ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1467/2022

Ședința publică din data de 14 iunie 2022

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamț la 29.11.2018 sub nr. x/2018, reclamanții A. S.R.L., B., C., B. (junior), D. și E., prin reprezentant legal B. au chemat în judecată pe pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtele la plata către reclamanta A. S.R.L. a sumelor de 107.100,97 euro, reprezentând daune materiale și de 110.500 euro, cu titlu de daune morale și către reclamanții B., C., B., D. și E., prin reprezentant legal B., la plata sumelor de 10.000 euro, reprezentând daune materiale și de 45.000 euro, cu titlu de daune morale.

În drept, au invocat dispozițiile art. 1.357 C. civ.

La 15.05.2019, reclamanții au depus la dosar o completare la acțiune, chemându-le în judecată și pe numitele F., G. și H., funcționari ai Administrației Județene a Finanțelor Publice Neamț, în calitate de pârâte.

Prin sentința civilă nr. 1929/15.05.2019, Judecătoria Piatra-Neamț a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, pe rolul căruia a fost înregistrat la 11.06.2019.

La 17.09.2019, reclamanții persoane fizice și-au majorat pretențiile cu sumele de 5.000 euro, reprezentând daune materiale, de 35.000 euro, cu titlu de daunele morale și cu 50.000 euro, reprezentând prejudiciu moral și de imagine în dreptul familiei Beleuț.

Prin încheierea din 17.09.2019, Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I Civile și de contencios administrativ, din cadrul aceleiași instanțe.

Prin sentința nr. 557/29.10.2019, Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ a admis excepția necompetenței sale materiale funcționale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal din cadrul aceleiași instanțe; constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul către Curtea de Apel Bacău în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Prin sentința nr. 93/18.11.2019, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ, pe rolul căruia a fost reînregistrată sub nr. x/2019.

La 30.12.2019, reclamanții au completat acțiunea, precizând că solicită obligarea pârâtelor la plata către reclamantul B., în calitatea sa de administrator al A. S.R.L., a sumei de 50.000 euro, reprezentând daune morale și de imagine.

Prin încheierea din 03.03.2020, Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ și Fiscal a reținut că reclamantul a formulat completarea din 30.12.2019 la acțiune cu depășirea termenului reglementat de art. 204 C. proc. civ. și l-a decăzut din dreptul de a mai formula cereri noi.

Prin sentința civilă nr. 253/19.06.2020, Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ce privește pretențiile reprezentând cheltuielile de judecată aferente dosarelor nr. x/2014, nr. y/2014/a1, nr. 2742/103/2014, nr. 2744/103/2014, nr. 2784/103/2014 și nr. 2911/103/2014 și, în consecință, a respins ca fiind prescrisă acțiunea sub acest aspect; a respins excepțiile lipsei capacității procesuale de folosință și a lipsei calității procesuale active a familiei Beleuț, a lipsei calității procesuale active a reclamanților B., C., B. (junior), D. și E., prin reprezentant legal B., a lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor G. și F., a inadmisibilității cererilor privind daunele morale și materiale și a prescripției dreptului material la acțiune în ce privește daunele morale și restul daunelor materiale; a admis în parte acțiunea reclamantei A. S.R.L. și a obligat pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Neamț să achite reclamantei suma de 2.150 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarele nr. x/2014, nr. y/2014, nr. z/2014 și nr. 4370/103/2014 și suma de 155,50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în dosarul pendinte; a respins ca neîntemeiate în rest acțiunea reclamantei A. S.R.L. având ca obiect restul daunelor materiale și morale și cererile reclamanților privind daunele morale; a obligat reclamanții să plătească pârâtelor G. și F. suma de 3.000 RON la fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 17.07.2020, Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinței civile nr. 253/19.06.2020, în sensul menționării denumirii corecte a pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, în loc de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Neamț, cum greșit s-a menționat.

Împotriva sentinței au declarat apel principal reclamanții și pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț, aceasta din urmă formulând și un apel incident; totodată, pârâtele G. și F. au formulat apel incident.

Prin decizia nr. 106/18.02.2021, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins ca inadmisibil apelul incident formulat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț, a admis apelurile pârâtelor și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor G., H. și F. și, în consecință, a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a lipsei capacității procesuale de folosință a familiei Beleuț și, în consecință, a constat nulitatea cererii formulate; a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților B., C., B. (junior), D. și E., prin reprezentant legal B. și a respins acțiunea ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a respins ca nefondat apelul reclamanților.

Prin decizia nr. 356/26.05.2021, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis cererea formulată de F. și a completat hotărârea, în sensul că a obligat apelanta-reclamantă A. S.R.L. la plata către intimata F. a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată; totodată, prin decizia nr. 448/23.06.2021, a admis cererea formulată de G. și a completat hotărârea, în sensul că a obligat apelanta-reclamantă A. S.R.L. să plătească intimatei G. suma de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei nr. 106/18.02.2021 au declarat recurs atât reclamanții, cât și pârâta Administrația Finanțelor Publice Neamț, în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași.

Prin memoriul de recurs, recurenții-reclamanți au solicitat casarea în parte a deciziei atacate și menținerea dispoziției de respingere ca inadmisibil a apelului incident formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț.

Subsumat motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., au arătat că instanța de apel a apreciat în mod greșit faptul că reclamanții nu pot valorifica pretențiile din perspectiva răspunderii civile delictuale pe dreptul comun, în condițiile în care în cauză a fost pronunțat un regulator de competență, care are caracter obligatoriu, în raport cu art. 132 C. proc. civ., prin care s-a stabilit competența materială de soluționare a litigiului în favoarea secției civile a tribunalului, tocmai în considerarea temeiului de drept invocat - răspunderea civilă delictuală.

Potrivit recurenților-reclamanți, prin hotărârea recurată, instanța de apel s-a pronunțat încă o dată asupra excepției necompetenței materiale, cu încălcarea forței obligatorii și a autorității de lucru judecat a regulatorului de competență, respectiv a dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, reglementate de art. 13 și 14 C. proc. civ.

Au mai relevat că hotărârea pronunțată este contradictorie, deoarece deși curtea de apel a apreciat că litigiul este de competența instanței de contencios administrativ, ulterior a soluționat pricina în virtutea efectului devolutiv, în raport cu art. 476 C. proc. civ. cu alte cuvinte, instanța de apel, din oficiu, a făcut o nouă verificare a competenței materiale în cauză, ajungând la o soluție diametral opusă, recurenții-reclamanți subliniind că nu au avut posibilitatea de a formula apărări, deoarece au luat cunoștință de motivarea instanței cu ocazia comunicării hotărârii.

În continuare, au mai arătat că dispoziția dată asupra excepțiilor lipsei calității procesuale active și a lipsei capacității de folosință a familiei Beleuț reflectă o analiză superficială a litigiului de către instanță, cu încălcarea autorității de lucru judecat a regulatorului de competență, în contextul în care instanța de trimitere este învestită cu un cadru procesual în forma analizată prin regulatorul de competență, cu referire la temeiul juridic, obiect și părți.

În opinia recurenților-reclamanți, instanța de apel a dedus soluționarea acestor excepții direct din reținerea inadmisibilității acțiunii de drept comun, cu motivarea că nicio persoană fizică nu a fost parte în litigiile purtate anterior în materia de contencios administrativ, apreciind că acestea nu au calitate procesuală, cu încălcarea art. 36 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., au susținut că instanța de apel a nesocotit autoritatea de lucru judecat, în condițiile în care prin regulatorul de competență s-a statuat că acțiunea introductivă este întemeiată pe dreptul comun.

Redând un paragraf din considerentele hotărârii recurate, referitor la faptul că despăgubirile materiale și morale, altele decât cheltuielile de judecată avansate de societatea A. S.R.L. în dosarele nr. x/2014, nr. y/2014, nr. z/2014 și nr. 4370/103/2014, pot fi solicitate numai în fața instanței de contencios administrativ și în cadrul stabilit în fața acesteia, au afirmat că instanța de apel a refuzat să le examineze cauza pe fond, pe baza probatoriului administrat.

Au mai relevat că hotărârea recurată a fost motivată prin prisma excepției inadmisibilității, ridicată și examinată din oficiu de către instanță și prin mecanismul de soluționare a apelurilor, a fost schimbată în parte sentința apelată numai cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor - persoane fizice, a lipsei calității procesuale pasive și a lipsei capacității de folosință a familiei Beleuț, a lipsei calității procesuale active a reclamanților - persoanelor fizice, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., au relevat că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, deoarece pe de o parte, a fost reținută inadmisibilitatea acțiunii în răspundere civilă delictuală de drept comun, iar pe de altă parte, menținute dispozițiile sentinței tribunalului, referitoare la dispozițiile date asupra excepțiilor inadmisibilității și a prescripției dreptului material la acțiune. De asemenea, curtea de apel a respins ca nefondat apelul recurenților-reclamanți, fără să analizeze fondul cauzei, cu încălcarea art. 476 C. proc. civ.

O altă contradicție, în opinia recurenților-reclamanți, se referă la analiza făcută asupra calității procesuale pasive a pârâtelor - persoane fizice, în raport cu actele de executare silită, instanța de apel reținând că recurenții-reclamanți nu au făcut dovada calității de proprietari ai imobilului, în condițiile în care la dosar există înscrisuri din care rezultă calitatea de garanți ipotecari și de proprietari a numiților B. și C.; procedând astfel, curtea de apel s-a pronunțat pe baza unei simple prezumții, cu ignorarea instituției debitorilor garanți/ipotecari, calitate pe care o au și pentru debitorul principal, respectiv A. S.R.L.

În acest context, recurenții-reclamanți au afirmat că este incident art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În final, au evocat similitudinea situației deduse judecății cu cele avute în vedere prin decizia nr. 22/24.06.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și decizia nr. 1160/28.02.2020, pronunțată de instanța supremă.

Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.

În motivare, după prezentarea parcursului judiciar, a arătat că decizia atacată este netemeinică și dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în cauză, în condițiile în care curtea de apel a reținut că apelul principal pe care l-a promovat are un caracter neserios cu privire la cheltuielile de judecată din dosarele nr. x/2014 și nr. y/2014, respectiv un caracter nefondat cu privire la cele din dosarele nr. x/2014 și nr. y/2014

Sub acest aspect, recurenta-pârâtă a redat pe larg aspecte legate de modul în care s-a desfășurat procedura de soluționare a contestațiilor promovate de societatea A. S.R.L. împotriva deciziilor de constatare a pierderii valabilității eșalonării de plată și a amânării de plată a penalităților de întârziere, evidențiind soluțiile date în cele patru dosare.

Astfel, prezentând modul în care au fost finalizate litigiile purtate în dosarele nr. x/2014 și nr. y/2014, recurenta-pârâtă a afirmat că instanța de apel a interpretat restrictiv art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și în mod greșit a menținut în sarcina sa obligația de plată a cheltuielilor de judecată, deoarece prin admiterea contestațiilor promovate de A. S.R.L., pe cale administrativă, rezultă că a avut o conduită corectă.

Totodată, a evidențiat hotărârile pronunțate în dosarele nr. x/2014 și nr. y/2014 și a arătat că nu a fost parte căzută în pretenții, astfel că, prin respingerea apelului său, instanța de apel a încălcat normele de drept material.

În continuare, a susținut că este eronată și dispoziția dată asupra apelului incident și că instanța de apel nu a pus în discuția părților excepția inadmisibilității acestuia, astfel că i-a încălcat dreptul la apărare.

În acest sens, a arătat că a justificat un interes în formularea apelului principal doar cu privire la dispoziția de obligare a sa la plata sumei de 2.150 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Totodată, interesul de a formula apel incident împotriva sentinței tribunalului asupra modului de soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii privind capetele de cerere aflate în discuție s-a născut după ce reclamanta A. S.R.L. a promovat apelul principal.

În opinia recurentei-pârâte, nu pot fi reținute considerentele instanței de apel referitoare la incompatibilitatea apelului principal cu apelul incident, întrucât cele două căi de atac exercitate au vizat chestiuni diferite.

În drept, a invocat motivele de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Intimata G. a formulat întâmpinare la recursul reclamanților, prin care invocat excepția nulității recursului acestora, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata F. a depus întâmpinare la recursul reclamanților, solicitând să fie respins ca nefondat.

Recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Neamț, în nume propriu, cât și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamanților ca nefondat.

Recurenții-reclamanți au formulat întâmpinare la recursul pârâtei, prin care au invocat excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar au solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Intimata H. a înregistrat la dosar o întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamanților ca nefondat și admiterea recursului pârâtei.

Recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Neamț, în nume propriu, cât și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași a răspuns la întâmpinarea recurenților-reclamanți.

Recurenții-reclamanți au răspuns la întâmpinarea recurentei-pârâte.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, fiind înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport; recurenții-reclamanți au prezentat punctul de vedere.

Prin încheierea din 29.03.2022, Înalta Curte a admis în principiu recursurile, a stabilit termen în ședință publică, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a prorogat discutarea excepției nulității recursurilor.

Examinând în mod prioritar, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâtă, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, autoarea căii de atac a indicat în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte, examinând memoriul de recurs formulat de această pârâtă, constată că susținerile recurentei-pârâte nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, recurenta a afirmat că în privința apelului său principal, prima instanță de control judiciar în mod neîntemeiat și cu încălcarea normelor de drept material, a reținut că acesta are un caracter neserios în ce privește cheltuielile de judecată aferente dosarelor nr. x/2014 și nr. y/2014, respectiv un caracter nefondat cu privire la cheltuielile de judecată aferente dosarelor nr. x/2014 și nr. y/2014 În continuare, recurenta-pârâtă a reluat susținerile vizând modalitatea de desfășurare și finalizare a proceselor generate de creanțele fiscale ale societății recurente-reclamante, subliniind că a avut o conduită corectă, întrucât a admis pe cale administrativă contestațiile promovate de A. S.R.L. împotriva deciziilor nr. 24535/22.05.2014 și nr. 24536/22.05.2014, nefiind astfel parte căzută în pretenții în două dintre litigiile purtate.

Înalta Curte subliniază că nicio critică dintre cele deduse pentru susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu evocă încălcarea ori aplicarea greșită a unei dispoziții legale, ci reprezintă o reiterare a argumentelor proprii, circumscrise contextului de fapt al modului în care s-a desfășurat procedura de soluționare a contestațiilor împotriva deciziilor emise de organul fiscal și modului în care s-au finalizat litigiile purtate.

Or, în aceste condiții, în lipsa unor argumente care să releve încălcarea sau aplicarea greșită a unor dispoziții de drept material, reevaluarea circumstanțelor de fapt considerate relevante la momentul desfășurării procedurii de soluționare a contestațiilor împotriva deciziilor emise de organul fiscal și finalizării proceselor purtate sub acest aspect, nu răspund exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, criticând dispoziția dată asupra apelului său incident, recurenta-pârâtă a afirmat că instanța de apel nu a pus în discuția părților excepția inadmisibilității apelului său incident, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare; a mai relevat că nu pot fi reținute considerentele referitoare la incompatibilitatea celor două apeluri pe care le-a promovat, principal și incident, argumentând faptul că a justificat un anume interes în formularea apelului principal din perspectiva obligării sale la plata sumei de 2.150 RON și alt interes în promovarea apelului incident, cu privire la chestiunea vizând modul de soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii în ceea ce privește cele trei capete ale cererii introductive, s-a născut ulterior declarării apelului de către reclamanta A. S.R.L.

Aceste afirmații referitoare la justificarea interesului în formularea apelului incident nu conturează critici de nelegalitate din perspectiva art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care nu se aduc contraargumente legate de condițiile legale de exercitare a apelului incident și incompatibilitatea celor două căi de atac exercitate de către aceeași parte, care și-a valorificat dreptul de a introduce un apel principal, pentru ca ulterior, în calitate de apelantă, să promoveze și un apel incident din perspectiva art. 472 C. proc. civ.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată și nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. Aceasta este situația în speță, deoarece afirmațiile recurentei-pârâte din cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul pârâtei.

Excepția nulității recursului reclamanților pentru lipsa motivelor de nelegalitate este neîntemeiată, având în vedere că din cuprinsul memoriului de recurs se pot desprinde critici de nelegalitate ce pot fi încadrate în motivele de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reține următoarele:

Instanța supremă consideră util ca, pentru facilitarea deplinei înțelegeri a prezentelor considerente, să noteze că, așa cum s-a reținut în etapele anterioare, devolutive, procesul de față a fost generat de existența purtării mai multor litigii pe rolul instanțelor de contencios administrativ între recurenta-reclamantă A. S.R.L. și pârâtele - organe fiscale.

Urmărind repararea prejudiciului, reclamanții - societatea, administratorul și reprezentanții familiei acestuia s-au îndreptat împotriva pârâtelor - organe fiscale și funcționari publici pentru angajarea răspunderii civile delictuale, în temeiul art. 1.357 C. civ., în vederea obținerii de despăgubiri materiale și morale.

În prezentul dosar a fost acordată societății reclamante suma de 2.150 RON, cu titlu de pretenții, constând în cheltuielile de judecată avansate și dovedite în patru litigii anterioare și respinse restul pretențiilor, cu referire la celelalte cheltuieli de judecată avansate de societatea A. S.R.L. în celelalte litigi; totodată, a fost respinsă solicitarea de obligare a pârâtelor la plata daunelor morale și materiale, altele decât cheltuielile de judecată, ce au ca fundament angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtelor, în baza art. 1.357 C. civ., reținându-se că puteau fi solicitate numai în fața instanței de contencios administrativ și în cadrul procesual stabilit în fața acesteia, în raport cu prevederile din O.G. nr. 92/2003 și din Legea nr. 207/2015.

Criticând decizia curții de apel, recurenții-reclamanți au invocat în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. încălcarea normelor de procedură și au afirmat că instanța de apel a ignorat caracterul definitiv și obligatoriu al hotărârii pronunțate asupra conflictului negativ de competență ivit în cauză, atunci când a apreciat că pretențiile lor nu pot fi valorificate prin prisma acțiunii în răspundere civilă delictuală de drept comun.

Înalta Curte notează că în cadrul incidentului procedural al conflictului negativ de competență nu se dezbat chestiuni de fond ale pricinii și nu se pun în discuție alte aspecte care să impună contradictorialitatea ori publicitatea, întrucât nu instanța învestită cu soluționarea regulatorului de competență este cea în măsură a proceda la astfel de analiză a pretențiilor deduse judecății.

Hotărârea instanței care soluționează regulatorul de competență este definitivă și obligatorie pentru părți și instanța căreia i-a fost atribuită competența după soluționarea conflictului pozitiv sau negativ de competență, având autoritate de lucru judecat doar sub aspectul competenței. Aceasta întrucât instanța competentă să soluționeze conflictul de competență verifică modul în care atât normele de competență propriu-zise, cât și normele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență au fost respectate.

De aceea, nu poate fi primită afirmația privind încălcarea autorității de lucru judecat a regulatorului de competență, critică subsumată art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., în condițiile în care prin conflictul negativ de competență nu se tranșează fondul litigiului.

În cauză, analizând elementele de fapt învederate în acțiunea introductivă, instanța de apel a constatat că despăgubirile materiale și morale solicitate, altele decât cheltuielile de judecată avansate de societatea A. S.R.L. în litigiile purtate anterior, pot fi solicitate numai în fața instanței de contencios administrativ și în cadrul procesual stabilit în fața acesteia.

Sub acest aspect, a avut în vedere că recurenții-reclamanți urmăresc o completare a cauzelor rămase definitive în vederea acordării de daune morale și materiale care nu au fost solicitate în fața instanței de contencios administrativ și extinderea cadrului procesual, atât cu privire la reclamanți - persoane fizice, deși nu au formulat plângere prealabilă în termenul special prevăzut de O.G. nr. 92/2003 și Legea nr. 207/2015 și nu erau destinatarii actelor administrativ-fiscale, care au declanșat litigiul și care constituie cauza debendi a despăgubirilor solicitate, cât și cu privire la pârâte - persoanele fizice, în calitate de funcționari publici.

Recurenții-reclamanți pornesc de la o premisă greșită, deoarece chiar dacă au ales dreptul comun pentru valorificarea pretențiilor lor judecătorul este obligat să dea calificarea juridică cererii, în raport cu motivele de fapt invocate, context în care va soluționa litigiul cu aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză, respectând astfel principiul legalității, independent de normele juridice invocate de părți.

Principiul disponibilității nu presupune că judecătorul este obligat să aplice exclusiv dispozițiile legale invocate de partea reclamantă, cu ignorarea altor dispoziții legale care, de exemplu, având un caracter special și derogator, fac ca acțiunea formulată pe calea dreptului comun să nu poată fi primită.

În baza rolului activ și a situației de fapt expuse în motivarea acțiunii introductive, fără a depăși cadrul procesual trasat de părțile litigante, curtea de apel a fost ținută a se pronunța și de cauza cererii de chemare în judecată, în raport cu art. 22 alin. (4) C. proc. civ., astfel că sunt nefondate criticile recurenților sub aspectul încălcării dreptului la apărare și a principiului contradictorialității.

În subsecvența criticilor referitoare la încălcarea normelor de procedură și a autorității de lucru judecat a regulatorului de competență, recurenții-reclamanți au invocat ipoteza de casare reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținând că hotărârea recurată este contradictorie deoarece instanța de apel, pe de o parte a apreciat că litigiul este de competența instanței de contencios administrativ, iar pe de altă parte a reținut că este competentă să îl soluționeze, în baza caracterului devolutiv al apelului, în raport cu art. 476 C. proc. civ. au mai afirmat că hotărârea recurată este contradictorie și din perspectiva menținerii dispozițiilor date de tribunal asupra excepțiilor inadmisibilității și a prescripției dreptului material la acțiune în privința anumitor pretenții.

Analiza deciziei din apel conduce la concluzia că instanța a menținut dispoziția de admitere în parte a pretențiilor, constând în cheltuielile de judecată avansate de A. S.R.L. în dosarele nr. x/2014, nr. y/2014, nr. z/2014 și nr. 4370/103/2014 și de respingere a celorlalte pretenții solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată avansate în celelalte litigii; referitor la pretențiile, constând în despăgubiri materiale și morale, altele decât cheltuielile de judecată avansate de A. S.R.L., a apreciat că puteau fi solicitate numai în fața instanței de contencios administrativ și a cadrului procesual stabilit în fața acesteia, în raport cu prevederile din O.G. nr. 92/2003 și din Legea nr. 207/2015, context în care curtea de apel a admis excepțiile lipsei capacității procesuale active a reclamanților - persoane fizice și a lipsei capacității procesuale pasive a pârâtelor - persoane fizice, astfel că nu a mai analizat cauza pe fond din perspectiva îndeplinirii sau nu a condițiilor privind angajarea răspunderii civile delictuale, în raport cu art. 1.357 C. civ.

Astfel, afirmațiile recurenților-reclamanți cu privire la menținerea de către curtea de apel a dispozițiilor date de tribunal asupra excepțiilor inadmisibilității și a prescripției dreptului material la acțiune referitor la cererile de acordare de daune morale și materiale vor fi înlăturate.

Raportând analiza de față la criticile dezvoltate în memoriul de recurs, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs este nefondat, întrucât examinarea considerentelor deciziei recurate nu relevă faptul că instanța de prim control judiciar s-ar fi pronunțat asupra excepțiilor legate de competența de soluționare a prezentului litigiu ori de inadmisibilitatea acțiunii. Ca urmare, hotărârea instanței de apel neîntemeindu-se pe aceste argumente, criticile având acest obiect sunt nefondate.

În realitate, criticile dezvoltate prin memoriul de recurs în susținerea ipotezei de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. relevă nemulțumirea recurenților-reclamanți față de modalitatea în care instanța de apel a soluționat cauza, într-o manieră pe care aceștia o consideră incorectă deoarece nu corespunde cu propria lor viziune asupra temeiniciei acțiunii.

Nefondată este și critica referitoare la modalitatea în care instanța de apel a soluționat excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei capacității procesuale de folosință a familiei Beleuț.

Aceasta întrucât instanța de apel a verificat cadrul procesual fixat prin cererile părților constatând că cererea inițială de chemare în judecată a fost formulată de reclamanți, persoane distincte, iar ulterior prin modificarea cererii a fost formulată și ca entitate separată de familia Beleuț, de unde rezultă că au fost privite distinct și nu se suprapun, context în care a apreciat în mod just că familia nu poate fi considerată de lege ca subiect de drept civil care poate avea drepturi și obligații civile distincte de membrii săi.

Totodată, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenții-reclamanți nu au formulat nicio critică aptă să poată fi circumscrisă ipotezei art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece susținerile puse în discuție vizează exclusiv situația de fapt și aprecierea probelor, recurenții invocând faptul că, în analiza excepției calității procesuale pasive a pârâtelor, instanța de apel nu a observat că la dosar existau înscrisuri care făceau dovada calității de garant ipotecar și de proprietari a numiților B. și C., bazându-se pe simple prezumții.

Aceste susțineri vizează aspecte ce țin de temeinicia hotărârii și de interpretarea probatorului, sub aspectul dovezii calității de proprietari a reclamanților B. și C., garanți ipotecari ai societății A. S.R.L., deși recursul nu are caracter devolutiv, ci, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul pârâtei și, totodată, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată prin prisma criticilor formulate și că nu poate fi reținută incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul reclamanților ca nefondat.

Întrucât recurenții au pierdut procesul, aceștia urmează să fie obligați, în baza art. 451, 452 și 453 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., la cererea intimatei-pârâte F. la plata sumei de 1.800 RON și a intimatei-pârâte I. la plata sumei de 4.300 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Neamț, în nume propriu cât și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, împotriva deciziei civile nr. 106/2021 din 18 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Respinge excepția nulității recursului reclamanților.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții A. S.R.L., B., C., B. jr., D. și E., prin reprezentant legal B. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurenții-reclamanți la plata către intimata-pârâtă F. a sumei de 1.800 RON și către intimata-pârâtă G. a sumei de 4.300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 iunie 2022.