ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2188/2022
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2188/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2022
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei.
Obiectul cauzei.
Prin încheierea nr. 34 din 21 septembrie 2021, pronunțată în dosar nr. x/2018, Tribunalul Caraș-Severin a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru stabilită prin rezoluția din 01.09.2021, formulată de apelanta pârâtă A. în dosarul având ca obiect prestație tabulară.
Prin decizia civilă nr. 257 din 10 noiembrie 2021, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de reexaminare formulată de pârâta apelantă A. împotriva încheierii nr. 34 din 21 septembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin.
Calea de atac exercitată în cauză.
Împotriva deciziei nr. 257 din 10 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a declarat recurs pârâta A., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție.
Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 03 decembrie 2021 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie .
Procedura de filtru.
Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reținut că partea nu are deschisă calea de atac a recursului, decizia recurată nefiind susceptibilă de a fi atacată cu nicio cale de atac.
Raportul întocmit în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost comunicat părților la datele de 10 martie, 14 martie și, respectiv, 15 martie 2022.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Față de dispozițiile art. 499 C. proc. civ.., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, analizând excepția de inadmisibilitate, reținută prin raportul întocmit în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.
Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice.
Totodată, principiul legalității căilor de atac exclude examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte situații și în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Din dispozițiile C. proc. civ., rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege ca susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Obiectul prezentului dosar îl reprezintă soluționarea căii de atac a recursului exercitată de pârâta A. împotriva deciziei civile nr. 257 din 10 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de reexaminare formulată de pârâtă împotriva încheierii nr. 34 din 21 septembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, prin care a fost soluționată cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.
În conformitate cu dispozițiile art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, "Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere definitivă."
Așadar, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea interesată are deschisă o singură "cale de atac", specifică în această materie, respectiv, cererea de reexaminare - cerere ce se soluționează printr-o încheiere definitivă.
Prin decizia civilă atacată cu recurs a fost soluționată calea de atac formulată de pârâta A. împotriva încheierii nr. 34 din 21 septembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, prin care a fost soluționată cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, cale de atac ce a fost respinsă ca inadmisibilă.
Cum încheierea nr. 34 din 21 septembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, prin care a fost soluționată cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, având caracter definitiv, iar în prezenta cauză, Înalta Curte este învestită cu soluționarea unui recurs declarat împotriva unei decizii definitive pronunțate în soluționarea unei căi de atac inadmisibile formulate împotriva unei încheieri cu caracter definitiv, recursul astfel exercitat este inadmisibil.
În caz contrar, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ar constitui atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
În raport de argumentele expuse și de dispoziții legale enunțate, aplicabile în cauză, rezultând că decizia civilă nr. 257 din 10 noiembrie 2021, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă este definitivă, nefiind supusă prin lege cenzurii căii de atac a recursului Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta A..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta A. împotriva deciziei civile nr. 257 din data de 10 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018.
Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2022.