ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5880/2021

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.04.2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției - Ministrul Justiției, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Gorj și Colegiul de Conducere al Curții de Apel Craiova, anularea Deciziei nr. 32 din 07.09.2018 emise de Colegiul de Conducere a Curții de Apel Craiova și anexei la aceasta, în ceea ce privește valoarea de referință sectorială majorată, respectiv a cuantumului acesteia; acordarea sporurilor de 45% începând cu 01.01.2018 în raport cu plafonarea de 30% care trebuie aplicată la întreg fondul de salarii prin raportare la ordonatorul de credite și nu la o parte din salariați, conform art. 25 din Legea nr. 153/2017; obligarea Ministerului Justiției să aloce fondurile necesare pentru repararea prejudiciului creat, respectiv, obligarea Curții de Apel Craiova și Tribunalului Gorj la plata pentru fiecare lună, a drepturilor salariale cuvenite reclamanților-contestatori, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare de la data exigibilității fiecărei sume și până la plata efectivă.

Prin sentința civilă nr. 391 din 10 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare a judecății, ca neîntemeiată;

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției și a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Tribunalul Gorj și Curtea de Apel Craiova, ca neîntemeiată;

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției - Ministrul Justiției, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Gorj și Colegiul de Conducere al Curții de Apel Craiova;

A anulat în parte Hotărârea nr. 32/07.09.2018 emisă de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Craiova;

A anulat în parte Decizia nr. 34/04.07.2018 emisă de Președintele Curții de Apel Craiova și a obligat pe pârâta Curtea de Apel Craiova la emiterea unei noi decizii de salarizare în favoarea reclamantelor, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 484,169 RON, începând cu 01.12.2015;

A obligat pe pârâtul Tribunalul Gorj la plata către reclamante a diferențelor salariale rezultate din emiterea de către pârâta Curtea de Apel Craiova a deciziei de încadrare salarială conform prezentei hotărâri și venitul efectiv plătit, începând cu data de 01.12.2015 la zi, actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală;

A respins în rest cererea de chemare în judecată, în ceea ce privește modul de calcul al sporurilor, ca neîntemeiată.

3.1. Împotriva sentinței civile nr. 391 din 10 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții B., C., A. și D., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii și cu privire la capătul de cerere privind acordarea sporurilor de 45 % și emiterii deciziilor de încadrare de către Curtea de Apel Craiova în care să se includă și sporurile de 45%. De asemenea, solicită obligarea pârâților la plata drepturilor salariale cuvenite, actualizate cu indicele de inflație și dobânda penalizatoare, până la plata efectivă.

În motivarea recursului arată că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile Legii nr. 153/2017, art. 159 din Codul muncii, privind principiul egalității în asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă egală. Invocă discriminarea și față de sentința civilă nr. 3048/28.05.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, definitivă prin decizia civilă nr. 5125 din 12.11.2019, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2018, în condițiile în care unii dintre colegi beneficiază de sporuri de 45%, inclusiv în cadrul Curții de Apel Craiova.

În același sens, invocă decizia Curții Constituționale nr. 794/21.12.2016, prin care s-a reținut că există diferențe de salarizare între personalul auxiliar de specialitate menționat în Legea nr. 567/2004.

Susține că prin Legea nr. 71/2015 s-a introdus alin. (5)

1

la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede salarizarea la nivel maxim a personalului care își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

De asemenea, invocă Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere nivelul de salarizare rezultat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 83/2014; precum și Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 și prin care s-a stabilit că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

În același sens, invocă și prevederile art. 1 și art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, precum și principiul conform căruia "pentru muncă egală, plata egală" în ceea ce privește aplicarea cuantumului diferențiat al sporurilor; art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și prevederile Constituției României, ce reglementează egalitatea în drepturi, egalitatea de tratament și nediscriminarea.

Susține că la nivelul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea s-a creat o stare de discriminare în urma aplicării neunitare a dispozițiilor Legii nr. 153/2017, existând discriminare inclusiv între angajații aceleiași curți de apel.

Mai arată că prin Decizia nr. 23/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se prevede acordarea, pe lângă sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15 % și a următoarelor sporuri: sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 25% din indemnizația de încadrare și sporul pentru păstrarea confidențialității, în procent de 5% din indemnizația de încadrare.

3.2. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâta Curtea de Apel Craiova, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și rejudecarea cauzei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată/rămasă fără obiect.

În motivarea recursului critică soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Curții de Apel Craiova, instanța reținând că reclamanții fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul Tribunalului Gorj, astfel că în ceea ce privește plata drepturilor salariale, au legitimitate procesuală pasivă ordonatorul terțiar și cel secundar de credite, deși Curtea de Apel Craiova și tribunalele arondate au competențe administrative distincte.

Consideră că prima instanță a confundat raportul de drept privat dedus judecății cu raportul juridic financiar, de drept public ce se stabilește între ordonatorii de credite din sistemul judiciar, sens în care invocă art. 21 alin. (3) și (4) din Legea nr. 500/2002, potrivit căruia ordonatorii secundari de credite repartizează creditele de angajament și bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, iar ordonatorii terțiari de credite angajează cheltuieli în limita creditelor de angajament repartizate și utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituțiilor pe care le conduc. Ca urmare, obligația efectivă de a calcula și plăti drepturile salariale în cazul personalului de la nivelul tribunalelor aparține acestor instanțe, întrucât legea nu recunoaște ordonatorului secundar atribuția de plată.

Susține că atribuțiile Curții de Apel Craiova, în calitate de ordonator secundar de credite, constau în obligația de a vira banii, conform art. 21 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, și nu de a efectua plata în concret a diferențelor salariale solicitate.

Prin urmare, în raport cu cele învederate, solicită casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Craiova.

Pe fond, solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată în ceea ce privește modificarea cuantumului valorii de referință sectorială la 484,169 RON, începând cu data de 01.12.2015.

Susține că prima instanță a interpretat greșit normele de drept material, apreciind că există mai multe hotărâri judecătorești, pentru familia ocupațională din care fac parte reclamanții, prin care au fost recunoscute majorările salariale solicitate.

Consideră că soluția este nelegală, având în vedere că potrivit O.G. nr. 13/2008, în cursul anului 2008, valoarea de referință sectorială prevăzută în anexa la O.U.G. nr. 27/2006 s-a majorat, începând cu data de 01.04.2008, cu 2% față de nivelul din luna decembrie 2007, respectiv cu 2% față de valoarea din luna septembrie 2008, începând cu data de 01.10.2008. De asemenea, de o majorare a valorii de referință sectoriale a beneficiat și personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, însă cu 4% față de nivelul din luna decembrie 2007, începând cu data de 01.04.2008, respectiv cu 4,5% față de valoarea din luna septembrie 2008, începând cu data de 01.10.2008; prevederile O.G. nr. 13/2008 au fost aplicate la momentele indicate în actul normativ, magistrații beneficiind în anul 2008 de o majorare totală a valorii de referință sectoriale de 4%, iar personalul auxiliar de specialitate, de o majorare de 8,5%.

Invocă Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, susținând că dispozițiile art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, generează inegalități în ceea ce privește calculul indemnizației/salariului de bază al magistraților, respectiv personalului asimilat, cu același grad, gradație, condiții de vechime și de studii, și, prin urmare, contravin art. 16 din Constituție.

Ca urmare a acestei decizii a Curții Constituționale, Curtea de Apel Craiova a emis Decizia nr. 34/04.07.2018 ce acordă reclamanților drepturi salariale calculate prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,2 RON din data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015), majorată cu 10% din 01.12.2015, în temeiul Legii nr. 293/2015.

Critică faptul că s-a avut în vedere recunoașterea acestui drept prin sentința civilă nr. 1961/10.10.2017 a Tribunalului Dâmbovița, deși prin aceasta s-a recunoscut dreptul judecătorilor și al magistraților-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție de a li se calcula indemnizațiile de încadrare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,2 RON de la data de 09.04.2015, valoare majorată cu 10% din 01.12.2015, iar nu dreptul la o majorare a valorii de referință sectoriale de 8,5%, aspect ignorat în totalitate de instanța de fond.

Invocă dispozițiile art. 431 și 435 C. proc. civ., potrivit cărora efectele hotărârii judecătorești sunt relative, în sensul că terților nu li se pot acorda drepturi sau crea obligații printr-o hotărâre judecătorească dacă nu au fost parte la judecată, astfel că nu pot fi extinse efectele unei hotărâri judecătorești și asupra situației juridice a terților, în lipsa unei prevederi exprese, în condițiile în care reprezintă o excepție de la regula relativității efectelor hotărârii judecătorești. Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 794/2016, Curtea Constituțională a reținut că hotărârea judecătorească, chiar dacă are efecte inter partes, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală.

Susține că pentru a extinde efectele unei hotărâri judecătorești este necesar a fi îndeplinite anumite condiții: să fie vorba de salariați vizați de art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 sau de cele ale art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, iar prin respectiva hotărâre să se interpreteze norme de lege cu aplicabilitate generală, condiții ce nu sunt îndeplinite în cauză, întrucât hotărârile invocate de reclamanți nu interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală.

Astfel, arată că dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 și ale art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015 au avut drept scop înlăturarea inegalităților apărute în salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ce ocupă aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, astfel că nu pot fi aplicate și situațiilor juridice născute după data abrogării lor, respectiv după data de 01.07.2017, data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, ce a abrogat în mod expres aceste dispoziții.

De asemenea, susține că prin Decizia nr. 2/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, interpretând art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. 1 și alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, că punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-au acordat unor angajați anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu în raport cu ceilalți angajați.

Pe de altă parte, recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și rejudecarea cauzei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, având în vedere că Președintele Curții de Apel Craiova a emis Decizia nr. 85/29.11.2019, prin care se prevede că, începând cu data de 01.12.2016, personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul Curții de Apel Craiova și al instanțelor din raza de competență a acesteia, deci inclusiv intimații beneficiază de un salariu de bază lunar stabilit prin raportare la valoarea de referință sectorială de 484.16 RON.

Referitor la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea Deciziei nr. 85/2019, precizează că aceasta se va realiza conform procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariate restante.

3.3. Prin recursul declarat împotriva aceleiași sentințe, recurentul-pârât Tribunalul Gorj solicită admiterea recursului și schimbarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii față de Tribunalul Gorj.

În motivarea recursului arată că potrivit Deciziei Curții de Apel Craiova nr. 34/04.07.2018, în perioada 09.04.2015 -30.11.2015, personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul acestei instanțe beneficiază de un salariu de bază lunar prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, iar pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 de un salariu de bază lunar prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON.

Ulterior, prin Decizia Curții de Apel Craiova nr. 85/29.11.2019 s-a stabilit că, începând cu data de 01.12.2016 personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul Curții de Apel Craiova beneficiază de un salariu de bază lunar prin raportare la o valoare de referință sectorială de 484,18 RON.

Consideră că sentința recurată, prin care Tribunalul Gorj a fost obligat la plata diferențelor salariale rezultate din emiterea deciziei de reîncadrare salarială de către Curtea de Apel Craiova și venitul efectiv plătit, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 484,169 RON începând cu data de 01.12.2015, este nelegală și netemeinică, având în vedere că Tribunalul Gorj nu are competența să stabilească drepturile salariale cuvenite personalului auxiliar de specialitate, întrucât ordonatorul secundar de credite, Curtea de Apel Craiova, are calitatea de angajator, cu atribuții exclusive în privința stabilirii drepturilor salariale ale acestei categorii profesionale.

Arată că Tribunalul Gorj este ordonator terțiar de credite și are doar atribuții cu privire la punerea în aplicare a deciziilor de salarizare emise de Curtea de Apel Craiova și de solicitare a fondurilor necesare plății drepturilor salariale cuvenite personalului auxiliar de specialitate și nu are competența stabilirii drepturilor salariale cuvenite acestora, această obligație incumbând în exclusivitate ordonatorului secundar de credite, Curtea de Apel Craiova.

Din această perspectivă, consideră că în mod eronat prima instanță l-a obligat la plata diferențelor salariale rezultate din emiterea deciziei de reîncadrare salarială de către Curtea de Apel Craiova și venitul efectiv plătit, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 484,169 RON începând cu data de 01.12.2015, având în vedere că Tribunalul Gorj a calculat și plătit drepturile salariale stabilite de către Curtea de Apel Craiova prin decizii de salarizare.

Consideră că nu se poate reține culpa sa cu privire la cererea reclamanților, întrucât curtea de apel transmite tribunalelor din subordine grilele de salarizare stabilite în mod unitar și emite actele administrative de salarizare pentru personalul auxiliar de specialitate și personalul conex, recurentul precizând că și-a îndeplinit obligația legală de plată a drepturilor salariale cuvenite reclamanților.

4.1. Recurenții-reclamanți A., B., C. și D. au formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursurilor declarate de pârâții Tribunalul Gorj și Curtea de Apel Craiova, ca nefondate și menținerea sentinței recurate în privința criticilor formulate de recurenții-pârâți.

Invocă discriminarea în ceea ce privește salarizarea diferită a personalului auxiliar de specialitate și conex între curțile de apel, precum și Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016.

4.2. Intimatul- pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului reclamanților.

În ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și respingerii cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, arată că recurenții-reclamanți nu au formulat critici, astfel că aceste dispoziții au dobândit autoritate de lucru judecat.

Pe fond, consideră că în mod întemeiat prima instanță a respins cererea de chemare în judecată în ceea ce privește modul de calcul al sporurilor.

4.3. Intimata-pârâtă Curtea de Apel Craiova a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului reclamanților ca nefondat, apreciind că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală în ceea ce privește respingerea capătului de cerere referitor la modul de calcul al sporurilor stabilite prin actele administrative atacate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu criticile formulate prin cererile de recurs, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanții A., B., C. și D. au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției - Ministrul Justiției, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Gorj și Colegiul de Conducere al Curții de Apel Craiova, anularea Deciziei nr. 32 din 07.09.2018 emise de Colegiul de Conducere a Curții de Apel Craiova și anexei la aceasta, în ceea ce privește valoarea de referință sectorială majorată, respectiv a cuantumului acesteia; acordarea sporurilor de 45% începând cu 01.01.2018 în raport cu plafonarea de 30% care trebuie aplicată la întreg fondul de salarii prin raportare la ordonatorul de credite și nu la o parte din salariați, conform art. 25 din Legea nr. 153/2017; obligarea Ministerului Justiției să aloce fondurile necesare pentru repararea prejudiciului creat, respectiv, obligarea Curții de Apel Craiova și Tribunalului Gorj la plata pentru fiecare lună, a drepturilor salariate cuvenite reclamanților-contestatori, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare de la data exigibilității fiecărei sume și până la plata efectivă.

Prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției și a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Tribunalul Gorj și Curtea de Apel Craiova, ca neîntemeiată; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției - Ministrul Justiției, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Gorj și Colegiul de Conducere al Curții de Apel Craiova; a anulat în parte Hotărârea nr. 32/07.09.2018 emisă de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Craiova; a anulat în parte Decizia nr. 34/04.07.2018 emisă de Președintele Curții de Apel Craiova și a obligat pe pârâta Curtea de Apel Craiova la emiterea unei noi decizii de salarizare în favoarea reclamantelor, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 484,169 RON, începând cu 01.12.2015; a obligat pe pârâtul Tribunalul Gorj la plata către reclamante a diferențelor salariale rezultate din emiterea de către pârâta Curtea de Apel Craiova a deciziei de încadrare salarială conform prezentei hotărâri și venitul efectiv plătit, începând cu data de 01.12.2015 la zi, actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală; a respins în rest cererea de chemare în judecată, în ceea ce privește modul de calcul al sporurilor, ca neîntemeiată.

Astfel, recurenta-pârâtă susține că, în ceea ce privește plata drepturilor salariale restante, atribuțiile Curții de Apel Craiova, în calitate de ordonator secundar de credite, constau în obligația de a vira banii, conform art. 21 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, și nu de a efectua plata în concret a diferențelor salariale solicitate.

Or, prima instanță a obligat pârâta Curtea de Apel Craiova, în calitate de angajator, la emiterea unei noi decizii de salarizare în favoarea reclamantelor, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 484,169 RON, începând cu 01.12.2015 și nu la plata în concret a diferențelor salariale.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect că reclamanții fac parte din categoria personalului conex și auxiliar de specialitate și conex din cadrul Tribunalului Gorj, astfel că în cauză au legitimitate procesuală pasivă ordonatorul terțiar (Tribunalul Gorj) și cel secundar de credite (Curtea de Apel Craiova).

Prin urmare, întrucât se contestă inclusiv actele de stabilire a drepturilor salariale și decizia de soluționare a contestației, recurenta-pârâtă Curtea de Apel Craiova, în calitate de emitent al actelor atacate, are calitate procesuală pasivă, nefiind fondată susținerea acesteia conform căreia prima instanță a confundat raportul de drept privat dedus judecății cu raportul juridic financiar, de drept public.

Prin urmare, recurentul-pârât Tribunalul Gorj nu a fost obligat să stabilească drepturile salariale cuvenite personalului auxiliar de specialitate, ci, în calitatea sa de ordonator terțiar de credite, a fost obligat doar la plata diferențelor salariale, având în vedere că reclamanții din prezentul dosar își desfășoară activitatea în cadrul acestei instituții.

Înalta Curte reține că în speță se impun a fi reținute dispozițiile 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015, potrivit cărora:

"1. La articolul 1, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (5

1

), cu următorul cuprins:

(5

1

) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

De asemenea, tot în cuprinsul aceluiași act normativ se prevede că:

"6. La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1

1

) și (1

2

), cu următorul cuprins:

"(1ind. 1) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(1ind. 2) Prevederile alin. (1ind. 1) se aplică și pentru calculul indemnizației de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcții publice și de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției."

Din interpretarea sistematică și teleologică a normelor de drept menționate rezultă că personalul din instituții și autorități publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu alte persoane având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfințește principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remunerație egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Așadar, egalizarea remunerațiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menționat, adică de la data de 9 aprilie 2015.

Concluzia instanței de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeași ordonanță de urgență, astfel încât personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Prin urmare, în acest caz, nu va funcționa regula menținerii în anul 2015 a aceluiași nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază și sporuri) pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparație cu salariile de bază și sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca și acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creștere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare."

Totodată, soluția instanței de fond nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Decizia Curții Constituționale consacră soluția adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susțină aplicarea legii menționate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Instanța de contencios constituțional nu a făcut decât să elimine diferențele de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizațiilor. Așa fiind, decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016 a confirmat principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a personalului auxiliar de specialitate și conex, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariați și angajatori care au calitatea de instituții publice, plecând de la premisele egalității, nediscriminării și transparenței în acordarea remunerației celor care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Or, aceste aspecte au fost statuate prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015, astfel încât critica pârâților în sensul că nu poate fi reținută nelegalitatea actelor administrative contestate apare ca nefondată.

Trebuie subliniat că potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, în cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale nu poate exista o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, diferențele de salarizare rezultând exclusiv din coeficienții de multiplicare specifici fiecărei funcții și grad.

Curtea Constituțională a statuat în cuprinsul paragrafului 21 că soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015.

Astfel, prin decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fondurilor publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale.

În cuprinsul deciziei s-a statuat că:

"Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3

1

alin. (1

2

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reține că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților), s-au eliminat și diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrații și personalul asimilat, încadrați în aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri judecătorești. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5ind. 1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim."

Instanța de contencios constituțional a statuat că efectul neconstituționalității art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 este acela că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizația de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. În consecință, personalul care lucrează în aceleași condiții, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației aflate în plată, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Nu în ultimul rând, prin Decizia nr. 36/4 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare".

Așadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările și completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările și completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 și O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituția publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate și celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, atunci când titularii își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Înalta Curte constată că, raportându-se la familia ocupațională "Justiție" stabilită de Anexa VI a Legii - cadru nr. 284/2010 și la ordonatorii principali de credite indicați în normele juridice respective, Curtea de apel a avut în vedere, în mod corect, situația de fapt existentă la data pronunțării hotărârii recurate.

Astfel, în acord cu opinia judecătorului fondului, se observă că valoarea concretă și corectă a VRS trebuie să fie cea de 440,15 RON (405 + 4% + 4,5%), respectiv 484,18 RON (440,15 + 10%), întrucât dispozițiile O.G. nr. 13/2008 stabilesc:

"art. 1 (1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% față de nivelul din luna decembrie 2007.

(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 2% față de valoarea din luna septembrie 2008.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică și pentru personalul din serviciile de probațiune salarizat potrivit Legii nr. 327/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din serviciile de probațiune".

"art. 2 (1) Valoarea de referință sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c și 3c la Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% față de nivelul din luna decembrie 2007.

(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creșterea valorii de referință sectoriale este de 4,5% față de valoarea din luna septembrie 2008".

Reiese așadar că acest act normativ a stabilit majorarea VRS pentru personalul din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor.

Totodată, în ceea ce privește obligația ordonatorului de credite de a stabili salariile prin egalizare la nivelul cel mai mare existent în cadrul familiei ocupaționale, obligație impusă de actele normative menționate anterior și de cele stabilite prin decizia nr. 794/2016 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale a României, Înalta Curte constată că reclamanții au depus la dosar hotărâri judecătorești cu privire la care au arătat că au fost valori ale VRS care cuprind majorările stabilite de O.G. nr. 13/2008.

Prin urmare, față de toate aspectele anterior reținute, interpretarea recurenților-pârâți privind greșitul raționament al judecătorului fondului care a concluzionat în sensul încălcării dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2015 în ceea ce privește stabilirea valorii de referință sectorială de 440,15 RON pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 484,16 RON pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017, nu pot fi primite.

Așa fiind, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală sub aspectul stabilirii cuantumului valorii de referință sectorială, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză.

Astfel, emiterea deciziei la care face referire recurenta-pârâtă Curtea de Apel Craiova este un aspect ce ține de executare, motiv pentru care nu se poate reține lipsa de obiect în cadrul unui demers judiciar inițiat de reclamanți, prin care aceștia au solicitat acordarea unei valori de referință sectorială de 484,169 RON începând cu data de 01.12.2015.

Prin urmare, emiterea Deciziei nr. 85/29.11.2019 nu poate avea semnificația invocată de către recurenta-pârâtă, ci doar pe aceea a demarării procedurii de executare.

Astfel, recurenții-reclamanți au calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Tribunalului Gorj.

Prin cererea de recurs, aceștia au invocat modalitatea diferită de calcul al salariilor în raport cu anumite curți de apel și chiar în cadrul aceleiați curți de apel, precum și acordarea eronată a sporurilor.

În ceea ce privește modalitatea de calculare și acordare a sporurilor, Înalta Curte constată că problema de drept dedusă judecății a fost rezolvată prin Decizia 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 2021 și obligatorie conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., care a statuat prin dispozitiv că:

"În interpretarea unitară a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V la aceeași lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depășească limita prevăzută de art. 25 din aceeași lege, raportată la ordonatorul de credite care stabilește drepturile salariale."

Prin această decizie obligatorie, s-a stabilit că prin sintagma "fără a depăși limita prevăzută la art. 25", care se regăsește în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicția stabilirii și acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30 % din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții (parag. 79).

În ceea ce privește cuantumul acestor sporuri, decizia anterior amintită a stabilit că:

"82. Prin raportare la conținutul normativ al prevederilor art. 4 și 5 redate anterior, rezultă că, în accepțiunea legii, sporurile nu sunt stabilite într-un procent fix, prestabilit din salariul de bază, deoarece sintagma "până la" semnifică limitarea lor, prin determinarea unui nivel maxim în care fiecare dintre aceste sporuri trebuie să se încadreze. Indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite și acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru (...)".

Cu alte cuvinte, indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor stabilite și acordate de fiecare ordonator de credite să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 și 5 din Capitolul VIII Secțiunea I din Anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru.

Un alt aspect relevant dezlegat de decizia amintită se referă la identificarea ordonatorului de credite care deține fondul de salarii la care se raportează limita de 30% a sporurilor acordate personalului auxiliar, respectiv dacă este ordonatorul principal de credite din cadrul familiei ocupaționale "Justiție" sau ordonatorul secundar de credite (curțile de apel), prin decizia invocată statuându-se următoarele:

"84. Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 25 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că legiuitorul nu s-a referit doar la ordonatorul principal de credite atunci când a instituit obligația de a limita sporurile acordate angajaților în funcție de anumite elemente de calcul indicate expres în cuprinsul art. 25 alin. (1). Astfel, trimiterea pe care art. 25 alin. (1) din lege o face la ordonatorul de credite nu distinge între categoriile de ordonatori principali, secundari sau terțiari, așa cum sunt stabilite prin art. 20 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, nici interpretul legii nu trebuie să distingă întrucât, în raport cu nivelul instanței sau al parchetului de pe lângă aceasta, în cadrul cărora personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea, ordonatorul de credite poate fi principal, secundar sau terțiar. Atunci când a dorit să distingă, legiuitorul a indicat în mod expres nivelul ordonatorului, astfel cum a făcut în alin. (2) al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, când s-a referit explicit la ordonatorul principal de credite din sănătate. Ceea ce prezintă relevanță este aspectul că plafonul maxim constituit din procentul aplicat sumei salariilor de bază și celorlalte tipuri de venituri enumerate în cuprinsul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este valabil pentru fiecare dintre acești ordonatori pentru drepturile salariale pe care le achită. Eventualele diferențe între sporurile ce se cuvin salariaților din aceeași categorie profesională, stabilite și acordate de ordonatori de credite diferiți, pot proveni din aplicarea legii la situații de fapt care nu sunt identice, respectiv fondul salariilor de bază la care se raportează procentul de 30% să nu fie același. De aceea, este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaților care fac parte din aceeași categorie de personal, dar care sunt angajați în cadrul altui ordonator de credite.

Din această perspectivă, se reține că procentul sporurilor de 30% se aplică la suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

În acest sens, paragraful 92 din Decizia nr. 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii este edificator, în sensul că:

"92. Ceea ce prezintă relevanță este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primește fiecare salariat aparținând aceleiași categorii profesionale".

Cât privește pretinsa discriminare invocată de către recurenți în raport cu situația colegilor de la alte curți de apel, Înalta Curte constată că nu se poate reține un atare tratament, câtă vreme aplicarea Legii nr. 153/2017 poate comporta particularități în ceea ce privește cuantumul sporurilor acordate în concret la nivelul fiecărui ordonator de credite, obligatorie fiind limitarea generală prevăzută de art. 25 din legea în discuție, precum și limitarea cuantumului fiecărui spor în sensul celor prevăzute de art. 4 și 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017.

Este de menționat faptul că prin considerentele aceleiași Decizii nr. 15/2021 din 28 iunie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, s-a reținut că:

"93. Într-o astfel de situație, legea îngăduie apariția unor astfel de diferențe, rezultate dintr-un cuantum procentual diferit al sporurilor acordate, caz în care este evident că se aplică dispozițiile deciziilor Curții Constituționale nr. 818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, și o atare discriminare nu poate fi constatată pe cale judiciară.