ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1096/2022

Ședința publică din data de 11 mai 2022

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 05.11.2020, sub numărul x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu Șantierul Naval Orșova S.A., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 531.210 RON, reprezentând daune interese pentru revocarea reclamantului, fără just motiv, din funcția de administrator, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație, la data plății. A precizat că această valoare este provizorie, valoarea finală a pretențiilor urmând a fi precizată după efectuarea unei expertize contabile, solicitând totodată obligarea pârâtei și la plata dobânzii legale la suma de 531.210 RON, începând cu data de 02.10.2020 (data revocării) și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 14 din data de 23 aprilie 2021, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, s-a respins cererea de chemare în judecată privind pe reclamantul A. și pe pârâtul Șantierul Naval Orșova S.A., având ca obiect pretenții. A fost obligat reclamantul să plătească Șantierului Naval Orsova suma de 21.331 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 14 din 23 aprilie 2021, A. a formulat apel.

Prin decizia nr. 596 din 11 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinței nr. 14 din data de 23 aprilie 2021 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatul pârât ȘANTIERUL NAVAL ORȘOVA S.A.. A fost schimbată sentința în sensul că s- a admis cererea de chemare în judecată. A fost obligată intimata-pârâtă la plata către apelantul-reclamant a sumei de 531.210 RON, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă fiecărei remunerații fixe lunare, de la data scadenței fiecărei obligații în parte și până la momentul plății efective. A fost obligată intimata-pârâtă la plata către apelantul-reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum total de 32.540 RON.

Împotriva deciziei civile nr. 596 din 11 octombrie 2021, ȘANTIERUL NAVAL ORȘOVA S.A. a declarat recurs. Motivele invocate sunt, în esență, următoarele:

O primă critică vizează faptul că decizia recurată este nemotivată, recurenta invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. Recurenta susține că instanța de apel nu a făcut nicio referire la apărarile acesteia invocate prin întâmpinarea formulată la apelul declarat de intimat și nicio analiză a acestora, nefiind arătate în vreun fel, motivele pentru care apărările au fost înlăturate.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta arată că în dovedirea existenței unui just motiv de revocare al fostului administrator A. din funcție, respectiv neconfirmarea acestuia prin vot cumulativ în noul consiliu de administrație, a invocat în fața instanțelor de fond, în principal faptul că Șantierul Naval Orșova este o societate tranzacționată pe piața de capital căreia nu ii sunt aplicabile doar dispozițiile Legii nr. 31/1990, ci și dispozițiile din Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni pe piață și ale Regulamentelor Autorității de Supraveghere emise în aplicarea Legii nr. 24/2017.

Totodată, arată că Actul constitutiv, în varianta în vigoare la data încheierii ambelor Contracte de administrare relevante în cauză, prevedea la art. 21 alin. (1) că revocarea administratorilor, înainte de expirarea duratei mandatului pentru care au fost numiți, se va putea face numai pentru just motiv și constituie just motiv și revocarea administratorilor în funcție care nu au fost reconfirmați prin vot cumulativ în noul consiliu de administrație. În acest sens, recurenta susține că prevederile Contractului de administrare din 10.04.2020 pe care și-a întemeiat pretențiile intimatul-reclamant, nu pot contrazice dispozițiile Actului constitutiv. Astfel, arată recurenta, acțiunea intimatului întemeiată exclusiv pe prevederile Contractului de adminstrare se impunea a fi respinsă de vreme ce inclusiv cuantumul indemnizației administratorilor era reglementat exclusiv de dispozițiile art. 19 alin. (2) din Actul constitutiv.

De asemenea, autoarea recursului critică decizia atacată și sub aspectul nemotivării soluției instanței de apel de acordare a despăgubirilor în cuantum de 531.210 RON, despăgubiri care nu puteau fi cuantificate decât prin raportare la prevederile Actului constitutiv și ale Hotărârilor Adunării Generale Ordinare a Acționarilor aplicabile. Astfel, arată recurenta, decizia recurată este nemotivată și în ceea ce privește determinarea întiderii prejudiciului, instanța de apel neindicând temeiul acordării despăgubirilor în cuantumul solicitat.

Subsumat aceluiași motiv de recurs, recurenta susține că soluția de acordare a dobânzii legale penalizatoare este nemotivată, nefiind menționat din ce considerente au fost înlăturate apărările acesteia cu privire la netemeinicia cererii de acordare a dobânzii legale la suma solicitată prin cererea de chemare în judecată, sumă care reprezintă beneficiu nerealizat.

Concluzionând, recurenta susține că decizia atacată nu respectă exigențele impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind nemotivată.

Într-o altă critică, recurenta-pârâtă invocă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Sub un prim aspect arată că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 137

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990, în ceea ce privește îndreptățirea intimatului la plata de daune-interese pentru pretinsa revocare fără justă cauză a mandatului său de administrator. În acest sens, susține că din considerentele deciziei atacate reiese că, situația nereconfirmării prin metoda votului cumulativ în noul consiliu nu este prevăzută în lista exhaustivă a motivelor juste de revocare a administratorilor în funcție de la art. 12 alin. (2) din Contractul de administrare din 10.04.2020.

Astfel, arată recurenta, deși se reține incidența prevederilor art. 137

1

alin. (4) din legea nr. 31/1990, instanța de apel nu analizează dacă revocarea intimatului-reclamant s-a întemeiat pe o justă cauză în sensul dispozițiilor Legii nr. 31/1990, din moment ce justa cauză menționată de art. 137

1

alin. (4) poate presupune o multitudine de motive care nu se suprapun cu cele prevăzute în Contractul de adminsitrare. În continuare, arată că în mod nelegal a nesocotit instanța de apel caracterul prioritar al normelor speciale care reglementează instituția votului cumulativ în analizarea justului motiv de revocare din funcția de administrator al intimatului A., având în vedere că dispozițiile Legii nr. 24/2017, coroborate cu cele din Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiară nr. 5/2018 prevăd un regim derogatoriu în raport de prevederile Legii nr. 31/1990.

Astfel, arată recurenta, decizia pronunțată a fost dată cu nesocotirea dispozițiilor art. 84 alin. (1)-(3) din Legea nr. 24/2017 și a celor cuprinse în Regulamentele Autorității de Supraveghere Financiară emise în aplicarea acestui act normativ, precum și cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 137

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990.

Într-o altă critică, se invocă aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 1537 C. civ., 1532 C. civ., art. 76 alin. (2) lit. o), art. 139 alin. (1) lit. d) și art. 157 alin. (1) lit. e) Codul fiscal.

Totodată, recurenta susține că soluția de obligare a acesteia la plata dobânzii legale penalizatoare aferente fiecărei remunerații lunare fixe, de la data scadenței fiecărei obligații în parte și până la momentul plății efective, este rezultatul interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

În final, recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la o altă instanță de apel egală în grad cu cea care a pronunțat decizia recurată.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esență că instanța de apel a motivat cuprinzător soluția dispusă cu privire la apărările invocate de către recurentă prin întâmpinarea din apel, precum și faptul că aspectele invocate prin întâmpinare, în principal cele cu privire la votul cumulativ, nu aveau relevanță în cauză sub aspectul temeiului de drept aplicabil și reținut de instanța de apel.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reglementează în mod imperativ obligația instanței de judecată de a arăta în considerentele hotărârii judecătorești între altele, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, indicând atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii astfel pronunțate, conform art. 175 C. proc. civ.

Prin urmare, nemotivarea, în oricare din ipotezele menționate de art. 488 alin. (1) pct. 6 din același cod constituie un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecința casării acesteia și trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Aceste dispoziții legale au fost prevăzute de legiuitor, atât în interesul unei bune administrări a justiției, cât și pentru a da posibilitatea instanțelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv și eficient al modului de desfășurare a procesului civil în etapele procesuale anterioare.

Cu privire la criticile prin care autoarea căii de atac invocă nerespectarea prevederilor art. 84 alin 1-3 din Legea nr. 24/2017, precum și cele cuprinse în Actul constitutiv, Înalta Curte constată că din considerentele deciziei recurate nu rezultă că instanța de apel a analizat apărările recurentei-pârâte raportat la temeiurile legale invocate de aceasta, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii. Se observă că statuările curții de apel se limitează la a aprecia că la data de 02.10.2020 relațiile dintre părți erau guvernate de Contractul de administrare încheiat la data de 10.04.2020, contract ce nu mai prevedea ca just motiv de revocare și situația revocării administratorilor în funcție care nu au fost reconfirmați prin vot cumulativ în noul consiliu de administrație, iar prin Hotărârile AGEA nr. 50 și 49 din 02.10.2020 nu au fost modificate clauzele acestui contract.

Referitor la criticile prin care recurenta-pârâta afirmă că instanța de apel nu a avut în vedere prevederile Actului constitutiv atunci când a admis cererea reclamantului, Înalta Curte constată că instanța de apel nu a procedat, în mod efectiv, la analiza susținerilor recurentei și a înscrisurilor depuse de către aceasta, respectiv a conținutului Actului constitutiv al societății, întrucât și-a fundamentat considerentele numai pe analiza Contractului de administrare încheiat între părți la 10.04.2020.

În același sens, din considerentele deciziei recurate nu rezultă că instanța de apel a analizat apărările recurentei cu privire la prevederile imperative ale Actului constitutiv, respectiv dispozițiile art. 21 alin. (1) potrivit cu care: "Revocarea administartorilor, înainte de expirarea duratei mandatului pentru care au fost numiți, se va putea face numai pentru just motiv. Constituie just motiv și revocarea administratorilor în funcție care nu au fost reconfirmați prin vot cumulativ în noul consiliu de administrație",

Totodată, Înalta Curte constată că din considerentele deciziei recurate nu reiese cu claritate care este temeiul de drept față de soluția privind obligarea recurentei la plata daunelor interese și cuantificarea acestora. Astfel, deși instanța de apel reține că prin Contractul de administrare nu au fost prevăzute criterii de cuantificare și constată că modul de calcul al daunelor, respectiv contravaloarea indemnizațiilor cuvenite pentru perioada cuprinsă între data revocării fără justă cauză și data la care contractul încheiat între părți ar fi încetat, reprezintă o justă cuantificare, în cuprinsul deciziei recurate nu se regăsește nicio referire cu privire la Actul constitutiv, în cadrul căruia sunt prevăzute indemnizațiile administratorilor.

Acest mod de construire a raționamentului instanței de apel este greșit deoarece nu reflectă mecanismul logico-juridic prin care s-a format convingerea judecătorului astfel încât să determine soluția din dispozitiv.

Față de cele statuate de instanța de apel și contrar apărărilor intimatului reclamant prin care a susținut că aspectele invocate de recurentă prin întâmpinarea din apel, în principal cele cu privire la votul cumulativ, nu aveau relevanță în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că apărările recurentei erau pertinente în prezenta cauză și se impunea în consecință, analiza temeiniciei acestor apărări, inclusiv cu prealabila suplimentare a probatoriului, dacă înscrisurile depuse la dosar nu erau suficiente pentru lămurirea situației de fapt. În absența acestei analize, instanța de recurs constată că nu s-a realizat o aplicare corectă și temeinic motivată a dispozițiilor contractuale și legale asumate sau obligatorii ambelor părți.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I și al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă ȘANTIERUL NAVAL ORȘOVA S.A. împotriva deciziei nr. 596/2021 din 11 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Față de efectele casării deciziei atacate în temeiul pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanța supremă nu va mai analiza celelalte critici exprimate prin cererea de recurs, subsumate pct. 8 al art. 488 alin. (1) din același cod.

În rejudecare, instanța de apel, cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale și în limitele efectului devolutiv al apelului, va analiza temeiurile legale invocate raportat la apărările pârâtei și va pronunța o hotărâre prin care va răspunde acestor apărări într-o formă clară și precisă. Totodată, potrivit art. 501 alin. (3) C. proc. civ., după casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă ȘANTIERUL NAVAL ORȘOVA S.A. împotriva deciziei nr. 596/2021 din 11 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 mai 2022.