ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 946/2022

Ședința publică din data de 17 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 10.10.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea, în tot, a Ordinului A.N.R.E. nr. 165/05.09.2018 pentru aprobarea tarifelor aferente procesului de racordare la sistemele de distribuție din sectorul gazelor naturale și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1988 din 12 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, a arătat că în mod greșit a apreciat instanța de fond că ANRE are prerogativa de a stabili tarife maximale aferente procesului de racordare, întrucât competența acesteia se rezumă strict la aprobarea sau nu a prețurilor și tarifelor reglementate, potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 33/2007.

Prin reținerea în motivare a art. 10 alin. (1) lit. l) din O.U.G. nr. 33/2007, instanța de fond în mod nepermis a pus semnul egalității între două acte cu forță juridică diferită, respectiv între Metodologia de stabilire a prețurilor și tarifelor și Ordinul nr. 165/05.09.2018.

A mai arătat recurenta că a invocat mai multe dispoziții legale în sprijinul concluziei în sensul că doar operatorul de distribuție poate stabili tariful de racordare, însă instanța de fond nu s-a aplecat asupra acestora, considerând într-o manieră superficială că ANRE are dreptul de a reglementa și stabili tarife maximale pentru procesul de racordare.

A apreciat recurenta că argumentele exprimate de instanța de fond referitoare la tardivitatea depunerii propunerii privind tariful de analiză a cererii de racordare ori a nerespectării cerințelor impuse de Metodologie nu pot fi primite. Pe de o parte, ordinul a fost emis la aproximativ trei luni după trimiterea propunerii, astfel că ANRE a avut timp suficient pentru analizarea acesteia. Totodată, în cuprinsul metodologiei nu se face nicio precizare referitoare la neluarea în calcul a propunerilor trimise după 18.06.2018, astfel că, în lipsa unei sancțiuni exprese, înseamnă că pârâta putea și trebuia să țină cont de acele propuneri înregistrate după termenul prevăzut.

A mai susținut recurenta că propunerea de tarif respectă forma și nivelul de detaliere cerut de art. 5 din metodologie, chiar dacă tabelul întocmit de aceasta nu are structura identică cu cea din anexele Metodologiei. Astfel, aprecierea instanței de fond conform căreia propunerea recurentei nu prezintă gradul de detaliere cerut în anexe este superfluă și denotă o analiză superficială a criticilor.

Recurenta a concluzionat în sensul că ordinul contestat a fost emis fără a se avea în vedere prețurile reale ale serviciilor sau materialelor ce intră în componența tarifului de racordare, întrucât ANRE nu are la dispoziție facturi ori devize emise de furnizori pentru a avea o imagine clară asupra costurilor implicate în activitatea de racordare. Urmare a tarifelor maximale aprobate de ANRE prin ordinul contestat, recurenta a înregistrat în mod constant pierderi substanțiale. Instanța de fond a reținut că nu s-a făcut dovada susținerilor privind faptul că ANRE nu a avut în vedere prețurile reale ale serviciilor și materialelor, iar această constatare este surprinzătoare, întrucât valorile propuse de ANRE s-au bazat exclusiv pe estimări teoretice.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea, în tot, a Ordinului A.N.R.E. nr. 165/05.09.2018 pentru aprobarea tarifelor aferente procesului de racordare la sistemele de distribuție din sectorul gazelor naturale și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat de recurentă ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), Înalta Curte reamintește, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară și devolutivă, întrucât dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conțin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Așa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanța de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod și nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

În speță, o mare parte din susținerile subsumate de recurentă motivului de casare menționat reprezintă o reluare in integrum a celor invocate prin cererea de chemare în judecată, fără a fi prezentate aspecte concludente care să susțină ipoteza interpretării sau aplicării greșite a dispozițiilor legale incidente de către instanța de fond, de natură să atragă nelegalitatea hotărârii pronunțate.

Recurenta a susținut faptul că, prin cererea de chemare în judecată, a invocat mai multe dispoziții legale în sprijinul concluziei în sensul că doar operatorul de distribuție poate stabili tariful de racordare, însă instanța de fond nu s-a aplecat asupra acestora, considerând într-o manieră superficială că ANRE are dreptul de a reglementa și stabili tarife maximale pentru procesul de racordare.

Instanța de control judiciar constată că prima instanță a analizat dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. e), art. 138 alin. (1) lit. d) și art. 148 alin. (1) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, art. 5 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 33/2007, art. 10 alin. (1) lit. 1 din același act normativ, concluzionând în urma acestei analize că este neîntemeiată critica reclamantei cu privire la dreptul autorității de reglementare de a stabili tarife aferente procesului de racordare la sistemele de distribuție.

Argumentele formulate de recurenta-reclamantă au dedus spre soluționare instanței de fond o problemă de drept unică cu privire la faptul că ordinul contestat ar fi fost în mod nelegal adoptat, cu încălcarea competențelor atribuite către ANRE.

Chiar dacă textele legale invocate prin cererea de chemare în judecată nu se regăsesc integral redate în mod explicit în considerentele sentinței, prima instanță a analizat în mod complet argumentele aduse de reclamantă prin raportare la aceste dispoziții legale; din considerentele sentinței se observă că instanța de judecată a soluționat aceste critici in mod clar, coerent, referindu-se în mod expres la limitele competenței ANRE, chiar dacă nu s-a referit, în mod explicit, la toate prevederile legale indicate de recurentă.

Înalta Curte reține că sunt neîntemeiate susținerile recurentei privind nelegalitatea ordinului din perspectiva excesului de putere. A arătat recurenta că ANRE nu are prerogativa de a stabili tarife maximale aferente procesului de racordare, întrucât competența acesteia s-ar rezuma strict la aprobarea sau nu a prețurilor și tarifelor reglementate, potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 33/2007.

Înalta Curte reține că ordinul contestat a fost emis în limitele competenței prevăzute de lege pentru autoritatea pârâtă, respectiv în conformitate cu prevederile legale în vigoare stabilite de Legea nr. 123/2012 și de O.U.G. nr. 33/2007, potrivit competențelor și atribuțiilor ANRE.

Conform dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2007, intimata, în calitate de autoritate administrativă autonomă, elaborează, aprobă și monitorizează aplicarea ansamblului de reglementări obligatorii la nivel național necesar funcționării sectorului și pieței energiei electrice, termice și a gazelor naturale în condiții de eficiență, concurență, transparență și protecție a consumatorilor.

Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale stabilește cadrul de reglementare pentru desfășurarea activităților reglementate, precum și modalitățile de organizare și funcționare a sectorului gazelor naturale (art. 178 și art. 179), iar intimata, în baza celor de mai sus, a elaborat Metodologia de stabilire a tarifelor reglementate pentru serviciile de distribuție în sectorul gazelor naturale, cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Ordinul Președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 71/2018, ținând cont de prevederile O.U.G. nr. 33/2007 și ale Legii nr. 123/2012, a stabilit și a aprobat prin Ordinul președintelui ANRE nr. 165/2018 tarifele reglementate pentru prestarea serviciului de distribuție, realizat de A..

Nu se poate vorbi de un presupus exces de putere în condițiile în care actul de reglementare a fost emis în limitele dreptului de apreciere de care se bucură autoritatea publică.

Stabilirea tarifelor de distribuție s-a realizat pe baza unor calcule și analize obiective, conform prevederilor Metodologiei și nu reprezintă rezultatul unei aprecieri realizate cu exces de putere.

Recurenta-reclamantă a transmis în data de 13 iulie 2018, cu o întârziere de aproape o lună față de termenul prevăzut de Metodologie, adresa nr. x/13.07.2018 înregistrată la ANRE cu nr. x/16.07.2018 conținând propunerile de tarife/componente ale tarifelor aferente procesului de racordare, adresă care însă nu respectă prevederile art. 4 și 5 din Metodologie, respectiv nu s-a justificat ce anume costuri sunt incluse în cadrul acestora.

Astfel, sunt neîntemeiate susținerile recurentei în sensul că propunerea de tarif respectă forma și nivelul de detaliere cerut de art. 5 din Metodologie, chiar dacă tabelul întocmit de aceasta nu are structura identică cu cea din anexele Metodologiei.

În ceea ce privește susținerea în sensul că ordinul contestat a fost emis fără a se avea în vedere prețurile reale ale serviciilor sau materialelor ce intră în componența tarifului de racordare, întrucât ANRE nu are la dispoziție facturi ori devize emise de furnizori pentru a avea o imagine clară asupra costurilor implicate în activitatea de racordare, Înalta Curte reține că este neîntemeiată.

Astfel cum a reținut instanța de fond, recurenta nu a făcut probe în aceste sens, mai mult decât atât, propunerile transmise nu au respectat nivelul de detaliere și formatele stabilite prin anexele la Metodologie, documentația transmisă nefiind completă întrucât valorile tarifelor/componentelor de calcul al tarifelor propuse de societate nu au fost însoțite de fișele de calcul care să susțină valorile tarifelor solicitate, lipsind astfel elementele de fundamentare care ar fi trebuit prezentate la ANRE.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1988 din 12 iunie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1988 din 12 iunie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 17 februarie 2022.