Decizia nr. 2238/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, la data de 03.03.2020 sub nr. x/2020, reclamantul A., prin reprezentant legal B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C., prin reprezentant legal D., obligarea acestuia la plata sumei de 460.000 RON cu titlu de daune morale și a sumei de 25.854 RON cu titlu de daune materiale. În drept au fost invocate prevederile art. 1349 C. civ. Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a tatălui său, întrucât la data introducerii acțiunii, respectiv la 03.03.2020, împlinise vârsta de 18 ani. A solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Sentința pronunțată de Tribunalul Argeș Prin încheierea din 28 septembrie 2020, Tribunalul Argeș, secția civilă a admis excepția lipsei calității de reprezentant al tatălui pârâtului, urmând ca toate actele de procedură să se efectueze doar față de pârâtul C., personal. Prin sentința nr. 471/21.12.2020, aceeași instanță a admis în parte acțiunea; a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 170.000 RON, cu titlu de daune morale; a respins capătul de cerere privind acordarea daunelor materiale.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Pitești Prin decizia civilă nr. 845/10.02.2022, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis apelurile declarate de părți împotriva sentinței; a schimbat în parte sentința în sensul că a redus cuantumul daunelor morale la suma de 45.000 RON; a obligat pârâtul și la plata daunelor materiale în sumă de 10.822 RON către reclamant; a menținut, în rest, sentința.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii au declarat recursuri întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., ambele părți. Recurentul-reclamant A. a învederat următoarele aspecte: - Instanța de apel a soluționat în mod greșit excepția lipsei calității de reprezentant a tatălui pârâtului, reținând că pârâtul a devenit major la data introducerii acțiunii, în condițiile în care pârâtul era minor la data săvârșirii faptei (02.11.2017), iar formularea acțiunii civile este ulterioară procesului penal având ca obiect confirmare recunoaștere acord de vinovăție. În cadrul acțiunii civile pârâtul a fost chemat în judecată prin reprezentant legal, preluându-se calitatea părților din procesul penal, iar clarificarea cadrului procesual pasiv era o obligație pentru instanță, cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 1372 C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală a persoanei obligată la supraveghere; - Instanța de apel era obligată să motiveze soluția dată fiecărui motiv de apel formulat de pârât, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate, motivarea unei hotărâri nefiind o problemă de volum, ci una de conținut; - Instanța de apel nu a motivat și nu a indicat niciun element care să justifice reducerea cuantumului daunelor morale la suma de 45.000 RON, nu a avut în vedere criteriul echității, nu a luat în considerare împrejurarea că fapta pârâtului a fost una care a pus în pericol viața reclamantului. Sub acest aspect, instanța de apel a nesocotit criteriile legale ce au stat la baza stabilirii despăgubirilor morale din perspectiva interpretării și aplicării normelor legale ce guvernează răspunderea civilă delictuală, a dispozițiilor convenționale și jurisprudenței instanței europene, precum și a motivării acestei hotărâri, ca o garanție a procesului echitabil, reglementat de art. 6 CEDO. Recurentul-pârât C. a formulat următoarele critici: - Referitor la motivarea hotărârii, a arătat că există anumite inadvertențe ce pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv instanța de apel nu a verificat dacă anumite cheltuieli materiale sunt dovedite sau nu. În acest sens, recurentul-pârât arată că documentele justificative au totalizat suma de 5.510 RON, iar nu suma de 10.822 RON astfel cum a fost acordată de către instanța de apel. Suma de 5.000 RON reprezentând cheltuieli de deplasare prezumate ale reclamantului la București nu a fost dovedită, reprezentând astfel o îmbogățire fără justă cauză. Singura sumă ce are legătură cu problema medicală a reclamantului este cea de 5.510 RON reprezentând ședințe de kinetoterapie, doar sub acest aspect existând dovezi (chitanțe și facturi). - Referitor la cuantumul daunelor morale, a arătat că hotărârea recurată este contradictorie și sub acest aspect întrucât, deși instanța de apel reține în mod corect faptul că reclamantul a fost cel care a declanșat incidentul alergând după pârât, acordă totuși acestuia daune morale în cuantum de 45.000 RON care, chiar și redus în apel, nu se justifică raportat la circumstanțele cauzei. Instanța de apel nu motivează care sunt argumentele pentru care a acordat acest cuantum al daunelor morale, iar suma acordată este disproporționată, în opinia recurentului-pârât, în raport de probatoriul aflat la dosar; - Referitor la incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul arată că instanța de apel, analizând aspectul daunelor morale, a verificat în parte înscrisurile vizând acordarea daunelor materiale, astfel că pentru celelalte nedovedite este incident textul legal menționat.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, recurentul-reclamant A. a invocat excepția de nulitate a recursului pentru neîncadrarea motivelor deduse judecății în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., arătând că recurentul-pârât se referă, în calea extraordinară de atac, la stări de fapt și elemente probatorii ce nu pot fi analizate în această etapă procesuală. Cererea de recurs nu cuprinde precizări de natură juridică din care să rezulte eventuale nelegalități ale instanței de apel în ce privește reținerea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale. Simpla indicare a cazurilor de casare, fără a subsuma acestora o argumentare juridică corespunzătoare nu determină încadrarea în dispozițiile legale astfel invocate dar nesusținute. Prin întâmpinare, recurentul-pârât C. a solicitat respingerea recursului reclamantului, ca nul și inadmisibil pentru nemotivare, iar în subsidiar, respingerea ca neîntemeiat, cu obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată. A arătat că recurentul-reclamant deduce judecății în prezenta cale extraordinară de atac aspecte de fond ale pricinii, dispoziții legale neinvocate prin cererea de chemare în judecată și chestiuni străine de natura cauzei, iar argumentele și apărările invocate în această etapă procesuală au fost deja analizate de către instanța de apel. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul declarat de partea reclamantă A., Înalta Curte constată că nu poate fi primit, deoarece a fost tardiv formulat. Astfel, potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Examinarea mențiunilor procesului-verbal de înmânare întocmit de factorul poștal E. evidențiază că hotărârea instanței de apel a fost comunicată părții reclamante la data 02.03.2022, dată calendaristică de la care a început să curgă termenul de recurs mai sus arătat. Cât privește mențiunile procesului-verbal de înmânare privitoare la fapte constatate personal de factorul poștal, cum este data înmânării, nu este permisă proba contrară, deoarece, potrivit art. 164 alin. (4) C. proc. civ., aceste mențiuni pot fi combătute doar prin procedura înscrierii în fals. În considerarea celor arătate, rezultă că, în cauză, nu prezintă relevanță probatorie înscrisul trimis de apărătorul părții reclamante la data de 16.11.2022, respectiv, fotocopia plicului cu care ar fi fost transmisă părții reclamante hotărârea instanței de apel, plic ce are aplicate două ștampile, una lizibilă, 01.03.2022, a Oficiului poștal Pitești, și alta ilizibilă, a unui oficiu poștal din municipiul București, indicată de parte a fi 02.03.2022. Înscrisul menționat, pentru aceleași considerente, nu poate fundamenta nici solicitarea de amânare a pronunțării formulată de avocatul părții reclamante, justificată pe împrejurarea că intenționează să facă verificări în legătură cu data remiterii efective a hotărârii instanței de apel părții pe care o reprezintă. Așa fiind, constatând că termenul de recurs de 30 de zile s-a împlinit la data de 04.04.2022, anterior înregistrării recursului declarat de partea reclamantă, 05.04.2022, acesta va fi respins ca tardiv formulat. Pentru a hotărî astfel, instanța are în vedere că termenele și condițiile în care pot fi exercitate căile de atac, cum este și termenul prevăzut la art. 485 alin. (1) C. proc. civ., sunt reglementate prin norme de ordine publică, de la care nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de partea pârâtă, C., Înalta Curte constată următoarele: - este inadmisibilă critica prin care se invocă incidența motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce permite casarea atunci când hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Subsumat criticii, partea pârâtă pretinde că există anumite inadvertențe în cuprinsul hotărârii recurate care, în opinia sa, sunt rezultatul omisiunii verificării probatoriilor în privința unora dintre cheltuieli materiale pretinse de partea reclamantă și cere instanței de recurs să analizeze, încă o data toate înscrisurile reprezentând chitanțe și dovezi ale cheltuielilor materiale În esență, susține că evaluarea corectă a probatoriilor impunea concluzia potrivit căreia părții reclamante i se cuvenea doar suma de 5.510 RON, reprezentând costul ședințelor de kinetoterapie, nu și a sumei de 5000 de RON, reprezentând prezumate cheltuieli de deplasare ale reclamantului la București, doar în baza declarației unui martor și în absența unor bonuri de combustibil, respectiv, a justificării privind alegerea mijlocului de deplasare, centrului medical și legăturii de cauzalitate dintre deplasări, afecțiunile tratate și fapta ilicită, și nici a sumei de 105,4 RON, reprezentând xerocopii și printuri efectuate în anul 2019, pentru care, de asemenea, nu s-a probat legătura de cauzalitate cu fapta ilicită. Astfel formulată, critica este inadmisibilă, deoarece recursul este o cale de atac extraordinară care urmărește, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, nu cu aspectele de fapt ale cauzei. Stabilirea situației de fapt, rezultat al evaluării dovezilor administrate de părți, este atributul exclusiv al instanțelor de fond și aceasta nu poate fi supusă reexaminării pe calea recursului, sub motiv că este greșită, deoarece instanței de recurs nu îi este permisă o astfel de verificare. În acest context al analizei, se impune mențiunea că în cuprinsul hotărârii recurate, pe de o parte, sunt evidențiate probatoriile evaluate la judecata în fond, anume înscrisurile de la filele x și depoziția martorului F., și, pe de altă parte, se indică faptul că acordarea despăgubirilor materiale s-au impus pentru acoperirea cheltuielilor avansate de partea reclamantă pentru îngrijire si recuperare medicală, în sumă totală de 10.822 RON, din care: suma de 5.000 RON, cheltuieli cu transportul pentru investigații medicale și ședințe de recuperare; suma de 198 RON, cheltuieli cu rapoartele de constatare medico-legală și de expertiză medico-legală psihiatrică și suma de 5624 RON, cheltuieli cu medicamente și ședințe fiziokinetoterapie. Subsumat criticii, partea pretinde nemotivarea și, deopotrivă, motivarea contradictorie a hotărârii recurate și în privința cuantumului daunelor morale, justificat de faptul că atâta timp cât probatoriile evidențiază responsabilitatea părții reclamante în declanșarea conflictului în care a fost vătămată, dar și faptul că aceasta și-a continuat, ulterior conflictului, viața socială, se impunea o reducere mai substanțială a cuantumului daunelor morale sau chiar înlăturarea obligației la plata unor astfel de despăgubiri. Nemotivarea presupune absența cu desăvârșire a oricăror considerente din care să rezulte argumentele pentru care cererile și mijloacele de apărare invocate de părți prin apeluri au fost înlăturate, aspect care nu este învederat de partea pârâtă. Motivarea contradictorie, la rându-i, presupune ca hotărârea recurată să cuprindă în considerentele sale constatări de fapt distincte și contradictorii care fac imposibilă aplicarea textelor de lege reținute și, pe cale de consecință, exercitarea de către Înalta Curte a controlului în ceea ce privește aplicarea legii. Rezultă că nici nemotivarea și nici motivarea contradictorie nu se confundă cu eroarea de fapt pretins săvârșită de instanța de apel prin interpretarea greșită a unora dintre dovezile administrate ori a argumentelor invocate cu privire la acestea de părți, în susținerea apărărilor. Or, în privința daunelor morale, se constată că partea, invocând, formal, incidența art. 488 alin. (19 pct. 6 C. proc. civ., pune în discuție, nepermis, modalitatea de apreciere a ponderii unora dintre criteriile stabilite de instanța de apel pentru evaluarea cuantumului acestor daune, respectiv, inexistența obligației de plată a acestora, sub motivul unei erori de fapt care ar fi fost săvârșită de instanța de apel în evaluarea dovezilor administrate. Așa fiind, constatând că, prin argumentele dezvoltate în susținerea motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., partea pârâtă, contrar art. 483 alin. (3) C. proc. civ., dezvoltă argumente relative la considerentele de fapt ale pricinii, urmărind recalificarea faptelor prin reaprecierea probatoriilor de către instanța de recurs, critica va fi respinsă ca inadmisibilă. - sunt nefondate criticile prin care partea pârâtă susține incidența motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce permite casarea atunci când hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Subsumat criticii, se pretinde că instanța de apel, în examinarea obligației de dezdăunare pentru prejudiciul moral, a verificat doar o parte din înscrisurile probatorii ce vizau prejudiciul material și, deopotrivă, că a ignorat unele dintre circumstanțe factuale corect stabilite, statuând, astfel, eronat, asupra existenței acestei obligații, după caz, asupra întinderii cuantumului despăgubirii. Susține partea pârâtă că instanța de apel, deși a statuat, corect, că partea reclamantă a declanșat incidentul în care a fost vătămată, prin fugărirea părții pârâte, precum și faptul că aceasta și-a continuat, în aceleași condiții, viața de adolescent și după momentul vătămării, concluzionează, greșit, că se justifică diminuarea cuantumului daunelor morale acordate de prima instanță (170.000 RON) doar la suma de 45.000 RON, care, în opinia sa, este, de asemenea, disproporționată în raport circumstanțele de fapt ale cauzei, necesar a fi recalificate de instanța de recurs, prin reevaluarea probatoriilor, inclusiv din perspectiva existenței acestei obligații. Cu titlu prealabil, se impune mențiunea că nici în cadrul acestui motiv de recurs nu vor fi examinate argumentele prin care partea pretinde o greșită evaluare a probatoriilor și prin care se tinde la reaprecierea de către instanța de recurs a situației de fapt a cauzei, alta decât dea stabilită la judecata în fond. Aceasta, întrucât, astfel cum s-a arătat cu ocazia examinării motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., părții nu îi este permis să invoce astfel de argumente prin intermediul căii de atac a recursului, deoarece instanța de recurs nu rejudecă fondul cauzei, ci examinează doar modul în care judecătorii fondului au aplicat legea situației de fapt, astfel cum a fost stabilită la judecata în primă instanță și apel. Examinând susținerea prin care se pretinde lipsa unui temei legal al obligației de desdăunare a părții reclamante pentru prejudiciul moral, se constată că nu poate fi primită întrucât, această obligație, ca, de altminteri, și aceea de desdăunare pentru prejudiciul material, a fost stabilită la judecata în fond a cauzei în sarcina părții pârâte în temeiul normelor de drept privind răspunderea civilă delictuală, prevăzute la art. 1357 și urm. C. civ. Or, referitor la interpretarea și aplicarea normelor de drept menționate, partea pârâtă nu a dezvoltat, prin recurs, argumente de nelegalitate, ci se rezumă să facă trimitere la o greșită apreciere de către judecătorii fondului a efectelor acordului de vinovăție întocmit în procesul penal în ceea ce privește fapta ilicită reținută în sarcina sa, urmărind, nepermis, o reevaluare a acestora, respectiv, să facă trimitere la principiul repunerii părților în situația anterioară, specific materiei nulității actelor civile, principiu străin raportului juridic dedus judecății și care nu a făcut obiectul analizei instanțelor de fond, critica fiind, astfel, inadmisibilă. În privința argumentelor privind greșita cuantificare a daunelor morale, se constată că sunt nefondate, instanța de apel identificând, corect, scopul acestei instituții, a daunelor morale, ca fiind acela de asigurare a unei satisfacții morale, pentru suferințe de același ordin, așa încât, fără a fi o sursă de îmbogățire pentru victimă, sumele acordate să acopere prejudiciul moral suferit. Instanța de apel a evidențiat, totodată, că legislația internă nu prevede criterii de evaluare a acestor despăgubiri, cuantumul fiind lăsat la înțelepciunea și aprecierea judecătorului și, deopotrivă, că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului impune ca valoarea despăgubirii să se afle într-un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă valorii sociale ocrotite, cu luarea în considerare gradului de lezare, a intensității și gravității acesteia. În considerarea acestor aspecte, instanța de apel a stabilit, prejudicial, criteriile relevante, necesar a fi avute în vedere pentru evaluarea cuantumului despăgubirii morale, anume: consecințele negative suferite de persoana vătămată în plan fizic și psihic, importanța valorilor sociale lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială a victimei, eventuala culpă concurentă a acesteia în săvârșirea faptei ilicite. În continuare, instanța de apel a făcut aplicarea criteriilor la circumstanțele particulare ale speței, reținând, pe de o parte, că partea reclamantă a fost afectată grav în plan fizic prin fapta ilicită săvârșită de partea pârâtă, constatarea medico-legală din 17.02.2018 evidențiind că a avut nevoie de cca 100 de zile de îngrijire medicală, leziunile traumatice prin secționarea arterei ulnare drepte punându-i în primejdie viața, și, pe de altă parte, că după accident, aceasta nu a prezentat tulburări de natură psihică, fapt statuat prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit la acea dată. Cercetând modalitatea concretă în care fapta ilicită a fost săvârșită de partea pârâtă, instanța de apel a reținut că se impune a se avea în vedere culpa părții reclamante în inițierea conflictului și, deopotrivă, faptul că vătămarea părții reclamante s-a produs accidental, ca urmare a faptului că, în fugă, partea pârâtă a împins ușa pe care ieșea, al cărei geam s-a spart, cioburile căzând peste mâinile părții reclamante, cauzându-i traumatismele descrise în actele medicale. Instanța de apel a examinat și statutul părților implicate în conflict, reținând că cei doi erau adolescenți, colegi ai aceluiași liceu, precum și trăsăturile de personalitate ale părții reclamante, reținând că nu îi plăcea școala, fuma, chiulea de la ore si era corigent la mai multe discipline. În privința gradului de afectare, instanța a reținut că partea reclamantă și-a continuat viața socială avută și mai înainte de accident (mergând la fotbal, la filme, la sala de forță, la cluburi, la bowling), dar că, în anumite momente, era temătoare și se simțea în inferioritate, dat fiind că nu își putea folosi mâna dreaptă, accidentată. Rezultă, potrivit celor expuse anterior, că în operațiunea de stabilire a cuantumului daunelor datorate în considerarea suferințelor de ordin moral ale părții reclamante, instanța de apel, în aplicarea criteriilor enunțate, nu doar că nu a ignorat, cum eronat pretinde partea pârâtă, ci, dimpotrivă, că a avut în vedere circumstanțele particulare ale cauzei, pe care le-a detaliat, inclusiv pe acelea învederate prin recurs, relative la inițierea conflictului de către partea reclamantă și la lezarea nesemnificativă a vieții sale sociale după accident. Cât privește determinarea cuantumului daunelor morale, cât timp se realizează de către judecătorii fondului prin apreciere, în raport de circumstanțele particulare ale cauzei, acesta scapă controlului exercitat de instanța de recurs. Așa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea pârâtă. PENTRU ACESTE MOTIVE,