ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2366/2022

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, în data de 10 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin primar și Statul Român, prin Ministerul de Finanțe Publice, ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună constatarea dobândirii dreptului de proprietate, asupra imobilului teren în suprafață de 677,06 mp, situat în București, str. x, prin efectul uzucapiunii de 10-20 de ani. În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 1846-1847 C. civ., art. 1895 și art. 447 C. civ., art. 82 din Legea nr. 71/2011 și art. 25 din Legea nr. 213/1998. Prin sentința civilă nr. 15264 din 05 decembrie 2018, Judecătoria Sectorului 4 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, în data de 19 decembrie 2018, sub același număr de dosar.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 207 din 14 februarie 2020, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive; a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă; a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, ca neîntemeiată; a admis cererea de intervenție voluntară accesorie formulată de intervenienții Sectorul 4 al Municipiului București și Consiliul Local Sector 4 al Municipiului București, în sprijinul pârâtului Municipiul București.

Decizia pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 1878A din 22 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 207 14 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimații-pârâți Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, Municipiul București, prin Primarul General, Consiliul Local al Sectorului 4 București și Sectorul 4 al Municipiului București.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1878A din 22 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs reclamantul A., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză. Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în data de 31 martie 2022 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 483 și urm. C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel. În dezvoltarea recursului, recurentul a învederat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor de drept material, respectiv a art. 1895 și art. 1897 alin. (1) din C. civ. de la 1864. Contrar celor reținute de instanța de apel, dispoziția nr. x/2007 a fost contestată în sensul că instanța a fost învestită cu o cerere de soluționare a tuturor celorlalte notificări care vizau terenul în întregul său, în acest sens fiind înregistrat pe rolul Tribunalului, secția a IV-a civilă, dosarul nr. x/2017, cu termen de judecată în data de 04 mai 2022. Testamentul autentificat sub nr. x/2002 constituie pentru reclamant un just titlu, în sensul art. 1897 alin. (1) din C. civ. de la 1864, pentru terenul în suprafață de 1044 mp situat în București, Calea x sector 4 și, ca atare, pentru diferența dintre terenul restituit în natură în baza Dispoziției nr. 7340/2007 și cel notificat în suprafață totală de 1044 mp, respectiv pentru suprafața de 677 mp, sunt îndeplinite condițiile uzucapiunii de scurtă durată. Concluzionând, recurentul a susținut că împrejurarea că, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, terenul în suprafață de 1044 mp a devenit proprietate publică nu reprezintă relevanță raporat la momentul începerii posesiei, uzucapiunea consolidând un drept născut anterior. 5. Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți Sectorul 4 al Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului 4 București au depus întâmpinare, în data de 16 mai 2022, prin care au solicitat, în principal, admiterea excepției nulității recursului, iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată care vor fi solicitate printr-o cerere distinctă. În susținerea excepției nulității recursului, intimații au învederat că recurentul a indicat formal dispozițiile art. 1895 și pe cele ale art. 1897 din C. civ. de la 1864, fără a prezenta motivele pentru care s-ar reține că instanța de apel a pronunțat decizia recurată cu încălcarea acestor norme legale. Practic, prin argumentele invocate în cuprinsul cererii de recurs, recurentul se referă la situația de fapt și la probele administrate în cauză, care vizează temeinicia deciziei recurate, iar nu nelegalitatea acesteia, contrar dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) din același cod. 6. Procedura de filtru Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac. Prin raport s-a reținut că, în opinia raportorului, partea are deschisă calea de atac a recursului, plata taxei judiciare de timbru aferentă soluționării recursului a fost eșalonată în 12 rate lunare, recursul este formulat în termen legal și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) din C. proc. civ., sub sancțiunea nulității. Totodată, s-a reținut că, având în vedere prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilității în principiu a recursului și să aprecieze cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurentul-reclamant în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că intimații-pârâți Sectorul 4 al Municipiului București și Consiliul Local al Sectorului 4 București au invocat prin întâmpinare excepția nulității recursului. Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților în data de 13 septembrie 2022. Părțile nu au depus puncte de vedere la raport. IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând excepția nulității recursului invocată de intimații-pârâți în condițiile art. 248 și art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. În cauză, prin decizia civilă nr. 1878A din 22 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 207 din 14 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, fiind menținută soluția instanței de fond care a respins acțiunea, apreciindu-se, în esență, că reclamantul nu deține un just titlu, ceea ce face inoperantă uzucapiunea de scurtă durată, iar legatul cu titlu particular nu produce efecte translative decât pentru suprafața notificată, care deja a fost restituită reclamantului, pentru suprafața excedentară, ce face obiectul cauzei, neputând constitui just titlu. Prin cererea de recurs, recurentul a susținut că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 1895 și art. 1897 alin. (1) C. civ. de la 1864, însă se constată că aspectele evidențiate, astfel cum au fost prezentate, nu conțin minime argumente care să aibă aptitudinea de a justifica, în speță, incidența unui motiv de nelegalitate dintre cele expres și limitativ reglementate prin art. 488 C. proc. civ. Astfel, recurentul a făcut referire la situația de fapt a litigiului, arătând că suprafața de teren este de 1044 mp înscrisă în toate notificările adresate Minicipiului București în temeiul Legii nr. 10/2001, iar nu doar cea înscrisă în notificarea nr. x/2002, aspect care rezultă din Dispoziția nr. 7342/2007 prin care au fost soluționate toate notificările defunctei B. cu privire la întregul teren, iar faptul că prin această dispoziție a fost restituită doar suprafața de 367,2 mp nu înseamnă că justul titlu invocat de reclamant ar viza doar această suprafață. A mai susținut recurentul că testamentul constituie just titlu, în sensul art. 1897 alin. (1) C. civ. de la 1864, pentru întreaga suprafață de 1044 mp, deci și pentru diferența de 677 mp dintre terenul restituit în natură și cel notificat, fiind îndeplinite condițiile uzucapiunii de scurtă durată. Înalta Curte reține, în acest sens, că interpretarea probelor administrate de către instanța de apel este o operațiune care se circumscrie aspectelor de netemeinicie a hotărârii atacate și că nu se poate cenzura în recurs maniera în care instanța de apel a apreciat și evaluat probele administrate în cauză, modalitatea de interpretare a testamentului lăsat recurentului fiind exclusiv o chestiune de apreciere a instanței care a pronunțat hotărârea recurată. De altfel, se constată că instanța de apel a analizat în cuprinsul deciziei recurate că autoarea reclamantului a solicitat, prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, restituirea suprafaței de 367,20 mp din suprafața totală, arătându-se maniera de calcul a cotei cuvenite, iar testamentul lăsat de aceasta reclamantului a vizat terenul a cărui restituire a fost solicitată, astfel că în favoarea reclamantului a fost instituit un legat cu titlu particular reprezentat de suprafața notificată care a și fost restituită în natură. În acest context, în raport cu considerentele instanței de apel anterior prezentate, se reține că acest motiv al recursului vizând aplicarea art. 1895 și art. 1897 alin. (1) C. civ. de la 1864, astfel cum a fost susținut de către recurentul-reclamant, ar putea reprezenta cel mult o critică vizând situația de fapt așa cum a fost stabilită de către instanța de apel, care însă nu poate face obiectul analizei în această cale extraordinară de atac, deoarece stabilirea situației de fapt este atributul instanței de fond sau de apel din perspectiva caracterului devolutiv al apelului, iar instanța de recurs nu poate proceda la stabilirea unei noi situații de fapt. Astfel, referirea recurentului la aceste dispoziții legale a fost invocată din perspectiva aprecierii probelor de către instanța de apel, întrucât recurentul nu a criticat modul în care instanța de apel a interpretat sau aplicat aceste dispoziții de drept material, ci s-a limitat la a indica probatoriul administrat în cauză, susținând că testamentul resprezintă just titlu pentru întreaga suprafață de teren, fără să combată considerentele instanței de apel în sensul că nu este îndeplinită condiția justului titlu, de vreme ce imobilul obiect al testamentului lăsat în favoarea reclamantului este reprezentat de imobilul din notificarea nr. x/2002, respectiv terenul în suprafață de 367,2 mp, restituit acestuia prin dispoziția nr. x/2007. Înalta Curte reține că, sub acest aspect, recurentul nu a făcut trimitere la considerentele instanței de apel, la modalitatea în care a fost aplicat ori interpretat aceste texte legale; or, simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanșarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate. Ca atare, invocarea de către recurentul-reclamant a dispozițiilor de drept material este una formală, susținerile acestuia din cuprinsul recursului nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, ci vizează, în principal aspecte de netemeinicie ale litigiului, fără avea legătură cu raționamentul instanței de apel. Or, în faza procesuală a recursului nu pot fi puse în discuție și reanalizate probele administrate, recursul fiind o cale extraordinară de atac, de reformare, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile cazului concret dedus judecății. Având în vedere că recurentul nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată de intimații Sectorul 4 al Municipiului București și Consiliul Local Sector 4 al Municipiului București, și va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1878A din 22 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2018.