ÎCCJ, Decizia nr. 176/2022

Ședința publică din data de 26 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Prin încheierea din 8 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., a suspendat judecata recursului formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 120 din 18 iunie 2019 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Împotriva încheierii menționate la pct. 1, a declarat recurs B.

, recursul fiind înregistrat pe rolul Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători sub nr. x/2022.

Intimata A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat: excepția nulității recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., deoarece criticile din recurs nu pot fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 din același Cod; excepția lipsei de obiect a recursului, întrucât cauza în care a fost pronunțată încheierea de suspendare a fost soluționată prin Decizia nr. 3438 din 14 iunie 2022. Totodată, prin întâmpinare, intimata solicită amendarea recurentului în temeiul art. 187 alin. (1) lit. a) din C. proc. civ. și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit celor consemnate în practicaua prezentei decizii, Înalta Curte a invocat, din oficiu, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 414 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului.

În temeiul art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., în funcție de efectele pe care le produc excepțiile invocate în cauză, Înalta Curte va soluționa cu prioritate excepția inadmisibilității căii de atac, excepție de procedură ce are finalitatea de a stabili dacă partea are deschisă calea de atac, în cadrul căreia ar putea fi analizate excepția nulității cererii și excepția lipsei de obiect a recursului.

Înalta Curte reține caracterul întemeiat al excepției inadmisibilității recursului pentru considerentele arătate în continuare.

În raport cu dispozițiile art. 129 din Constituție și ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătorești sunt condiționate de exercitarea în condițiile legii a respectivei căi de atac. Pentru a da eficiență acestor reglementări legale, instanța este obligată să examineze căile de atac cu care este învestită, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală, și să respingă orice cale de atac neconformă acestora.

În cauză, recursul a fost declarat împotriva unei încheieri de suspendare a judecării cauzei.

Potrivit art. 414 alin. (1) din C. proc. civ.:

"(1) Asupra suspendării judecării procesului instanța se va pronunța prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat, la instanța ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă."

Potrivit dispozițiilor citate, încheierea recurată în cauză, fiind pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, este o hotărâre definitivă, care nu se circumscrie categoriilor de hotărâri supuse recursului, prevăzute de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., de art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau de alte dispoziții legale speciale.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. (7) din C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților. Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 248 alin. (1) și (2) raportat la art. 414 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ., va fi admisă excepția inadmisibilității recursului, invocată de instanță din oficiu, care primează în raport cu excepția nulității cererii și excepția lipsei de obiect a recursului, urmând a fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de B..

În ceea ce privește cererea intimatei A. S.R.L. de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată, se constată că la dosar nu a fost depusă dovada existenței și întinderii lor, așa cum dispun art. 452 din C. proc. civ., motiv pentru care cererea va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de B. împotriva încheierii din 8 martie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018.

Respinge cererea intimatei A. S.R.L. de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2022.