ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 617/2021

Ședința publică din data de 3 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 15.12.2016, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtului Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui nou ordin de salarizare privind reîncadrarea prin raportare la sentința civilă nr. 337/25.02.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1596/R/2009 din 22.06.2009 a Curții de Apel Cluj și la sentința civilă nr. 113/28.01.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1604/R/2009 din 23.06.2009 a Curții de Apel Cluj, cu consecința recalculării tuturor drepturilor salariale.

Prin sentința nr. 3872 din data de 23 octombrie 2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

"Respinge excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, ca neîntemeiată.

Respinge excepția lipsei de interes, ca neîntemeiată.

Respinge excepția prescripției, ca lipsită de obiect.

Ia act de cererea de renunțare la judecata capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la emiterea ordinului de salarizare cu luarea în considerare a sentinței civile nr. 113/28.01.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1604/R/23.06.2009 a Curții de Apel Cluj.

Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la emiterea ordinului de salarizare cu luarea în considerare a sentinței civile nr. 337/25.02.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1596/R/22.06.2009 a Curții de Apel Cluj, formulat de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca neîntemeiat."

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea în parte a hotărârii, admiterea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la emiterea ordinului de salarizare cu luarea în considerare a sentinței civile nr. 337/25.02.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1596/R/22.06.2009 a Curții de Apel Cluj, menținerea dispozițiilor privind respingerea excepțiilor invocate de pârâți și a celei vizând constatarea renunțării parțiale la judecată.

În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond a analizat, în mod greșit, cererea de emitere a ordinului de salarizare prin raportare la prevederile art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015, privind nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, dispoziții neinvocate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată și străine de cauză.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat emiterea unui ordin de salarizare prin care să fie pusă în executare sentința nr. 337/25.02.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj, prin care pârâții au fost obligați la plata de despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariale dintre indemnizațiile procurorilor de la DNA și DIICOT și drepturile salariale încasate, începând cu 1.04.2006 și pentru viitor, până la încetarea stării de discriminare, pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj fiind obligat și să înscrie în carnetul de muncă al reclamantului mențiunile corespunzătoare acordării acestor drepturi salariale.

Drepturile recunoscute prin sentința civilă menționate nu au fost anulate printr-o altă hotărâre judecătorească și nici printr-un act normativ și fiind vorba despre drepturi salariale recunoscute magistraților prin hotărâri judecătorești irevocabile anterioare apariției Legii nr. 330/2009, recurentul a apreciat că în cauză este aplicabil raționamentul expus în considerentele deciziei Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 23/2015.

Conform deciziei menționate, o astfel de hotărâre irevocabilă, cum este cea invocată în prezenta cerere de chemare în judecată, trebuie să se bucure în continuare de atributele conferite de lege unui titlu executoriu, dreptul recunoscut trebuind să existe efectiv și permanent, lună de lună.

De asemenea, drepturile definitiv câștigate sunt protejate de principiul neretroactivității efectelor deciziilor Curții Constituționale a României, iar în executarea hotărârii judecătorești ce constituie titlu executoriu angajatorul era obligat să țină seama de împrejurarea că instanța a stabilit că indemnizația de încadrare trebuia să fie majorată, iar drepturile recunoscute trebuiau să fie avute în vedere la momentul reîncadrării în baza Legii nr. 330/2009.

În privința înțelesului sintagmei "salariul avut" reclamantul a apreciat că este relevantă decizia Î.C.C.J.- Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 11/2012 și modalitatea de reîncadrare a cadrelor didactice, care se realizează în baza Legii nr. 330/2009 ținându-se cont și de hotărârile judecătorești obținute ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe. În susținerea argumentelor formulate, intimatul a depus și copiile ordinelor nr. 2536/21.12.2016 și 332/27.01.2017, prin care s-a dispus recalcularea drepturilor salariale cuvenite reclamantului.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu solicitarea de constatare a refuzului nejustificat exprimat de pârâții

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, față de cererea reclamantului de recalculare a drepturilor sale salariale prin raportare la două hotărâri judecătorești (sentința civilă nr. 337/25.02.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1596/R/2009 din 22.06.2009 a Curții de Apel Cluj și sentința civilă nr. 113/28.01.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1604/R/2009 din 23.06.2009 a Curții de Apel Cluj).

Urmare manifestării exprese de voință din partea reclamantului, prima instanță a luat act de cererea de renunțare la judecata capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la emiterea ordinului de salarizare cu luarea în considerare a sentinței civile nr. 113/28.01.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj și, după respingerea excepțiilor invocate în cauză, a analizat fondul celui de al doilea capăt din cererea de chemare în judecată, respingându-l ca neîntemeiat.

Reclamantul a criticat această soluție, calea de atac astfel promovată fiind întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Primul motiv de recurs invocat - art. 488 pct. 6 C. proc. civ. vizează situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deși aparent am fi în prezența unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță, Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost amplu motivată și nu există o contradicție între considerente sau între considerente și dispozitiv, iar prima instanță a prezentat motivele reținute în fundamentarea soluției pronunțate asupra cererii deduse judecății, acestea fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reținut.

Potrivit celui de al doilea motiv de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În prezenta cauză aceste motive nu sunt incidente, iar soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în materie.

Astfel, în acord cu cele reținute de instanța de fond, Înalta Curte constată succesiunea de acte normative în domeniul salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice, deci inclusiv a judecătorilor și procurorilor.

Demersul judiciar inițiat de reclamant urmărește emiterea uni ordin de salarizare cu luarea în considerare a sentinței civile nr. 337/25.02.2008 pronunțată de Tribunalul Cluj, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1596/R/22.06.2009 a Curții de Apel Cluj, care vizează acordarea unei despăgubiri egale cu diferențele de drepturi salariate între indemnizațiile procurorilor de la D.N.A. și D.I.I.C.O.T. și drepturile salariale încasate, începând cu 1.04.2006 și pentru viitor, până la încetarea stării de discriminare.

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009, "începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariate ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege", iar în conformitate cu art. 5 alin. (1) din Anexa VI a aceluiași act normativ, "(1) ...începând cu 1 ianuarie 2010, indemnizațiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază ale personalului prevăzut la art. 4 alin. (1) se stabilesc astfel: la indemnizațiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009 se adaugă sporurile și majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum și adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a) ".

Întrucât, la data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, drepturile bănești acordate reclamantului prin hotărârea judecătorească la care face referire nu erau incluse în indemnizația sa de încadrare, instanța de fond a reținut, în mod corect, că aceste drepturi nu au fost luate în considerare la stabilirea noii indemnizații.

Principiile avute în vedere la elaborarea Legii nr. 330/2009 au fost menținute și în Legea nr. 284/2010, act normativ care în cuprinsul art. 1 alin. (2) stabilește că "(2) începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege", iar la art. 33 alin. (1) prevede că "(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia", precum și în O.U.G. nr. 83/2014, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015 și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014:

"(1) În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare. (2) În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. (…) (5

1

) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

În acest context, prima instanță a reținut și aplicabilitatea deciziei nr. 23/26.09.2016 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a dispus că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice."

În același timp, Înalta Curte constată și faptul că în privința sumelor datorate în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 337/25.02.2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1596/R/22.06.2009 a Curții de Apel Cluj, au fost aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 71/2009, ce au reglementat achitarea în tranșe, în perioada 2008-2016 a sumelor prevăzute în titlurile devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011.

De asemenea, prin Ordinul nr. 2536 din 21.12.2016, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus ca, începând cu 01.08.2016, procurorii și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor să beneficieze de nivelul maxim de salarizare pentru funcția de procuror, prin aplicarea la indemnizația de încadrare brută lunară a valorii de referință sectorială majorate cu 18%, iar prin Ordinul nr. 303 din 27.01.2017, același Procuror General a dispus recalcularea, începând cu 01.10.2016, a drepturilor salariate ale procurorilor și personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015.

Cum toate argumentele recurentului vizează modul de punere în executare a unei sentințe civile din anul 2008, reglementat expres prin O.U.G. nr. 71/2009, în contextul în care la data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, drepturile bănești acordate reclamantului prin hotărârea judecătorească la care face referire nu erau incluse în indemnizația sa de încadrare, iar din înscrisurile existente la dosar nu a rezultat că există magistrați care beneficiază de o astfel de hotărâre judecătorească si au deja în plată majorarea indemnizației de încadrare, după apariția Legii 330/2009, având în vedere și legislația ulterioară, care a stabilit salarizarea la nivelul maxim aflat în plată pentru întreg personalul care își desfășoară activitatea în aceleași condiții, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului, instanța de fond reținând, în mod corect, că refuzul pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de soluționare favorabilă a cererii reclamantului nu are caracter nejustificat, acesta interpretând în mod corect de nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 3872 din data de 23 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2021.