Decizia nr. 2762/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 72/2019 a Tribunalului Vrancea

Obiectul cereri de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 martie 2016 pe rolul Tribunalului Vrancea sub dosarul nr. x/2016, astfel cum a fost precizată, reclamantul Ministerul Apărării Național (MAN), în contradictoriu cu pârâții A., B., C. și D., a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 251706,13 RON, reprezentând echivalentul lipsei de folosință pentru suprafața de 1900 mp teren, parte din imobilul cazarmă nr. 338 Focșani, ocupat abuziv de pârâți, pentru perioada 06.03.2909 - 07.06.2016, actualizată până la data încetării efective a folosinței și a dobânzii legale pentru sumele pe care vor fi obligați să le plătească ca despăgubire, calculată până la data plății efective. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 998-999, 1073 și 1084 din C. civ. de la 1864; art. 1349 alin. (1) și (2), 1357, 1381,1382 și 1385 C. civ.

Judecata în primă instanță Prin sentința civilă nr. 72 din 21 februarie 2019, Tribunalul Vrancea, secția I civilă a admis în parte cererea în pretenții formulată de reclamantul Ministerul Apărării Naționale, în contradictoriu cu pârâții A. și B., C. și D., așa cum a fost precizată. Astfel, a obligat pârâții, în solidar, să plătească reclamantului suma de 2408,45 euro, în echivalent la data plații efective, plus dobânda legală, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru terenul în suprafața de 1378,10 mp, aferentă perioadei 6.03.2009-7.06.2016 și la suma de 23,95 euro, în echivalent RON la data plații efective, plus dobânda legala, reprezentând contravaloarea lipsei de folosința pentru suprafața de 276,60 mp, aferenta perioadei 6.03.2009-12.10.2016. Au fost obligați pârâții sa plătească reclamantului suma de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Judecata în apel Prin încheierea din 19 iunie 2019, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins cererile privind administrarea probelor cu expertiză topometrică și expertiză evaluatorie. A amânat soluționarea cauzei la data de 30 octombrie 2019. Prin decizia civilă nr. 158A din 13 noiembrie 2019, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții-pârâți A. și B. împotriva încheierii din 10.01.2019 și sentinței civile nr. 72/2019 din 21.02.2019, pronunțate de Tribunalul Vrancea. A respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant Ministerul Apărării Naționale împotriva încheierii din 07.02.2019 și sentinței civile nr. 72 din 21.02.2019, pronunțate de Tribunalul Vrancea.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii din 19 iunie 2019 și deciziei nr. 158A din 13 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă a declarat recurs Ministerul Apărării Naționale pentru UM 01333 Focșani. De asemenea, pârâții A. și B. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 158A din 13 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă. I. În cuprinsul cererii de recurs, reclamantul Ministerul Apărării Naționale a formulat următoarele critici: - în mod nelegal instanța a respins cererea referitoare la efectuarea unei noi expertize tehnice pentru determinarea sumei echivalente lipsei de folosință a terenului, încălcând, astfel, dispozițiile art. 22 C. proc. civ. care reglementează rolul judecătorului în aflarea adevărului, cu referire la art. 255 și 258, care prevăd condițiile de admisibilitate și încuviințarea probelor; - expertul a reținut greșit că acesta și-ar fi modificat pretențiile în ceea ce privește prețul de închiriere a terenului; - expertul a încadrat greșit terenul în categoria drumuri de acces, deși acesta poate fi considerat drum de acces numai după dezmembrare și trecerea sa în domeniul public ai mun. Focșani, potrivit H.G. nr. 732/2016, deci ulterior perioadei pentru care se solicită echivalentul lipsei de folosință; - expertul a efectuat evaluarea lipsei de folosință a terenului într-o singură variantă, nefiind nici atestat ANEVAR; - la stabilirea cuantumului prejudiciului nu s-a ținut cont de actele normative specifice care reglementează valorificarea și închirierea imobilelor MAPN; - în mod greșit instanța de apel și-a însușit concluziile expertului E. și considerentele instanței de fond, în sensul că prezența conductei de termoficare la marginea terenului deținut de acesta, chiar dacă este îngropată, ar face imposibilă folosirea terenului pentru construcții sau ca teren destinat instrucției militare; faptul că pârâții au folosit terenul ca drum de acces nu prezintă relevanță, valoarea terenului trebuind să fie dată în funcție de cea mai bună utilizare. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. II. În cuprinsul cererii de recurs, pârâții A. și B. au formulat următoarele critici: - în mod greșit s-a reținut că reclamantul are calitate procesuală activă și că are teren în administrare în tarlaua x, parcelele 10.993 și 10.994, deși din adresa OCPI Vrancea nr. 4432/2018 reiese că pe planul cadastral al celor două parcele este trecut ca posesor Consiliul Popular Focșani, care le-a atribuit în administrare fostei întreprinderi de Legume și F.; - instanța a confundat drumul existent pe planul cadastral x din tarlaua x (drum de exploatare) cu calea de acces ce face obiectul prezentului dosar din tarlaua x, parcelele 10.993 și 10.994, susținând că există unele inadvertențe în poziționarea exactă a terenului drum de exploatare; - o altă eroare a instanței constă în reținerea existenței mai multor planuri cadastrale, mai vechi sau mai noi, deși Planul Cadastral al Județului Vrancea întocmit în anul 1981-1986 este valabil și în prezent, nesuferind nicio modificare în ceea ce privește dimensiunea tarlalelor și parcelelor; singurele actualizări care s-au efectuat sunt cele referitoare la drepturile reale imobiliare, la drepturile personale, la actele, faptele sau raporturile juridice care au legătură cu imobilul; - din motivarea instanței de fond și a celei de apel nu reiese care este fapta ilicită săvârșită cu vinovăție de către aceștia și nici probele care fac această dovadă. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză La data de 6 iulie 2020, cu respectarea termenului legal, recurenții - pârâți A. și B. au depus întâmpinare la recursul reclamantului Ministerul Apărării Naționale - pentru U.M. 01333 Focșani, prin care au solicitat respingerea acestuia, ca nefondat. Totodată, la 10 iulie 2020, cu respectarea termenului legal, a formulat întâmpinare la recursul pârâților și recurentul-reclamant Ministerul Apărării Naționale, prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 28 septembrie 2021 completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate în cauză și a fixat termen pentru judecata recursurilor la data de 14 decembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. I. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia și încheierea recurate, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate, în considerarea celor ce succed: 1. Recursul declarat de către reclamantul Ministerul Apărării Naționale este nefondat pentru următoarele considerente. În ceea ce privește critica referitoare la încheierea din 19 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă în dosarul nr. x/2016, critică prin care se susține că în mod nelegal instanța a respins cererea referitoare la efectuarea unei noi expertize tehnice pentru determinarea sumei echivalente lipsei de folosință a terenului, încălcând, astfel, în opinia recurentului, dispozițiile art. 22 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată. Înalta Curte constată că această critică poate fi analizată din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și reține că prevederile art. 22 C. proc. civ. consacră, în mod expres, rolul activ al judecătorului în procesul civil, care, potrivit alin. (2) al acestui articol, are obligația să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunțării unei hotărâri judecătorești temeinice și legale. Pentru a lămuri toate împrejurările concrete ale cauzei, instanța, în virtutea rolului său activ, poate solicita atât reclamantului, cât și pârâtului, explicații sau lămuriri, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă acestea nu au fost menționate în cererea de chemare în judecată sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc. Rolul activ al judecătorului nu trebuie însă să afecteze dreptul de disponibilitate al părților, ci trebuie să se armonizeze cu inițiativa acestora, în scopul stabilirii adevărului. Probele se folosesc frecvent în procesul civil, fiind indispensabile pentru stabilirea adevărului. De aceea, legea permite folosirea oricăror dovezi care pot conduce la dezlegarea raporturilor litigioase. Administrarea probelor impune respectarea unor condiții de admisibilitate. În doctrină s-a apreciat că dovezile nu pot fi folosite decât dacă îndeplinesc anumite condiții privitoare la legalitatea, verosimilitatea, pertinența și concludența lor. Or, în virtutea rolului său activ, instanța de apel a analizat posibilitatea administrării probelor cu expertiză topometrică și expertiză evaluatorie și, în temeiul art. 255 C. proc. civ. coroborat cu art. 338 din același Cod a apreciat că nu se impune administrarea acestor probe, față de obiectul acțiunii, de de intinderea și natura drepturilor reclamantei, precum și față de modul de detaliere a raportului de expertiză efectuat în prima instanță. Din criticile dezvoltate de recurent relativ la decizia atacată, Înalta Curte constată că acestea vizează împrejurările de fapt și probele dosarului, ce pot fi plasate în sfera criticilor de netemeinicie, care nu pot fi însă analizate de catre instanța supremă. Astfel, recurentul - reclamant a arătat că în mod greșit instanța de apel și-a însușit concluziile expertului E. și considerentele instanței de fond, în sensul că prezența conductei de termoficare la marginea terenului deținut de acesta, chiar dacă este îngropată, ar face imposibilă folosirea terenului pentru construcții sau ca teren destinat instrucției militare; faptul că pârâții au folosit terenul ca drum de acces nu prezintă relevanță, valoarea terenului trebuind să fie dată în funcție de cea mai bună utilizare. A mai învederat recurentul că terenul în discuție a fost destinat instrucției militare pana la data de 6 martie 2009, ulterior fiind folosit de pârâți, pană la data de 12 octombrie 2016, cand a fost trecut din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Apărării Naționale, în domeniul public al municipiului Focșani. S-a mai susținut că împrejurarea că pârâții au utilizat terenul ca drum de acces nu are nicio relevanță în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor. Recurentul consideră că este eronată aprecierea instanței de apel potrivit căreia "cea mai bună utilizare (din punct de vedere pecuniar) ar fi cea actuală, de drum/cale de acces". În opinia recurentului, conducta de termoficare nu poate în niciun caz scădea valoarea terenului, deoarece poate fi îngropată, astfel încât terenul poate fi folosit și drept cale de acces. Față de cele mai sus arătate, recurentul-reclamant prezintă împrejurări de fapt, deci aspecte care vizează temeinicia hotărârii, iar nu nelegalitatea acesteia, și nu pot face obiectul recursului conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, văzând faptul că instanța de recurs nu are prerogativa de a da o altă evaluare probatoriului deja administrat în cauză, Înalta Curte, raportat la situația de fapt deja reținută în mod judicios de către instanța de apel, constată ca fiind nefondate criticile recurentului-reclamant referitoare la starea de fapt. Aceasta întrucât verificarea acestor aspecte presupune reanalizarea situației de fapt din dosar și a probelor administrate în cauză, deci a unor chestiuni ce țin de temenicia hotărârii pronunțate. În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că aceste aspecte deduse judecății prin criticile invocate în recurs de către reclamant implică o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, iar nu pe o interpretare a unor norme juridice, astfel că acestea nu pot face obiectul controlului de legalitate al instanței de recurs. II. În ceea ce privește recursul formulat de pârâții A. și B. sunt de reținut următoarele. În esență, pârâții critica decizia atacată din perspectiva lipsei calității de proprietar a reclamantului și lipsa corespondenței între terenul ocupat de drumul de acces și terenul proprietatea reclamantului. De asemenea, se mai invocă de către pârâți reținerea greșită a instanței de apel a mai multor planuri cadastrale, invocându-se inadvertențe de coordonate și adresa nr. x/2018 emisă de OCPI Vrancea. Apreciază recurenții - pârâți că eroarea instanței de apel constă în stabilirea eronată a situației de fapt datorită examinării superficiale a întregului material probator. Raportat la aspectele invocate de către recurenții - pârâți, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o analiză judicioasă a întregului material probator, stabilind că deși din situația de fapt se poate constata că există unele inadvertențe în poziționarea exactă a terenului drum de exploatare, fiind indicate uneori T 202 alteori T 199 și parcela x, x sau 11075 ceea ce trebuie subliniat este faptul că în toate expertizele efectuate în cauză și din toate susținerile părților reiese că terenul utilizat de pârâți ca drum de acces la imobilele lor este învecinat cu reprezentanța G.. De asemenea, instanța de apel a statuat că dacă există aspecte ce țin de situația de fapt rezultată din litigiile anterioare dintre părți, care se regăsesc atât în considerentele încheierii din 10.01.019 prin care a fost soluționată excepția lipsei calității procesuale cât și în considerentele hotărârii date pe fondul cauzei, nu înseamnă că instanța s-a antepronunțat ci reprezintă modul în care judecătorul redactor a înțeles să prezinte firul logic al argumentelor care i-au format convingerea. De asemenea, instanța de apel a statuat că nu constituie abuz de drept împrejurarea că reclamantul ca administrator al terenului se comportă ca un bun proprietar și încearcă să îți păstreze toate prerogativele dreptului său față de terți, făcând opoziție la faptul că pârâții folosesc terenul și i-au dat destinație de drum de acces. Referitor la motivele de apel invocate de pârâți privind faptul că reclamantul deține o cale de acces și teren în x parcela x, iar calea de acces utilizată de pârâți este în T 199 și traversează parcelele 10993 și 10994 s-a constatat în mod judicios că pârâții fac trimitere la concluzii ale unor rapoarte de expertiză din dosarul nr. x/2011, care nu sunt de natură a schimba opinia instanței, mai ales în contextul în care acele rapoarte de expertiză au fost înlăturate de instanța din acel dosar, dispunându-se efectuarea unei noi expertize care de altfel a și fost avută în vedere la soluționarea dosarului strămutat. Așadar, Înalta Curte, constată că aspectele astfel susținute au fost în mod judicios analizate de instanța de apel, acestea fiind aspecte care vizează temeinicia hotărârii, iar nu nelegalitatea acesteia și nu pot face obiectul recursului conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum s-a arăta și anterior. Înalta Curte reține că, în această manieră, recurenții - pârâți contestă concluziile instanței de apel sub aspectul stării de fapt, critici ce nu pot face obiectul analizei în recurs. Relaviv la susținerea potrivit căreia din motivarea instanței de fond și a celei de apel nu reiese care este fapta ilicită săvârșită cu vinovăție de către aceștia și nici probele care fac această dovadă, Înalta Curte constată că recurenții-pârâți aduc pentru prima dată în fața instanței de recurs această critică, pe care nu au susținut-o în fața instanței de apel; or, această critică omisso medio, nu poate fi analizată pentru prima dată în recurs, în acest sens fiind și prevederile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ. În consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile.