ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.11.2022

ÎCCJ, Decizia nr. 250/2022

HOTĂRÂRE
21.11.2022
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 250/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2022

Asupra contestației privind tergiversarea procesului;

Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:

În dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a pronunțat Decizia nr. 3247 din 7 iunie 2022, prin care: (i) a respins excepția nulității recursului declarat de Guvernul României; (ii) a respins excepția lipsei de interes a recursurilor principale; (iii) a admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinței civile nr. 1465 din 21 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal; (iv) a casat sentința recurată și, rejudecând cauza, a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată; (v) a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului împotriva aceleiași sentințe; (vi) a respins, ca nefondat, recursul incident declarat de reclamanții Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept și A. împotriva aceleiași sentințe.

Recurenții Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept și A. au formulat, în temeiul art. 522-525 din C. proc. civ., contestație privind tergiversarea procesului în dosarul nr. x/2021, prin care solicită stabilirea unui termen scurt pentru redactarea și comunicarea hotărârii pronunțate în dosarul respectiv.

Analizând contestația privind tergiversarea procesului, Înalta Curte o va respinge, pentru considerentele arătate în continuare.

Potrivit art. 522 și art. 525 alin. (6)-(7) din C. proc. civ.:

"Art. 522. - Subiectele contestației și motivele ei

(1) Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.

(2) Contestația menționată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:

Art. 525. - Competența. Procedura de soluționare

(...)

(6) Dacă instanța găsește contestația întemeiată, va dispune ca instanța care judecă procesul să îndeplinească actul de procedură sau să ia măsurile legale necesare, arătând care sunt acestea și stabilind, când este cazul, un termen pentru îndeplinirea lor.

(7) În toate cazurile, instanța care soluționează contestația nu va putea da îndrumări și nici nu va putea oferi dezlegări asupra unor probleme de fapt sau de drept care să anticipeze modul de soluționare a pricinii ori care să aducă atingere libertății judecătorului cauzei de a hotărî, conform legii, cu privire la soluția ce trebuie dată procesului."

Din analiza dispozițiilor citate, rezultă că, în ipoteza admiterii contestației privind tergiversarea procesului, completul de judecată dispune, prin încheiere, măsurile necesare înlăturării situației care a provocat tergiversarea judecății, respectiv în cazurile reglementate de art. 522 din C. proc. civ.

În prezenta cauză, pe calea contestației la tergiversare, se solicită motivarea și comunicarea hotărârii, ipoteză care se încadrează în dispozițiile art. 522 alin. (1) și alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.

În urma verificărilor efectuate, se reține că, potrivit datelor menționate în sistemul ECRIS, decizia civilă nr. 3247 din 7 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a fost redactată la 17 noiembrie 2022, ulterior fiind efectuate operațiunile de comunicare a hotărârii către părțile în proces.

Astfel fiind, este neîntemeiată contestația privind tergiversarea procesului, finalitatea acesteia neputând fi atinsă prin dispunerea de către instanță a vreunei măsuri, în sensul art. 525 alin. (6) din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 525 alin. (5) din C. proc. civ., va fi respinsă contestația privind tergiversarea procesului ce formează obiectul analizei.

Respinge contestația privind tergiversarea procesului formulată de intimatele Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept și A. în dosarul nr. x/2021 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată astăzi, 21 noiembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-09-26
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 186/2022
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: În Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat Decizia nr. 1976 din 31 martie 2022, prin care a respins excepț
ÎCCJ 2022-06-23
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 204/2022
Asupra contestației privind tergiversarea procesului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin decizia nr. 3777 pronunțată la data de 23 iunie 2022, în dosarul nr. x/2009, de secția de contenc
ÎCCJ 2022-10-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4892/2022
ția la tergiversarea procesului, în raport de actele și lucrările dosarului, de stadiul soluționării dosarului nr. x/2017 ce face obiectul prezentei contestații, precum și de dispozițiile legale incidente, urmează a o respinge, ca rămasă fă
ÎCCJ 2022-03-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1478/2022
Ședința publică din data de 11 martie 2022 Asupra plângerii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Recursul și contestația la tergiversare La data de 3 martie 2021, pe rolul Înaltei C
ÎCCJ 2024-06-10
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 150/2024
Ședința publică din data de 10 iunie 2024 Asupra contestației privind tergiversarea procesului de față, din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: În dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 jude
Sursă