ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2035/2022

Ședința publică din data de 27 octombrie 2022

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 4 iulie 2022 sub nr. x/2022, revizuentele A. și B. au solicitat revizuirea deciziei nr. 1479 din 19 mai 2022 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, solicitând anularea acesteia și trimiterea cauzei, spre rejudecare, pentru încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a deciziei nr. 385A din 22 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

În dezvoltarea motivelor de revizuire, întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentele au susținut că sunt moștenitoarele defunctei C., fost acționar la Societatea Anonimă pe Acțiuni "D." din Sinaia, naționalizată în baza Legii nr. 119/1948, și că, în această calitate au formulat notificarea nr. x din 4 februarie 2002 prin care au solicitat despăgubiri/măsuri reparatorii pentru acțiunile aferente.

Prin decizia nr. 64 din 31 octombrie 2017, intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a propus acordarea măsurilor compensatorii doar pentru acțiunile deținute în nume propriu de autoarea lor (51.060 acțiuni), în cuantum de 1.240.455.275 ROL, calculat pe baza bilanțului contabil din 1946 al societății.

La data emiterii acestei decizii, revizuentele au arătat că nu aveau cunoștință despre existența, în dosarul administrativ, a altui bilanț contabil în afara celui din anul 1946, acesta nefiindu-le comunicat de către instituțiile statului, motiv pentru care au contestat decizia doar în ceea ce privește numărul acțiunilor pentru care li se cuveneau despăgubiri. Contestația împotriva deciziei nr. 64 din 31 octombrie 2017 emise de intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a fost soluționată prin sentința civilă nr. 663 din 30 martie 2018, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2017, prin care s-a propus acordarea măsurilor reparatorii pentru un număr de 5.451,4821 acțiuni.

Pentru punerea în executare a sentinței civile nr. 663 din 30 martie 2018, pronunțate de Tribunalul București, intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a emis decizia nr. 1 din 19 februarie 2020, de completare a deciziei nr. 64 din 31 octombrie 2017, pentru cele 5.451,4821 acțiuni, stabilind valoarea măsurilor reparatorii la suma de 132.438.686 ROL, calculată pe baza bilanțului din 1946.

După comunicarea deciziei nr. 1 din 19 februarie 2020 a Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, revizuentele au luat cunoștință de decizia nr. 385A din 22 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în care se menționa existența unui alt bilanț contabil, din 11 iunie 1948, pe lângă cel întocmit în anul 1946.

Au arătat că, în considerentele acestei decizii, instanța a statuat, cu putere de lucru judecat, că ultimul bilanț contabil încheiat înainte de preluarea Societății Anonime pe Acțiuni "D." este cel din 11 iunie 1948, dispunând efectuarea unui supliment de expertiză contabilă pe baza acestuia, prin dispozitiv obligând-o pe intimată să emită decizie cu propunere de acordare de despăgubiri la valoarea rezultată din expertiza care s-a raportat la bilanțul contabil menționat.

Revizuentele au susținut că au formulat contestație împotriva deciziei nr. 1 din 19 februarie 2020 emise de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, care a fost respinsă prin sentința civilă nr. 2556 din 20 octombrie 2021 a Tribunalului Prahova, pronunțată în dosarul nr. x/2020, care a fost menținută prin decizia nr. 1479 din 19 mai 2022 a Curții de Apel Ploiești, intimata fiind obligată să acorde despăgubiri pe baza altui bilanț contabil față de cel stabilit prin decizia nr. 385A din 22 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Au învederat că, din analiza hotărârilor pretins contradictorii reiese că acestea au fost pronunțate în dosare diferite, existând identitate de obiect - contestație Lege nr. 10/2001, de părți (deși diferite, toate au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în calitate de moștenitori ai foștilor acționari ai Societății Anonime pe Acțiuni "D.") și o legătură de materie litigioasă (legată de ultimul bilanț contabil anterior preluării, în raport de care se calculează valorile acțiunilor deținute la societate, respectiv cuantumul despăgubirilor cuvenite persoanelor îndreptățite, astfel încât cea de-a doua hotărâre trebuie să își sprijine soluția pe ceea ce a rezolvat instanța în procesul anterior).

Revizuentele au afirmat că, prin decizia pronunțată anterior a fost dezlegată, cu putere de lucru judecat, chestiunea referitoare la ultimul bilanț contabil anterior preluării Societății Anonime pe Acțiuni "D.", în sensul că evaluarea acțiunilor se face prin raportare la bilanțul din 11 iunie 1948.

Au menționat că, decizia nr. 1479 din 19 mai 2022 a Curții de Apel Ploiești, a cărei revizuire o solicită, a reținut că ultimul bilanț al societății, înainte de preluarea de către stat, este cel din 1946, acțiunile urmând a fi evaluate pe baza acestuia, prin nesocotirea efectului pozitiv al lucrului judecat, conform căruia ultimul bilanț contabil este cel din 11 iunie 1948.

De asemenea, au arătat că, în cea de-a doua cauză instanța nu a analizat aspectul litigios referitor la ultimul bilanț contabil înainte de preluare, ci doar a menționat existența unei hotărâri judecătorești, prin care unor persoane aflate în aceeași situație cu revizuentele li s-au calculat valorile acțiunilor prin raportare la un alt bilanț contabil, anterior celui avut în vedere de intimată la evaluarea făcută, care constituia un element puternic pentru recunoașterea pretențiilor prin prisma efectelor autorității de lucru judecat și a principiului echității.

Prin decizia nr. 1479 din 19 mai 2022, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantele B. și A. împotriva sentinței nr. 2556 din 20 octombrie 2021, pronunțate de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și a păstrat sentința apelată.

Prin sentința nr. 2556 din 20 octombrie 2021, Tribunalul Dâmbovița a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantele B. și A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.), având ca obiect anularea deciziei nr. 1 din 19 februarie 2020 și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie cu propunere de acordare a măsurilor compensatorii, atât pentru cele 51.060 de acțiuni acordate prin decizia nr. 64 din 31 octombrie 2017, cât și pentru un număr de 5.451,4821 de acțiuni, menționate în decizia contestată, raportat la bilanțul contabil din 11 iunie 1948, a căror valoare urmează a fi actualizată prin aplicarea indicelui de inflație la zi.

Prin decizia nr. 385A din 22 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de reclamanții E., F., G. și H. împotriva sentinței nr. 890 din 12 iulie 2016, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului. A schimbat în tot sentința civilă apelată și a anulat deciziile nr. 67 din 30 iulie 2014 și nr. 14 din 27 ianuarie emise de intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, obligând-o pe aceasta să emită decizie cu propunere de acordare a măsurilor compensatorii, în sumă totală de 9.877.264 RON, corespunzătoare celor 74.025 acțiuni deținute de autorul reclamanților la fosta Societate Anonimă Română "D.".

Prin întâmpinarea depusă la 14 septembrie 2022, intimata a invocat excepția tardivității, în raport de data înregistrării cererii de revizuire pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, 4 iulie 2022, precum și excepția inadmisibilității cererii, pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Revizuentele nu au formulat răspuns la întâmpinare.

Supunând cu prioritate dezbaterii, în ședință publică, excepția tardivității invocată de intimată prin întâmpinare, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a dispus respingerea acesteia, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei hotărâri judecătorești, rămânând în pronunțare asupra cererii de revizuire.

Examinând cauza din perspectiva dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora dezbaterile asupra cererii de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată următoarele:

Prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. stipulează că "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat este prevăzută în art. 430 C. proc. civ., fiind reglementată de legiuitor în scopul înlăturării încălcării acesteia, atunci când instanțele au pronunțat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv, potrivit interpretării dispozițiilor art. 431 din același act normativ.

Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond, dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).

Prin raportare la considerentele și dispozițiile legale menționate, se constată că, prin cererea de revizuire dedusă judecății, revizuentele au solicitat anularea deciziei nr. 1479 din 19 mai 2022 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, pentru pretinsa încălcare a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a deciziei nr. 385A din 22 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Chestiunea de drept în legătură cu care revizuentele au invocat încălcarea autorității de lucru judecat vizează evaluarea acțiunilor care au aparținut autoarei lor, C., prin raportare la ultimul bilanț contabil întocmit anterior preluării de către stat a Societății Anonime pe Acțiuni "D.", din 11 iunie 1948, iar nu la cel din 1946, reținut de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă prin decizia nr. 1479 din 19 mai 2022, supusă revizuirii.

Înalta Curte constată că aceste susțineri ale revizuentelor nu se verifică în cauză, pentru a deveni aplicabilă ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., respectiv condiția ca, în cel de-al doilea dosar, să nu fi fost analizată hotărârea pronunțată în primul litigiu.

Astfel, prin decizia nr. 385A din 22 martie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de reclamanții E., F., G. și H. împotriva sentinței nr. 890 din 12 iulie 2016, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului. A schimbat în tot sentința civilă apelată și a anulat deciziile nr. 67 din 30 iulie 2014 și nr. 14 din 27 ianuarie 2015 emise de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, obligând-o pe aceasta să emită decizie cu propunere de acordare a măsurilor compensatorii în sumă totală de 9.877.264 RON, corespunzătoare celor 74.025 acțiuni deținute de autorul reclamanților la fosta Societate Anonimă Română "D.".

Prin acțiunea care a format obiectul acestui dosar, reclamanții au solicitat anularea deciziei nr. 67 din 30 iulie 2014 emise de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului cu prilejul soluționării notificărilor nr. x/2001, nr. y/2001, nr. z/2001 și nr. 306/2001, prin care s-a propus acordarea măsurilor compensatorii în sumă totală de 1.798.368.621 RON (ROL), pârâta fiind obligată să elibereze o nouă decizie cu propunere de acordare a acestor măsuri, în cuantumul ce se va stabili printr-o expertiză tehnică de specialitate.

Acțiunea a fost respinsă prin sentința nr. 890 din 12 iulie 2016 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, întrucât, prin raportare la dispozițiile art. 31.6.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, s-a reținut, cu privire la bilanțul contabil din 11 iunie 1948, că, din cuprinsul acestuia nu reiese dacă a fost întocmit pentru o jumătate de an sau pentru un an, pentru a putea fi considerat drept bilanțul contabil aferent ultimului exercițiu financiar. Ca atare, instanța a reținut că ultimul bilanț contabil întocmit anterior preluării întreprinderii de către stat, este cel din 31 decembrie 1946.

Sentința civilă anterior menționată a fost schimbată în tot prin decizia nr. 385 A din 22 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care a admis apelul declarat de reclamanți, constatând, în raport de materialul probatoriu administrat (înscrisuri și expertiză contabilă), că ultimul bilanț contabil la care se referă dispozițiile art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, interpretate prin pct. 31 din Normele metodologice de aplicare unitară a acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, este cel din 11 iunie 1948, pe baza căruia a fost stabilită valoarea despăgubirilor.

Curtea a reținut că, potrivit prevederilor pct. 31.6.1 din H.G. nr. 250/2007, prin sintagma "ultimul bilanț contabil" se înțelege bilanțul aferent ultimului exercițiu financiar, încheiat înaintea preluării de către stat, dacă notificatorul face dovada că nu există un alt bilanț contabil ulterior întocmirii acestuia.

În acest context, s-a apreciat că bilanțul din 11 iunie 1948 a fost întocmit ulterior celui din 31 decembrie 1947 și că reflectă situația reală a activului net și a structurii acționariatului la momentul naționalizării întreprinderii.

Referitor la dosarul nr. x/2020 în care a fost pronunțată decizia nr. 1479 din 19 mai 2022 de către Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă (a cărei anulare se solicită prin intermediul cererii de revizuire pendinte), se constată că acesta a avut ca obiect acțiunea formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, prin care s-a solicitat anularea deciziei nr. 1 din 19 februarie 2020, prin s-a propus completarea deciziei nr. 64 din 31 octombrie 2017 cu măsurile compensatorii ce vizau un număr de 5.451,4821 de acțiuni moștenite de la I. de autoarea lor, la fosta Societate Anonimă Română "D.", în valoare de 132.438.686 RON (ROL) la 14 februarie 2001, obligarea pârâtei la emiterea unei noi propuneri de acordare a măsurilor compensatorii, pentru 51.060 de acțiuni deținute de antecesoarea lor și pentru 5.451,4821 de acțiuni moștenite de la I., într-un cuantumul ce urma a se stabili printr-o expertiză tehnică de specialitate, întocmită pe baza bilanțului contabil încheiat la 11 iunie 1948 și actualizarea valorii acțiunilor prin aplicarea indicelui de inflație la zi, prin raportare la același bilanț contabil, încheiat la data de 11 iunie 1948.

Acțiunea a fost respinsă prin sentința nr. 2556 din 20 octombrie 2021 a Tribunalului Prahova, secția I civilă, prin care s-a reținut, referitor la evaluarea celor 5.451,4821 de acțiuni din decizia contestată, prin prisma bilanțului contabil încheiat la 11 iunie 1948, a bilanțului comparativ pe anii 1948-1949, a statuărilor cu putere de lucru judecat din decizia nr. 385A din 22 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2014 și a raportului de expertiză efectuat în cauză că, potrivit art. 31.6.1 din Norma metodologică de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aprobată prin H.G. nr. 250/2007, bilanțul contabil întocmit la 11 iunie 1948 nu poate fi reținut ca fiind cel aferent ultimului exercițiu financiar, întrucât nu a rezultat că a fost încheiat anterior preluării realizate de stat, în condițiile în care, în aceleași norme s-a specificat că activul net se actualizează până la 14 februarie 2001.

Apreciind că, potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit în cauză, cu privire la data de 11 iunie 1948 nu există indicatori suficienți pentru calculul activului net, astfel încât să poată fi stabilită valoarea unei acțiuni și a tuturor acțiunilor revendicate, fiind depusă doar partea de active imobilizate, insuficientă pentru calculul activului net, tribunalul a considerat că nu pot fi reținute concluziile raportului de expertiză față de bilanțul contabil din 31 decembrie 1948, ultimului bilanț contabil fiind cel din 31 decembrie 1946.

Sentința nr. 2556 din 20 octombrie 2021 a Tribunalului Prahova, secția I civilă a fost menținută prin decizia nr. 1479 din 19 mai 2022 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, reținându-se că, prin decizia nr. 64 din 31 octombrie 2017, pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a stabilit atât numărul de acțiuni cuvenite moștenitorilor defunctei C., cât și valoarea acestora, prin aplicarea art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și a art. 31.6.1 din Normele de aplicare a acestui act normativ, prin raportare la activul net al fostei Societăți Anonime Române "D." S.A., conform bilanțului general încheiat la 31 decembrie 1946.

Curtea a apreciat că cererea formulată de reclamante în temeiul art. 35 din Legea nr. 165/2013 împotriva deciziei nr. 64 din 31 octombrie 2017 a avut ca obiect numai numărul de acțiuni la care erau îndreptățite moștenitoarele defunctei C., astfel cum în mod expres s-a reținut în considerentele sentinței nr. 663 din 30 martie 2018 a Tribunalului București, secția a V-a civilă. În raport de limitele învestirii, a constatat că reclamantele au decăzut, în temeiul art. 2545 alin. (1) C. civ., din dreptul de a contesta și valoarea acestora, decizia nr. 64 din 31 octombrie 2017 rămânând definitivă sub acest aspect.

De asemenea, a reținut că decizia nr. 1 din 19 februarie 2020 completează decizia nr. 64 din 31 octombrie 2017, în ceea ce privește numărul de acțiuni cuvenite reclamantelor, fără a reanaliza și criteriile de evaluare a acestora, valoarea celor 5.451,4821 de acțiuni suplimentare fiind cea stabilită potrivit criteriilor avute în vedere la emiterea deciziei nr. 64 din 31 octombrie 2017, rămasă definitivă sub acest aspect.

Deși a observat că existența unor hotărâri judecătorești prin care unor persoane aflate în aceeași situație cu cea a reclamantelor li s-au calculat valori ale acțiunilor prin raportare la un alt bilanț contabil, ulterior celui avut în vedere de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și că acesta constituia un argument puternic pentru recunoașterea pretențiilor prin prisma efectelor puterii de lucru judecat și a principiului echității, a considerat că acest argument putea fi analizat numai în cadrul exercitării în termenul de decădere a contestației împotriva deciziei nr. 64 din 31 octombrie 2017, care trebuia să aibă ca obiect și modalitatea de evaluare a acțiunilor. Față de acest aspect, curtea a considerat că nu se impune analiza modalității de interpretare și de incidență a dispozițiilor art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și art. 31.6.1 din Normele de aplicare a acestui act normativ.

Față de cele expuse, Înalta Curte constată că dezlegările date prin decizia nr. 385 A din 22 martie 2019 au constituit obiect de analiză în decizia nr. 1479 din 19 mai 2022 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, însă această instanță nu s-a pronunțat în sens contrar celor statuate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie prin hotărârea menționată.

Curtea s-a limitat la a menționa că, deși unor persoane aflate în aceeași situație juridică cu cea a revizuentelor li s-au calculat valori ale acțiunilor prin raportare la un alt bilanț contabil, acest aspect nu poate fi reținut în cazul petentelor, deoarece ele au fost decăzute din termenul de exercitare a contestației împotriva deciziei nr. 64 din 31 octombrie 2017, neimpunându-se analiza modalității de interpretare și de incidență a dispozițiilor art. 31 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și art. 31.6.1 din Normele de aplicare a actului normativ menționat, chiar dacă acesta constituia un argument puternic pentru recunoașterea pretențiilor prin prisma efectelor puterii de lucru judecat și a principiului echității.

Revizuentele pretind, contrar realității juridice, existența unor hotărâri potrivnice, deși considerentele celei de-a doua decizii nu contrazic dezlegările și efectele lucrului judecat ale primei hotărâri, judecata realizată prin decizia nr. 1479 din 19 mai 2022 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă nefiind înfăptuită prin ignorarea aspectelor statuate anterior de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie prin decizia nr. 385 A din 22 martie 2019, ci, dimpotrivă, prin raportare la aceasta, constatându-se că petentele nu se află în aceeași situație juridică cu cea a reclamanților din cauza care a format obiectul dosarului nr. x/2014, din perspectiva neexercitării în termen a dreptului la contestație.

În contextul arătat, Înalta Curte reține că, de fapt, nu a fost învestită de către revizuente cu verificarea aspectelor de contrarietate cuprinse în două hotărâri ce au statuat asupra aceleiași chestiuni, ci cu o solicitare de a cenzura modalitatea în care, prin decizia atacată cu revizuire s-a soluționat problema stabilirii valorii acțiunilor care li se cuveneau, din perspectiva ultimului bilanț contabil întocmit anterior preluării întreprinderii de către stat, ceea ce nu poate fi primit în prezenta cale extraordinară de atac.

Revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare și nu de reformare, pentru a se erija într-un recurs la recurs, instanța de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorității de lucru judecat de către cea de-a doua instanță, ci doar verificând numai dacă ultima hotărâre a fost dată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanței de revizuire să se transforme în instanță de recurs și să cenzureze modalitatea în care, prin decizia atacată, s-a dat efect sau nu autorității de lucru judecat în forma sa pozitivă.

În ce privește efectul negativ al autorității de lucru judecat, invocat, de asemenea, de revizuente, Înalta Curte reține, contrar susținerilor acestora, că între cele două dosare nu există identitatea de părți, obiect și cauză cerută de ipoteza dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 coroborate cu cele ale art. 431 alin. (1) C. proc. civ., dosarul în care a fost pronunțată decizia nr. 385 A din 22 martie 2019 de către Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie vizând solicitarea reclamanților E., F., G. și H. de anulare a deciziei nr. 67 din 30 iulie 2014 emise de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului în soluționarea notificărilor nr. x/2001, nr. y/2001, nr. z/2001 și nr. 306/2001, iar dosarul nr. x/2020, finalizat prin decizia nr. 1479 din 19 mai 2022, a cărei revizuire se cere, având ca obiect cererea revizuentelor A. și B. de anulare a deciziei nr. 1 din 19 februarie 2020 eliberate de aceeași pârâtă.

Ca atare, nici din perspectiva acestui motiv nu se poate reține că hotărârea atacată cu revizuire încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 385 A din 22 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care își păstrează autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește dispozitivul și considerentele pe care acesta se sprijină.

În consecință, Înalta Curte, pentru toate considerentele expuse, va respinge cererea de revizuire formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și B. împotriva deciziei nr. 1479 din 19 mai 2022 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020.

Cu drept de recurs la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată astăzi, 27 octombrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.