ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2339/2021

Ședința publică din data de 13 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18.12.2017, reclamantul A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, anularea parțială a ordinului de salarizare individual mai sus enunțat; obligarea pârâtei să emită un nou ordin de salarizare pentru reclamant cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015, sumă ce urmează a fi majorată cu 10% având în vedere Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015; în subsidiar, în măsura în care se va considera că în cadrul întregii familii ocupaționale Justiție nu erau în plată la data de 09.04.2015 salarii cuprinzând indemnizații de încadrare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, să se aibă în vedere existența în plată la acel moment a unor indemnizații de încadrare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 347,10 RON sumă ce urmează a fi majorată cu 10% având în vedere Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015.

Prin sentința civilă nr. 1983 din 25 aprilie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele:

Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, ca fiind neîntemeiată.

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește capătul de cerere referitor la plata drepturilor salariale, ca fiind lipsită de obiect.

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., cu domiciliul procesual ales la Judecătoria Făurei, cu sediul în Făurei, județul Brăila în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, cu sediul în sector 5, București.

Obligă pârâtul Ministerul Justiției la modificarea în parte a Ordinului nr. 1487/C/24.05.2017 - anexa nr. 9, în ceea ce îl privește pe reclamantul A., prin emiterea unui ordin de încadrare salarială producător de efecte juridice începând cu data de 09.04.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, respectiv producător de efecte juridice începând cu data de 01.12.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10%, calculul urmând a se face până la data de 30.09.2016.

Respinge în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, în ceea ce privește solicitarea de anulare parțială a actului administrativ.

Recurentul pârât Ministerul Justiției în recursul întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect.

Astfel, la data de 24.05.2018, Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/2018 în raport de Legea nr. 284/2010, dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 și art. 3

1

alin. (1) și alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2015, precum și ca urmare a pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016 și a Ordinului nr. 75/2018 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Reclamantul nu mai justifică interes în susținerea pretențiilor formulate, drepturile salariale fiind acordate prin aplicarea unei valori de referință sectorială chiar mai mare de 463,5 RON.

III. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că se impune casarea în parte a sentinței, iar în rejudecare, respingerea capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la modificarea în parte a Ordinului nr. 1487/C/24.05.2017, ca fiind rămasă fără obiect și menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

III.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea parțială a Ordinului MJ nr. 1487/C/24.05.2017, sub aspectul prevederilor referitoare la reclamant și obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin în favoarea reclamantului, prin care să fie stabilit nivelul maxim de salarizare calculat cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015, sumă ce urmează a fi majorată cu 10% având în vedere Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015.

Înalta Curte constată că, potrivit înscrisurilor depuse de recurentul pârât la dosarul cauzei, la data de 4 februarie 2021 a fost emis Ordinul ministrului justiției nr. 2066/C/24.05.2018, Ordinul 3076/C/7.08.2018 și Ordinul nr. 87/C/04.01.2019 prin care pârâtul a recunoscut și acordat drepturile solicitate.

Astfel, în cursul soluționării cauzei, la data de 4 februarie 2021, recurentul-pârât a răspuns pretenția intimatului-reclamant și a procedat la emiterea Ordinului nr. 2066/C/24.05.2018, prin care s-a stabilit că:

Art. 1 (1) "În perioada 09.04.2015 - 30.11.2015 judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON.

(2) În perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON.

(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, drepturile salariale pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenții judiciari, se recalculează, având în vedere cele menționate la alin. (2).

Art. 2 - (1) pentru perioada 09.04.2015 - 31.11.2015, salariile de bază brute lunare corespunzătoare fiecărei funcții, grad profesional, gradație și vechime în funcție sunt cele prevăzute în Anexa. 1.1 (pentru judecători) și nr. 1.2 (pentru asistenții judiciari), care fac parte integrantă din prezenta ordin.

(2) Pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, indemnizațiile de încadrare brute lunare corespunzătoare fiecărei funcții, grad profesional, gradație și vechime în funcție sunt cele prevăzute în Anexa. 2.1 (pentru judecători) și nr. 2.2 (pentru asistenții judiciari), care face parte integrantă din prezenta ordin.".

În aplicarea acestui ordin, Ministerul Justiției a emis, ulterior, în favoarea reclamantului, Ordinul nr. 3076/C/7.08.2018 și Ordinul nr. 87/C/04.01.2019, dosar recurs.

Instanța de control judiciar apreciază că emiterea Ordinelor ministrului justiției nr. 3076/C/7.08.2018 și nr. 87/C/04.01.2019 și nu afectează, prin ele însele, legalitatea sentinței recurate, fiind o împrejurare ulterioară pronunțării acesteia, dar pune problema subzistenței obiectului capătului de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unui nou ordin de salarizare, având în vedere că la acest moment actul contestat nu își mai produce efectele fiind înlocuit de emiterea Ordinul Ministrului Justiției nr. 3076/C/7.08.2018, prin care au fost satisfăcute pretențiile reclamantului de ai fi recunoscute drepturile salariale.

Astfel, Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenții, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deși condiția existenței obiectului acțiunii a fost îndeplinită la data promovării acțiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către pârâtului Ministerul Justiției a Ordinelor Ministrului Justiției nr. 3076/C/7.08.2018 și nr. 87/C/04.01.2019, prin care pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015 judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON (art. 1 alin. (1), iar pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON (art. 1 alin. (2), urmând a se recalcula drepturile salariale la valorile stabilite, reclamantul aflându-se, în anexele menționate, și a satisfacerii pretențiilor reclamantului, în sensul că drepturile salariale se vor calcula prin raportare la o valoare sectorială de referință mai mare decât cea solicitată prin acțiune și acordată prin sentința recurată, obiectul cererii sub acest aspect nu mai subzistă.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că prin Ordinele Ministrului Justiției nr. 3076/C/7.08.2018 și nr. 87/C/04.01.2019 au fost recunoscute drepturile salariale pretinse de reclamant, fiind realizată pretenția concretă dedusă judecății, astfel că demersul judiciar privind emiterea de către pârâtul Ministerul Justiției a unui ordin de salarizare este la acest moment lipsit de obiect, urmând să fie respins ca atare.

Totodată, în considerarea celor anterior antamate vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, va casa, în parte, sentința recurată și rejudecând: va respinge cererea privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la modificarea în parte a Ordinului nr. 1487/C/24.05.2017, ca fiind rămasă fără obiect și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1983 din 25 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și în rejudecare:

Respinge cererea privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la modificarea în parte a Ordinului nr. 1487/C/24.05.2017, ca fiind rămasă fără obiect.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 aprilie 2021.