ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2333/2022

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud la 21 decembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., obligarea acesteia la plata cheltuielilor efectuate în folosul pârâtei, din fonduri proprii, în calitate de mandatar, respectiv a sumei de 42.000 euro, TVA, dobânzi și penalități aferente, cheltuieli de executare silită, și a sumei de 108.000 euro, reprezentând contravaloarea materialelor și a manoperei pentru lucrări de construcție și finisaje, executate la imobilul pârâtei. În drept, a invocat dispozițiile art. 1270, art. 1345, art. 1350, art. 1386, art. 2009 și art. 2026 și următ. C. civ., precum și pe cele ale art. 6 și art. 1 din primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Hotărârea Tribunalului Bistrița-Năsăud Prin sentința nr. 332/F din 6 octombrie 2020, Tribunalul Bistrița-Năsăud a respins acțiunea formulată de reclamant pentru prescrierea dreptului material la acțiune pentru echivalentul în RON a sumei de 42.000 euro și pentru partea din echivalentul în RON a sumei de 108.000 euro, ce depășește suma 46.802 RON și, ca neîntemeiată, pentru suma de 46.802 RON. Reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei suma de 12.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Hotărârea Curții de Apel Cluj Prin decizia nr. 4/A din 18 ianuarie 2022, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 332 din 6 octombrie 2020 a Tribunalului Bistrița-Năsăud. L-a obligat pe apelantul-reclamant să plătească intimatei B. suma de 10.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Recursul Împotriva deciziei nr. 4/A din 18 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a declarat recurs reclamantul A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susținut, în esență, nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva încălcării normelor de drept material ce reglementează instituția prescripției dreptului material la acțiune (art. 2500 și următ. C. civ.), apreciind că excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost admisă în mod nelegal, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 2526 C. civ. A susținut că plățile efectuate de mandatar au fost efectuate în considerarea scopului contractului de mandat, sumele avansate privind același obiectiv de investiție, respectiv realizarea/mobilarea blocului de locuințe, plata TVA, a executării silite demarate de ANAF pentru terenul necesar construirii blocului de locuințe fiind avansată în favoarea pârâtei, prejudiciul suferit de mandatar fiind produs în aceleași împrejurări, având caracter unic și global, iar prestațiile mandatarului fiind unitare și urmărind același scop. Recurentul a menționat că, potrivit înțelegerii părților, mandatarul urma să fie despăgubit la momentul vânzării apartamentelor, iar nu la momentul vânzării primului apartament, cum greșit a reținut prima instanță. Acest aspect putea fi tranșat prin proba testimonială, care nu a fost administrată în faza procesuală a fondului. A susținut că și-a îndeplinit obligațiile contractuale, avansând sumele necesare pentru finalizarea lucrării, în acest scop împrumutându-se de la alte persoane pentru obținerea de sume de bani necesare realizării mandatului. Referitor la argumentul instanței în sensul că prestațiile ar fi avut caracter unitar dacă s-ar fi stabilit anterior un cost total al construcției pe care recurentul să-l fi alocat la începutul mandatului, a afirmat că acest aspect este imposibil de stabilit, întrucât costul materialelor poate să difere la demararea lucrărilor față de momentul finalizării, costul pentru obținerea documentațiilor sau a studiilor fiind diferite în funcție de emitent, iar costul manoperei putându-se modifica în cazul schimbării contractantului care o efectuează, putând să apară și cheltuieli neprevăzute. Având în vedere că instanța nu a administrat toate probele necesare și utile pentru stabilirea corectă și completă a faptelor, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, conform art. 22 C. proc. civ., recurentul a susținut că în mod greșit curtea a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru partea majoritară a pretențiilor, fără a analiza, pe fond, temeinicia cererii de restituire. A susținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3) teza I C. proc. civ. pentru a se dispune anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, în scopul analizării acestei pretenții pe fond și administrării probelor suplimentare, în caz contrar recurentul fiind lipsit de dreptul la apărare și două grade de jurisdicție a cauzei. Recurentul a afirmat că termenul de prescripție a fost întrerupt ca urmare a notificărilor și demersurilor judiciare pe care le-a întreprins. Cât privește încheierea din 2 martie 2020, a apreciat că în mod greșit tribunalul a constatat neîndeplinirea procedurii de citare și de comunicare a actelor de procedură cu pârâta până la termenul din 17 septembrie 2020 și că întâmpinarea a fost depusă în termenul legal, iar excepția prescripției a fost invocată în termen. A făcut trimitere la dispozițiile art. 155 alin. (1) pct. 4 și 6 C. proc. civ., menționând că a indicat domiciliul pârâtei pe care îl cunoștea din buletin, precum și din antecontractele de vânzare, contractele de vânzare-cumpărare încheiate pentru și în numele pârâtei și din informațiile afișate pe site-ul Ministerului de Finanțe cu privire la domiciliul fiscal al PFA B., unde figurează pe str. x, jud. Bistrița-Năsăud. A arătat că, în mod greșit prima instanță a constatat că procedura de citare și comunicare ar fi fost viciată cu pârâta, reținându-se că aceasta a aflat întâmplător de pe portalul instanțelor despre existența procesului. Referitor la sentința nr. 332/F/2020, recurentul a susținut netemeinicia acesteia, din perspectiva motivări pe baza unor înscrisuri depuse de pârâtă, fără luarea în considerare a probelor depuse de reclamant. În ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate de prima instanță, constând în onorariu de avocat, a considerat că acestea sunt disproporționate în raport de munca prestată de avocat, de dificultatea cauzei și de durata scurtă a procesului, în care prima instanță nu a administrat decât proba cu înscrisuri, soluționând cauza, în mare parte, pe excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Întâmpinarea și răspunsul la întâmpinare La 8 august 2022, intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și obligarea recurentului la achitarea cheltuielilor de judecată în valoare de 5.000 RON, reprezentând onorariu de avocat, conform dovezii de plată anexate. Recurentul nu a depus răspuns la întâmpinare. Prin rezoluția din 19 septembrie 2022, Înalta Curte a stabilit termen pentru soluționarea recursului la 24 noiembrie 2022, cu citarea părților în ședință publică. La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția de netimbrare a recursului și a rămas cu prioritate în pronunțare asupra acesteia, conform art. 248 alin. (2) din același cod, urmând ca, în cazul în care va trece peste această excepție să supună examinării nulitatea recursului, susținută de intimată prin întâmpinare, din perspectiva neîncadrării criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar subsidiar, dacă se va impune, recursul.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție În raport de prevederile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, excepția netimbrării, invocată din oficiu, asupra căreia constată următoarele: Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență." Conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON". Potrivit art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, se taxează cu 50 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, recursului împotriva hotărârilor judecătorești prin care s-a respins cererea ca prematură, inadmisibilă, prescrisă sau pentru autoritate de lucru judecat. Dispozițiile art. 33 alin. (1) din actul normativ mai sus menționat prevăd că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, "reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței." Art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că "la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii." Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, neîndeplinirea acestei cerințe este sancționată cu nulitatea. În cauză, prin rezoluția de primire a dosarului din 6 iulie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a dispus încunoștințarea, prin adresă, a recurentului A. despre faptul că datorează, pentru soluționarea recursului, o taxă judiciară de timbru în valoare totală de 1.054,53 RON, conform dispozițiilor art. 24 alin. (2) teza I și ale art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării cererii de recurs, ca netimbrate. Adresa emisă în acest sens la 7 iulie 2022 a fost comunicată recurentului la 14 iulie 2022, potrivit dovezii de înmânare aflate la dosarul de recurs. Prin aceeași rezoluție, recurentului i s-a pus în vedere că are posibilitatea să formuleze cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la data comunicării acesteia, în condițiile prevăzute de art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, precum și cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, potrivit art. 39 alin. (1) din același act normativ. Recurentul nu a formulat cererile prevăzute de art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 sau de art. 33 alin. (2) din același act normativ, deși, astfel cum s-a arătat, instanța i-a pus în vedere că are această posibilitate. De asemenea, nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate pentru soluționarea recursului, sub sancțiunea nulității de dispozițiile art. 496 alin. (3) C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că cererea de recurs formulată de reclamantul A. nu îndeplinește una dintre condițiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ. sub sancțiunea nulității, va anula, ca netimbrat, recursul declarat de această parte împotriva deciziei nr. 4/A din 18 ianuarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă. În raport de această soluție, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va obliga pe recurent la plata către intimata B. a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reținând că dovada plății acestora s-a făcut cu chitanța seria x nr. x din 3 august 2022, spezele fiind reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., prin raportare la activitatea efectivă depusă de reprezentantul convențional al intimatei în recurs, respectiv de redactare a întâmpinării. PENTRU ACESTE MOTIVE,