ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1990/2022

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată la 28 aprilie 2017 pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. și C. S.R.L., a solicitat instanței: - să constate caracterului ilicit al faptei săvârșite, constând în defăimarea societății reclamante prin afirmații denigratoare publicate în presă; - să fie obligați pârâții la plata în solidar a sumei de 2.000.000 RON, reprezentând despăgubiri civile pentru prejudiciul moral creat, urmare a afirmațiilor denigratoare făcute la adresa societății și a reprezentanților săi, prin articolul publicat în data de 17 februarie 2016, sub titlul " Bătălia mafiotă, pe viață și pe moarte, care se duce pentru mina de aur ascunsă sub munții de gunoi din România/dezvăluiri", articol publicat pe pagina de internet a publicației D., precum și prin articolul "E.", publicat de Obiectiv la 11 iunie 2015. - obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Hotărârea de declinare a competenței: Prin încheierea din 24 octombrie 2017, Tribunal Dolj, secția a II-a civilă a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B., C. S.R.L., în favoarea secției I civile din cadrul Tribunalului Dolj. Primul ciclu procesual:

Sentința pronunțată de tribunal: Prin sentința civilă nr. 150 din 8 martie 2018, Tribunalul Dolj, secția I civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. S.R.L. și a respins acțiunea față de pârâta C. S.R.L. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. față de pârâtul B., în sensul că a constatat caracterul ilicit al faptei pârâtului B. constând în defăimarea reclamantei prin afirmații denigratoare publicate în presă și a obligat pe pârâtul B. la plata sumei de 40.000 RON, reprezentând despăgubiri morale.

Decizia pronunțată de curtea de apel: Prin decizia nr. 2355 din 12 septembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins apelurile declarate de reclamanta A. S.R.L. și pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 150 din 8 martie 2018 a Tribunalului Dolj.

Decizia pronunțată de instanța de recurs: Prin decizia civilă nr. 2141 din 20 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2017 a fost admis recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 2355 din 12 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, casată decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel. Al doilea ciclu procesual:

Decizia pronunțată de curtea de apel în rejudecare: Prin decizia civilă nr. 19 din 4 februarie 2021, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 150 din 8 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. S.R.L.. A fost admis apelul declarat de apelantul-pârât B., în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 150 din 8 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr. x/2017 schimbată în parte sentința apelată, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 20.000 RON, despăgubiri morale, către reclamantă, fiind păstrate celelalte dispoziții ale sentinței civile nr. 150 din 8 martie 2018, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr. x/2017.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 19 din 4 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, pârâtul B. a declarat recurs, solicitând casarea în totalitate a deciziei recurate și, rejudecând, admiterea apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 150 din 8 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Dolj, desființarea hotărâii cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu trimitere spre o nouă judecată la instanța de apel. Prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. (8) C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de dispozițiile art. 253 alin. (4), art. 1349, art. 1357 alin. (1), art. 1358 și art. 1385 alin. (3) C. civ. Din perspectiva dispozițiilor art. 1385 alin. (3) C. civ., instanța de apel nu a analizat sub niciun aspect întinderea despăgubirii, prejudiciul suferit de reclamantă ori modul de stabilire a sumelor ce au fost acordate cu titlu de daune, deși prin motivarea cuprinsă în considerentele deciziei nr. 2141 din 20 octombrie 2020 Înalta Curte de Casație și Justiție indică aspectele ce se impun a fi respectate în economia calculului. Considerentele hotărârii recurate nu analizează valoarea sumei ce a fost stabilită cu titlu de prejudiciu, cum s-a ajuns la această valoare și dacă, în concret, acesta este prejudiciul suferit de către reclamantă. Instanța s-a rezumat la a expune mai multe considerente reținute în doctrina și practica judiciară, fără să analizeze elementul esențial al faptei ilicite, respectiv caracterul public al celor sesizate raportat la capacitatea pârâtului de a da caracter public afirmațiilor considerate defăimătoare și calomnioase coroborat cu renunțarea la dreptul pretins de reclamantă împotriva jurnaliștilor. Instanța de apel a reținut că nu s-ar mai putea stabili dacă fapta jurnalistului a depășit limitele libertății de exprimare, în condițiile în care reclamanta a renunțat la judecata împotriva jurnaliștilor, astfel că se impunea să clarifice care sunt limitele dreptului la exprimare încălcate de pârâtul B. și nu doar să rețină o prezumție. Aceasta deoarece în condițiile în care jurnalistul care a dat caracter public afirmațiilor nu a depășit limitele libertății de exprimare, atunci cu atât mai mult pârâtul care a avut o discuție rezumată la prezentarea unor situații de fapt, din perspectivă subiectivă, care analizate în concret, nu încalcă în niciun fel dreptul de liberă exprimare. Față de acest raționament, recurentul-pârât a susținut că decizia recurată nu respectă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât aceasta nu indică în concret proba din care să rezulte fapta delictuală și nici nu motivează hotărârea prin realizarea unui raționament juridic propriu din care să rezulte legătura de cauzalitate între fapta ilicită proprie a pârâtului și prejudiciul cauzat, situație care este echivalentului unei lipse a motivării. Instanța de apel a interpretat și aplicat în mod trunchiat dispozițiile art. 1349-1359 C. civ., în sensul că nu a ținut cont de împrejurările în care s-a produs prejudiciul, străine de persoana autorului faptei, astfel cum prevăd dispozițiile legale și nu a indicat în concret fapta care conduce la nașterea prejudiciului, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită, prejudiciul cauzat și vinovăția pârâtului B.. S-a învederat că în aprecierea vinovăției pârâtului, instanța de apel avea obligația de a aplica în mod corect și complet dispozițiile art. 1358 C. civ. și următoarele, astfel încât trebuia să verifice dacă lezarea dreptului la imagine a fost o consecință directă a simplelor afirmații/acuzații efectuate de către pârât, ori prejudiciul suferit de către reclamanta a avut loc ca urmare a publicării unor articole pe paginile de internet ale celor doua cotidiane. Se susține că instanța de apel trebuia să se limiteze la stabilirea concretă a câtimii de prejudiciu cauzat de pârât și nu repararea prejudiciului total, înjumătățit prin renunțarea la judecată împotriva jurnaliștilor. Astfel, eliminând una din părțile considerate responsabile, a stabilit ca se impune acoperirea integrală a jumătății ramase și a fost obligat pârâtul la plata sumei de 20.000 de RON din 40.000 de RON. Neluând în considerare toate aspectele indicate de Înalta Curte, instanța a încălcat jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că despăgubirile acordate pentru repararea prejudiciului moral trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora, contextul general al persoanei vătămate. Din perspectiva dispozițiilor art. 1349 alin. (1) C. civ., recurentul-pârât a arătat că prin decizia recurată nu se arată în ce fel a fost încălcată reputația reclamantei, sens în care trebuia ca instanța de apel să analizeze și să indice în concret proba ori să emită un raționament din care să rezulte fără echivoc dacă fapta pârâtului creează prejudiciu reputației reclamantei și nu să se rezume la faptul că discuția a fost preluată și publicată, pentru că acest aspect este cunoscut și nu are o relevanță directă asupra vinovăției pârâtului. A menționat cauza Cedo Delfi AS vs. Estonia, care transpusă în speța de față, presupune că nu putea fi reținută decât culpa cotidienelor care au publicat articole de presă. Or, reclamanta a renunțat la dreptul pretins.

Apărările formulate: La 14 iulie 2021, în termen legal, intimata-reclamantă societatea F. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei recurate, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. A menționat că în cazul în care nu se reține inadmisibilitatea recursului, atunci se impune respingerea acestuia ca neîntemeiat. A invocat că, prin cererea de recurs, au fost abordate aspecte care nu au fost invocate în apel și se tinde la o rejudecare a cauzei pe fond, astfel că, fiind depășite limitele impuse de legiuitor în privința acestei căi de atac, ar fi incidentă inadmisibilitatea recursului.

Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 26 mai 2022 completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 19 din 4 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - deoarece astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivată cât și una care cuprinde motive străine de cauză sau motive contradictorii. Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi; scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță. Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății. Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia. Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența. Înalta Curte reține că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a fost susținut de rercurent din perspectiva faptului că instanta nu indică în concret proba din care rezultă fapta delictuală și nici nu se motivează hotărârea prin realizarea unui raționament juridic propriu din care să rezulte legătura de cauzalitate între fapta ilicită proprie a pârâtului și prejudiciul cauzat, situație ce în opinia recurentului echivalează cu lipsa motivării. Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte reține că instanța de apel și-a motivat/argumentat soluția adoptată în condițiile în care a reținut că "potrivit deciziei de casare nr. 2141/20.10.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, singura problemă rămasă de rezolvat de instanta de rejudecare constă în verificarea posibilitătii angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului B., în functie de circumstantele concrete ale cauzei, problema privind angajarea răspunderii societătii pârâte C. excede limitele judecății astfel cum acestea au fost fixate prin decizia de casare. Această chestiune nu mai poate face obiectul vreunei cercetări din partea instanței, pentru că altfel s-ar aduce atingere autoritătii de lucru judecat a deciziei anterioare, pronuntate de instanta de apel, efect dobândit la împlinirea termenului de recurs prevăzut pentru reclamantă. Așadar, nu există nicio motivatie pentru care să se acorde reclamantei, ce a dat dovadă de pasivitate si nu a declarat recurs în termenul legal, posibilitatea de a cere, în rejudecare, instanței de control judiciar să verifice îndeplinirea condițiilor legale pentru angajarea răspunderii pârâtei C..A admite soluția contrară ar echivala cu recunoașterea în favoarea reclamantei, care nu a declarat recurs, achiesând astfel la hotărârea instanței de apel, a dreptului de a critica tardiv dispoziții din hotărâre, neatacate prin recurs, si care au intrat în autoritate de lucru judecat". Instanța de apel în rejudecare, în raport de prevederile art. 501 C. proc. civ., și în limitele casării, și-a argumentat/motivat soluția adoptată reținând că " în analiza existenței elementelor răspunderii civile delictuale, prima instanță a ținut seama de sustinerile esentiale ale părtilor, a enunțat standardele de protecție pe care jurisprudența europeană le-a stabilit în ceea ce privește ocrotirea drepturilor nepatrimoniale a căror încălcare a fost invocată și a verificat dacă aceste standarde au fost respectate." Curtea apreciază nefondate criticile din apelul pârâtului privind greșita angajare a răspunderii sale pentru afirmațiile din cuprinsul articolul "Bătălia mafiotă, pe viată si pe moarte…" Asa cum corect reține tribunalul, urmare a interviului acordat unui jurnalist de la D., pe pagina online a acestui ziar, în luna februarie 2016, a apărut un articol cu titlu "Bătălia mafiotă, pe viată si pe moarte, care se duce pentru mina de aur ascunsă sub muntii de gunoi din România/Dezvăluiri" care exprimă nemultumirile pârâtului privind desfăsurarea unor licitatii publice, la care a participat si societatea reclamantă". "Este cert că pârâtul nu poate să poarte întreaga responsabilitate pentru forma în care a fost publicat articolul, câtă vreme acesta nu îmbracă o formă de tip întrebare-răspuns, iar jurnalistul nu s-a rezumat doar la redarea declarațiilor pârâtului, ci a prezentat propria versiune asupra subiectului însă, răspunderea acestuia trebuie angajată în raport de contribuția avută la publicarea articolului. Pârâtul nu a cerut retractarea declarațiilor despre care afirmă că au un conținut modificat ci, dimpotrivă, imediat după publicare a postat un mesaj de felicitare si mulțumire pe pagina online a ziarului "D.", adresat jurnalistului, cu referire la conținutul articolului si susținerea de care beneficiază din partea presei pentru a demasca "mafia deșeurilor din România. Or, această conduită a pârâtului demonstrează că si-a însușit fără rezerve conținutul articolului cu referire atât la declarațiile sale redate sub formă de citate directe cât si la cele scrise în citat indirect, sub acest aspect sentința apelată nefiind susceptibilă de critică. Apărarea potrivit căreia pretinsul prejudiciu de imagine putea fi generat numai prin aducerea informațiilor la cunoștință publică, faptă ce ar aparține jurnalistului care a redactat și publicat articolul în discuție, a fost corect înlăturată de tribunal, deoarece pârâtul cunoștea că se adresează unui jurnalist, astfel că putea să prevadă că informațiile furnizate vor fi folosite cu scopul publicării și informării publicului. Mai mult, mesajul postat de pârât pe pagina online a ziarului, demonstrează că a cerut sprijinul jurnalistului pentru a demasca "mafia deșeurilor din România", informațiile fiindu-i furnizate acestuia cu scopul de a fi aduse la cunoștința publicului larg." În argumentarea soluției adoptate și a întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale, instanța de a pel a mai reținut că " valorificând declarațiile pârâtului, în mod temeinic tribunalul a reținut că aparțin pârâtului toate acele acuzații formulate la adresa reclamantei, în sensul că aceasta ar fi obtinut contracte, în cadrul licitatiilor publice organizate, uzând atât de practici de tip mafiot, ca de pildă santaj, amenintăti, tentative de dare de mită, cât si de legăturile sale ilicite cu beneficiarii, judecători, politicieni, membri CNSC. Desi este admis că dezvăluirea informațiilor ce privesc licitatiile publice poate servi interesului public, Curtea constată că limbajul folosit de pârât depășește limita unui discurs decent menit să exprime nemulțumirea sa față de pierderea licitațiilor. Contrar celor susținute de apelantul pârât, afirmațiile litigioase nu sunt simple judecăti de valoare ci ele includ, în realitate, acuzații concrete, determinate si extrem de grave, la adresa reclamantei. Desi la mijloc se află un interes public, pentru a denunta eventuale deficiente cu privire la modalitatea în care reclamanta a obținut contractele, mai ales în contextul în care pârâtul se referă la fapte ilicite punctuale imputate unei persoane determinate, acesta avea obligatia de a dovedi o bază factuală suficientă de natură a justifica atingerea adusă imaginii, reputatiei reclamantei, astfel cum apare statuat si în jurisprudența CEDO (cauza Lingens contra Austria din 8 iulie 1986, cauza De Haes și Gijsels c. Belgiei din 24 februarie 1997)""Prin urmare, pârâtul avea obligatia de a relata informații destinate ulterior informării publicului cu respectarea adevărului, numai după ce au fost efectuate verificările de rigoare". "Existența unei anchete penale pendinte în legătură cu faptele ce au format obiectul articolului, la momentul publicării informațiilor pârâtului, nu justifică declarațiile pârâtului". "Pârâtul, prin declarațiile formulate, a atribuit reclamantei săvârșirea unor fapte din sfera ilicitului penal, tonul general al declarațiilor sale inducând opinia că ar exprima adevăruri certe, de probare absolută a vinovătiei. Or, atunci când este vorba de o persoană care nu a fost judecată si condamnată în mod definitiv de către instanta competentă, art. 23 al 11 din Constituție obligă la respectarea prezumției de nevinovătie, în declarațiile publice alegerea vocabularului si terminologiei folosite fiind deosebit de importante, pentru a nu se induce ideea publicului că persoana vizată a săvârsit o infractiune, înainte ca acest fapt să fie stabilit printr-o hotărâre definitivă a instanțelor. Această precauție în exprimarea unor opinii privind anchete în derulare se impune tocmai pentru faptul că orice expunere publică negativă a persoanei o poate afecta pe mai multe planuri, în concret fiind vorba despre poziția pe piată a reclamantei, modul cum aceasta este percepută de actuali sau viitori parteneri de afaceri. Mai mult, plângerea penală formulată de pârât la data de 9.02.2015 a primit solutie de clasare din partea DNA, confirmată la data de 22.05.2019 de ICCJ,ceea de denotă lipsa de fundament a acuzatiilor formulate". Din perspectiva celor reținute de instanța de apel, Înalta Curte constată că instanța de apel în respectarea dispozitiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ., și-a argumentat/motivat soluția pronunțată fiind analizate condițiile răspunderii civile delictuale respectiv fapta ilicită, vinovăția, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, în raport de care a reținut că " pârâtul, exercitând abuziv libertatea de exprimare, nu poate beneficia de protecția legii, afirmațiile acestuia fiind corect calificate drept delict civil. Acesta a furnizat jurnalistului, informații nereale, neverificate, fără a deține o bază factuală suficientă înainte de a relata informații destinate ulterior publicării, în demersul său acționând cu vinovăție pentru a-i cauza reclamantei un prejudiciu de imagine". "Susținând că nu se face vinovat de publicarea articolului, respectiv că pe acest temei s-ar impune respingerea acțiunii, pârâtul este în eroare cu privire la fapta ilicită retinută în sarcina sa deoarece acesta nu a fost sancționat pentru publicarea articolului criticat de reclamantă, faptă ce aparține jurnalistului, ci pentru afirmațiile defăimătoare făcute la adresa reclamantei, preluate de jurnalist și publicate pe pagina de internet a ziarului D., cu acordul său". Or, din perspectiva celor expuse, în condițiile în care instanța de apel în rejudecare a arătat argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce sunt raportate atât la susținerile/apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății, Înalta Curte reține că sunt nefondate susținerile pârâtului legate de incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Din perspectiva incidenței motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta vizează ipoteza când " hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material" Ipotezele circumscrise acestui motiv de casare se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză, aspecte ce nu se verifică în cauză. Astfel, Înalta Curte reține că, investită cu acțiunea în răspundere civilă delictuală obiectivă, instanța de apel în rejudecare a analizat raporturile juridice dintre părți prin prisma dispozițiilor art. 1349 si 1357 C. civ., incidente în litigiul pendinte, reținând că "pentru repararea prejudiciului nepatrimonial suferit de reclamantă, în mod legal a apreciat tribunalul că se impune combinarea remediilor prevăzute de art. 253 C. civ., respectiv constatarea caracterului ilicit al faptei unit cu reparația pecuniară, instanța având posibilitatea să opteze pentru modalități diferite de reparare a prejudiciului, întrucât art. 253 C. civ. nu prevede o interdicție în acest sens, chestiune care, de altfel, nu a suscitat critici în apelul declarat de pârât."Aplicarea acestor remedii combinate reprezintă o reparație justă și echitabilă a prejudiciului suferit de reclamantă, pentru atingerea adusă imaginii sale, fiind de natură să împiedice realizarea, continuarea sau repetarea unor asemenea afirmații dăunătoare de către apelantul pârât. Reputația este percepută drept "cel mai valoros activ al unei firme",acest atribut fiind lezat prin acreditarea ideii că reclamanta nu ar fi un partener contractual onest, că ar recurge la actiuni de tip mafiot pentru a-si asigura succesul în afaceri, sub acest aspect fiind justificată aplicarea remediilor prevăzute de art. 253 C.civil". Sub aspectul prejudiciului moral suferit și al cuantumului despăgubirii instanța de apel în mod legal și corect a invocat și practica CEDO cu privire la proba prejudiciului moral, reținând în raport de starea de fapt că " suma de 40.000 RON acordată în primă instantă ca prejudiciu moral, nu poate fi confirmată tocmai pentru că o parte din afirmațiile inserate în articol nu aparțin pârâtului, ci jurnalistului. Instanța de judecată nu poate face o evaluare a faptei jurnalistului, prin prisma actului de dispoziție al reclamantei și a statuărilor deciziei de casare, însă aceasta nu înseamnă că pârâtul poate fi făcut responsabil pentru întreg conținutul articolului". Prejudiciul suferit de reclamantă are o pluralitate de cauze, însă pârâtul trebuie să răspundă exclusiv pentru fapta sa ilicită, în raport de care s-a analizat și existența prejudiciului pretins de reclamantă. Din acest punct de vedere, se impune diminuarea cuantumului despăgubirii stabilită în sarcina pârâtului potrivit sentinței apelate, de la suma de 40.000 RON la suma de 20.000 RON". Din perspectiva celor expuse, în condițiile în care în rejudecare au fost analizate condițiile răspunderii civile delictuale în raport de circumstanțele concrete conturate în cauză prin prisma dispozițuiilor legale ce reglementeză această instituție, Înalta Curte reține că sunt nefondate și susținerile recurentului pârât legate de motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. pr . civ. Cum niciuna din sustțnerile pârâtului nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 19 din 4 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă. PENTRU ACESTE MOTIVE,