ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1798/2022

Ședința publică din data de 6 octombrie 2022

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 29 iulie 2014 pe rolul Judecătoriei Focșani, reclamanții A. și B. au solicitat: obligarea pârâților C. și D. la plata sumei de 530.520 Euro, reprezentând valoarea lucrărilor și dotărilor efectuate la imobilul din Focșani; să se constate că au drept de retenție asupra imobilului până la plata integrală a drepturilor stabilite la capătul de cerere principal, conform art. 2495 C. civ.; obligarea pârâților la plata terenului aferent construcției, respectiv a sumei de 100.200 euro și obligarea pârâților la plata contravalorii lipsei de folosința a imobilului în perioada 11 iunie 2009 - 27 aprilie 2011 și 23 mai 2012 - 1 iulie 2015, respectiv suma de 89.700 euro.

Prin sentința civilă nr. 4332 din 2 octombrie 2014, Judecătoria Focșani a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, secția I civilă.

Primul ciclu procesual

Prin sentința civilă nr. 251 din 25 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția I civilă, a fost admisă în parte acțiunea și au fost obligați pârâții să plătească reclamanților suma de 440.034,21 RON despăgubiri reprezentând îmbunătățiri aduse imobilului din Focșani, str. x, jud. Vrancea.

Au fost respinse ca neîntemeiate capetele de cerere privind instituirea unui drept retenție și despăgubiri civile reprezentând prețul terenului aferent și contravaloarea lipsei folosință imobil.

Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților suma de 10.005,35 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 292/A din 20 decembrie 2017, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții B. și A. împotriva sentinței civile nr. 251 din 25 aprilie 2017 și a încheierii din 26 ianuarie 2017 pronunțate de Tribunalul Vrancea.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâții C. și D. împotriva aceleiași sentințe, a încheierii din 6 aprilie 2017 și a încheierii din 20 februarie 2015 pronunțate de Tribunalul Vrancea.

Prin decizia civilă nr. 3991 din 15 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva deciziei nr. 292 A din data de 20 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

A fost admis recursul declarat de pârâții C. și D. împotriva aceleiași hotărâri, a fost casată decizia recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Galați.

Al doilea ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 65/A din 19 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă în dosarul nr. x/2014, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâții C. și D. împotriva sentinței civile nr. 251 din 25 aprilie 2017, a încheierii din 6 aprilie 2017 și a încheierii din 20 februarie 2015, pronunțate de Tribunalul Vrancea.

Au fost obligați apelanții-pârâți la plata către apelanții-reclamanți a sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 200 din 20 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de pârâții C. și D. împotriva deciziei nr. 65/A din 19 aprilie 2019 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

A fost casată decizia recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Al treilea ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 18/A din 3 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă în dosarul nr. x/2014, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții-pârâți D. și C. - decedat în timpul procesului și succedat procesual de D., E. și F. împotriva sentinței civile 251 din 25 aprilie 2017, a încheierii din 6 aprilie 2017 și a încheierii din 20 februarie 2015, pronunțate de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu apelanții-reclamanți A. și B..

Împotriva deciziei nr 18/A din 3 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, pârâtele D., E. și F. au declarat recurs.

Criticile de nelegalitate aduse hotărârii instanței de apel întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. vizează următoarele aspecte:

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu referire la art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., s-a arătat că instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. În acest sens s-a arătat că, la data 5 mai 2020 a decedat apelantul C., situație în care trebuia să opereze suspendarea de drept conform art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., deoarece în cauză nu s-au stabilit persoanele care au calitatea de moștenitor al lui C. întrucât soția supraviețuitoare, D., și cele două fiice, E. și F., nu și-au exprimat opțiunea privind acceptarea succesiunii. Or, susțin recurentele, potrivit art. 1103 C. civ., dreptul de opțiune succesorală se exercită în termen de 1 an de la data deschiderii succesiunii. De asemenea, s-a învederat că potrivit art. 1106 C. civ., nimeni nu poate fi obligat să accepte o moștenire ce i se cuvine, că, din poziția exprimată de E. rezultă că există neînțelegeri între succesibili cu privire la acceptarea moștenirii și că până la expirarea termenului de 1 an prevăzut de lege pentru acceptarea moștenirii, cele trei persoane nu au calitatea de moștenitori, ci de succesibili.

Se învederează că în mod eronat instanța de apel a reținut că D. a indicat numele succesorilor luiTiptiș Neculai. Dimpotrivă, aceasta în nenumărate rânduri, chiar și prin concluziile scrise, a arătat că succesiunea nu a fost dezbătută și a indicat doar numele succesibililor și toate părțile au arătat că succesiunea nu a fost acceptată, existând neînțelegeri.

Se susține că motivarea instanței de apel este eronată, considerându-se că prin introducerea în cauză a succesibililor defunctului aceștia dobândesc în litigiu doar "calitatea de succesori procesuali", nu și calitatea de succesori acceptați ai succesiunii, iar "acceptarea sau neacceptarea succesiuni în termen de 1 an ar atrage o eventuală caducitate a hotărârii".

Recurenții-pârâți au mai invocat că soluția instanței de apel de a complini lipsa motivării primei instanțe este nelegală în raport cu art. 6 din CEDO și art. 425 alin. (1) lit. b) și art. 497 C. proc. civ. întrucât prima instanță nu a explicat ce include suma de 440.034,21 RON la care au fost obligați pârâții și, care sunt dovezile din care rezultă efectuarea unor lucrări de către reclamanți după data încheierii convenției, încălcându-se prevederile art. 425și art. 497 C. proc. civ. și art. 6 din CEDO.

Or, susțin recurentele, instanța are obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt.

Toate hotărârile anterioare date de Curtea de Apel Galați ca instanță de apel, precum și toate deciziile date de către Înalta Curte de Casație și Justiție au reținut la unison că hotărârea fondului (a Judecătoriei Focșani) este nemotivată. Nemotivarea soluției Tribunalului Vrancea nu se poate acoperi de instanța de apel, deoarece pârâții ar fi lipsiți de o cale de atac, nemaiputând formula critici legate de temeinicie. În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte.

Potrivit art. 970 C. civ., convențiile trebuie executate cu bună credință, ele obligând nu numai la ce este expres prevăzut în ele, dar la toate "urmările pe care echitatea, obiceiul sau legea le dă obligației după natura sa".Este absurd să se pretindă că, în ceea ce privește obiectul convenției de vânzare-cumpărare, nu intrau împrejmuirea (gardul), acoperișul, tencuielile etc.

La momentul perfectării convenției de vânzare cumpărare imobilul era finalizat, iar această împrejurare rezultă din contractul de închiriere din 2.03.2000 încheiat între reclamanți și G., precum și din solicitarea obținerii avizului de la Inspectoratul Școlar Vrancea pentru aprobarea funcționării în imobilul din litigiu a unei grădinițe.

Stabilirea aleatorie de către instanță a acestei sume înseamnă plata încă o dată a imobilului ce a făcut obiectul înțelegerii dintre părți.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. 9. Apărările formulate în cauză:

La 26 iulie 2021 intimații-reclamanți B. și A. au depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului ca nefondat, formulând următoarele apărări:

Primul motiv de recurs invocat de către recurenții pârâți în sensul că apelul trebuia suspendat de drept ca urmare a decesului pârâtului C., pe motiv că nu s-a dezbătut succesiunea acestuia, este unul nefondat, în realitate neimpunându-se suspendarea de drept a cauzei întrucât la 23 iunie 2020, apelanta pârâtă D. a depus la dosar copia certificatului de deces al pârâtului C., indicând ca moștenitori ai defunctului, pe fiicele acestora, respectiv E. și F..

Cele două fiice au fost citate și, chiar dacă E. a arătat, prin corespondența purtată cu instanța, că există dispute succesorale cu privire la imobilul în litigiu, se apreciază că procedura de citare a fost legal îndeplinită, astfel că nu au fost incidente dispozițiile art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Cel de-al doilea motiv de recurs nu este întemeiat raportat la caracterul devolutiv al apelului, dar și al indicațiilor instanțelor de recurs, respectiv decizia civilă nr. 3991/2018, prin care se arată că instanța de apel nu trebuie să dispună anularea sentinței motivata cu încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ci poate complini argumentația adoptării soluției.

Hotărârea instanței de apel este motivată, instanța precizând în mod detaliat raționamentul juridic care a condus-o la adoptarea soluției de respingere a apelului.

De asemenea, au menționat că nici ultimul motiv de recurs nu este unul fondat, recurenții răstălmăcind, efectiv, considerentele deciziei recurate și scoțând din context susținerile instanței de apel. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă faptul că aceste lucrări s-au efectuat după 1999, data încheierii convenției de vânzare dintre A. și pârâții Tiptis, procesul-verbal de recepție încheiat la terminarea lucrărilor și declarația de înregistrare a imobilului fiind din 2004 . În condițiile în care racordarea la rețeaua de gaze s-a făcut abia în anul 2002, racordarea la rețeaua de electricitate s-a efectuat în 2001, este evident că în anul 2000 imobilul nu putea fi locuit, lucrările de investiții nefiind terminate.

Este de o reală importanță faptul că dispozițiile deciziei nr. 588/2012, prin care s-a lămurit dispozitivul sentinței civile 1939/2007 au intrat în puterea lucrului judecat, astfel încât nu mai pot fi contestate în această fază procesuală, apelanții încercând să nege că reclamanții au efectuat inclusiv lucrările exemplificate în decizia nr. 588, atitudine procesuală ce nu poate fi validată de către instanța de apel.

Instanța de apel a făcut referire la dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Focșani, având ca obiect asigurare dovezi, în cadrul căruia s-a constatat ca imobilul prezenta o serie de îmbunătățiri, dintre care unele erau degradate, dar a explicat ca acest lucru se datora pârâților Tiptis, care ocupaseră imobilul pana în luna aprilie 2011, ulterior imobilul fiind preluat de reclamanți, care realizaseră îmbunătățirile în discuție. Această exprimare nu echivalează cu o plasare temporală a momentului efectuării îmbunătățirilor exclusiv după aprilie 2011, ci doar sublinia că îmbunătățirile au fost realizate de către reclamanți, astfel că interpretarea recurenților nu poate fi reținută de către instanța de recurs. Momentul efectuării îmbunătățirilor a fost stabilit de către instanță, conform probelor administrate - înscrisuri și rapoarte de expertiză - astfel că și acest motiv de recurs este nefondat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 17 martie 2022 completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de pârâtele D., F. și E. împotriva deciziei civile nr. 18/A din 3 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă și a fixat termen la 26 mai 2022 în vederea soluționării recursului, termen la care cauza a fost amânată la 6 octombrie 2022.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea sa de părțile litigante.

Astfel, Înalta Curte constată că prin decizia civilă nr. 200 din 20 ianuarie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de pârâții C. și D. împotriva deciziei nr. 65/A din 19 aprilie 2019 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, fiind casată decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecarea a doua oară a apelului.

Pentru a dispune trimiterea cauzei spre rejudecare instanța de casare a reținut că este întemeiată "prima critică de nelegalitate, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care pârâții au susținut că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute de dispozițiile art. 501 alin. (3) C. proc. civ., întrucât instanța de apel a omis să analizeze criticile relative la nemotivarea hotărârii primei instanțe și netemeinicia sumei de 440.034,21 RON la plata căreia au fost obligați în favoarea reclamanților.

Această critică este întemeiată, întrucât instanța de apel, în aplicarea dispoziției legale menționate, a statuat eronat că nu poate analiza motivele de apel relative la lucrările evaluate și pentru care s-au acordat reclamanților despăgubiri în cuantum de 440.034,21 RON prin sentința primei instanțe, sub motiv că aceste aspecte ale cauzei ar fi intrat în puterea lucrului judecat.

Astfel, potrivit considerentelor deciziei de casare nr. 3991/15 noiembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, instanța de recurs a găsit că este fondată critica formulată de pârâții Tiptiș privind motivarea insuficientă a deciziei recurate sub aspectul neidentificării lucrărilor pentru care s-a dispus obligarea pârâților la plata sumei de 440.034,21 RON și a neindicării dovezilor din care rezultă efectuarea acestor lucrări.

Referitor la această critică s-a reținut că ea a constituit motiv de apel, că instanța de apel a apreciat-o a fi întemeiată (justificat de faptul că prima instanță, la rândul ei, nu a explicat prin considerente din ce se compune suma de 440.034,21 RON la plata căreia au fost obligați pârâții și nici care sunt dovezile din care rezultă efectuarea lucrărilor de către reclamanți) și a statuat că va complini această lipsă în propria-i hotărâre, pentru ca, ulterior, să omită la rându-i să enunțe în cuprinsul deciziei din apel considerentele corespunzătoare prin care să se identifice lucrările evaluate la suma de 440.034,21 RON și dovezile din care rezultă că aceste lucrări au fost efectuate de reclamanți, limitându-se doar la a face trimitere la raportul de expertiză în varianta luată în calcul pentru stabilirea sumei cuvenite reclamanților.

Față de această omisiune, instanța de recurs a reținut incidența motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu consecința casării deciziei recurate și trimiterii cauzei spre rejudecare, statuând în sarcina instanței de trimitere obligația de a dispune motivat cu privire la situația de fapt a litigiului în ceea ce privește lucrările evaluate și pentru care pârâții au fost obligați prin sentința primei instanțe să plătească reclamanților despăgubiri în sumă de 440.034,21 RON.

Așa fiind, în mod eronat, în rejudecarea cauzei, instanța de apel a apreciat că nu poate analiza criticile formulate prin apelul declarat de pârâții C. și D. vizând nemotivarea hotărârii primei instanțe și netemeinicia acesteia în ceea ce privește acordarea sumei de 440.034,21 RON cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului situat în municipiul Focșani, str. x, jud. Vrancea, sub motiv că aceste aspecte ale procesului ar fi intrat în puterea lucrului judecat în raport de considerentele deciziei de casare nr. 3991/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,,

În consecință, constatând incidența motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a fost admis recursul, casată decizia recurată cu trimiterea cauzei, aceleași instanțe pentru rejudecarea acestor chestiuni litigioase, în limita criticilor formulate de pârâți prin apel".

Înalta Curte constată că în rejudecare, instanța în al treilea ciclu procesual față de recomandările și statuările obligatorii ale instanței de casare, s-a conformat acestora examinând cauza în limitele precizate prin decizia de casare, reținând în mod corect că "a fost învestită cu analiza apelului cu privire la temeinicia sumei de 440.034,21 RON solicitată de reclamanți, urmând a indica îmbunătățirile ce pot fi sau nu reținute în favoarea reclamanților-apelanți, valoarea lor și probele pe care se sprijină acestea".

Recurenții au susținut prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că hotărârea recurată este nemotivată întrucât instanța nu a explicat ce include suma de 440.034,21 RON la care au fost obligați și care sunt dovezile din care rezultă efectuarea unor lucrări de către reclamanți după data încheierii convenției, încălcându-se prevederile art. 425 și art. 497 C. proc. civ. și art. 6 din CEDO.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că dispozițiile enunțate consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - deoarece astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivată cât și una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi; scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță.

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum și la criticile recurenților pârâți legat de incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că instanța de apel și-a argumentat atât în fapt cât și în drept soluția adoptată în raport de motivele de apel invocate și de obiectul dedus judecații.

Astfel, în argumentarea/motivarea soluției adoptate, instanța de apel "referitor la temeinicia pretențiilor deduse judecății referitoare la îmbunătățirile aduse imobilului și împrejmuirea lui" a reținut că: "Din decizia civilă nr. 588/2012 a Tribunalului Vrancea rezultă că la momentul intervenirii contractului de vânzare-cumpărare imobilul era în stadiul "la roșu", adică era netencuit interior și exterior, nu avea acoperiș, nu avea tâmplărie, nu avea garaj și nu era împrejmuit.

Aceste repere constructive au fost adăugate de reclamanții-apelanți ulterior, în baza autorizației de construire nr. x/19.03.2001, lucrarea fiind finalizată, așa cum rezultă din procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor de construire nr. x/29.05.2012 - Dosar nr. x/2014 al Tribunalului Vrancea.

Respectivele repere tehnice au fost identificate și de cei doi experți tehnici imobiliari în expertizele întocmite, motiv pentru care se impune a fi recunoscute și prin prezenta hotărâre de apel, așa cum a făcut-o și prima instanță.

Din listele olografe întocmite de reclamanți cu privire la alte cheltuieli făcute pentru terminarea construcției și facturile fiscale și chitanțele eliberate de diverși comercianți și antreprenori rezultă că reclamanții au cumpărat și pus în operă și alte repere, cum ar fi: centrale termice, boilere, faianță, gresie, obiecte sanitare, pavele, parchet, instalație electrică, trasee de utilități comunale - gaze, apă, canalizare etc., șape, parchet, mozaic venețian, uși de exterior, la acestea adăugându-se și alte materiale (adezivi, nisip, vopsea etc.) și c/val. manoperei.

Aceste ultime cheltuieli au fost identificate și în teren de cei doi experți (vezi rapoartele de expertiză tehnică imobiliară întocmite de expertul titular H. și consilierul expert I. - filele x vol. al II-lea Dosar nr. x/2014 al Tribunalului Vrancea și răspunsurile la obiecțiuni - filele x vol. al II-lea Dosar nr. x/2014 al Tribunalului Vrancea).

Este adevărat că în Dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Focșani - Încheierea din data de 17.11.2011, având ca obiect "asigurare dovezi", s-a constatat că imobilul prezenta o serie de îmbunătățiri, dintre care unele degradate, dar starea lor era la acel moment (august 2011) mai puțin bună pentru că imobilul fusese ocupat de pârâții Tiptiș până în luna aprilie 2011. Ulterior, imobilul a fost din nou preluat de reclamanți, care au realizat îmbunătățirile în discuție.

Față de aceste probe menționate mai sus, Curtea constată că reclamanții-apelanți au demonstrat că au adus îmbunătățirile respective imobilului în litigiu, c/val. lor trebuind a le fi restituită, așa cum a stabilit prima instanță și chiar și ÎCCJ în cele două decizii de casare.

Cu privire la valoarea îmbunătățirilor și a gardului, și Curtea, ca și Tribunalul Vrancea, consideră că valorile date de ing. exp. I. (de 1.026.341 RON - Dosar nr. x/2014 al Tribunalului Vrancea) sunt exagerat de mari, nerealiste, astfel că nu pot fi recunoscute de instanțele de judecată.

Apreciem, așa cum și prima instanță a făcut-o, că valoarea exprimată de ing. exp. H. - filele x vol. al II-lea Dosar nr. x/2014 al Tribunalului Vrancea) este cea reală, aceasta fiind în total de 440.034,21 RON, din care suma de 414.785 RON o reprezintă îmbunătățirile - fila x și suma de 25.249,21 RON o reprezintă împrejmuirea imobilului - fila x).

Față de aceste aspecte, în rejudecarea apelului conform limitelor impuse în concordanță cu disp. art. 501 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va constata că suma de 440.034,21 RON stabilită de Tribunalul Vrancea este corectă și se impune a fi confirmată și de instanța de apel".

Din perspectiva celor expuse, în condițiile în care instanța și-a argumentat/motivat soluția adoptată în raport de limitele impuse prin decizia de casare și în concordanță cu disp. art. 501 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Nefondate sunt și susținerile legate de incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material" invocat de recurente ca temei de drept al recursului, în condițiile în care ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză, aspecte ce nu se verifică în cauză.

Astfel, raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte constată că în mod legal instanța de apel a examinat raporturile juridice dintre părți atât în raport de statuările și recomandările obligatorii din decizia de casare nr. 200 din 20 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și în raport de obiectul dedus judecății ce își are izvorul de drept în îmbogățirea fără justă cauză, (așa cum s-a statuat și prin decizia de casare anterioară nr. 3991/2018 a ICCJ) în condițiile în care reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata contravalorii tuturor îmbunătățirilor și dotărilor efectuate la imobilul situat în Focșani, str. x, jud. Vrancea.

În ceea ce privește incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva susținută de recurenți, că în cauză trebuia să opereze suspendarea de drept conform art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât la 5 mai 2020 a decedat apelantul C., nefiind stabilite persoanele care au calitatea de moștenitor al acestuia, Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 412 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că judecarea cauzelor se suspendă de drept: prin decesul uneia dintre părți, până la introducerea în cauză a moștenitorilor, în afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora.

Este real, că art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. obligă instanța să constate suspendarea de drept a judecății în cazul decesului uneia dintre părți în cursul judecății, însă aceste dispoziții prevăd că măsura poate fi împiedicată prin arătarea de către partea interesată a moștenitorilor părții decedate; această indicare se poate face fie prin dovedirea calității de moștenitor cu certificatul de moștenitor sau cel de calitate de moștenitor, fie - în mod excepțional - prin prezentarea certificatelor de stare civilă ale persoanelor astfel desemnate, dimpreună cu probarea actului celui care are vocație succesorală concretă de acceptare expresă sau tacită a moștenirii părții decedate, iar o cerere de continuare de deschidere a judecății sau o declarație în fața instanței că înțelege să continue procesul, valorează acceptarea tacită.

Or, în condițiile în care din înscrisurile existente la dosar filele x rezultă că au fost emise certificatele de moștenitor nr. x din 2 noiembrie 2020, si respectiv nr. 112 din 27 noiembrie 2020 de Biroul Notarial J., după defunctul C., decedat la 4 mai 2020, din care rezultă calitatea de moștenitoare a pârâtelor, respectiv în calitate de soție supraviețuitoare a pârâtei D., și de fiice, a pârâtelor E. și F., Înalta Curte reține că sunt nefondate susținerile recurenților legate de încălcarea dispozițiilor art. 412 alin. (1) C. civ.

Din perspectiva celor expuse, cum niciuna din susținerile pârâtelor nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele D., F. și E. împotriva deciziei nr. 18/A din 3 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, cu obligarea acestora în temeiul art. 453 C. proc. civ. la plata sumei de 2.000 RON către intimata-reclamantă B., cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtele D., F. și E. împotriva deciziei nr. 18/A din 3 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Obligă pe recurenții-pârâți D., F. și E. la plata sumei de 2.000 RON către intimata-reclamantă B., cu titlul de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2022.