ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2279/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la 25 septembrie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2017, reclamantul Statul Român, reprezentat legal prin Agenția Națională de Administrare Fiscala, prin mandatar Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând să se dispună obligarea pârâtului la repararea integrală a prejudiciului produs bugetului de stat în cuantum de 335.605 RON, la care se vor adăuga obligații fiscale accesorii de la data când obligația a devenit scadentă și până în ziua efectuării plății inclusiv.

Sentința pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 1889/26.09.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală prin mandatar Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Decizia pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 916A din 9 iunie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de reclamantul Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin mandatar Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, împotriva sentinței civile nr. 1889/26.09.2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2017. A schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 335.605 RON, debit final restant.

Recursul exercitat în cauză Împotriva deciziei civile nr. 961A din 9 iunie 2021 a formulat recurs reclamantul Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală., întemeiat pe ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând, în esență, că instanța de apel nu s-a pronunțat și asupra capătului de cerere de acordare a obligațiilor fiscale accesorii de la data când obligația a devenit scadentă si până in ziua efectuării plătii inclusiv, solicitat prin cererea de apel. Recurentul a arătat că, prin cererea de apel, a solicitat și acordarea accesoriilor de când obligația a devenit scadentă și până la data plății efective a recuperării prejudiciului și nu doar până la data de 01.07.2017, pentru care a fost calculata suma totală de 335.605 RON. Astfel, în conformitate cu principiul "accesorium sequitur principale", se calculează accesorii pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare a termenului de scadență și până la achitarea integrală a sumei datorate. Prin urmare, critica din apel în sensul obligării intimatului și la plata accesoriilor până la data când suma va fi integral achitată, nu a fost analizată de instanța de apel, astfel că nu a fost respectat în totalitate principiul "tantum devolutum, quantum apelatum", instanța de apel fiind obligată să soluționeze toate motivele de apel cu care a fost investită și să acorde ce s-a solicitat prin cererea de apel. În concluzie, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și obligarea intimatului-pârât și la plata obligațiilor fiscale accesorii, ce se vor calcula, potrivit legislației fiscale in vigoare de la momentul producerii prejudiciului până la data când suma va fi integral achitată.

Procedura de filtru Raportul și suplimentul la acesta, întocmite în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., au fost analizate în completul filtru și au fost comunicate părților, care nu au depus puncte de vedere la raport și la suplimentul la raport.

Apărările formulate în recurs Nu a fost formulată întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul în raport de excepția de inadmisibilitate, semnalată și prin suplimentul la raportul de admisibilitate în principiu a recursului, excepție a cărei analiză este prioritară, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 444 alin. (1) C. proc. civ., completarea unei hotărâri judecătorești se poate solicita atunci când instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale. Rezultă cu claritate că legea îngăduie completarea hotărârii exclusiv atunci când instanța, deși avea obligația să se pronunțe asupra unei cereri cu care se afla învestită, a omis să o soluționeze. S-ar putea afla într-o asemenea situație prima instanță, dar chiar și instanța de apel ori cea de recurs atunci când acestea, urmare a admiterii căii de atac, anulării, schimbării sau, după caz, casării hotărâri atacate, sunt chemate să (re)judece fondul cauzei. Pe de altă parte, conform art. 445 C. proc. civ., "Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 442-444." Textul instituie obligativitatea procedurii de îndreptare, lămurire, înlăturare a dispozițiilor contradictorii ori de completare a hotărârii în condițiile prevăzute de art. 442-444 C. proc. civ., astfel că părțile nu vor putea face uz, pentru aceste motive, de calea de atac a apelului sau a recursului. Or, prin cererea de recurs, reclamantul a criticat această decizie sub motivul că instanța de apel nu s-ar fi pronunțat și asupra capătului de cerere de acordare a obligațiilor fiscale accesorii, de la data când obligația a devenit scadentă si până in ziua efectuării plătii inclusiv, solicitat prin cererea de chemare în judecată și criticat prin apel. În speță, apelul reclamantului a fost admis cu consecința schimbării în tot a sentinței și, rejudecând cauza pe fond, instanța de apel a dispus admiterea acțiunii reclamantului, astfel că instanța de apel ar fi fost ținută să se pronunțe asupra capetelor de cerere deduse judecății, rămânând însă ca eventuala omisiune de a se pronunța asupra unor pretenții să poată fi invocată în cadrul unei cereri de completare întemeiate pe dispozițiile art. 444 alin. (1) C. proc. civ. Prin urmare, nepronunțarea instanței de apel asupra unui capăt de cerere accesoriu, în cadrul rejudecării cauzei pe fond, formează obiectul cererii de completare a hotărârii reglementată de art. 444 C. proc. civ., iar art. 445 din același cod instituie obligativitatea acestei proceduri, completarea hotărârii neputând fi cerută pe calea recursului. Față de cele menționate, având în vedere că prin intermediul recursului se urmărește completarea hotărârii, dispozițiile art. 445 C. proc. civ. impun respingerea ca inadmisibilă a căii de atac promovate. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție stabilind că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul exercitat în cauză, ca inadmisibil. PENTRU ACESTE MOTIVE,