ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2339/2022

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2022

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la 20 iunie 2022, sub nr. x/2022, contestatorii A. și B. au formulat contestație la executare, în contradictoriu cu intimata C., împotriva actelor de executare silită efectuate în anul 2022 în dosarul execuțional nr. x/2012 al Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești Asociați "D.".

În drept, au invocat dispozițiile art. 399 alin. (1), (2) și 3 C. proc. civ.

Intimata C. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile necompetenței teritoriale a Judecătoriei Brașov, netimbrării și tardivității, iar pe fond a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiate.

La primul termen de judecată, din 29 iulie 2022, Judecătoria Brașov, verificându-și din oficiu competența de soluționare a cauzei, a invocat excepția necompetenței teritoriale absolute.

Prin sentința civilă nr. 6751 din 1 august 2022, Judecătoria Brașov a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Buftea.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Brașov a reținut, cu privire la aplicarea legii în timp, că potrivit art. 24 din C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010 (care a intrat in vigoare la 15 februarie 2013 și care conține norme tranzitorii cu caracter general, menite să reglementeze orice succesiune viitoare de norme de procedură civilă, ivită după adoptarea sa), "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Reținând că executarea silită a fost începută sub imperiul vechii reglementări de procedură civilă, instanța a apreciat că aceasta va fi aplicabilă tuturor chestiunilor privitoare la executare silită, respectiv tuturor procedurilor judiciare incidente, prin urmare și contestației la executare.

Analizând actele de executare silită efectuate în dosarul de executare silită nr. x/2012, atașat dosarului cauzei, Judecătoria Brașov a constatat că executarea silită a început la solicitarea creditoarei E. S.A., la 24 ianuarie 2012.

Reținând aplicarea dispozițiilor art. 373 C. proc. civ., conform cărora "Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afară de cazurile în care legea dispune altfel", Judecătoria Brașov a constatat că, din motivarea cererii formulate reiese că debitorii contestă executarea silită însăși, invocând neregularități ale cesiunii de creanță intervenite între creditori, prescripția și perimarea executării silite, precum și lipsa certitudinii creanței, iar nu neregularități ale unui act de executare silită anume.

Astfel, a apreciat că instanța competentă să soluționeze contestația la executare este instanța în circumscripția căreia se efectuează executarea silită, respectiv Judecătoria Buftea, care a încuviințat executarea silită.

Prin sentința civilă nr. 13972 din 21 septembrie 2022, Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Buftea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 76/2012 și ale art. 24 din C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, contestația la executare dedusă judecății este supusă normelor C. proc. civ. de la 1865.

Sub aspectul competenței teritoriale, conform art. 373 alin. (2) C. proc. civ., Judecătoria Buftea a arătat că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Totodată, a constatat că, în ipoteza în care debitorul are bunuri situate în localități diferite și înregistrează venituri din muncă într-o altă localitatea decât cea în care domiciliază, competentă să soluționeze contestația la executare este oricare dintre judecătoriile în circumscripția teritorială unde au fost dispuse măsuri de executare silită.

Nu a reținut argumentul instanței de trimitere, în sensul că, raportat la motivele de contestație la executare invocate, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Buftea, întrucât competența se stabilește în funcție de obiectul contestației, care nu se confundă cu motivele de contestație la executare, acestea fiind utile pentru stabilirea limitelor și întinderii analizei legalității demersului execuțional contestat.

Însă, în speță, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate de contestator împotriva contestației la executarea silită însăși, a apreciat că revine oricărei instanțe în circumscripția căreia au fost realizate acte de executare silită competența de soluționare, inclusiv Judecătoriei Brașov, contestatorul înțelegând să conteste însăși adresa de înființare a popririi emisă de SCPEJ D.&D. Direcției Regionale Vamale Brașov, de unde contestatorul obține veniturile salariale.

Judecătoria Buftea a reținut și faptul că, potrivit art. 12 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente și că, raportat la obiectul contestației la executare, oricare dintre instanțele prevăzute la art. 373 alin. (2) din acest act normativ sunt deopotrivă competente.

Cu toate acestea, față de dispozițiile art. 12 C. proc. civ., alegerea competenței se poate face exclusiv de către reclamant, instanța nefiind îndreptățită, în acest caz, să invoce din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

A arătat că Judecătoria Brașov este competentă să soluționeze cauza în temeiul dispozițiilor art. 373 alin. (2) C. proc. civ., aceasta având posibilitatea de a invoca excepția necompetenței doar în ipoteza în care nu ar fi fost una dintre instanțele în circumscripția cărora se efectuează acte de executare silită. Acest aspect reiese indubitabil din însăși actele de executare contestate în cauză, contestatorul motivând alegerea competenței prin acțiunea introductivă.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 399 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1856 (aplicabil în cauză în raport de dispozițiile art. 25 alin. (1) din C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010 și de data declanșării executării silite, 24 ianuarie 2012), "Împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare."

Alin. (2)

1

al aceluiași articol prevede că, "după ce a început executarea silită, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formulă executorie, dată fără îndeplinirea condițiilor legale; (3) În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac."

Potrivit normelor legale citate, contestația la executare poate fi formulată împotriva actelor de executare sau executării silite însăși și a încheierilor întocmite de executorul judecătoresc în exercitarea atribuțiilor sale, precum și împotriva încheierii de încuviințare a executării silite, această cale de atac purtând, pentru situațiile enumerate, denumirea de contestație la executare propriu-zisă.

Așadar, ceea ce este determinant pentru stabilirea instanței competente să judece contestația la executare este obiectul acesteia. Reglementări în acest sens sunt conținute de alin. (3) al art. 373 C. proc. civ., fiind de competența instanței de executare soluționarea contestației la executare propriu-zise.

În cauză, prin cererea dedusă judecății, contestatorii A. și B. au formulat contestație la executare, în contradictoriu cu intimata C., împotriva actelor de executare silită efectuate în anul 2022 în dosarul execuțional nr. x/2012 al Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești Asociați "D.", solicitând anularea actelor de executare silită din anul 2022 (acte de înființare poprire etc.) și să se dispună încetarea executării silite.

Potrivit înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, creanța urmărită silit a fost deținută inițial de creditoarea E. S.A. în baza contractului de credit nr. x din 17 iulie 2008, fiind cesionată în favoarea F. S.R.L. prin contractul nr. x din 27 februarie 2017, și, ulterior cesionată de această din urmă societate în favoarea C. prin contractul nr. R3 din 27 februarie 2017.

Înalta Curte constată că, în motivarea contestației la executare, contestatorii au susținut intervenirea perimării executării silite, că intimata C. a fost reprezentată în fața organului de executare de o persoană care nu avea dreptul de a efectua acte de dispoziție, că cesiunea de creanță nu a condus la transferul executorialității creanței, aceasta neavând caracter cert, lichid și exigibil la momentul înființării popririi, în anul 2022, iar termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită era împlinit la data înființării popririi, motive de nelegalitate ce vizează însăși executarea silită efectuată prin actele de executare întocmite de Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești Asociați "D." în dosarul de executare nr. 69/2012, în raport de care s-a dispus cu privire la cererea de încuviințare a executării silite formulată de creditoarea E. S.A..

Conform art. 400 alin. (1) C. proc. civ., "Contestația se introduce la instanța de executare".

În cauză, edificatoare pentru stabilirea instanței competente să judece contestația la executare este încheierea nr. 831 din camera de consiliu din 16 februarie 2012, pronunțată în dosarul nr. x/2012, prin care Judecătoria Buftea a admis cererea formulată de Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești "D." cu privire la încuviințarea executării silite privind-o pe creditoarea E. S.A., în contradictoriu cu debitorii B. și A., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit de consum nr. x din 17 iulie 2008.

Chiar dacă executarea silită a fost demarată de organul de executare prin poprire, asupra conturilor sau altor venituri obținute de debitori, inclusiv asupra celor încasate de contestator de la terțul poprit Autoritatea Vamală Română - Direcția Regională Vamală Brașov, cu sediul în municipiul Brașov, acest aspect nu este de natură să atragă competența de soluționare a contestației la executare de către Judecătoria Brașov, câtă vreme, prin încheiere irevocabilă, s-a încuviințat executarea silită de către Judecătoria Buftea în circumscripția teritorială a acestei instanțe, precum s-a menționat în cuprinsul încheierii nr. 831 din camera de consiliu din 16 februarie 2012, pronunțate în dosarul nr. x/2012.

Pentru considerentele expuse și în aplicarea dispozițiilor art. 373 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Buftea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 noiembrie 2022.