ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5111/2021

Ședința publică din data de 28 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu din cadrul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice s-a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 1/8.01.2015, prin care s-a respins contestația înregistrată sub nr. x/27.11.2014 împotriva Deciziei de impunere nr. x/28.10.2014 privind obligații fiscale suplimentare de plata la fondul pentru mediu, constatate în Raportul de Inspecție Fiscală nr. x/28.10.2014 și, pe cale de consecință:

- anularea Deciziei de impunere nr. x/28.10.2014 și a Raportului de Inspecție Fiscală care a stat la baza emiterii acestei decizii cu nr. 192/28.10.2014 și înlăturarea obligației de plată a sumei de 1.889.176 RON, cu titlu de contribuție la fondul de mediu, penalități de întârziere și majorări de întârziere, aferente perioadei 1.01.2009-31.12.2013.

Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând anularea Deciziei nr. 1/8.01.2015 prin care s-a respins contestația înregistrată sub nr. x/27.11.2014 împotriva Deciziei de impunere nr. x/28.10.2014 privind obligații fiscale suplimentare de plata la fondul pentru mediu, constatate în Raportul de Inspecție Fiscală nr x/28.10.2014 și, pe cale de consecință, anularea parțială a Deciziei de impunere nr. x/28.10.2014 și a Raportului de Inspecție Fiscala care a stat la baza emiterii acestei decizii, reducerea obligației de plată a sumei de 1.889.176 RON, cu titlu de contribuție la fondul de mediu, penalități de întârziere și majorări de întârziere aferente perioadei 1.01.2009-31.12.2013, de la aceasta sumă, la suma de 1.500.074,55 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 23/2018 din data de 8 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamanta, astfel cum a fost precizată și, în consecință:

A fost anulată Decizia nr. 1/8.01.2015, prin care s-a respins contestația înregistrată sub nr. x/27.11.2014.

Au fost anulate, în parte, Decizia de impunere nr. x/28.10.2014 și Raportul de Inspecție Fiscală care a stat la baza emiterii acesteia pentru obligații totale de plată în sumă de 290.793,16 RON, reprezentând: 202.085 RON contribuție la fondului de mediu pentru perioada 2009-2013, 59.502,91 RON majorări/dobânzi și 29.205,25 RON penalități.

Au fost menținute obligațiile de plată în sumă totală de 1.598.383,84 RON, reprezentând: 1.143.183 RON contribuție la fondului de mediu pentru perioada 2009-2013, 313.652,09 RON majorări/dobânzi și 141.548,75 RON penalități.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 19.500 RON cu titlul de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a sentinței, respingerea în totalitate a acțiunii.

În motivarea recursului, a arătat că instanța fondului nu a făcut vreo referire la apărările formulate de pârâtă prin întâmpinare, încălcând în acest fel dreptul la un proces echitabil. A apreciat că este inadmisibilă valorificarea rezultatului unei expertize în mod subiectiv, expertiza asupra ambalajelor efectuată de un expert inginer auto, în interesul reclamantei, dincolo de rolul activ al judecătorului în procesul civil.

A mai apreciat recurenta că din expunere reiese o interpretare fiscală orientată favorabil către reclamantă, și nu o interpretare corectă a legislației de mediu. Instanța fondului nu a analizat modul în care expertul inginer auto a determinat proveniența paleților. Astfel, dacă paleții au fost introduși pe piața națională prin achiziția de bunuri ambalate intra sau extra comunitare, ar fi trebuit să fie cuprinși în baza de impunere la momentul achiziției și deduși din baza de impunere odată cu vânzarea externă de bunuri ambalate. Dacă provin de la achiziția de bunuri ambalate din România, responsabilitatea acestora nu revenea reclamantei, ci importatorului sau producătorului de la care reclamanta a efectuat achiziția, prin urmare deducerea lor din baza de impunere a reclamantei este ilegală și va duce la diminuarea artificială a datoriilor constatate în urma inspecției fiscale.

A mai arătat recurenta că instanța de fond a omis să sesizeze un aspect important, respectiv că expertul inginer auto nu este îndreptățit să facă aprecieri asupra gestiunii deșeurilor de ambalaje. Instanța de fond a preluat concluziile raportului de expertiză, fără să emită considerații proprii care să constituie o motivare.

A mai criticat recurenta și soluția cu privire la capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, arătând că, în speță, instanța de fond, deși anulează în parte actele administrative și admite în parte acțiunea, o obligă la plata cheltuielilor de judecată doar pe pârâtă.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității în ceea ce privește primul motiv de recurs, solicitând în subsidiar respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurentă pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu din cadrul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, anularea Deciziei nr. 1/8.01.2015, prin care s-a respins contestația înregistrată sub nr. x/27.11.2014 împotriva Deciziei de impunere nr. x/28.10.2014 privind obligații fiscale suplimentare de plată la fondul pentru mediu, constatate în Raportul de Inspecție Fiscală nr. x/28.10.2014 și, pe cale de consecință, anularea Deciziei de impunere nr. x/28.10.2014 și a Raportului de Inspecție Fiscală care a stat la baza emiterii acestei decizii, înlăturarea obligației de plată a sumei de 1.889.176 RON, cu titlu de contribuție la fondul de mediu, penalități de întârziere și majorări de întârziere, aferente perioadei 1.01.2009-31.12.2013. Ulterior, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând anularea Deciziei nr. 1/8.01.2015 prin care s-a respins contestația înregistrată sub nr. x/27.11.2014 împotriva Deciziei de impunere nr. x/28.10.2014 privind obligații fiscale suplimentare de plată la fondul pentru mediu, constatate în Raportul de Inspecție Fiscală nr. x/28.10.2014 și, pe cale de consecință, anularea parțială a Deciziei de impunere nr. x/28.10.2014 și a Raportului de Inspecție Fiscala care a stat la baza emiterii acestei decizii, reducerea obligației de plată a sumei de 1.889.176 RON, cu titlu de contribuție la fondul de mediu, penalități de întârziere și majorări de întârziere aferente perioadei 1.01.2009-31.12.2013, de la aceasta sumă, la suma de 1.500.074,55 RON, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu expert.

Curtea de apel a admis în parte acțiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată și, în consecință, a anulat Decizia nr. 1/8.01.2015, prin care s-a respins contestația înregistrată sub nr. x/27.11.2014; totodată, au fost anulate, în parte, Decizia de impunere nr. x/28.10.2014 și Raportul de Inspecție Fiscală care a stat la baza emiterii acesteia pentru obligații totale de plată în sumă de 290.793,16 RON, reprezentând: 202.085 RON contribuție la fondului de mediu pentru perioada 2009-2013, 59.502,91 RON majorări/dobânzi și 29.205,25 RON penalități. Au fost menținute obligațiile de plată în sumă totală de 1.598.383,84 RON, reprezentând: 1.143.183 RON contribuție la fondului de mediu pentru perioada 2009-2013, 313.652,09 RON majorări/dobânzi și 141.548,75 RON penalități. A fost obligată pârâta la plata sumei de 19.500 RON cu titlul de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

Pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a declarat recurs, o primă critică privind faptul că instanța fondului nu a făcut vreo referire la apărările formulate prin întâmpinare, încălcând în acest fel dreptul la un proces echitabil, precum și faptul că din expunerea considerentelor reiese o interpretare fiscală orientată favorabil către reclamantă.

Analizând aceste susțineri, Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate.

Hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței, fiind examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți.

Astfel, sentința recurată cuprinde în motivare argumentele care au fundamentat soluția pronunțată, aceste argumente, prezentate într-o manieră concisă și clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susținerile părților și la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Din parcurgerea considerentelor hotărârii atacate rezultă că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și respectiv, a apărărilor, formulate de ambele părți pe parcursul procesului, instanța de fond analizând în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut, în final, că acțiunea cu care a fost învestită este întemeiată în parte.

Din verificarea considerentelor hotărârii atacate nu se poate concluziona că instanța și-a însușit doar argumentele reclamantei, dimpotrivă, prima instanță a ținut cont de toate împrejurările cauzei și a analizat situația nelegalității actelor atacate din perspectiva criticilor invocate.

În contextul arătat, prima instanță a examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, iar împrejurarea că recurenta-pârâtă nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la incidența motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce privește valoarea probatorie dată raportului de expertiză, Înalta Curte reține că aceasta este o critică de netemeinicie a hotărârii, iar nu de legalitate, astfel cum prevede art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Deși se susține interpretarea eronată a legislației de mediu, recurenta-pârâtă nu formulează critici concrete în acest sens, nu indică normele legale greșit aplicate sau interpretate de instanța de fond. Susținerile recurentei privesc faptul că instanța fondului nu a analizat modul în care expertul inginer auto a determinat proveniența paleților, faptul că instanța de fond a omis să sesizeze un aspect important, respectiv că expertul inginer auto nu este îndreptățit să facă aprecieri asupra gestiunii deșeurilor de ambalaje și că instanța de fond a preluat concluziile raportului de expertiză, fără să emită considerații proprii care să constituie o motivare.

Astfel de critici care vizează situația de fapt sau interpretarea expertizelor efectuate în cauză nu pot fi formulate în recurs. Aprecierea utilității, pertinenței și concludentei probelor este atributul primei instanțe, conform art. 254 din C. proc. civ., și acestea conferă temeinicie hotărârii. Pe calea recursului, cale extraordinară de atac care vizează exclusiv aspecte de nelegalitate a hotărârii, nu pot fi aduse critici de netemeinicie. Pentru analizarea aspectelor invocate de recurentă se impune o reevaluare a probelor administrate în cauză și a situației de fapt stabilite de pe baza acestora de către instanța de fond, ceea ce nu se poate realiza de către instanța de recurs, îndrituită să verifice doar legalitatea sentinței, și nu temeinicia acesteia, cum s-a arătat anterior.

În ceea ce privește critica referitoare la neaplicarea prevederilor art. 453 alin. (2) din C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că aceste dispoziții lasă la aprecierea judecătorului dreptul de a stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, în ipoteza admiterii în parte a acțiunii.

Intimata-reclamantă a făcut dovada la dosarul de primă instanță cu privire la cheltuielile de judecată, respectiv taxa de timbru achitată și onorariile experților judiciari.

Textul art. 453 din C. proc. civ. prevede, ca temei de obligare la plata cheltuielilor de judecată, culpa procesuală a părții care a provocat aceste cheltuieli. În raport de complexitatea cauzei, de natura și costul probatoriilor administrate în cauză (expertizele judiciare dispuse), instanța de control judiciar constată că obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată este reală, necesară și rezonabilă, motiv pentru care va respinge și acest motiv de recurs.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței nr. 23/2018 din data de 8 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței nr. 23/2018 din data de 8 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 28 octombrie 2021.