. civ., dar nicio cerere de lăsare a cauzei la a doua strigare, respectiv la sfârșitul ședinței de judecată.

Așa fiind, cum în cauză nu a fost formulată nicio cerere de natura celei invocate de recurenta-reclamantă, deși aceasta avea posibilitatea să o facă, și cum intimata s-a prezentat, prin avocat, și a pus concluzii în acord cu prevederile legale, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. va fi respins ca nefondat.

În cea de-a doua parte a recursului, reclamanta a arătat, în esență, că împrumutul a fost contractat pentru a-și susține soțul prin mai multe spitale din țară, începând cu anul 2016 și până în anul 2017, când acesta a decedat; în atare condiții, în opinia sa, împrumutul în discuție este unul de nevoi personale, în înțelesul art. 2 lit. b) din Directiva nr. 93/13/CEE.

Aceste critici ale recurentei-reclamante nu se pot constitui în niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte reține că, în cuprinsul acestora, nu se regăsesc critici care să vizeze raționamentul expus de curtea de apel în considerentele deciziei prin care au fost expuse argumentele care au stat la baza respingerii apelului reclamantei.

În acest context, trebuie amintit că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

Or, prin criticile evocate, recurenta nu face referiri la soluția dată de către instanța de apel și nu arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ci se limitează la evidențierea situației de fapt stabilită de instanța de apel și la susținerea potrivit cu care împrumutul în discuție este unul de nevoi personale, în înțelesul art. 2 lit. b) din Directiva nr. 93/13/CEE, fără a dezvolta argumente în acest sens.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat.

În aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 5.854,56 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-pârâtă B. S.A., potrivit înscrisurilor doveditare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 524/A-COM din 20 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 5.854,56 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-pârâtă B. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2022.