ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1588/2022

Ședința publică din data de 22 septembrie 2022

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele litigiului:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 10 iulie 2020 pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu, reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la restituirea sumei de 250.000 RON, reprezentând contravaloarea titlului de plată nr. x/15.09.2009 emis de Autoritatea Națională Pentru Restituirea Proprietăților în favoarea numitului B., sumă actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 2275 din 8 aprilie 2021 pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Gorj.

Prin sentința civilă nr. 160 din 5 iulie 2021 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâta S.C. A. S.R.L..

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva pârâtei A. S.R.L., ca fiind prescris dreptul la acțiune.

A fost obligată reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata către pârâta A. S.R.L. a sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 322 din 7 decembrie 2021, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta reclamantă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 160 din 5 iulie 2021 pronunțată de Tribunalul Gorj, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. A. S.R.L..

A fost obligată apelanta-reclamantă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata către intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. a sumei de 600 RON cheltuieli de judecată în apel (onorariu avocat și cheltuieli transport).

Împotriva deciziei civile nr. 322 din 7 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În cuprinsul motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel, în mod greșit a reținut că termenul de prescripție pentru pretențiile deduse judecății a început sa curgă la data depunerii rapoartelor de evaluare întocmite de prestator, dată de la care reclamanta avea posibilitatea să verifice dacă lucrarea este corespunzător întocmită.

Prin Decizia nr. 10/10.10.2013, Curtea de Conturi a României a constatat că "au fost respectate cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a proprietăților imobiliare supuse evaluării".

S-a învederat că pentru remedierea aspectelor de nelegalitate constatate, Curtea de Conturi a dispus în sarcina conducătorului ANRP o serie de măsuri menite să acopere prejudiciile suferite de bugetul statului în bază unor evaluări necorespunzătoare. Termenul de aducere la îndeplinire a măsurii dispuse a fost inițial 30.04.2013, pentru ca ulterior, din cauza dificultăților întâmpinate, să fie modificat în mai multe etape. Astfel, ultima oară termenul a fost modificat prin Decizia nr. 10/1V/2013/2018 (depusă la dosar), fiind prelungit până la data de 28.06.2019.

Potrivit art. 64 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, "Nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii și a neurmăririi de conducerea entității a măsurilor transmise de Curtea de Conturi, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda ".

În condițiile date, ANRP este obligată să se conformeze dispozițiilor trasate de Curtea de Conturi în sarcina sa, respectând prevederile legale în materie și autoritatea deciziilor Curții.

Din perspectiva celor expuse, recurenta susține că având în vedere aspectele prezentate rezultă, fără echivoc, că termenul de prescripție începe să curgă de la data când reclamanta ANRP a luat la cunoștință de rezultatul verificărilor efectuate asupra rapoartelor întocmite de pârâta S.C. A. S.R.L. în dosarul de despăgubire indicat în cererea de chemare în judecată.

Astfel, dreptul ANRP de a solicita recuperarea prejudiciului cauzat de pârâtă prin îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale este actual, termenul de prescripție extinctivă nefiind împlinit.

De asemenea, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel, în mod greșit, a respins criticile privind modul de aplicare a dispozițiilor legale în materia întreruperii sau suspendării cursului prescripției, reținând că actul de control al Curții de Conturi nu poate marca începutul termenului de prescripție extinctivă, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 19/2019, iar faptul că după emiterea deciziei Curții de Conturi ANRP a derulat o procedură de angajare a unui alt evaluator sau că a întâmpinat dificultăți în aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse nu are valoarea unui moment obiectiv în stabilirea datei de început a prescripției.

A doua critică inserată în motivele de recurs, se referă la faptul că instanța de apel, în mod netemeinic și nelegal, a dispus obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 RON, reprezentând onorariu expert fără a avea în vedere faptul că cheltuielile de judecată cuprind taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților și experților, cheltuieli făcute pentru administrarea probelor ori pentru deplasarea părților și martorilor la instanță.

Deși s-ar părea că art. 451 alin. (2) C. proc. civ., intră în conflict cu dispozițiile Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, conform cărora "contractul dintre avocat și clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de nici un organ al statului", conflictul este însă numai aparent. Făcând aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanța nu intervine în contractul de asistență juridică dintre avocat și client, care se menține în integralitate. Drept urmare, clientul îi va plăti avocatului onorariul convenit. În schimb, cealaltă parte nu va fi obligată să plătească adversarului întregul onorariu convenit de acesta cu avocatul său, ci numai un onorariu în cuantumul fixat de instanță.

Este incontestabil faptul că o asemenea prerogativă a instanței este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli, urmează a fi suportat de partea adversă, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească, prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.

În cazul în care se va aprecia că nu se impune respingerea acestui capăt de cerere, solicită, în subsidiar, micșorarea cheltuielilor de judecată.

Intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, apreciind că intervine nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor vizând cheltuielile de judecată. Cu referire la restul criticilor, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (10 iulie 2020), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471

1

a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 22 septembrie 2022, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și la motivele de recurs dezvoltate,ce vizează greșita reținere a instanței de apel în ce privește momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție, Înalta Curte reține următoarele:

Cum motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material" invocat de recurentă ca temei de drept al recursului, vizează situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză, Înalta Curte reține că aceste aspecte nu se verifică în cauză.

Din cererea de chemare in judecată rezultă că obiectul dedus judecații vizează obligarea pârâtei A. S.R.L.,la plata sumei de 250.000 RON prejudiciu pretins a fi rezultat din raportul de evaluare nr. x/18.02.2009, întocmit de pârâtă în condițiile în care între reclamantă și pârâtă a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. x/2008, în ce privește evaluarea unor imobile în vederea stabilirii despăgubirilor datorate de stat către persoanele îndreptățite, conform Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005, (în vigoare la data nașterii raporturilor contractuale dintre părți) dat fiind faptul că prin Decizia Curții de Conturi nr. 2/15.06.2009 i s-a impus recuperarea prejudiciilor suferite de bugetul statului în urma unor evaluări necorespunzătoare efectuate de pârâtă, întrucât aceasta a stabilit valori mult mai mari pentru imobilele evaluate decât cele rezultate din aplicarea Standardelor Internaționale de Evaluare.

Prin urmare, în condițiile în care reclamanta susține că pârâta îi datorează sume de bani ca urmare a executării necorespunzătoare a contractului de prestări servicii, pentru care a făcut plata în anul 2009 și în urma căruia, în același an, a plătit persoanei îndreptățite sume de bani reprezentând contravaloarea despăgubirilor, așa cum au fost calculate de pârâtă, Înalta Curte reține că în mod legal și corect a reținut instanța de apel că acțiunea reclamantei vizează un drept de creanță.

Or, în condițiile în care dreptul de creanță este un drept personal, Înalta Curte reține că în mod legal a reținut instanța de apel că "dreptul beneficiarului unui contract de a pretinde executantului lucrării să îi plătească prejudiciul suferit ca urmare a modului în care a fost efectuata lucrarea se naște la data când beneficiarul a fost în măsură să cunoască paguba pricinuită", că în cauză această dată se raportează la data în care reclamanta a luat cunoștință de raportul de evaluare eronat întocmit, respectiv în anul 2009.

Cum data în care reclamanta a luat cunoștință de raportul de evaluare întocmit de pârâtă, vizează anul 2009, Înalta Curte reține că litigiului pendinte îi sunt aplicabile într-adevăr dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul de creanță invocat de reclamantă fiind prescriptibil într-un termen general de 3 ani.

Înalta Curte mai reține că, în raport de succesiunea actelor și faptelor juridice în mod legal și corect a reținut instanța de apel că potrivit art. 6 alin. (4) din C. civ., prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a noului C. civ. sunt supuse legii sub imperiul căreia au fost instituite, așa încât în litigiul pendinte nu sunt incidente dispozițiile art. 2500 și următorii din Noul C. civ., privind prescripția extinctivă.

Față de dispozițiile legale enunțate, incidente în litigiul pendinte, Înalta Curte constată că în mod legal instanța de apel s-a raportat și a reținut statuările din Decizia nr. 19/2019, pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr. 860 din 24 octombrie 2019, decizie obligatorie conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., prin care s-a statuat că "actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuții de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligația de a acționa pentru recuperarea unui prejudiciu produs ...ori rezultat în urma plății către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripție extinctivă a acțiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale, . . . . . . . . . ., că "controlul efectuat de Curtea de Conturi constată doar abaterile sau neregularitățile cu privire la aplicarea legii, ce au generat paguba, în baza datelor puse la dispoziția Curții de Conturi de către instituția supusă controlului.", " . . . . . . . . . .că constatările Curții de Conturi, precum și măsurile dispuse în sarcina entității controlate sunt obligatorii exclusiv pentru aceasta din urmă, în condițiile în care raportul de control constată doar producerea pagubei, fără să constituie, prin el însuși, izvor al creanței, instanța supremă a arătat că izvorul obligației debitorului nu îl reprezintă actul de control al Curții de Conturi, ci actul sau faptul juridic ce a generat paguba invocată, invocarea actului de control al Curții de Conturi fiind irelevantă sub aspectul prescripției dreptului la acțiune, cu atât mai mult cu cât nu există nicio dispoziție legală care să dispună explicit că acesta reprezintă punctul de plecare al cursului prescripției extinctive,,. "Cum stabilirea momentului obiectiv de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă se întemeiază pe ideea culpei prezumate a celui păgubit de a nu fi depus toate diligențele necesare pentru descoperirea pagubei și recuperarea acesteia, nu are relevanță constatarea făcută și adusă la cunoștință de organul de control al Curții de Conturi, ale cărui observații nu dau naștere unui drept substanțial".

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reține că sunt nefondate susținerile reclamantei legate de curgerea termenului de prescripție de la data actului de control al Curții de Conturi.

Cum reclamanta a criticat hotărârea instanței de apel și din perspectiva greșitei obligări la plata cheltuitelor de judecată și cum aceste critici pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. în ce privește motivul de recurs privind cheltuielile de judecată. Nefondate sunt și susținerile legate de greșita obligare la plata cheltuielilor de judecată,î în condițiile în care față de soluția adoptată în apel instanța a făcut o legală și corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., care prevăd că partea care este în culpă procesuală, ca urmare a pierderii procesului, este obligată să achite cheltuielile avansate de cealaltă parte.

Din perspectiva celor expuse, cum niciuna din susținerile reclamantei nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva deciziei civile nr. 322 din 7 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva deciziei civile nr. 322 din 7 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2022.