ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1119/2022

Ședința publică din data de 11 mai 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovita la 3 ianuarie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Comuna Conțești prin Primar, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.054.572,89 RON reprezentând penalități contractuale de întârziere, calculate de la scadență până la data introducerii prezentei acțiuni, și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1566 și urm. C. civ.

Prin sentința nr. 1156/2018 din 24 octombrie 2018, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.054.572,89 RON reprezentând penalități contractuale de întârziere. În sentință s-a menționat calea de atac a recursului.

Comuna Conțești prin Primar a declarat recurs împotriva sentinței pronunțate, iar A. S.R.L. prin administrator judiciar a formulat recurs incident.

Prin decizia nr. 422 din 22 octombrie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția II-a civilă a admis excepția inadmisibilității recursurilor, invocată din oficiu, și a respins ca inadmisibile recursurile declarate de Comuna Conțești prin Primar și de A. S.R.L. prin administrator judiciar.

Prin sentința nr. 225 din 17 martie 2020, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea prin care A. S.R.L. a solicitat completarea dispozitivului sentinței nr. 1156/2018 din 24 octombrie 2018.

Comuna Conțești prin Primar a declarat apel împotriva sentinței nr. 1156/2018 din 24 octombrie 2018 a Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, iar A. S.R.L. prin administrator judiciar a declarat apel împotriva sentinței nr. 225 din 17 martie 2020 a Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția II-a civilă sub nr. x/2018/a1.

La termenul de judecată de la 24 februarie 2021 reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. a declarat că înțelege să renunțe la apelul declarat împotriva sentinței nr. 225 din 17 martie 2020 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, sens în care instanța a luat act de renunțarea la judecata acestui apel.

Prin decizia nr. 79 din 2 martie 2021, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis apelul formulat de Comuna Conțești prin Primar, și, în consecință, a schimbat sentința și, pe fond, a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs A. S.R.L. prin lichidator judiciar B.., solicitând instanței să admită calea de atac formulată și să caseze hotărârea atacată, cu cheltuieli de judecată.

Motivele de recurs sunt în esență următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă arată că prin contractul de cesiune de creanță din 19 decembrie 2015, societatea C. S.R.L. a cedat către recurenta A. S.R.L. toate drepturile pe care le deținea față de debitoarea cedată, Comuna Conțești, în cuantum de 795.142,57 RON. Ulterior, precizează recurenta, prin actul adițional din 26 iunie 2017, părțile au stipulat că debitoarea cedată urma să execute obligația de plată a sumei de 795.142,57 RON și a debitului accesoriu constând în penalități de întârziere.

Autoarea căii de atac susține că decizia nu cuprinde motivele pe care se întemeiază întrucât instanța de apel nu a avut în vedere actul adițional și nu a indicat motivele pentru care a ignorat acest înscris. Apreciază că acest act reflectă voința reală a părților, exprimată expres, în scris și că ar fi trebuit respectate dispozițiile art. 1270 C. civ.

Recurenta arată că au fost încălcate normele de drept material edictate de art. 1270 și art. 1568 C. civ. deoarece curtea de apel nu a avut în vedere intenția reală a părților materializată prin actul adițional la contractul de cesiune.

Recurenta-reclamantă a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat.

Prin încheierea din 9 martie 2022 s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în complet de filtru, reține inexistența motivelor de nelegalitate, pentru următoarele argumente:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Înalta Curte reține că susținerile recurentei-reclamante prin care arată că decizia nu cuprinde motivele pe care se întemeiază întrucât instanța de apel nu a avut în vedere actul adițional și nu a indicat motivele pentru care a ignorat acest înscris, nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare statuat la pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, întrucât nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, în realitate, recurenta-reclamantă își exprimă nemulțumirea față de modul în care curtea de apel a interpretat înscrisurile din dosar.

În această cale extraordinară de atac se analizează exclusiv aspectele de nelegalitate, fără a se proceda la o devoluare a fondului cauzei. Administrarea probatoriului și stabilirea situației de fapt este atributul instanței devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluției cu normele de drept aplicabile.

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, ca și asupra concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

În ceea ce privește criticile prin care se invocă nerespectarea prevederilor art. 1270 C. civ., referitoare la forța obligatorie a contractului, și ale art. 1568 C. civ., referitoare la cesiunea de creanță, recurenta-reclamantă, susținând că instanța de apel a interpretat în mod eronat înscrisurile depuse la dosar și voința reală a părților, nu pot fi analizate prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, întrucât aduc în discuție aspecte de netemeinicie care nu pot fi analizate în stadiul procesual al recursului.

Se ignoră astfel caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, în cadrul căruia nu se poate rejudeca fondul, ci se analizează exclusiv aspecte de nelegalitate, nu și cele de netemeinicie. Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, în sensul că nu pot fi susținute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situației de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecință, instanța de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanței de recurs.

Față de cele de mai sus, instanța supremă reține că recurenta nu și-a respectat obligația impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancțiunea nulității căii de atac formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.. împotriva deciziei nr. 79 din 2 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 mai 2022.