ÎCCJ — Drept administrativ reglementat prin legi speciale

Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 21.02.2019, sub nr. 1066/2/2019, reclamanta B. G. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției: anularea în parte a Ordinului nr. 3812/C/04.10.2018 emis de Ministrul Justiției; obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin in conformitate cu prevederile art. 10 lit. b), nr. crt. 3 din Legea nr. 153/2017 - Anexa V, Capitolul VIII, privind indemnizația de încadrare pentru funcția de conducere de președinte de secție penală a Judecătoriei Craiova, care să cuprindă indemnizația maximă de încadrare aferentă unui judecător cu grad de tribunal, majorată cu 5% și, implicit, cu sporurile aferente; recalcularea indemnizației lunare și a celorlalte drepturi aferente prin includerea in indemnizația lunară maximă de încadrare a majorării de 5% prevăzută de art. 10 lit. b), nr. crt. 3 din Legea nr. 153/2017, Anexa V, Cap. VIII din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu data numirii in funcție, respectiv de la 14.09.2018; obligarea la plata diferențelor bănești corespunzătoare începând cu data numirii în funcție, respectiv de la data de 14.09.2018, până la data emiterii noului ordin al Ministrului Justiției, sume actualizate cu indicele de inflație, la care să se aplice dobânda legală calculată în funcție de scadență. Reclamanta B. G.și-a modificat acțiunea în termen legal, arătând că înțelege să se judece și în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Dolj și Curtea de Apel Craiova.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 567 din 08 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. zzzz/2/2019, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției privind capetele de cerere având ca obiect calcularea și plata drepturilor salariale solicitate. Au fost respinse capetele de cerere având ca obiect calculul și plata drepturilor salariale solicitate de reclamantă în contradictoriu cu Ministerul Justiției, ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Dolj pentru capetele de cerere privind anularea în parte a Ordinului Ministrului Justiției nr. 38125/C/04.10.2019 și emiterea unui nou ordin de salarizare. Au fost respinse capetele de cerere având ca obiect anularea în parte a Ordinului Ministrului Justiției nr.38125/C/04.10.2019 și emiterea unui nou ordin de salarizare în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Dolj, ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel Craiova și a fost respinsă acțiunea reclamantei în contradictoriu cu Curtea de Apel Craiova, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost admisă acțiunea modificată, formulată de reclamanta B.G., s-a dispus anularea în parte a Ordinului nr. 3812/C/04.10.2018 emis de Ministerul Justiției; a fost obligat pârâtul Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin pentru reclamantă în conformitate cu prevederile art. 10 lit. b) nr. crt. 3 din Legea nr. 153/2017 - Anexa V, Capitolul VIII, privind indemnizația de încadrare pentru funcția de conducere de președinte de secție penală a Judecătoriei Craiova, indemnizație care să cuprindă indemnizația maximă de încadrare aferentă unui judecător cu grad de tribunal, majorată cu 5% și, implicit, sporurile aferente. A fost obligat pârâtul Tribunalul Dolj la recalcularea indemnizației lunare și a celorlalte drepturi aferente prin includerea în indemnizația lunară maximă de încadrare a majorării de 5% prevăzută de art. 10 lit. b) nr. art. 3 din Legea nr. 153/2017, Anexa V, Cap. VIII din Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu data numirii în funcție, respectiv de la 14.09.2018. Totodată, a fost obligat pârâtul Tribunalul Dolj la plata diferențelor bănești corespunzătoare începând cu data numirii în funcție, respectiv de la data de 14.09.2018, până la data emiterii noului ordin al Ministrului Justiției, sume actualizate cu indicele de inflație, la care să se aplice dobânda legală calculată în funcție de scadență.

Căile de atac exercitate în cauză Împotriva sentinței nr. 567 din 08 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. zzzz/2/2019, a exercitat recurs pârâtul Ministerul Justiției, precum și apel, calificat recurs de către instanța de control judiciar, promovat de pârâtul Tribunalul Dolj, ambii pârâți criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă. 3.1. În dezvoltarea recursului său, pârâtul Ministerul Justiției a susținut, în contextul expunerii pe scurt a soluției pronunțate de prima instanță, că hotărârea de fond a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în speță, aspecte de natură a atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă. A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. A enunțat recurentul-pârât dispozițiile art. 38 alin. (1), alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum și prevederile art. 38 alin. (4) din același act normativ și a susținut că, în condițiile în care Legea-cadru a salarizării se aplică etapizat, iar la data reîncadrării intimatei-reclamante, și anume 14.09.2018, era în aplicare etapa acordării creșterilor salariale în cuantum de 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, conform art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, drepturile salariale ale acesteia au fost corect stabilite prin OMJ nr. 3812/C/2018, în sensul că prin acest act au fost stabilite drepturile salariale ale reclamantei la delegarea în funcția de conducere de președinte al secției penale a Judecătoriei Craiova. În opinia pârâtului Ministerul Justiției, procentul de majorare prevăzut la art. 10 alin. (1) din Capitolul VIII din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017 (de 5%), se acordă la indemnizațiile de încadrare prevăzute în Anexa V la lege, la momentul aplicării integrale a acesteia, neputând fi acordat intimatei-reclamante întrucât prin majorarea de 25 % față de nivelul din luna decembrie 2017 nu s-a ajuns la nivelul indemnizațiilor stabilite potrivit legii pentru anul 2022. Așadar, majorarea de 5 % prevăzută de Legea nr. 153/2017 pentru șefii de secție, se acordă doar în situația în care, în urma majorării de 25%, acordată prin același act normativ, s-ar ajunge la nivelul indemnizațiilor stabilite potrivit legii pentru anul 2022, astfel cum prevede alin. (6) al art. 38. În altă ordine de idei, recurentul-pârât a susținut că legea prevede în mod expres că aplicarea majorării pentru funcția de conducere se face la indemnizația maximă prevăzută pentru instanța unde magistratul exercită funcția de conducere, și nu la indemnizația aferentă gradului profesional superior deținut, astfel cum rezultă din conținutul art. 10 alin. (1) din Capitolul VIII din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017. Argumentând-și opinia exprimată, recurentul a arătat că prin aplicarea majorării pentru funcția de președinte de secție la indemnizația corespunzătoare gradului profesional de tribunal deținută de intimata-reclamantă, s-ar ajunge la situația în care aceasta ar beneficia de drepturile cuvenite unui președinte de secție de tribunal, deși nu exercită această funcție, cu încălcarea principiului stabilirii salariilor magistraților în raport de funcțiile exercitate și de nivelul instanțelor. De aceea, prin OMJ nr. 3812/C/2018, intimatei-reclamante i-au fost păstrate drepturile salariale de care beneficia anterior numirii în funcția de președinte de secție de judecătorie, respectiv cele corespunzătoare funcției de judecător de tribunal, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (2) din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017. În final, a invocat Decizia Curții Constituționale nr. 260/2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Anexa VI la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale art. 10 alin. (2) din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, identice cu cele ale art. 10 alin. (2) din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017, redând considerentele apreciate relevante, și a susținut că indemnizația de încadrare a intimatei a fost corect stabilită prin OMJ nr. 3812/04.10.2018, neputând beneficia de majorarea cu 5 puncte procentuale, deoarece nu a fost atins nivelul indemnizației stabilite pentru anul 2022 în urma majorării cu 25% prevăzute de Legea nr. 153/2017. 3.2. Prin calea de atac intitulată apel și calificată de instanța de control judiciar a fi recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, pârâtul Tribunalul Dolj a susținut, în contextul unei succinte expuneri a situației factuale și a soluției pronunțate de instanța de fond, că este netemeinică și nelegală soluția acesteia de obligare la recalcularea și plata către reclamantă a indemnizației lunare și a celorlalte drepturi aferente, prin includerea în indemnizația lunară maximă de încadrare a majorării de 5%, începând cu data numirii în funcția de conducere, respectiv 14.09.2018, și până la data emiterii noului ordin al Ministrului Justiției, sume actualizate cu indicele de inflație, la care se aplică dobânda legală. Astfel, a arătat că păstrarea bugetului instanțelor se află sub autoritatea financiară a Ministerului Justiției și, ținând cont de faptul că stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei, în calitate de judecător, este prerogativa exclusivă a Ministerului Justiției, Tribunalul Dolj nu poate fi obligat în mod direct la plata drepturilor salariale pretinse de aceasta, în lipsa emiterii ordinului de salarizare în sensul solicitat. A enunțat sub acest aspect dispozițiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, privind organizarea judiciară, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora Ministerul Justiției repartizează creditele bugetare ordonatorilor secondari de credite și urmărește modul de utilizare a acestora. De asemenea, în calitatea sa de ordonator principal de credite, Ministerul Justiției asigură fondurile necesare pentru activitatea proprie și a instituțiilor publice din sistemul justiției pentru care Ministrul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, conform prevederilor H.G. nr. 652/2009, cu modificările și completările ulterioare. Întrucât nu este emis actul administrativ de stabilire a drepturilor salariale, nu are posibilitatea legală și nici temeiul legal de a achita drepturile salariale solicitate, având în vedere că nu sunt alocate de către ordonatorul principal de credite nici sumele prevăzute cu această destinație. Cu privire la indemnizația maximă de încadrare aferentă unui judecător cu grad de tribunal, majorată cu 5 %, conform art. 10 alin. (1) lit. b), nr. crt. 3 și alin. (2) din Legea nr. 153/2017, Anexa V, Capitolul VIII, ale cărui dispoziții le-a redat în cuprinsul cererii de recurs, a arătat că în temeiul acestor prevederi legale judecătorii care ocupă funcții de conducere beneficiază de indemnizația maximă corespunzătoare nivelului instanței unde exercită funcția de conducere, în speță corespunzător judecătoriei și nu corespunzător gradului de tribunal pe care îl deține reclamanta. Din interpretarea coroborată a normelor evocate rezultă că, în speță, ocupând funcția de conducere de președinte de secție în cadrul Judecătoriei Craiova, reclamanta ar fi trebuit să beneficieze de indemnizația maximă corespunzătoare nivelului instanței unde își exercită funcția de conducere, și anume Judecătoria Craiova, și nu corespunzător gradului de tribunal pe care îl deține. În fapt, indemnizația de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanta în calitate de președinte de secție în cadrul Judecătoriei Craiova era în sumă de 19.097 lei, iar drepturile salariale ale acesteia, corespunzătoare gradului de tribunal pe care îl deține, sunt în cuantum de 19.490 lei. Prin urmare, în aplicarea normelor legale incidente, Ministerul Justiției i-a acordat în mod corect reclamantei indemnizația lunară de încadrare și celelalte drepturi salariale corespunzătoare funcției de execuție pe care o deține, întrucât sunt mai favorabile. În ceea ce privește actualizarea cu rata inflației, precum și dobânda legală, a considerat că instanța de fond nu putea dispune aceasta în situația în care Tribunalul Dolj, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială. Astfel, fondurile alocate de la bugetul de stat pentru plata drepturilor de personal pentru Tribunalul Dolj au fost aprobate prin legi anuale, legi care nu cuprind un capitol distinct de cheltuieli pentru plata sumelor acordate de către instanța de fond, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată, chiar și reprezentând indicele de inflație, nu se justifică. În susținerea opiniei exprimate a invocat dispozițiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, potrivit cărora: “nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială”, precum și prevederile art. 19 alin. (3) din același act normativ, care statuează în sensul că “cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată”, iar potrivit art. 47 din lege, “creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol”. Rezultă din textele de lege enunțate că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate, astfel că, întrucât Tribunalul Dolj este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat, iar în lipsa acestei prevederi obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile. În plus, a considerat recurentul-pârât, actualizarea sumelor conform indicelui de inflație apare ca un mijloc de constrângere, reprezentând pentru debitor o amenințare pentru a-l determina să-și execute obligația asumată. Concluzionând, a arătat că Tribunalul Dolj, în lipsa unei prevederi legale care să reglementeze materia actualizării drepturilor cu rata inflației, nu are la dispoziție alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege. Față de considerentele expuse, a solicitat admiterea căii de atac astfel cum a fost formulată, cu consecința casării sentinței de fond și rejudecării cauzei în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă B.G. a formulat întâmpinare față de ambele căi de atac promovate de pârâți. În referire la calea de atac formulată de pârâtul Tribunalul Dolj și intitulată apel, a invocat excepția inadmisibilității, solicitând respingerea apelului ca inadmisibil. Totodată, considerând că această chestiune a inadmisibilității căii de atac este prioritară, primând soluționarea excepției de inadmisibilitate, nu a mai expus în întâmpinare apărări în legătură cu susținerile invocate de pârâtul Tribunalul Dolj pe fondul cauzei. În privința recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției a formulat concluzii de respingere a acestuia ca nefondat. În esență, a susținut că instanța de fond a constatat în mod corect că acțiunea sa este întemeiată, reținând că la stabilirea drepturilor salariale, în mod nelegal nu au fost avute în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. b) din Capitolul VIII, Secțiunea a 2-a din Legea-cadru nr. 153/2017. Recurentul-pârât Ministerul Justiției a formulat, la rândul său, întâmpinare la calea de atac promovată de Tribunalul Dolj. A solicitat menținerea ca temeinică și legală a soluției pronunțate de prima instanță referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției cu privire la cererea având ca obiect plata diferențelor de natură salarială solicitate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată și, implicit, respingerea criticilor formulate de pârâtul Tribunalul Dolj sub acest aspect. Recurentul-pârât Tribunalul Dolj a depus note de ședință prin care a solicitat calificarea căii de atac intitulate apel ca fiind, în realitate, recurs, în conformitate cu art. 152 Cod procedură civilă, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din același Cod. Totodată, a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei-reclamante, prin care a solicitat respingerea excepției de inadmisibilitate invocate, în considerarea precizării referitoare la temeiul juridic al demersului judiciar exercitat, conform notelor de ședință depuse la dosar. Totodată, a menționat că nu sunt incidente în prezenta cauză considerentele Deciziei nr. 19/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței de fond și rejudecarea cauzei cu consecința respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată. Intimata-reclamantă B.G. a depus concluzii scrise, prin care a reiterat apărările formulate prin întâmpinare. La termenul de dezbateri din data de 13 ianuarie 2022, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 152 coroborat cu 22 alin. (4) Cod procedură civilă, a calificat calea de atac promovată de pârâtul Tribunalul Dolj ca fiind recurs și, pe cale de consecință, a respins excepția inadmisibilității invocată de intimata-reclamantă B.G. Totodată, a constatat că motivele invocate de către ambii recurenți-pârâți pot fi încadrare în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, reținând recursurile spre analiză din această perspectivă.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivele invocate de recurenții-pârâți prin cererile de recurs și de apărările formulate de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele: Demersul judiciar al reclamantei vizează anularea în parte a Ordinului nr. 3812/C/04.10.2018 emis de Ministerul Justiției; obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin in conformitate cu prevederile art. 10 lit. b), nr. crt. 3 din Legea nr.153/2017 - Anexa V, Capitolul VIII, privind indemnizația de încadrare pentru funcția de conducere de președinte de secție penală a Judecătoriei Craiova, care să cuprindă indemnizația maximă de încadrare aferentă unui judecător cu grad de tribunal, majorată cu 5% și, implicit, sporurile aferente; recalcularea indemnizației lunare și a celorlalte drepturi aferente prin includerea in indemnizația lunară maximă de încadrare a majorării de 5% prevăzută de art. 10 lit. b), nr. crt. 3 din Legea nr. 153/2017, Anexa V, Cap. VIII din Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu data numirii in funcție, respectiv de la 14.09.2018; obligarea la plata diferențelor bănești corespunzătoare începând cu data numirii în funcție, respectiv de la data de 14.09.2018, până la data emiterii noului ordin al Ministrului Justiției, sume actualizate cu indicele de inflație, la care să se aplice dobânda legală calculată în funcție de scadență. Soluționând cauza, prima instanță a admis acțiunea reclamantei, reținând, în esență, că în mod nelegal nu au fost avute în vedere, la stabilirea drepturilor salariale, prevederile art. 10 alin. (1) lit. b) din Cap. VIII, secțiunea a 2-a din Legea nr. 153/2017, în temeiul cărora reclamantei trebuia să i se plătească indemnizația aferentă funcției de conducere deținută. Ca urmare, a apreciat că în speță este vorba despre recunoașterea și plata unui spor prevăzut de o normă specială pentru ocuparea unei funcții de conducere obținut în urma unui concurs validat de CSM și nu de stabilirea drepturilor salariale prin raportare la art. 38 alin. (3) lit. a) și art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 01.01.2018, în sensul majorării indemnizației cuvenite și a sporurilor cu 25% față de nivelul existent în luna decembrie 2017. Cu alte cuvinte, prevederile art. 38 alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 153/2017 vizează încadrarea în funcția de execuție, iar nu indemnizația corespunzătoare funcției de conducere, reglementată la art. 10 alin. (1) lit. b) din aceeași lege, norme cu caracter special pe temeiul cărora este fundamentată acțiunea reclamantei. Împotriva hotărârii primei instanțe au exercitat recurs pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Dolj, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă. Potrivit motivului de nelegalitate antereferit, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive sunt incidente, în limitele și în considerarea argumentelor ce succed. În cauză, deși prima instanță a constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. b) nr. crt. 3, Anexa 5, Cap. VIII, secțiunea a 2-a din Legea nr. 153/2017, aceasta a reținut că în mod nelegal i s-au păstrat reclamantei, prin ordinul contestat, aceleași drepturi salariale, făcându-se abstracție de funcția de conducere deținută, și, ca atare, că acesteia trebuie să i se plătească indemnizația maximă de încadrare aferentă acestei funcții de conducere, corespunzătoare gradului de tribunal pe care îl deține, majorată cu 5%, conform textului legal menționat. Înalta Curte nu poate valida raționamentul logico-juridic care a stat la baza soluției pronunțate de către instanța de fond, deoarece relevă o greșită interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente în materia stabilirii drepturilor salariale cuvenite persoanelor plătite din fonduri publice care ocupă funcții de conducere, în speță indemnizația corespunzătoare funcției de conducere de președinte de secție în cadrul Judecătoriei Craiova. În esență, ambii recurenți-pârâți au criticat hotărârea de fond pentru greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 153/2017, Anexa V, Capitolul VIII, secțiunea a 2-a din Legea-cadru nr. 153/2017, afirmând că potrivit acestor norme legale incidente, judecătorii care ocupă funcții de conducere beneficiază de indemnizația maximă corespunzătoare nivelului instanței unde exercită funcția de conducere, în speță Judecătoriei Craiova, și nu corespunzătoare gradului profesional pe care îl deține reclamanta. Au considerat recurenții că prin aplicarea majorării pentru funcția de președinte de secție la indemnizația corespunzătoare gradului profesional de tribunal deținut de intimata-reclamantă, s-ar ajunge la situația în care aceasta ar beneficia de drepturile cuvenite unui președinte de secție de tribunal, deși nu exercită această funcție, fiind astfel încălcat principiul stabilirii salariilor magistraților în raport de funcțiile exercitate și de nivelul instanțelor. De asemenea, prin motivele de recurs formulate, recurentul-pârât Ministerul Justiției a susținut că judecătorul fondului a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 10 alin. 1 lit. b) din cap. VIII, secțiunea a 2-a, coroborate cu cele prevăzute de art. 38 alin. (1), alin. (3) lit. a) și alin. (6), respectiv art. 38 alin. (4) din Legea - cadru nr. 153/2017, ținând seama de faptul că legea salarizării se aplică etapizat, iar la data reîncadrării reclamantei, și anume 14.09.2018, era în desfășurare etapa acordării creșterilor salariale în cuantum de 25 % față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, conform art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, astfel încât drepturile salariale ale reclamantei au fost corect stabilite prin ordinul contestat. Instanța de control judiciar reține că sunt întemeiate criticile formulate de recurenții-pârâți sub aspectul interpretării și aplicării greșite a normelor legale antereferite și le va răspunde prin argumente comune, în raport de finalitatea concretă a acestora. Așa cum rezultă din aspectele expuse în precedent, cauza litigiului pendinte este generată de accepțiunea diferită pe care o dau părțile noțiunii de aplicare a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Cu prilejul emiterii OMJ nr. 3812/C/04.10.2018 au fost stabilite drepturile salariale ale intimatei-reclamante la delegarea acesteia în funcția de conducere de președinte al Secției penale din cadrul Judecătoriei Craiova, pârâtul Ministerul Justiției dispunând punerea în executare a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr.153/2017, potrivit cărora, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25 , în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții. A considerat pârâtul că procentul de majorare prevăzut la art. 10 alin. (1) din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017 (de 5%) se acordă la indemnizațiile de încadrare prevăzute în Anexa V la lege, la momentul aplicării integrale a legii, neputând fi acordat reclamantei, întrucât prin majorarea de 25% față de nivelul din luna decembrie 2017 nu s-a ajuns la nivelul indemnizațiilor stabilite potrivit legii pentru anul 2022. Astfel, majorarea de 5 % prevăzută de Legea nr. 153/2017 pentru șefii de secție se acordă doar în situația în care, în urma majorării de 25%, acordată prin același act normativ, s-ar ajunge la nivelul indemnizațiilor stabilite potrivit legii pentru anul 2022, astfel cum prevede art. 38 alin. (6) din lege. Totodată, a apreciat că legea prevede în mod expres că aplicarea majorării pentru funcția de conducere se face la indemnizația maximă prevăzută pentru instanța unde magistratul exercită funcția de conducere, și nu la indemnizația aferentă gradului profesional superior deținut, astfel cum rezultă din conținutul art. 10 alin. (1) din Cap. VIII al Anexei VI din Legea-cadru nr. 153/2017. Ca urmare, prin ordinul contestat, reclamantei i-au fost păstrate drepturile salariale de care beneficia anterior numirii în funcția de președinte de secție de judecătorie, respectiv cele corespunzătoare funcției de judecător de tribunal, în aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017, deoarece erau mai favorabile. A susținut intimata-reclamantă că aplicarea dispozițiilor Legii nr.153/2017 ar fi presupus, începând cu data de 04.10.2018, potrivit art. 10 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 2 din Legea nr. 153/2017, să beneficieze de indemnizația de încadrare maximă corespunzătoare nivelului instanței al cărui grad îl deține, și anume de tribunal, majorată cu 5%, astfel cum prevede art. 3 din aceeași lege. Modalitatea de calcul a indemnizației de încadrare aferente funcției de conducere de Președinte al Secției penale din cadrul Judecătoriei Craiova, sugerată de reclamantă, nu reprezintă o corectă aplicare a Legii nr.153/2017, ci, dimpotrivă, o încălcare a acesteia, astfel că în mod nelegal a fost validat acest raționament de către prima instanță. Într-adevăr, dispozițiile art.10 alin. (1) din Anexa V a Legii 153/2017 stabilesc faptul că judecătorii și procurorii care ocupă funcții de conducere beneficiază de indemnizația de încadrare maximă corespunzătoare nivelului instanței sau parchetului unde exercită funcția de conducere, majorate cu procente de la 2% până la 13%, însă, sintagma ”indemnizația de încadrare maximă” trebuie înțeleasă prin raportare la Cap. I lit. b) din Anexa V a Legii-cadru de salarizare, unde se arată, fără echivoc, referirea la anul 2022, ca reper temporal pentru indemnizațiile de încadrare prevăzute de Legea nr.153/2017. Însă, până la momentul anului 2022, aplicarea Legii nr.153/2017 presupune strict creșterile etapizate prevăzute de art.38 din lege, aplicate ca atare prin ordinul contestat de intimata-reclamantă și numai în măsura în care aceste creșteri sau alte majorări salariale reglementate conduc la atingerea sau depășirea nivelului indemnizațiilor de încadrare stabilite potrivit legii pentru anul 2022, se acordă cele stabilite pentru anul 2022. Ca atare, indemnizația de încadrare maximă, la care se referă art.10 alin. (1) din Anexa V Capitolul VIII a Legii nr.153/2017 nu este alta decât cea rezultată din aplicarea dispozițiilor lit. b) din Capitolul I al aceleiași Anexe, prevederi cu aplicabilitate începând cu anul 2022 sau, excepțional, în condițiile prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017, ipoteză în care nu se regăsește însă intimata-reclamantă. În egală măsură, Înalta Curte reține că dispozițiile art.10 alin. (2) din Anexa V, Capitolul VIII din Legea nr.153/2017, relevă nelegalitatea sentinței civile atacate, din perspectiva modului în care judecătorul fondului a aplicat legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Și aceste dispoziții, care prevăd că judecătorii și procurorii numiți în funcții de conducere în cadrul instanțelor și parchetelor își păstrează indemnizația lunară de încadrare și celelalte drepturi salariale corespunzătoare funcției de execuție pe care o dețin, dacă acestea sunt mai favorabile, trebuie înțelese tot în contextul aplicării legii-cadru, ele având sens numai în cazul în care devin aplicabile efectiv prevederile Anexei V ale Legii nr.153/2017. Așa cum s-a arătat în precedent, odată cu aplicarea prevederilor Anexei V a legii-cadru de salarizare, indemnizațiile pentru judecătorii și procurorii care exercită funcții de conducere vor fi stabilite potrivit unui algoritm de calcul propriu legii în discuție, și anume prin raportare la nivelul maxim al indemnizației de încadrare corespunzătoare nivelului instanței sau parchetului unde se exercită funcția de conducere și la procentele de majorare, de la 2% până la 13%. Așadar, nu este exclusă posibilitatea ca o funcție de conducere la o anumită instanță, în speță Secția penală a Judecătoriei Craiova, să fie ocupată de un judecător care deține o funcție de execuție, dar un grad profesional ce-l îndreptățește la o indemnizație de încadrare superioară celei maxime pentru funcții de execuție la nivelul instanței respective. În situația evidențiată, aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Anexa V Capitolul VIII a Legii nr.153/2017 ar avea ca efect o scădere a nivelului drepturilor salariale de care judecătorul cu funcție de conducere a beneficiat sau ar beneficia pe un post de execuție în cadrul aceluiași articol, situație ce s-a urmărit a fi eliminată tocmai prin menținerea în plată a drepturilor salariale mai favorabile. În acest sens trebuie interpretate dispozițiile art.10 alin. (2) din Anexa V Capitolul VIII a Legii nr.153/2017 și nu în acela conform căruia principiul aplicării legii mai favorabile ar permite o alternativă între aplicarea dispozițiilor art.38 alin. (3) din Legea nr.153/2017 și cele reprezentate de Anexa nr. V din aceeași lege, cu relevanță în materia funcțiilor de conducere din instanțe. Prezintă relevanță sub acest aspect considerentele Deciziei nr. 260/2017 a Curții Constituționale a României, invocată, de altfel, și de către recurentul-pârât Ministerul Justiției, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Anexa nr.VI la Legea-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale art. 10 alin. (2) din Anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care sunt identice cu prevederile art. 10 alin. (2) din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017. Așadar, în cadrul controlului de neconstituționalitate a dispozițiilor legale amintite, Curtea Constituțională a reținut următoarele: “ 15. (… ) dispozițiile de lege criticate prevăd că judecătorii și procurorii numiți în funcții de conducere în cadrul instanțelor și parchetelor își păstrează indemnizația de încadrare și celelalte drepturi salariale corespunzătoare funcției de execuție pe care o dețin, "dacă acestea sunt mai favorabile". Astfel, dispozițiile de lege criticate instituie o măsură de protecție în favoarea magistraților numiți în funcții de conducere, așa încât această numire să nu afecteze drepturile deja câștigate, aferente funcției de execuție din care provine judecătorul sau procurorul. 16. În speță, autoarea excepției de neconstituționalitate îndeplinește o funcție de conducere la o instanță inferioară celei al cărei grad îl deține corespunzător funcției de execuție (având grad de judecător de curte de apel, este președinte de judecătorie), indemnizația sa lunară fiind mai mare decât cea a unui judecător cu grad de judecătorie care ar fi ocupat funcția de președinte al acestei instanțe. În aceste condiții, autoarea excepției susține că prevederile de lege criticate - în măsura în care sunt interpretate în sensul că distinct de drepturile salariale corespunzătoare gradelor profesionale nu se acordă drepturile salariale cuvenite funcției de conducere - contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fața legii. 17. (… ), Curtea constată că, în mod contrar susținerilor autoarei excepției, dispozițiile de lege contestate nu prevăd că nu se acordă drepturile salariale cuvenite funcției de conducere, ci doar introduc o reglementare în favoarea judecătorilor și procurorilor numiți în funcții de conducere, așa încât această numire să nu afecteze drepturile deja câștigate, aferente funcției de execuție din care provine judecătorul sau procurorul. Curtea reține că introducerea unei dispoziții legale de protecție, astfel încât numirea în funcții de conducere să nu afecteze drepturile deja câștigate, aferente funcției de execuție din care provine judecătorul sau procurorul, a fost determinată de specificul sistemului de salarizare a judecătorilor și procurorilor dat de acordarea indemnizației de încadrare stabilite în raport cu gradul și cu funcția deținute și de inexistența unei indemnizații de conducere distincte. 18. Astfel, ținând cont și de existența posibilității unor judecători sau procurori cu grad de instanțe/parchete superioare de a candida pentru funcții de conducere la instanțe/parchete inferioare, salarizate inferior față de funcțiile de execuție de la instanțele superioare, legiuitorul a considerat necesară introducerea unei dispoziții de lege de protecție, așa încât numirea în funcțiile de conducere, în aceste cazuri, să nu afecteze drepturile deja câștigate, aferente funcției de execuție din care provine judecătorul sau procurorul. Or, în lipsa măsurii de protecție prevăzute de dispozițiile de lege criticate, indemnizația lunară obținută de autoarea excepției ar trebui să fie mai mică, și anume corespunzătoare celei prevăzute de lege pentru funcția de președinte de judecătorie” . În aceste condiții, având în vedere că nu s-au conturat și demonstrat elemente de nelegalitate a actului administrativ contestat potrivit argumentelor expuse supra, aspecte ce conduc, în mod nemijlocit, la conturarea caracterului nelegal al hotărârii de fond supuse cenzurii instanței de control judiciar, Înalta Curte reține că sunt întemeiate criticile recurenților-pârâți, sens în care va admite demersurile judiciare ale acestora și va reforma sentința de fond recurată. Prin urmare, constatând că a fost demonstrată nelegalitatea sentinței civile criticate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct.8 Cod procedură civilă în ceea ce privește interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 153/2017, Anexa V, Capitolul VIII, aspect de natură a conduce la reformarea hotărârii de fond în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiate, și, pe cale de consecință, la menținerea ca legal a Ordinului Ministrului Justiției nr. 3812/C/04.10.2018, criticile recurentului-pârât Tribunalul Dolj sub aspectul obligării sale la recalcularea și la plata indemnizației și a celorlalte drepturi aferente, inclusiv actualizarea cu rata inflației, precum și dobânda legală, nu vor mai face obiectul analizei instanței de control judiciar, această analiză fiind de prisos prin raportare la dezlegările date asupra aspectelor analizate cu privire la cererea de anulare a ordinului contestat.

Temeiul legal al soluției adoptate de instanța de recurs Pentru argumentele expuse la pct. 5 al acestei decizii, constatând că soluția primei instanțe a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, în temeiul art. 496 alin. (2) din Codul de procedură civilă, raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 544/2004, va admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Dolj, va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare, va respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată. Totodată, va menține dispozițiile privind modul de soluționare a excepțiilor, ținând cont de faptul că nu au fost formulate critici din această perspectivă.