ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2191/2022

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin decizia civilă nr. 694 din 31 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă în dosarul nr. x/2019, a fost anulat recursul declarat de pârâtul A. împotriva încheierii din 8 iunie 2021 și a deciziei civile nr. 951A din 15 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă; a fost obligat recurentul-pârât A. la plata sumei de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant B..

Împotriva acestei decizii a declarat constestație în anulare contestatorul A..

În cuprinsul cererii, contestatorul a susținut că prin cererea de recurs a invocat critici de nelegalitate, însă instanța de recurs a anulat recursul, fără a intra în dezbaterea fondului, fiindu-i încălcat dreptul al un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin întâmpinare, intimatul B. a solicitat admiterea excepției inadmisibilității contestației în anulare, întrucât nu vizează niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 503 și 504 C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea contestației, ca nefondată.

Analizând prioritar contestația în anulare sub aspectul admisibilității acesteia, în considerarea dispozițiilor art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare. Pe această cale nu pot fi puse în discuție probleme de fond ori săvârșirea unor greșeli de judecată, oricare ar fi natura lor.

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestația în anulare de drept comun poate fi exercitată numai în situația în care partea nu a fost legal citată și nici nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata.

Contestația în anulare specială, reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. poate fi introdusă în patru cazuri distincte: atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Argumentele redate de către contestator nu pot fi încadrate în cazurile de contestație în anulare de drept comun sau specială, reglementate exhaustiv de art. 503 C. proc. civ., care trebuie să vizeze hotărârea judecătorească atacată.

Astfel, prin cererea dedusă judecății, contestatorul și-a exprimat nemulțumirea cu privire la soluția de anulare a recursului declarat împotriva încheierii din 8 iunie 2021 și a deciziei civile nr. 951A din 15 iunie 2021 ale Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, considerând că a dezvoltat critici de nelegalitate a hotărârilor atacate, însă instanța de recurs nu le-a verificat și nu a intrat în dezbaterea fondului, încălcându-i astfel dreptul la un proces echitabil.

Date fiind solicitările contestatorului, se observă că dacă instanța învestită cu soluționarea prezentei căi de atac ar examina motivele contestației din perspectiva celor solicitate de contestator s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestația în anulare neputând fi însă convertită într-un recurs la recurs.

În acest sens, în mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

Totodată, în cadrul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul supremației dreptului reprezintă un element de patrimoniu comun al statelor semnatare ale convenției în ansamblul valorilor pe care le protejează, iar între acestea, din perspectiva art. 6 paragr. 1, securitatea rapturilor juridice este o dimensiune esențială.

Acest concept presupune că o soluție definitivă pronunțată de instanțe cu privire la orice controversă, să nu mai fie rejudecată (Cauza Brumărescu).

În virtutea acestui principiu, nicio parte nu este autorizată să solicite controlul unei hotărâri definitive și executorii numai cu scopul de a obține reexaminarea cauzei și o nouă hotărâre în privința sa. Instanțele superioare nu trebuie să folosească puterea de control decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare și nu pentru a proceda la o nouă examinare a cauzei. Controlul nu trebuie să devină un apel mascat și simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere asupra aceleiași probleme, nu este un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză, principii reafirmate în numeroase cauze examinate de instanța de contencios european (Cauza Stan și Rosemberg, Belasin, Blidaru, S.C. Sefer S.A., Cornif, Cârstoiu, S.C. Editura Orizonturi S.R.L., Crețu, Caracaș, Ionescu, Pușcaș, Tripon II, Savu, etc.)

Totodată, în Cauza Mitrea contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental" care poate conduce la arbitrariu.

Pentru considerentele expuse, având în vedere că motivele formulate de contestator nu se încadrează în cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 503 C. proc. civ. și cum contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru remedierea unor eventuale greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispozițiile legale, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 694 din 31 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

În ceea ce privește cererea formulată de intimatul B. de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, potrivit chitanței nr. x/21.07.2022, urmează a fi admisă, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., cu consecința obligării contestatorului A. la plata către intimat a sumei de 1000 RON, pe care o apreciază ca fiind proporționată, în raport cu activitatea desfășurată de avocat și complexitatea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității contestației în anulare, invocată de intimatul B..

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 694 din 31 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Obligă contestatorul la plata către intimatul B. a sumei de 1000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 noiembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.