ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2300/2022

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la 26 ianuarie 2018, sub numărul x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București, prin Primar general, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate că a dobândit, prin uzucapiune și joncțiunea posesiei, dreptul de proprietate asupra imobilului - teren intravilan în suprafață de 164 mp situat în București, str. x, și să dispună înscrierea în cartea funciară a drepturilor reale imobiliare dobândite în temeiul uzucapiunii. Prin sentința civilă nr. 6373 din 15 mai 2018, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei privind reclamanta pe A. și pe pârâtul Municipiul București, prin Primar general, către Tribunalul București, unde cauza a fost înregistrată sub nr. x/2018.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 859 din 31 iulie 2020, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis, în parte, cererea precizată, a constatat că reclamanta a dobândit, ca efect al uzucapiunii de 30 de ani, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 129 mp, situat în București, str. x, identificat prin raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic judiciar B. și a respins, în rest, cererea, ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 127A din 7 februarie 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul formulat de pârâtul Municipiul București prin Primar general, împotriva sentinței civile nr. 859 din 31 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu reclamanta A., ca nefondat.

Calea de atac exercitată în cauză. Pârâtul Municipiul București, prin Primar general, a declarat recurs împotriva deciziei nr. 127A din 7 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Recurentul-pârât a formulat următoarele critici: Hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, reprezentate de art. 477 C. civ. de la 1864, art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, art. 4 și art. 25 din Legea nr. 213/1998, instanța de apel statuând că în mod corect s-ar fi apreciat de către instanța de fond că este justificată calitatea procesuală pasivă a Municipiului București, existând identitate între subiectele dreptului substanțial. Motivarea instanței de apel este reflectată în considerentele hotărârii pronunțate la pag. 7, unde după ce sunt analizate criticile din motivele de apel cu privire la incidența în cauză a Decretului nr. 111/1951, a H.G. nr. 662/1991 și a O.G. nr. 128/1998, apreciindu-se că nu sunt incidente în cauză, se realizează apoi o interpretare și aplicare greșită a normelor de drept material reprezentate de art. 477 C. civ., art. 4, și art. 25 din Legea nr. 213/1998, precum și de art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991. Astfel, instanța de apel reproduce textul articolului 477 C. civ. de la 1864, făcând apoi referire la art. 25 din Legea nr. 213/1998, pentru a ajunge la concluzia că, întrucât din probele administrate în cauză nu a rezultat că acest teren s-ar afla în proprietatea vreunei persoane, terenul ar aparține ex lege domeniului privat al municipalității (în speță Municipiul București), chiar în lipsa formalităților care să consacre acest lucru (acest raționament fiind, în acord cu dispozițiile art. 4 din Legea nr. 213/1998), în condițiile în care, potrivit art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, la momentul intrării în vigoare a acestei legi, terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților aflate în administrarea primăriilor, au trecut în proprietatea unităților administrativ teritoriale. S-a apreciat că Municipiul București are calitatea de proprietar nediligent al terenului în litigiu (în suprafață de 129 mp), în condițiile în care nu există formalități "care să consacre acest lucru", simpla referire la art. 477 C. civ., art. 4 și art. 25 din Legea nr. 213/1998, art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, nefiind de natură să conducă la concluzia caracterului nefondat al apelului Municipiului București. Instanța de apel face referire explicită la art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 pentru ca Municipiul București să aibă calitatea de proprietar nediligent, trebuie să existe dovezi certe și indiscutabile în sensul c, la momentul apariției legii, acest teren chiar se afla în administrarea instituției (și în proprietatea Statului Român) pentru a putea deveni prin efectul legii proprietarul terenului respectiv, calitatea de proprietar fiind condiționată în mod explicit de calitatea anterioară de administrator. În speță nu s-au făcut dovezi certe că la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, Municipiul București avea calitatea de administrator (și astfel, calitate de proprietar nediligent). În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 4. Timbrajul Recurentul-pârât Municipiul București datorează taxă judiciară de timbru în cuantum total de 2.725,32 RON, în temeiul art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, cu referire la modul de calcul prevăzut de art. 3 alin. (1) lit. e) din același act normativ. Conform dovezii de înmânare de la fila x, recurentului-pârât i s-a adus la cunoștință, la 15 aprilie 2022, obligația de a achita taxa judiciară de timbru.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A. nu a depus întâmpinare.

Procedura parcursă în fața instanței de recurs La 3 octombrie 2022 raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru, dispunându-se comunicarea acestuia către părțile din cauză. În cuprinsul raportului s-a reținut că urmează a fi analizate cu prioritate excepția netimbrării recursului. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, a fost stabilit termen, în complet de filtru, fără citarea părților, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra excepției netimbrării recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul în raport cu excepția de netimbrare, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, sub sancțiunea nulității. Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești (…) sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta ordonanță de urgență. De asemenea, conform dispozițiilor art. 33 alin. (1) din același act normativ, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit alin. (2), dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței. Prin aceeași comunicare instanța îi pune în vedere reclamantului posibilitatea de a formula, în condițiile legii, cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării. Dispozițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ. rămân aplicabile în ceea ce privește complinirea celorlalte lipsuri ale cererii de chemare în judecată. Instanța însă nu va proceda la comunicarea cererii de chemare în judecată în condițiile art. 201 alin. (1) din C. proc. civ., decât după soluționarea cererii de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru. În prezenta cauză, în sarcina recurentului Municipiul București prin Primar general s-a stabilit obligația de a achita taxa judiciară de timbru, în cuantum de 2725,32 RON, calculată în conformitate cu dispozițiile art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Recurentul a fost înștiințat că are obligația de a achita taxa judiciară de timbru la 15 aprilie 2022, astfel cum rezultă din dovada de comunicare de la dosarul de recurs. De asemenea, în cuprinsul raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, comunicat părții, s-a consemnat faptul că recursul este supus taxei judiciare de timbru, iar recurentul nu a făcut dovada complinirii acestei obligații, astfel încât urmează a fi analizată cu prioritate excepția netimbrării recursului. Totodată, prezintă relevanță împrejurarea că recurentul nu a formulat cerere de reexaminare privind modul de stabilire a taxei judiciare de timbru și nici cerere de ajutor public judiciar. Cum recurentul nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanță, deși a fost legal înștiințat despre obligativitatea timbrării cererii de recurs, în raport cu prevederile legale menționate, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a anula, ca netimbrat, recursul printr-o decizie care nu este supusă niciunei căi de atac.