ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1751/2022
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1751/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 5 octombrie 2022
Circumstanțele cauzei.
Prin cererea înregistrată la 5 iulie 2021 pe rolul Curții de Apel Bacău, secția I civilă sub dosar nr. x/2021, petentul A., în calitate de moștenitor testamentar al petentului B., a formulat cerere de strămutare a dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Bacău.
În cadrul dosarului de strămutare, petentul A. a formulat cerere de recuzare a judecătorului învestit cu soluționarea cererii de strămutare.
Prin încheierea din 6 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău a fost respinsă cererea de recuzare formulată de petentul A.. Încheierea a fost pronunțată cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii din strămutare.
Prin încheierea din 27 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău a fost respinsă cererea de strămutare formulată de petentul B. prin procurator A., în contradictoriu cu intimatul C..
Prin decizia civilă nr. 1055 din 12 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă s-a anulat recursul declarat de petentul A. (în calitate de moștenitor testamentar al petentului B.) împotriva încheierii din 6 septembrie 2021 și a încheierii din 27 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă în dosarul nr. x/2021.
Totodată, a fost obligat recurentul-petent A. (în calitate de moștenitor testamentar al petentului B.) la plata sumei de 500 RON către intimatul C., cu titlul de cheltuieli de judecată
Calea de atac formulată în cauză.
Împotriva deciziei civile nr. 1055 din 12 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a declarat contestație în anulare contestatorul D..
Prin cererea formulată, contestatorul nu a indicat motivele contestației, făcând mențiunea că va motiva amplu cererea după comunicarea hotărârii.
La 28 septembrie 2022, intimatul a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității căii de atac pentru lipsa motivelor și nemotivarea căii de atac în termenul legal.
Procedura derulată în fața Înaltei Curți
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 24 martie 2022 și a fost repartizat aleatoriu completului nr. 3 care a stabilit termen la data de 05 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării cererii.
La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat excepția de inadmisibilitate a căii de atac și rămas în pronunțare pe această excepție.
Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Analizând recursul, în raport de excepția de inadmisibilitate, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., și reținând și prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit art. 457 din C. proc. civ., căile de atac pot fi exercitate doar dacă sunt prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.
În cauză, prin decizia civilă nr. 1055 din 12 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă s-a anulat recursul declarat de petentul A. (în calitate de moștenitor testamentar al petentului B.) împotriva încheierii din 6 septembrie 2021 și a încheierii din 27 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă în dosarul nr. x/2021.
Decizia împotriva căreia a fost exercitată calea de atac a contestației în anulare a fost pronunțată în complet de filtru, în condițiile prevăzute de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., care stipulează următoarele:
"în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac".
Din interpretarea textului procedural mai sus menționat reiese că, în completul de filtru, se analizează aspecte care vizează legalitatea declarării recursului, îndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., încadrarea motivelor în cazurile de casare reglementate de art. 488 din același act normativ, precum și respectarea termenului de declarare a căii de atac.
Astfel, procedura examinării admisibilității recursului în completul de filtru vizează aspecte pur formale, care nu presupun analiza motivelor de recurs invocate de parte.
Înalta Curte reține că, prin art. 493 alin. (5) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit ca deciziile pronunțate în condițiile reglementate de acest text să nu fie supuse niciunei căi de atac.
Conform principiului legalității o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.
Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
În aplicarea dispozițiilor legale mai sus menționate, se constată că, prin excepție de la prevederile art. 503 C. proc. civ., împotriva deciziilor pronunțate în procedura de filtru, cum este și decizia nr. 1055 din 12 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, nu poate fi exercitată nicio cale de atac.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în aplicarea art. 457 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) și ale art. 503 C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. (în calitate de moștenitor al lui B.) împotriva deciziei nr. 1055 din 12 mai 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2021 în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. (în calitate de moștenitor al lui B.) împotriva deciziei nr. 1055 din 12 mai 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2021.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 octombrie 2022.