ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5137/2021

Ședința publică din data de 28 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 28.07.2018 reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților anularea deciziei nr. 15766/12.07.2018 emisă de pârât, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 74.000 RON, reprezentând diferența de despăgubire morală pentru suferințele produse urmare a evenimentului rutier din data de 17.07.2016, precum și plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 940 din data de 12 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond nu a procedat la o evaluare a suferințelor concrete ale recurentului-reclamant, aprobând în considerente doar modalitatea prin care Fondul a înțeles să stabilească despăgubirile morale datorate persoanelor vătămate. Astfel, modalitatea în care au fost stabilite criteriile invocate de pârât contravine legislației noi, raportându-se la pragul de 60 de zile regăsit în vechiul C. pen. pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă. Totodată, firesc ar fi fost ca odată ce numărul de zile de îngrijiri medicale crește peste 60 și suma stabilită pentru fiecare zi să crească, întrucât se presupune că vătămările suferite sunt unele mai grave, iar nu să scadă, așa cum a stabilit Fondul în mod discreționar.

Astfel, din punct de vedere corporal, instanța de judecată, dar și Fondul ar fi trebuit să aibă în vedere: - multitudinea leziunilor traumatice care au constat în: fractură cominutivă pol inferior rotulă stg, traumatism cranio-cerebral minor, contuzie toracică, abraziune a gleznei și piciorului, contuzii cerebrale difuze, hematom epicranian fronto-temporal stg. hematom epicranian occipito-temporal stg.; - numeroasele investigații medicale pe care le-a avut de suportat (radiografii la genunchiul stg., torace și craniu; examen neurochirurgical; examen chirurgical, examen ortopedic) care s-au suprapus peste durerile intense deja prezente; - imobilizarea pe o atelă gipsată a membrului inferior stg.; - perioada de spitalizare în care numitul A. a stat sub supraveghere medicală: 17.07.-20.07.2016; - recomandările medicilor ca recurentul-reclamant să poarte o orteză fixa până la o dată ulterioară, 27.07.2016, timp în care a trebuit ca starea sa de sănătate să fie atent monitorizată; - concluziile Raportului de primă expertiză medico-legală nr. x/28.09.2016 care atestă faptul că leziunile suferite de recurentul-reclamant au necesitat 75-80 zile de îngrijiri medicale, cu mențiunea acest număr de zile nu reprezintă decât un etalon utilizat în practica medicală pentru evaluarea aproximativă a perioadei necesare vindecării fizice a rănilor avute de pacienți, dar și un barometru cu ajutorul căruia se procedează la încadrarea juridică a unei fapte penale. În speță, aceste zile de îngrijiri medicale au fost mult mai numeroase decât cele consemnate în Raportul de expertiză medico-legală și s-au sporit nevoile de viață ale victimei; - faptul că nici în prezent recurentul-reclamant nu este recuperat complet din punct de vedere fizic, acesta fiind obligat să se protejeze în timpul anotimpurilor reci sau momentelor ploioase, ori în care umiditatea este excesivă.

Din punct de vedere psihologic, instanța de fond ar fi trebuit să țină cont de: - șocul suferit în momentul producerii accidentului; - perioada de recuperare lentă; - limitarea activităților pe care le desfășura în mod curent și obligația respectării recomandărilor medicale, precum și a unui tratament medicamentos riguros l-au determinat pe recurentul-redamant să devină introvertit, frustrat, fiind măcinat de sentimentul de neputință; - teama pe care o manifestă acesta atunci când circulă cu mașina sau atunci când se află într-o zonă intens circulată.

Din punct de vedere social, la stabilirea daunelor morale trebuiau luate în considerare și: - limitarea posibilităților de viață ale recurentului-reclamant, întrucât acesta nu a mai putut fi la fel de activ ca înainte de accident; - perioada de imobilizare la pat în care a avut nevoie în permanență de o persoană care să îl ajute să își facă igiena corporală, nevoile fiziologice, să se alimenteze și să își urmeze tratamentul medical; - perioada de recuperare îndelungată în care nu a putut să se deplaseze decât cu sprijinul unor cârje canadiene, însă pe distanțe extrem de scurte, în jurul casei sale; - imposibilitatea de a mai realiza activitățile recreative potrivite vârstei sale (plimbări, vacanțe, sport etc.) și de a mai participa la reuniunile prietenilor săi; - limitarea activităților pe care le făcea recurentul-reclamant înainte de evenimentul rutier nu a făcut decât să îi afecteze în mod negativ și starea psihico-emoțională.

Din punct de vedere familial, nu ar fi trebuit omise: - conflictele dintre membrii familiei care au avut de fiecare dată ca punct de plecare stările interioare antitetice prin care reclamantul trecea, conștient fiind de faptul că nu este decât o povară pentru cei din jurul său; - dificultatea cu care rudele și-au desfășurat și propriile activități, întrucât trebuiau să aibă în permanență grijă de starea de sănătate și de nevoile sporite de viață ale recurentului-reclamant.

Din punct de vedere profesional, instanța de judecată trebuia să aibă în vedere: - urmările accidentului au afectat afacerea reclamantului, acesta nemaiputând să țină sub observație ferma agricolă pe care o administra și care necesita activități de deplasare pe câmp, la furnizorii de produse agricole, de supervizare a muncii prestate de angajați etc; - scăderea eficacității afacerii sale și, implicit, a veniturilor încasate de recurentul-reclamant.

În atare condiții, dată fiind motivarea instanței de fond, în niciun caz nu s-au avut în vedere toate aceste criterii la acordarea cuantumului corect al despăgubirilor morale, instanța multumindu-se să ateste doar modul discreționar de stabilire al sumei de către Fondul de Garantare a Asiguraților. De altfel, chiar și practica judiciară în cauze cu un număr asemănător de zile de îngrijire medicală contrazice decizia Fondului și hotărârea instanței de fond.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul-reclamant A. a învestit instanța de contencios administrativ cu solicitarea anularea deciziei nr. 15766/12.07.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, urmată de obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 74.000 RON, reprezentând diferență daune morale pentru suferințele provocate de evenimentul rutier din data de 17.07.2016.

Prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea dedusă judecății, reținând în esență că, la stabilirea despăgubirilor acordate prin decizia F.G.A. contestată, intimatul-pârât a avut în vedere concluziile raportului de expertiză medico-legală expertiză medico-legală nr. x/28.09.2016 întocmit de către Serviciul Clinic de Medicină Legală Galați, înscrisurile justificative depuse de recurentul-reclamant pentru dovedirea daunelor materiale, precum și dispozițiile cuprinse în Legea nr. 213/2015, art. 50 din Norma C.S.A. nr. 23/2014, în forma în vigoare la data producerii accidentului, precum și Decizia F.G.A. nr. 258/16.11.2016, privind amendarea și completarea Deciziei F.G.A. nr. 142/26.05.2016 privind Procedura de soluționarea amiabilă a pretențiilor (materiale și morale) izvorând din cazuri de vătămări corporale sau decese, în raport de care a stabilit, în mod corect, suma de 36.000 RON cu titlu de daune morale (numărul de zile de îngrijiri medicale x 450 RON/zi de îngrijire medicală).

Fiind învestită cu recursul declarat de reclamant, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond nu este rezultatul unei intepretări și aplicări eronate a dispozițiilor de drept material și nu poate fi reformată prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cărora le pot fi subsumate susținerile recurentului.

Astfel, din expunerea motivelor de recurs reiese faptul că, recurentul-reclamant este nemulțumit de interpretarea criteriilor determinante și de încadrarea despăgubirilor acordate pe un anumit prag valoric, aspecte ce se regăsesc în procedura de soluționare amiabilă a pretențiilor (materiale și morale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decere, în temeiul căreia a fost emisă Decizia nr. 15766/12.07.2018, emisă de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților.

În concret, recurentul-reclamant apreciază că pârâtul și instanța de fond nu au analizat prejudiciile suferite în urma accidentului rutier și efectele acestora asupra tuturor aspectelor vieții sale (corporal, psihologic, social, familial și profesional).

Înalta Curte constată că în raport de dispozițiile art. 50 din ordinul Norma A.S.F. nr. 23/2014, în vigoare la data formulării cererii de plată, potrivit cărora:

"la stabilirea despăgubirilor în caz de vătămări corporale, se au în vedere următoarele:

a) diferența dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, și indemnizația primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul își desfășoară activitatea și/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării și a concediului medical;

b) venitul mediu lunar net realizat din activități desfășurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat;

c) salariul de bază minim brut pe economie, în cazul persoanelor păgubite aliate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare;

d) eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative, și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare;

e) cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacității de muncă, dacă prin certificatul medical se recomandă acest lucru, însă nu mai mult decât salariul de bază minim brut pe economie;

f) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Rezultă că, daunele morale pot fi stabilite în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, însă stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie să includă o doză de aproximare, prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

De asemenea, instanța de control judiciar reține că în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Așadar, stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial poate include o doză de aproximare, iar instanța să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, însă aceasta trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei.

Acest principiul se degajă și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanțele naționale sunt obligate să îl aplice, respectiv acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiași jurisprudențe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporționalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i ușura ori compensa, în măsura posibilă, suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăși destinația ei (aceea de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție) o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei, deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogățire a victimei.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că la stabilirea cuantumului daunelor morale prima instanță în mod corect a reținut aplicabilitatea Anexei la Decizia F.G.A. nr. 258/16.11.2016, privind amendarea și completarea Deciziei FGA nr. 142/26.05.2016 referitoare la Procedura de soluționarea amiabilă a pretențiilor (materiale și morale) izvorând din cazuri de vătămări corporale sau decese prin care au fost stabilite valorile medii care se acordă pentru despăgubiri morale ca urmare a vătămării corporale: - 494 RON/zi de îngrijiri medicale, în situația în care numărul de zile de îngrijiri medicale este mai mic de 60 de zile; - 413 RON/zi de îngrijiri medicale, în situația în care numărul de zile de îngrijiri medicale este mai mare de 60 de zile.

Prin raportare la cuantumul valorilor medii, având în vedere consecințele pe care evenimentul rutier din data de 17.07.2016 le-a avut asupra psihicului recurentului-reclamant, coroborate cu concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. x/28.09.2016 întocmit de către Serviciul Clinic de Medicină Legală Galați, din care rezultă că acesta a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 75-80 de zile de îngrijiri medicale, precum și faptul că leziunile suferite de către reclamant nu au pus în pericol viața acestuia, în acord cu cele reținute de prima instanță Înalta Curte constată că Decizia F.G.A. nr. 15766/12.07.2018 a fost emisă cu respectarea valorilor medii, care se acordă pentru despăgubiri morale ca urmare a vătămării corporale, fiind stabilite despăgubiri de 450 de RON/zi de îngrijiri medicale, iar acordarea daunelor morale în cuantum de 36.000 RON este de natură să compenseze prejudiciul de ordin moral suferit de reclamant în urma accidentului.

Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea instanței de fond nu este afectată de nelegalite, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 940 din 12 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal-veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2021.