ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2270/2003

La data de 23 mai 2003 s-au luat în examinare recursurile formulate de pârâții Municipiul București prin Primarul General și Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat împotriva deciziei civile nr.388 din 29.06.2000 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din, 23 mai 2003, care face parte integrantă din prezenta, iar pronunțarea s-a amânat la data de 29 mai 2003, în vederea deliberării și pentru ca reclamantul A.G.C. să depună note scrise.

C U R T E A Asupra recursurilor de față; Din studierea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 15 ianuarie 1998 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamantul A.G.C., cu domiciliul ales în str.Ion Brezoianu nr.9, et.4, ap.18, sector 5 a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul General al Capitalei să i se lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul compus din teren circa 1000 mp și construcție, situat în București, sectorul 1, str.Emil Zola nr.1 (modificat ulterior în nr.2), fost Aleea Modrogan nr.21. S-a arătat în motivarea acțiunii că imobilul revendicat a fost dobândit prin cumpărare în 1930 și 1934 de părinții săi, al căror unic moștenitor este și deși ambii au emigrat după cel de-al doilea război mondial, nu cunoaște cu ce titlu pârâtul ocupă imobilul în prezent.

În drept au fost invocate dispozițiile art.480 C.civ.și ale art.1 din Legea nr.112/1995. La 29 mai 1998 reclamantul a solicitat introducerea în cauză a unei alte pârâte, S.C.”L.” S.A., care a invederat (fila 30) că a cumpărat de la Primărie imobilul revendicat de reclamant. După administrarea probelor cu înscrisuri și expertiză, prin sentința civilă nr.10524 din 25 iunie 1999 Judecătoria Sectorului 1 și-a declinat competența de soluționare a cauzei, față de valoarea estimată a imobilului, făcută de reclamant prin reprezentant, de 200 milioane lei. În fața Tribunalului București, pârâta S.C.”L.” a depus întâmpinare, cerere de introducere în cauză a Ministerului Finanțelor, ca reprezentant al statului, cerere reconvențională având ca obiect contravaloarea lucrărilor de îmbunătățiri aduse imobilului și acordarea unui drept de retenție, cerere de chemare în garanție a Primăriei municipiului București.

Prin sentința civilă nr.430 din 11 aprilie 2000, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins acțiunea, ca și cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție. În motivarea soluției s-a reținut în esență că bunul face parte din domeniul public al statului, întrucât este locuit de un diplomat al R.F.Germania, considerând că sunt incidente dispozițiile art.6 alin.1, art.12 și art.I pct.29 din anexa Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Prin decizia nr.388 din 29 iunie 2000 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentința în sensul că a admis acțiunea principală, a obligat pe pârâți să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, str.Emil Zola nr.2, sector 1, format din teren și construcție.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței, fiind respins ca tardiv apelul formulat de R.A.”L.”. În motivarea soluției adoptate, instanța de apel a reținut că prin actele depuse reclamantul a dovedit că este proprietar al bunului revendicat, în timp ce pârâtele nu au justificat temeiul posesiunii asupra imobilului, care nu face parte din domeniul public al statului, doar prin simplul fapt că “L.” este o regie autonomă a statului. Soluția privind cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție nu a fost motivată deloc. Împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs pârâtele. Municipiul București, prin primarul general, a invocat lipsa calității sale procesual pasive, neavând posesia, pe care a predat-o celeilalte pârâte, în urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

În plus, a susținut că nu Consiliul General al Municipiului București are calitate procesual pasivă în astfel de litigii, ci Municipiul București, prin primarul general. Cu privire la aceste aspecte, urmează a se observa că punându-se în discuție validitatea titlului statului asupra imobilului revendicat, care fiind înstrăinat, face parte din domeniul privat, C.G.M.B. avea calitatea de a sta într-un asemenea proces, conform art.12 din Legea nr.213/1998.

Pârâta R.A.”L.” (devenită, prin fuziune R.A.Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat) a reiterat, prin motivele de recurs, excepțiile și apărările formulate în fazele procesuale anterioare, privind: lipsa calității procesual active a reclamantului, care nu ar fi probat acceptarea în termen a succesiunii părinților săi, lipsa calității sale procesual pasive cu privire la teren, care nu a constituit obiect al contractului încheiat cu primăria, depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, nepronunțarea asupra unor mijloace de apărare sau dovezi administrate (art.304 pct.10 C.proc.civ.), lipsa calității de reprezentant a mandatarului R.I. Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului Municipiului București ca inadmisibil (fiind parte în proces Consiliul General al Municipiului București) iar al R.A.”L.” ca nefondat.

S-au depus o serie de înscrisuri. Recursurile se privesc ca fondate, urmând a fi admise în sensul celor ce se vor expune. Art.112 din C.proc.civ.indică elementele pe care trebuie să le cuprindă cererea de chemare în judecată, unele dintre ele fiind prevăzute sub sancțiunea nulității cererii (art.133 alin.1 C.proc.civ.). Prezenta cerere dedusă judecății prezintă mai multe neclarități, care nu au putut fi lămurite, dat fiind că la nici un termen de judecată, reclamantul nu a fost prezent personal. Astfel, din cuprinsul cererii formulate rezultă că numele reclamantului este C.A.G., în timp ce din alte înscrisuri aflate la dosar rezultă că numele reclamantului este C.A.G., fără a exista o probă concludentă privind data și modalitatea schimbării numelui.

În al doilea rând, potrivit art.112 alin.1 pct.1 teza finală C.proc.civ., dacă reclamantul locuiește în străinătate, va arăta și domiciliul ales în România(...). Or, în speță reclamantul despre care se afirmă că locuiește în străinătate nu a indicat cu precizie adresa sa din străinătate, unele înscrisuri depuse ulterior la dosar indicând o căsuță poștală (P.o Box) din New York. În cauză s-au ridicat întrebări ce nu au putut fi lămurite cu privire la prezenta acțiune și sub aspectul împuternicirii acordate de reclamant domnului R.I. de a-l reprezenta în justiție.

Într-adevăr, acțiunea, înregistrată la 15 ianuarie 1998, este semnată indescifrabil de o persoană, alta decât reclamantul, întrucât semnătura este însoțită de semnul grafic „pentru” ( , ). Din împuternicirea avocațială (fila 12 dosar fond judecătorie) eliberată în urma încheierii contractului de asistență nr.139391 din 26 februarie 1998 (ulterior introducerii acțiunii !) rezultă o altă semnătură a reclamantului. Pe de altă parte, avocatul atunci împuternicit a fost suspendat din exercitarea profesiei. Potrivit art.133 alin.1 C.proc.civ., cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă. Totuși, conform art.133 alin.2, lipsa semnăturii se poate împlini în tot cursul judecății.

Cum incidentul privind lipsa semnăturii s-a ivit în fața Curții Supreme de Justiție iar calitatea mandatarului a fost de asemeni pusă la îndoială, Curtea apreciază că situația de fapt nefiind pe deplin stabilită în sensul art.314 C.proc.civ., cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare la prima instanță care va aplica sancțiunea prevăzută de art.133 alin.1 C.proc.civ., dacă lipsurile nu vor fi împlinite. Eventual se va dispune citarea reclamantului potrivit procedurii cu străinătatea la domiciliul înscris în carnetul de conducere (fila 37 dosar Curtea Supremă de Justiție): 1328 Broadway 524, New York 10001. Cu ocazia rejudecării, vor fi avute în vedere și celelalte critici formulate de recurenta R.A.”L.” (R.A.

APPS) vizând fondul pricinii (acceptarea în termen a succesiunii, validitatea mandatului încredințat domnului R.I. etc.), ținând cont de exigențele procedurale ale recunoașterii și puterii probatorii a înscrisurilor emise în străinătate. Astfel, din interpretarea Convenției din 5 octombrie 1961 cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine încheiate la Haga, la care România a aderat prin O.G. nr.66/1999, aprobată prin Legea nr.52/2000, rezultă că pentru actele oficiale străine emise anterior datei de 26 august 1999 (data publicării O.G. nr.66/1999) se impune, pentru a fi folosite ca probe în fața instanțelor și a autorităților române, cerința supralegalizării acestora de către agenții diplomatici și consulari.

După aderarea României la Convenția de la Haga 1961, formalitatea cerută, potrivit art.3 al Convenției, este aplicarea apostilei de către Ministerul Justiției, în lipsa unei convenții bi sau multilaterale. Cum în speță s-au prezentat copiile xerox ale mai multor acte oficiale emise în străinătate a căror veridicitate nu a fost confirmată prin supralegalizare sau aplicarea apostilei, hotărârile pronunțate pe baza acestor înscrisuri sunt nelegale, urmând a fi casate pentru întregirea acestor lipsuri. Pentru considerentele anterior expuse, recursurile vor fi admise, judecata urmând a fi reluată de instanța inițial investită, conform art.725 alin.2 teza a doua C.proc., în raport cu valoarea precizată de reclamant prin mandatar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de pârâții Municipiul București prin Primarul General și R.A.Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat. Casează decizia civilă nr.388 din 29.06.2000 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă, sentința civilă nr.430 din 11.04.2000 a Tribunalului București – Secția a III-a civilă și sentința civilă nr.10524 din 25.06.1999 a Judecătoriei Sectorului 1 București. Trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei Sectorului 1 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2003.