ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 172/2022

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2022

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

I. Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 6 aprilie 2021 sub nr. x/2019/a9, contestatoarea-creditoare A. S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea B. S.A. - prin lichidator judiciar C. SPRL și intimații-creditori D., E. S.R.L. și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA, a solicitat anularea măsurii privind respingerea cererii de plată, în sensul obligării lichidatorului judiciar la efectuarea distribuirii sumei de 540.002,48 RON, cu plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 20 C. civ. din 25 mai 2021, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată contestația împotriva măsurii lichidatorului judiciar de respingere a cererii de plată formulată de contestatoarea-creditoare A. S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea B. S.A. - prin lichidator judiciar C. SPRL și intimații-creditori D., E. S.R.L. și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA.

Împotriva acestei hotărâri, S.C. A. S.R.L. a formulat apel, solicitând admiterea acestuia și anularea sentinței pronunțată de instanța de fond, iar în rejudecare admiterea contestației astfel cum a fost formulată, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 333 din 13 octombrie 2021, în dosarul nr. x/2019 a admis apelul formulat de contestatoarea-creditoare A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 20 C. civ. din 25 mai 2021 pronunțată de Tribunalul Prahova, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis contestația și a dispus obligarea lichidatorului judiciar la efectuarea distribuirii sumei de 540.002,48 RON.

II. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - Birou Faliment - sub dosar nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea B. S.A. - prin administrator special F. și prin administrator judiciar C. SPRL, a solicitat obligarea la plata sumei de 1.955.255,89 RON, reprezentând despăgubiri ca urmare a denunțării unilaterale a contractului de cesiune de creanță nr. x și înscrierea S.C. A. S.R.L. în tabelul de creanță al debitoarei cu suma de 1.955.255,89 RON, creanță cu grad de preferință conform art. 161 pct. 4 din Legea nr. 85/2014, cu plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 20 din 18 ianuarie 2021, Tribunalul Prahova a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea B. S.A. prin administrator special F. și prin lichidator judiciar C. SPRL, obligând debitoarea la plata despăgubirilor în cuantum de 1.955.255,89 RON.

Lichidatorul judiciar al debitoarei S.C. B. S.A. a declarat apel împotriva acestei sentințe, apreciind hotărârea pronunțată ca fiind nelegală și netemeinică, deoarece judecătorul sindic a admis acțiunea precizată formulata de S.C. A. S.R.L. și a obligat debitoarea la plata despăgubirilor în cuantum de 1.955.255,89 RON, în condițiile în care creditoarea A. S.R.L. nu s-a înscris la masa credală cu suma de 1.415.253,41 RON, componentă a despăgubirilor reținute de instanță.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 163 din 12 mai 2021, în dosarul nr. x/2019 a respins ca nefondat apelul formulat de debitoarea B. S.A. - prin lichidator judiciar C. SPRL împotriva sentinței nr. 20 din 18 ianuarie 2021 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata reclamanta A. S.R.L., și debitoarea B. S.A. prin administrator special F..

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă la 12 noiembrie 2021, sub nr. x/2019/a9.1, revizuenta B. S.A. reprezentată de lichidator judiciar C. SPRL a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 509 pct. 8 C. proc. civ., anularea deciziei nr. 333 din 13 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, motivat de faptul că aceasta este potrivnică și s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei nr. 163 din 12 mai 2021, dată în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Ploiești.

În motivarea cererii, revizuenta susține că ambele decizii evocate privesc aceeași chestiune litigioasă, respectiv încadrarea creanței A. S.R.L., chiar dacă în primul dosar este vorba despre o acțiune în despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art. 123 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, iar obiectul celei de-a doua acțiuni este contestație împotriva măsurii lichidatorului judiciar.

În realitate, ceea ce se încalcă prin decizia nr. 333/13.10.2021 este această chestiune litigioasă tranșată definitiv prin decizia nr. 163/12.05.2021, anume încadrarea creanței reprezentând despăgubiri în temeiul art. 123 alin. (4), raportat la art. 161 pct. 4 din Legea nr. 85/2014, respectiv înscrierea ei în ordinea de priorități prevăzută de textul de lege indicat.

Revizuenta a precizat că suma stabilită cu titlu de despăgubiri prin sentința nr. 20/18.01.2021 a Tribunalului Prahova - definitivă prin decizia Curții de Apel Ploiești nr. 163/12.05.2021, este în cuantum 1.955.255,89 RON.

În acest sens, se arată că revizuenta a înscris creditoarea A. S.R.L. la masa credală potrivit art. 161 pct. 4, raportat la art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2014, cu suma de 540.002,48 RON, creanță certă și cu suma de 1.415.253,41 RON, creanță sub condiție suspensivă (tabelul definitiv consolidat rectificat II).

Cu privire la suma de 1.415.253,41 RON, contestată în apel, Curtea de Apel Ploiești a reținut, prin decizia nr. 163/12.05.2021, că în mod corect a fost încadrată în categoria celor prevăzute la art. 161 alin. (4) din legea insolvenței.

După pronunțarea acestei hotărâri, revizuenta a înscris creditoarea A. S.R.L. cu suma de 1.955.258,89 RON, creanță certă, în tabelul definitiv consolidat rectificat III.

Considerând că este o creanță curentă și trebuie achitată cu prioritate, creditoarea A. S.R.L. a formulat cerere de plată pentru suma de 540.002,48 RON, care, însă, a fost respinsă de lichidatorul judiciar, iar contestația formulată împotriva măsurii lichidatorului judiciar a fost respinsă de judecătorul-sindic prin sentința nr. 20 C. civ./25.05.2021, pronunțată de Tribunalul Prahova.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel A. S.R.L., care a fost admis de Curtea de Apel Ploiești prin decizia a cărei anulare se solicită în cadrul prezentei cereri de revizuire, instanța reținând că suma de 540.002,48 RON reprezintă o creanță curentă conform art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, născută în procedura falimentului și trebuie achitată cu prioritate, conform documentelor din care rezultă.

A subliniat revizuenta că, deși creanța reprezentând despăgubiri este în cuantum total de 1.955.255,89 RON, iar aceasta s-a născut în perioada falimentului (aspect tranșat definitiv prin decizia inițială), potrivit deciziei nr. 163/12.05.2021 a Curții de Apel Ploiești, o parte din aceasta, în cuantum de 1.415.253,41 RON, trebuie încadrată în art. 161 pct. 4, raportat la art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2014, iar conform deciziei nr. 333/13.10.2021, cealaltă parte, în cuantum de 540.002,48 RON, trebuie achitată cu prioritate fiind creanță curentă, conform documentelor din care rezultă, potrivit art. 102 alin. (6) din același act normativ.

Astfel, revizuenta a apreciat că decizia nr. 333/13.10.2021 încalcă puterea de lucru judecat a deciziei nr. 163/12.05.2021, încadrarea creanței reprezentând despăgubiri în ordinea de prioritate prevăzută de art. 161 pct. 4, raportat la art. 123 pct. 4, fiind o chestiune tranșată definitiv în primul proces.

În drept, au fost invocate prevederile art. 509 pct. 8, art. 513 pct. 4 și art. 430 C. proc. civ., art. 123 alin. (4), raportat la art. 161 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Prin întâmpinarea depusă la 7 decembrie 2021, intimata A. S.R.L. a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, motivat de faptul că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, respectiv nu există identitate de obiect și cauză, iar în dispozitivul celor două hotărâri nu există măsuri imposibil de pus în executare, care să impună anularea deciziei nr. 333/2021 a Curții de Apel Ploiești.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 437 din 9 decembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2019.1 a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența soluționării cererii de revizuire formulată de revizuenta B. S.A., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în raport cu dispozițiile art. 510 alin. (2) teza întâi C. proc. civ.

Această decizie a fost îndreptată, din oficiu, prin încheierea din 29 decembrie 2021, în sensul menționării corecte a faptului că decizia este dată "fără cale de atac", iar nu "cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la prezenta instanță", cum din eroare s-a menționat.

Pe rolul Înaltei Curți, cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 16 noiembrie 2021 sub dosar nr. x/2021.

Înalta Curte, analizând cererea de revizuire din perspectiva temeiului de drept invocat reține următoarele:

Motivul de revizuire invocat de revizuentă - art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunțate în același litigiu, adică să fi existat triplă identitate de elemente: părți, obiect și cauză; hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate nu în același proces, ci în procese diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Rațiunea reglementării revizuirii prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorității lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți; în atare situație executarea hotărârilor fiind imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar depășirea acestei situații creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului judecat.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Condițiile anterior menționate trebuie îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea unei dintre aceste cerințe conducând la respingerea cererii de revizuire.

În cauza de față, revizuenta a invocat contrarietatea dintre decizia nr. 333 din 13 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019 și decizia nr. 163 din 12 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 163 din 12 mai 2021, în dosarul nr. x/2019 a respins ca nefondat apelul formulat de debitoarea B. S.A. - prin lichidator judiciar C. SPRL împotriva sentinței nr. 20 din 18 ianuarie 2021 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata reclamanta A. S.R.L., și debitoarea B. S.A. prin administrator special F..

În considerentele deciziei nr. 163/12.05.2021 s-a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă acțiunea în despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art. 123 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 ca urmare a denunțării unilaterale de către debitoare a contractului de cesiune de creanță, iar Curtea de Apel s-a pronunțat raportat în limitele învestirii sale, respectiv cu privire la diferența de 1.415.243,41 RON, pentru suma de 540,002,48 RON, hotărârea de la fond fiind deja definitivă.

Prin decizia nr. 333 din 13 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019 a admis apelul formulat de contestatoarea-creditoare A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 20 C. civ. din 25 mai 2021 pronunțată de Tribunalul Prahova, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis contestația și a dispus obligarea lichidatorului judiciar la efectuarea distribuirii sumei de 540.002,48 RON.

Dosarul nr. x/2019 a avut ca obiect contestația împotriva măsurii lichidatorului judiciar privind respingerea unei cereri de plată pentru suma de 540.002,48 RON, sumă care nu a făcut obiectul cererii de apel în dosarul nr. x/2019, fiind evident că cele două decizii au avut cauză și obiect diferite.

De altfel, prima decizie nu face nicio referire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 care a făcut obiectul celui de-al doilea litigiu, din contră, în dosarul nr. x/2019 s-a avut în vedere decizia nr. 163/2021.

Prin urmare, prin decizia nr. 163/2021 nu s-a stabilit modalitatea de plată, ci rangul creanței, aspecte diferite pe care revizuenta încearcă să le eludeze pentru a evita și pentru a întârzia distribuirea sumei de 540.000,28 RON raportat la faptul că prin decizia nr. 333/2021 s-a stabilit ca această sumă va fi plătită, conform documentelor din care rezultă nefiind necesară înscrierea la masa credală.

În speță nu se poate reține contrarietatea de hotărâri, câtă vreme nu sunt întrunite cumulativ cerințele art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar din analiza considerentelor dar și a dispozițiilor celor două hotărâri nu rezultă că acestea conțin dispoziții contrare care să conducă la concluzia că decizia atacată - nr. 333/2021 încalcă puterea de lucru judecat a deciziei nr. 163/2021, în contextul în care cele două decizii au obiect și cauză diferite.

În contextul în care chestiunile examinate în cele două litigii s-au analizat prin raportare la obiect și cauză distincte, nu se poate pune problema existenței unor hotărâri contradictorii sau a imposibilității executării lor, astfel încât să fie posibilă admiterea unei căi extraordinare de atac și repunerea în discuție a unor aspecte tranșate prin hotărâre definitivă.

Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, a dispus, prin art. I pct. 61, modificarea art. 513 C. proc. civ., alin. (4), după cum urmează:

"(4) Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat".

Astfel, prin această modificare, a fost extins motivul privitor la existența unor hotărâri potrivnice în sensul că acesta vizează și încălcarea autorității de lucru judecat sub aspectul efectului pozitiv al acesteia și care se concretizează în nesocotirea considerentelor prin care s-a tranșat o chestiune litigioasă.

Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).

Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății, nu se cere în mod necesar existența unei triple identități de acțiune (obiect, cauză, părți).

Pornind de la considerentele precedente, Înalta Curte reține că în cauză, în raport cu data introducerii litigiului sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, context în care, prezenta revizuire nu poate fi apreciată ca fiind admisibilă, întrucât nu este îndeplinită condiția ca în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat.

În speță, revizuenta invocă efectul pozitiv, respectiv autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 163/12.05.2021, pentru putere de lucru judecat, deoarece ambele decizii privesc aceeași chestiune litigioasă și anume, încadrarea creanței A. S.R.L., chiar dacă în prima cauză obiectul reprezintă acțiune pentru despăgubiri întemeiate pe dispozițiile art. 123 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, iar cea de-a doua este contestație la măsura lichidatorului judiciar.

Astfel, aceasta susține că prin decizia nr. 333/13.10.2021, Curtea de Apel Ploiești s-a pronunțat în sensul că suma de 540.002,48 RON reprezintă o creanță curentă, conform art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, născută în procedura falimentului și trebuie achitată cu prioritate.

În acest context, revizuenta arată că deși creanța reprezentând despăgubiri este în cuantum total de 1.955.255,89 RON și că aceasta s-a născut în perioada falimentului, trebuie observat că potrivit deciziei nr. 163/12.05.2021, o parte din această sumă în cuantum de 1.415.253,41 RON trebuie încadrată în art. 161 pct. 4 raportat la art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2014, iar conform deciziei nr. 333/13.10.2021, cealaltă parte, în cuantum de 540.002,48 RON, trebuie achitată cu prioritate ca și creanța curentă, conform documentelor din care rezultă, potrivit art. 102 alin. (6).

În opinia revizuentei, aceasta înseamnă că decizia nr. 333/13.10.2021 încalcă puterea de lucru judecat a deciziei nr. 163/12.05.2021, încadrarea creanței reprezentând despăgubiri în ordinea de prioritate prevăzute de art. 161 pct. 4 raportat la 123 pct. 4 fiind o chestiune tranșată definitiv în primul proces.

Totodată, revizuenta susține că prin decizia 163/12.05.2021 s-a tranșat în mod definitiv chestiunea litigioasă cea a încadrării creanței A. S.R.L. provenind din acțiunea în despăgubire întemeiată pe dispozițiile art. 123 alin. (4) în sensul că aceasta are ordinea de prioritate prevăzută de art. 161 pct. 4 din Legea nr. 85/2014.

În acest context, Înalta Curte, reține că prin decizia nr. 163/12.05.2021 s-a constatat că suma de 1.415.253,41 RON pretinsă de reclamantă nu reprezintă o creanță împotriva debitoarei născută anterior deschiderii procedurii insolventei, câtă vreme această sumă, conform contractului de cesiune de creanță, urma să fie recuperată de reclamantă de la debitorul cedat G. S.A., așa încât reclamanta nu mai beneficia de legitimarea de a formula declarație de creanță împotriva debitoarei ulterior deschiderii procedurii de insolventă, așa încât, la data deschiderii procedurii insolvenței - 25 martie 2019, contractul de cesiune de creanță era valabil și în derulare.

Prin urmare, s-a reținut că nu a existat o încălcare a prevederilor art. 100,102 și art. 114 din Legea nr. 85/2014, iar în raport cu prevederile art. 123 alin. (4) din lege, în mod corect a fost încadrată creanța reclamantei în categoria celor prevăzute la art. 161 alin. (4) din actul normativ evocat.

Astfel, în litigiul finalizat prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, Curtea de Apel Ploiești examinând apelul formulat de contestatoarea-creditoare A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 20 C. civ. din 25 mai 2021 pronunțată de Tribunalul Prahova a avut în vedere autoritatea de lucru judecat a problemelor de drept dezlegate prin decizia civilă nr. 163/12.05.2021.

Astfel, s-a reținut prin decizia nr. 333/13.10.2021 că, "Prin urmare, câtă vreme dreptul de creanță al reclamantei constând în despăgubiri s-a născut pe timpul cât debitoarea se afla deja în procedura falimentului, în temeiul hotărârii pronunțate în baza prevederilor art. 123 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, devin incidente prevederile art. 102 alin. (6) teza a III-a din lege, potrivit cărora, creanțele născute după data deschiderii procedurii de faliment vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală".

În acest context, întrucât dezlegările date prin hotărârea invocată au făcut obiectul judecății în cel de-al doilea dosar, nu se poate susține că există posibilitatea valorificării lor și prin intermediul revizuirii, altfel decât ca o cenzură de legalitate împotriva soluției astfel pronunțate; or, instanța de revizuire nu poate, raportat la dispozițiile legale invocate, să efectueze un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorității de lucru judecat de către cea de-a doua instanță în fața căreia s-a invocat acest aspect.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanței de revizuire să se transforme în instanță de recurs și să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a dat efect sau nu autorității de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare și nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care instanța este chemată să statueze ea însăși asupra incidenței acestei instituții și nu să cenzureze o judecată anterioară.

Referitor la cererea intimatei A. S.R.L. privind obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Intimata A. S.R.L. a solicitat, în finalul întâmpinării formulate, obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de aceasta în prezentul litigiu.

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, instanța supremă, constatând neîndeplinite cerințele art. 452 și pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nedovedită cererea intimatei A. S.R.L. privind obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată.

Așa fiind, constatând că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta B. S.A. prin lichidator judiciar C. SPRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta B. S.A. prin lichidator judiciar C. SPRL împotriva deciziei nr. 333 din 13 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatele ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PBLICE PRAHOVA, A. S.R.L., D. și E. S.R.L..

Cu recurs la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2022.