ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2141/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea formulată la data de 28 aprilie 2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. și C. S.R.L., a solicitat instanței: Să se constate caracterului ilicit al faptei săvârșite, constând în defăimarea societății reclamante prin afirmații denigratoare publicate în presă. Să fie obligați pârâții la plata în solidar a sumei de 2.000.000 RON, reprezentând despăgubiri civile pentru prejudiciul moral creat, urmare a afirmațiilor denigratoare făcute la adresa societății și a reprezentanților săi, prin articolul publicat în data de 17 februarie 2016, sub titlul "BĂTĂLIA mafiotă, pe viață și pe moarte, care se duce pentru MINA DE AUR ascunsă sub MUNȚII DE GUNOI din România/DEZVĂLUIRI", articol publicat pe pagina de internet a publicației D., precum și prin articolul "E.", publicat de Obiectiv la 11 iunie 2015. De asemenea, s-a solicitat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Sentința pronunțată de Tribunalul Dolj Prin sentința civilă nr. 150 din 8 martie 2018, Tribunalul Dolj, secția I civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. S.R.L. A respins acțiunea față de pârâta C. S.R.L., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. față de pârâtul B.. A constatat caracterul ilicit al faptei pârâtului B. constând în defăimarea reclamantei prin afirmații denigratoare publicate în presă. A obligat pârâtul B. la plata sumei de 40.000 RON, reprezentând despăgubiri morale.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova Prin decizia nr. 2355 din 12 septembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins apelurile declarate de reclamanta A. S.R.L. și pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 150 din 8 martie 2018 a Tribunalului Dolj.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Craiova, pârâtul B. a declarat două recursuri, primul prin avocat F., și cel de-al doilea prin SCA G.. În cuprinsul primei cereri de recurs, pârâtul a formulat următoarele critici: În primul rând, decizia a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, instanța de apel aplicând în mod greșit dispozițiile art. 253 alin. (4), art. 1349, art. 1357 alin. (1), art. 1358 și art. 1385 alin. (3) C. civ. În al doilea rând, instanța de apel nu a analizat sub niciun aspect întinderea despăgubirii, prejudiciul suferit de reclamantă, ori modul de stabilire a sumelor ce au fost acordate cu titlu de daune. În acest context, instanța a interpretat și aplicat în mod trunchiat dispozițiile art. 1358 C. civ., în sensul că nu a ținut cont de împrejurările în care s-a produs prejudiciul, ce sunt străine de persoana autorului faptei și că fapta pârâtului de a discuta cu redactorii despre nemulțumirile sale ar constitui o nerespectare a regulilor de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune. Având în vedere că, potrivit art. 257 C. civ., dispozițiile privind apărarea drepturilor nepatrimoniale ale persoanei fizice se aplică și în cazul persoanelor juridice, prin asemănare, devin aplicabile în speță dispozițiile art. 253 C. civ. Astfel, în ceea ce privește remediile în cazul încălcării dreptului nepatrimonial la imagine, legiuitorul a prevăzut, în principal, posibilitatea celui prejudiciat de a cere instanței încetarea încălcării și interzicerea pentru viitor, constatarea caracterului ilicit, precum și obligarea autorului la publicarea hotărârii de condamnare ori alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite, și doar în subsidiar, potrivit alin. (4), repararea patrimonială a dreptului nepatrimonial. S-a mai arătat că în speță trebuiau aplicate principiile care se degajă din jurisprudența CEDO, respectiv din cauza Delfi As vs. Estonia, iar în drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În cuprinsul celei de-a doua cereri de recurs, pârâtul a formulat următoarele critici: În primul rând, s-a arătat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii; instanța de apel a ignorat în totalitate susținerile recurentului și nu a motivat care au fost argumentele ce au stat la baza respingerii susținerilor acestuia, ci s-a limitat numai la preluarea aproape identică a afirmațiilor intimatei și ale Tribunalului Dolj, fără a face vreo referire la probele existente la dosarul cauzei. O a doua critică vizează faptul că recurentul a invocat inclusiv excepția lipsei calității procesuale pasive, prin raportare la faptul că fapta imputată constă în publicarea unui articol, iar nu este reprezentată de afirmațiile făcute de recurent în cadrul unui interviu acordat jurnalistului din cadrul ziarului D., însă instanța de apel nu a pronunțat nicio soluție sub acest aspect. De asemenea, s-a arătat că deși în considerentele hotărârii recurate se face referire la o serie de hotărâri ale CEDO, acestea nu prezintă relevanță pentru justa soluționare a cauzei și devin străine cauzei atunci când nu se raportează la un raționament juridic explicit și pertinent în explicarea particularităților cauzei deduse judecății. Astfel, instanța de apel avea obligația de a aprecia caracterul ilicit al faptei imputate recurentului și prin prisma bunei-credințe și a standardelor CEDO privind libertatea de exprimare, lucru care însă nu s-a întâmplat. Mai mult, nu există nicio analiză privind distincția ce trebuie operată între fapte și judecăți de valoare, echilibrul dintre libertatea de exprimare și dreptul la reputație, existența unei baze factuale suficiente, buna-credință, interesul public, doza de exagerare a limbajului, aspecte ce trebuie analizate în astfel de cauze, ceea ce înseamnî că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită sau încălcarea normelor de drept material: art. 14, art. 257, art. 1349 și art. 1357 C. civ., art. 10 CEDO. Printr-o altă critică se arată că nu există o faptă ilicită săvârșită de recurent, nu există vinovăția cerută de lege, nu s-a dovedit existența unui prejudiciu și nici existența unei legături de cauzalitate între fapta imputată recurentului și pretinsul rezultat, astfel că nu sunt incidente dispozițiile privind răspunderea civilă delictuală. Fapta pretins ilicită nu constă în conduita recurentului de a aduce la cunoștință jurnalistului informații privind modul de desfășurare a procedurilor de achiziție în discuție, ci este reprezentată de publicarea unui articol de presă pe această temă de către persoanele competente în acest sens, în dreptul civil nefiind reglementată instituția instigării unei persoane de a comite o faptă ilicită, iar în speță nu sunt incidente nici dispozițiile privind răspunderea pentru fapta altuia. Recurentul critică aspectul relativ la faptul că nu se poate vorbi despre autoritate de lucru judecat asupra dreptului la exprimare/opinie, instanța de apel având îndatorirea de a verifica ea însăși, din perspectiva libertății de exprimare, dacă au existat sau nu indicii/bază factuală suficientă în legătură cu faptele imputate societății reclamante apte să creeze îndoieli cu privire la modul în care s-au desfășurat cele două proceduri de achiziție publică, chestiune care nu a fost verificată de instanță. Mai mult, nu se poate susține și nici nu s-a dovedit că scopul articolului de presă a fost acela de a afecta în mod gratuit reputația reclamantei. În cauză trebuia reținut și că Judecătoria Sectorului 1 București a stabilit, prin hotărârea pronunțată în dosarul nr. x/2017, având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă împotriva jurnaliștilor, că articolul publicat nu excede noțiunilor de libertate de exprimare, libertate de opinie, opiniile sau judecățile de valoare nefiind astfel fapte ilicite. În acest dosar, reclamanta a solicitat instanței renunțarea la dreptul pretins. Renunțarea la dreptul de a obține despăgubiri pentru pretinsele pagube produse prin publicarea articolelor de presă de către jurnaliști nu poate fi privită decât prin prisma autorității de lucru judecat, intimata nemaiputându-se îndrepta, chiar împotriva altor persoane, pentru valorificarea unui drept la care a renunțat în mod expres, în contextul în care "faptele" recurentului și ale jurnaliștilor nu pot fi disociate. În fine, nici instanța de fond și nici instanța de apel nu a pus în discuție lărgirea cadrului procesual pasiv, în contextul în care ceea ce s-a reclamat prin cererea introductivă de instanță este producerea unui prejudiciu ca urmare a unor articole de presă ce au preluat afirmații pretins denigratoare ale recurentului. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză La data de 12 decembrie 2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat de pârâtul B. și menținerea hotărârilor anterioare. S-a arătat că la data de 17 februarie 2016 pe pagina de internet a editorialului D. a fost publicat articolul "Bătălia mafiotă pe viață și pe moarte, care se duce pentru mina de aur ascunsă sub munții de gunoi din România. Dezvăluiri." În acest articol, al cărui titlu tendențios dovedește reaua-credință, sunt inserate o serie de afirmații false și calomnioase cu privire la societatea reclamantă și la persoanele din conducerea acesteia. Sunt folosite scenarii fanteziste, care plasează societatea S.C. A. în derularea unor afaceri ilegale în care sunt implicate autoritățile publice. Sub umbrela unui demers jurnalistic și a libertății presei, autoarea articolului face afirmații neadevărate, fără verificarea împrejurărilor la care se referă. Afirmațiile sunt prezentate ca adevăruri certe, invocându-se fapte a căror prevenire și sancționare se constituie într-o păreocupare majoră pentru autoritățile oricărui stat și creează un impact major asupra opiniei publice. Recursul pârâtului este nefondat, întrucât instanța de apel a răspuns motivelor de apel formulate de apelantul B. și a motivat hotărârea în conformitate cu dispozițiile art. 425 C. proc. civ. În ceea ce privește criticile subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a arătat că și acestea sunt nefondate, de vreme ce primul motiv de recurs a fost invocat omisso medio în apel, astfel încât instanța nu se putea pronunța asupra acestuia direct în apel. În ceea ce privește sentința nr. 150/2018 pronunțată de Tribunalul București, aceasta nu este relevantă deoarece pasajele exhibate în cererea de recurs vizează susținerile uneia dintre părți, nu raționamentul instanței de fond. În esență, reclamanta a arătat că din probele depuse la dosarul cauzei în fața instanței de fond rezultă săvârșirea faptei ilicite, legătura de cauzalitate între săvârșirea faptei și prejudiciu și vinovăția pârâtului care au determinat instanța să acorde daune morale pentru defăimarea S.C. A. S.R.L. în fața opiniei publice și a competitorilor săi. Mai mult, pârâtul și-a exprimat public satisfacția pentru publicarea articolului defăimător, prin postarea pe site a unui comentariu apreciativ, ceea ce demonstrează intenția de a prejudicia reputația societății reclamante, în contextul furnizării informațiilor publicate de jurnalista H.. De asemenea, este de remarcat faptul că pârâtul I., la data de 17 februarie 2016, a distribuit articolul pe pagina sa de J., arătându-și susținerea pentru articol și întreg conținutul acestuia.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 16 iunie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâtul B. și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea recursurilor la data de 22 septembrie 2020. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul B. este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Motivele de recurs formulate de pârâtul se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă. Pentru a răspunde motivelor de recurs, trebuie lămurit dacă instanța de apel a examinat toate criticile formulate în apel de către pârât pentru a asigura accesul la justiție prin analizarea efectivă a susținerilor formulate de părți în calea de atac. De asemenea, se impune verificarea aspectelor de nelegalitate invocate de recurent prin raportare la regimul juridic incident pentru răspunderea civilă delictuală, în cazul în care se susține că ar fi fost afectată imaginea unei persoane juridice prin furnizarea unor informații ce au fost preluate într-un articol difuzat pe internet, atât în ceea ce privește dreptul intern, cât și din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. i) Critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Este fondată critica pârâtului B. privind motivarea hotărârii instanței de apel, în sensul că modalitatea în care sunt expuse considerentele nu corespunde standardelor stabilite de Curtea Europeană de la Strasbourg în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil din perspectiva accesului la justiție. Din jurisprudența Curții pot fi decelate o serie de criterii ce sunt aplicabile motivării unei hotărâri judecătorești, în sensul că instanța de apel, respingând calea de atac poate, în principiu, să se limiteze la a-și însuși motivele hotărârii instanței de grad inferior (Cauza García Ruiz împotriva Spaniei, paragraful 26). Noțiunea de proces echitabil impune ca o instanță internă care și-a motivat decizia prin însușirea motivelor furnizate de o instanță de grad inferior, să fi examinat, totuși, în mod real chestiunile esențiale supuse atenției sale și să nu se fi mulțumit să confirme concluziile altei instanțe, fără a efectua o analiză proprie (Cauza Helle v. Finlanda, paragraful 60). Examinând hotărârea pronunțată de curtea de apel, Înalta Curte constată că în considerente au fost preluate argumentele instanței de fond, a fost prezentată la nivel teoretic și doctrinar instituția răspunderii civile delictuale și s-a făcut referire la mai multe hotărâri pronunțate de Curtea Europeană de la Strasbourg, instanța realizând o analiză in abstracto a litigiului, ceea ce nu corespunde cerințelor art. 425 C. proc. civ. și nici dreptului la un proces echitabil. Astfel, la fila x din cuprinsul hotărârii recurate, paragraful patru s-a reținut că: "Instanța de fond a constatat că pârâtul B. prin limbajul folosit și maniera de prezentare a împrejurărilor de fapt relatate în cadrul interviurilor (...) afirmațiile pârâtului fiind de natură să nască suspiciuni cu privire la corectitudinea reclamantei, la existența unor legături nelegale ale acesteia cu administrația publică și justiția." La fila x din decizie, paragraful ultim s-a arătat că: "Curtea constată că (...) prima instanță a apreciat în mod întemeiat că fapta apelantului-pârât de a face afirmații defăimătoare redate în articolele publicate ulterior, este de natură să aducă atingere semnificativă dreptului la imagine al apelantei-reclamante." Înalta Curte reține că obligația instanței de apel era aceea de a stabili situația de fapt prin analizarea probelor propuse de părți și a susținerilor din calea de atac, respectând astfel caracterul devolutiv al apelului și, în consecință, să aplice normele legale incidente și principiile de drept la situația concretă. De asemenea, în considerente trebuia expus raționamentul care a dus la soluția pronunțată în cauză, urmând ca în realizarea acestui proces instanța să arate de ce au fost înlăturate anumite probe sau argumente aduse de părți și au fost reținute altele care trebuiau să întemeieze concluzia judecății. La fila x din decizia recurată se arată că: "Din ansamblul materialului probator administrat în cauză, Curtea reține că există această legătură de cauzalitate, întrucât fapta săvârșită de către apelantul-pârât are un caracter ilicit, cauzând apelantei-reclamante un prejudiciu ce trebuie reparat." În mod constant, în doctrină și în practica judiciară s-a considerat că motivarea unei hotărâri judecătorești se face în concret, iar simpla afirmație că un fapt rezultă din probele dosarului, fără să se arate în ce constau aceste probe, reprezintă, în realitate, o nemotivare. De asemenea, așa cum s-a arătat anterior, preluarea concluziilor instanței de fond, fără a efectua un raționament jurisdicțional propriu și expunerea la nivel teoretic și doctrinar a instituției răspunderii civile delictuale, fără a rezulta o aplicare concretă în cauză a dispozițiilor din C. civ., echivalează cu neanalizarea susținerilor din apel, determinând astfel incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ii) Critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Este fondată și critica pârâtului întemeiată pe aplicarea greșită a dispozițiilor legale subsumate regimului juridic al răspunderii civile delictuale. În analiza dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv art. 1349 - 1395 C. civ., instanța de apel trebuia să se refere la existența prejudiciului, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și la vinovăția făptuitorului. Un prim aspect legat de prejudiciu este acela că trebuia examinat în ceea ce privește reputația persoanei juridice, adică prin aplicarea dispozițiilor art. 72 alin. (1) coroborat cu art. 257 C. civ., reputația constituind un element nepatrimonial ce caracterizează persoana juridică și pentru încălcarea căreia se solicită daune morale. Or, din considerentele hotărârii pronunțate de instanța de apel rezultă că s-a referit la suferințele persoanei fizice, ceea ce excedează limitelor învestirii instanței și nu poate constitui temei pentru reținerea producerii unui prejudiciu reclamantei. Astfel, la fila x, paragraful șapte din decizie se reține că: "Dauna morală sau prejudicul moral a fost definit în doctrină și jurisprudență ca fiind orice atingere aduse uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane și care se manifestă prin suferința fizică sau morală, pe care le resimte victima." Pentru a se stabili existența unui prejudiciu, în sensul afectării reputației unei persoane juridice, trebuia stabilit în lumina jurisprudenței Curții de la Strasbourg dacă informațiile furnizate de reclamant jurnaliștilor aveau o bază factuală sau dacă erau judecăți de valoare ce se încadrau în limitele libertății de exprimare (cauza Lingens contra Austriei, paragrafele 45 și 46). Or, este evident că instanța nu a examinat cauza prin prisma principiilor care justifică vătămarea adusă unei persoane juridice prin efectuarea unei analize între dreptul la liberă exprimare și la libertatea de a transmite informații prin raportare la dreptul de a proteja reputația unei persoane juridice, în conformitate cu jurisprudența Curții Europene. Examinarea aspectelor ce compun regimul juridic al răspunderii civile delictuale trebuie să pornească de la situația concretă dedusă judecății în litigiul pendinte, esențială fiind faptul că, pe cale separată, reclamanta a formulat o altă acțiune îndreptată împotriva jurnaliștilor de la publicația D., cerere respinsă în primă instanță de Judecătoria sectorului 1 București prin sentința civilă nr. 47 din 10 ianuarie 2018. Împotriva sentinței pronunțate de Judecătorie a fost declarat apel, iar în calea de atac reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanței de judecată să ia act de renunțarea la dreptul pretins, așa cum rezultă din decizia nr. 1573/30.05.2019 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2017. Așadar, reclamanta din prezenta cauză a renunțat la dreptul de a solicita despăgubiri jurnaliștilor care au publicat un articol cuprinzând afirmații pretins defăimătoare pe site-ul ce găzduiește publicația "D.", articol ce se baza pe informațiile furnizate de pârâtul I.. Or, în examinarea raportului de cauzalitate dintre fapta pârâtului și producerea prejudiciului pretins de reclamantă a intervenit un aspect decisiv care nu a fost analizat de instanța de apel, deși acesta a fost invocat în motivele de apel de apelantul-pârât, astfel încât analiza pe fondul cauzei și raționamentul jurisdicțional al instanței sunt lipsite de un element esențial în analiza regimului juridic incident raportului juridic ce face obiectul litigiului. De altfel, trebuie observat că prin renunțarea la dreptul pretins nu s-ar mai putea stabili dacă fapta jurnaliștilor a depășit limitele libertății de exprimare, devenind ilicită prin pretinsa afectare a reputației societății reclamante. Apărările formulate de intimata-reclamantă cu privire la îndeplinirea cerințelor răspunderii civile delictuale nu pot fi reținute prin raportare la faptul că instanța de apel nu a analizat elemente esențiale în stabilirea raportului juridic obligațional, așa cum au fost expuse în precedent. Așa fiind, rezultă că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material incidente în cauză, respectiv art. 1349 și următoarele din C. civ., precum și principiile de drept instituite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența relevantă, astfel încât în cauză devin incidente dipsozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. iii) Temeiul de drept al soluției pronunțate de Înalta Curte Față de aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) coroborate cu art. 497 C. proc. civ., urmează să admită recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 2355 din 12 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, să caseze decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. PENTRU ACESTE MOTIVE,