ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2183/2022

Ședința publică din data de 10 noiembrie 2022

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin încheierea nr. 1419 din 20 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 977 din 10 mai 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție de respingere a contestației privind tergiversarea procesului.

Împotriva acestei încheieri, a formulat contestației în anulare petentul A..

Prin cererea formulată, petentul și-a arătat nemulțumirea față de soluția pronunțată în procedura contestației la tergiversare, precum și față de soluția pronunțată cu privire la plângerea formulată împotriva încheierii nr. 977 din 10 mai 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În susținerea cererii, a făcut trimitere la art. 2 și art. 8 din C. proc. civ. și la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, invocând dreptul la apărare și dreptul oricărei persoane de a i se soluționa cauza cu celeritate, într-un termen rezonabil.

Intimatele, deși legal citate pentru soluționarea contestației în anulare, nu au formulat întâmpinare.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând contestația în anulare, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte o va respinge pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită - al cărei obiect poate fi o hotărâre definitivă) și art. 503 alin. (2) C. proc. civ. (contestația în anulare specială - al cărei obiect poate fi o hotărâre a instanței de recurs).

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestația în anulare de drept comun poate fi exercitată numai în situația în care partea nu a fost legal citată și nici nu a fost prezentă la termenul când avut loc judecata.

Contestația în anulare specială reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ., poate fi promovată în patru cazuri distincte: atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Prin urmare, pe calea contestației în anulare speciale nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății, după cum nu este posibilă nici exercitarea unui control judiciar al deciziei atacate cu contestație în anulare, cenzurarea legalității unei hotărâri judecătorești fiind posibilă doar prin intermediul căilor de atac de reformare (apel și recurs).

În speță, însă, astfel cum reiese din lecturarea motivelor contestației în anulare formulate de contestator, aspectele invocate de către acesta drept motive ale contestației în anulare nu sunt susceptibile de încadrare în niciunul dintre cazurile legale, expres și limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) și (2) C. proc. civ., pentru care părțile au deschisă această cale extraordinară de atac.

Astfel, prin încheierea nr. 1419 din 20 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 977 din 10 mai 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a respins contestația privind tergiversarea procesului formulată de acesta cu privire la dosarul nr. x/2021 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca lipsită de obiect, reținându-se, în esență, că petentul nu a indicat care dintre cazurile reglementate de art. 522 din C. proc. civ. sunt incidente pricinii soluționate prin încheierea nr. 977/10.05.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, respectiv că acesta a reclamat, în fapt, încălcări a unor drepturi procesuale cu ocazia soluționării dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Sibiu, care excedează obiectului cauzei în care a fost pronunțată încheierea atacată cu plângere și nu se circumscriu ipotezelor de contestație reglementate de legiuitor, prin raportare la contextual procesual al speței deduse judecății.

Motivele invocate în cuprinsul prezentei contestații în anulare reliefează nemulțumirea părții față de soluția pronunțată asupra plângerii formulate de petent împotriva soluției dată contestației privind tergiversarea procesului prin încheierea nr. 977/10.05.2022, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, plângere ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2022 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în opinia contestatorului, criticile sale nefiind analizate sau fiind analizate necorespunzător.

Prioritar se impune a se observa că, motivul de contestație în anulare generală sau obișnuită vizează hotărârile judecătorești definitive și care pot fi supuse ca atare acestei căi extraordinare de atac. Or, în discuție este adusă o hotărâre judecătorească ce nu este supusă, potrivit art. 525 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ., niciunei căi de atac.

Totodată, în cuprinsul motivelor contestației în anulare, astfel cum acestea a fost formulate, nu se regăsesc invocate ipotezele prevăzute de art. 503 alin. (1) din actul normativ mai sus menționat, considerent pentru care, dând valență principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, consacrat de art. 22 alin. final din C. proc. civ., calea extraordinară de atac nu poate fi supusă analizei din perspectiva acestor prevederi.

Înalta Curte reține, deopotrivă, că argumentele contestatorului pe lângă faptul că nu vizează o decizie pronunțată în recurs, nu se circumscriu niciuneia dintre ipotezele prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că nu se invocă nelegala alcătuire a instanței care a pronunțat hotărârea atacată cu contestație în anulare și nici necompetența sa absolută sau omisiunea acesteia de a soluționa un recurs, după cum motivele invocate nu conturează nici ipoteza existenței unei "greșeli materiale" cu caracter procedural și care să fi dus, în mod necesar, la pronunțarea unei soluții eronate, ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante existente la dosarul cauzei.

Tot astfel, pretinzând că instanța învestită cu analiza plângerii avea obligația de a analiza pe fond și a valida toate argumentele sale, contestatorul nu face altceva decât să conteste îndreptățirea acestei instanțe de a verifica dacă motivele contestației la tergiversare și cele ale plângerii se încadrau în prevederile art. 522 din C. proc. civ., urmărind, în realitate, o nouă judecată în fond a acestei căi de atac speciale și repunerea în discuție a modului în care au fost interpretate și aplicate dispozițiile legale reținute a fi incidente în cauza soluționată prin încheierea ce face obiectul contestației în anulare.

Or, contestația în anulare nu poate viza aspecte ce țin de stabilirea eronată a situației de fapt sau de interpretarea ori aplicarea greșită a unor dispoziții legale, obiectul contestației în anulare neputând fi extins, prin analogie, la alte situații decât cele prevăzute expres de dispozițiile legale mai sus menționate.

Înalta Curte apreciază așadar, că se impune a se constata că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată în plângerea reglementată de art. 525 din C. proc. civ., în forma în vigoare la data soluționării plângerii nu poate conduce la retractarea hotărârii prin intermediul contestației în anulare, fiind necesară conformarea contestatorului la cerințele imperative prevăzute de dispozițiile legale anterior evocate.

În acest sens, se reține că dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează principiul legalității căilor de atac, prevăd că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Revine, așadar, persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă și de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit și a căilor de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge contestația în anulare declarată de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 1419 din 20 iunie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2022.

Având în vedere soluția pronunțată, precum și dispozițiile art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 19 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile procesuale avansate de stat, ca efect al admiterii cererii de ajutor public judiciar formulate de petentul A., rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare declarată de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 1419 din 20 iunie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2022.

Cheltuielile procesuale avansate de stat rămân în sarcina acestuia, potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2022.