ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4712/2022

Ședința publică din data de 18 octombrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16.01.2014, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, a solicitat instanței să dispună anularea în parte a:

- Deciziei de impunere nr. x din 01.08.2013, privind contribuțiile stabilite suplimentar de plata la Fondul pentru Mediu și obligațiile fiscale accesorii de plata calculate la aceste contribuții;

- Raportului de inspecție fiscala nr. x din 01.08.2013;

- Deciziei nr. 79/11.10.2013, prin care a fost respinsa contestația formulata împotriva Deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală în ce privește în ceea ce privește contribuția prevăzuta de art. 8 alin. (1) lit. d) din Legea 73/2000 si art. 9 alin. (1) lit. d). din O.U.G. nr. 196/2005, stabilita suplimentar de plata in cuantum de 1.839.624,40 RON, calculata pentru perioada 01.01.2005 - 31.12.2009, obligațiile fiscale accesorii de plata in cuantum de 1.292.588,65 RON, reprezentând dobânzi de întârziere, si 279.201,71 RON, reprezentând penalități de întârziere, calculate la contribuția de mai sus pentru perioada 25.02.2005 - 22.11.2010.

Primul ciclu procesual

Sentința instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 404 din 16 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea reclamantei A. și Sisteme S.A., ca neîntemeiată.

Decizia instanței de recurs

Prin decizia nr. 1436/2018 din data de 30 martie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de S.C. A. S.A împotriva sentinței civile nr. 404 din 16 februarie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Al doilea ciclu procesual

Sentința instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 62 din 11 ianuarie 2019 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, anulând actele administrativ fiscale în ceea ce privește contribuția datorată fondului de mediu, aferentă cantității de 1.462.961 kg de tambur de lemn.

Respinge în rest acțiunea, ca neîntemeiată."

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 62 din 11 ianuarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A. și pârâta Administrația Fondului pentru Mediu.

Motivând calea de atac declarată, recurenta-reclamantă susține că sentința primei instanțe este pronunțată cu încălcarea normelor de drept material incidente în cauză.

În esență, recurenta-reclamanta arată că obligația stabilită prin dispozițiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 73/2000 subzistă doar în situația în care agenții economici nu îndeplinesc obiectivele anuale de verificare și reciclare, prevăzute de H.G. nr. 349/2002.

În mod neîntemeiat instanța de fond nu a luat în considerare realizarea în mod individual de către reclamantă a obiectivelor de valorificare și reciclare a deșeurilor din ambalaje prin mijloace/resurse proprii și prin încredințarea către agenți economici specializați.

În privința îndeplinirii obiectivelor de reciclare și valorificare prin mijloace proprii, reclamanta arată că a efectuat operațiuni de pregătire pentru reutilizare a tamburilor de lemn colectați/recuperați de pe piață, constând în verificare, curățare, reparare și înlocuire a părților defecte pentru tamburii ce nu mai corespundeau condițiilor de utizare standard, astfel încât, ca urmare a acestor operațiuni să poată fi reutilizați ca ambalaje.

Operațiunile menționate au fost efectuate în incinta reclamantei, utilizând personal specializat, respectiv tâmplari angajați ai unor societăți ce executau astfel de lucrări, în baza contractelor enumerate la 8 din cererea introductivă, încheiate cu societățile B. (contractul nr. x/02.03.2006), C. S.R.L. (contractul nr. x/15.04.2005) și D. S.R.L (contractul nr. x/08.05.2008).

Cu privire la societatea B., se arată că deși expertul nu a putut determina cantitatea de tamburi reciclată și nu a luat în considerare acest contract la calculul obligațiilor fiscale, nu poate fi ignorat totuși că și prin încheierea acestui contract reclamanta a realizat activitatea de reciclare în maniera arătată. În același sens este și practica Instanței Supreme, care a statuat faptul că "recuperarea ambalajelor reutilizabile, constând în paleți din lemn, șipci și box paleți metalici, si reintroducerea lor pe piață, dupa ce au fost supuse unor operațiuni de recondiționare de către o echipă condusă de un maistru, în atelierul societății controlate, trebuie avute în vedere la indeplinirea obiectivelor de valorificare și reciclare prevăzute de legislația în vigoare" - Decizia 2832/2011.

Referitor la realizarea obiectivelor de reciclare și valorificare a deșeurilor prin încredințare, recurenta-reclamantă arată că instanța fondului nu a luat în considerare contractele menționate la punctul 7 din cererea de chemare în judecată, invocând o motivare comună pentru înlăturarea acestora și reținerea în sarcina reclamantei a obligației de plată a sumelor contestate în cauză.

Astfel, cu privire la faptul că pentru o serie de contracte nu a fost menționat scopul pentru care au fost încheiate, recurenta reclamantă susține că dispozițiile H.G. nr. 621/2005 impun menționarea acestui scop numai pentru documentele de însoțire.

În plus, dispozițiile legale relevante impun doar obligația de a dovedi realizarea obiectivelor de valorificare și reciclare prin documente justificative din care să rezulte scopul contractului și nu obligația inserării acestei mențiuni în cuprinsul contractului.

Totodată, recurenta-reclamantă susține că vânzarea de deșeuri a fost interpretată în practica instanței supreme ca fiind o operațiune de valorificare a deșeurilor, fiind menționată decizia nr. 458/2008.

Nici lipsa autorizațiilor nu constituie un temei pentru impunerea obligației suplimentare de contribuție la fondul de mediu, susținând recurenta-reclamantă că societățile E., F., G., H., I. și J. dețin autorizații valabile, eliberate de APM.

Instanța fondului a acceptat în mod greșit apărările pârâtei, care a invocat faptul că nu reprezintă activități de valorificare și reciclare a deșeurilor de ambalaje, activitățile de colectare, recuperare și comerț cu ridicata a deșeurilor, fără a motiva însă de ce operațiunile de valorificare nu se încadrează în codurile CAEN menționate în acțiunea introductivă, respectiv nu indică care ar fi în opinia sa, codurile CAEN corespunzătoare operațiunilor de reciclare și valorificare care ar fi trebuit să se regăsească în obiectul de activitate al societăților respective.

Se arată că în codurile CAEN nu se regăsea menționată în mod special operațiunea de valorificare sau reciclare, aceste operațiuni fiind incluse în alte clase de activități de genul celor aflate în obiectul de activitate al societăților cu care reclamanta a încheiat contracte.

Apoi, se arată că deșeurile din lemn nu se regăseau în categoria deșeurilor industriale reciclabile, prevăzute în Anexa 1 la O.U.G. nr. 16/2001 și prin urmare dispozițiile referitoare la autorizația specială de valorificare nu se aplică acestora.

Așadar, în afara autorizației de mediu nu mai era necesară nicio altă autorizare specială pentru valorificare și reciclare.

Referitor la contractele încheiate cu societățile B. și D. S.R.L., recurenta-reclamantă susține că acestea nu aveau nevoie de autorizații deoarece obiectul acestora nu a fost acela al predării sau încredințării de deșeuri în vederea valorificării/reciclării.

În ceea ce privește neîntocmirea evidenței gestiunii ambalajelor introduse pe piata națională, se menționează că aceasta nu poate duce la neluarea în calcul a cantității reciclate, ci, în cauza eventualei constatări unei astfel de carențe, singura măsura permisă este cel mult aplicarea amenzii, după cum corect a evidențiat și instanța de fond.

Pretinsa nedovedire a realizării obiectivelor anuale de valorificare și reciclare a deșeurilor de ambalaje este contrazisă de documentele depuse la dosar, inclusiv din raportul de expertiză întocmit în cauză, raport ce trebuia luat în considerare în virtutea obligațiilor stabilite prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare.

Făcând trimitere și la jurisprudența considerată relevantă în sprijinul argumentelor sale, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului său, casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea în tot a acțiunii sale.

În susținerea cererii de recurs, recurenta-pârâtă susține că este nelegală soluția primei instanțe, de anulare în parte a actelor contestate de reclamantă, menționând că nu au fost respectate, în cauză, prevederile art. 17, alin. (4) din H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, potrivit cărora operatorii economici prevăzuți la art. 16 alin. (1) sunt obligați să menționeze în documentele de însoțire a deșeurilor de ambalaje dacă încredințarea spre valorificare/reciclare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale prevăzute de prezenta hotărâre ".

Această obligație legală este prevăzută și la art. 33, alin. (4) din Ordinul 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu, potrivit căruia "operatorii economici responsabili sunt obligați să menționeze în documentele de însoțire a deșeurilor de ambalaje dacă încredințarea spre valorificare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje ".

În urma verificării documentelor de însoțire, respectiv facturile fiscale emise de D. S.R.L. către intimată, s-a constatat că nu a fost respectată această prevedere legală în sensul că, nu a fost menționat dacă încredințarea spre valorificare/reciclare a deșeurilor de ambalaje s-a făcut în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare și reciclare a deșeurilor de ambalaje.

Conform art. 33, alin. (3) lit. a) din Ordinul 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu: "(3) Operatorii economici responsabili care au optat pentru realizarea obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje în mod individual trebuie să dovedească realizarea acestuia prin documente justificative din care să rezulte: a) situația privind deșeurile de ambalaje generate și a propriilor ambalaje preluate/colectate de pe piața națională pe tip de material".

Așa cum s-a menționat anterior, la începutul inspecției fiscale, intimata nu a avut întocmita evidența gestiunii cantității de ambalaje introduse pe piața națională prin importuri și prin comercializarea produselor finite ambalate, și, implicit, evidența gestiunii cantității de deșeuri de ambalaje generate.

Conform art. 33, alin. (3), lit. b) din Ordinul 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu, "Operatorii economici responsabili care au optat pentru realizarea obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje în mod individual trebuie să dovedească realizarea acestuia prin documente justificative din care să rezulte:

b)"situația privind valorificarea deșeurilor de ambalaje/contractul încheiat cu un operator economic valorificator, în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje;"

In urma verificării documentelor puse la dispoziție de societate, s-au constatat următoarele:

- intimata a încheiat cu D. S.R.L. contractul de prestări servicii nr. x/08.05.2008 al cărui obiect îl constituie "servicii de reparare, depozitare și transport al tamburilor refolosibili".

După cum reiese din cele prezentate mai sus, contractul nu respectă prevederile legale în sensul că acesta nu a fost încheiat în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje pentru reclamantă.

De asemenea, D. S.R.L. nu a făcut dovada valorificării și nu a reciclat deșeuri de ambalaje pentru reclamantă, întrucât intimata nu a transmis copia autorizației de mediu a D.., eliberată de către Agenția de Protecție a Mediului prin care să facă dovada autorizării acestei societăți pe perioada respectivă pentru efectuarea operațiunilor de reciclare a deșeurilor de ambalaje din lemn.

În concluzie, în condițiile în care intimata reclamantă nu a făcut dovada reciclării în mod individual a deșeurilor de ambalaje din lemn în vederea îndeplinirii obiectivelor anuale, recurenta pârâtă apreciază că sentința atacată este nelegală, impunându-se admiterea recursului și respingerea, în tot, a acțiunii reclamantei.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând recursul declarat de societatea reclamantă împotriva sentinței civile nr. 62/11.01.2019, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a fi respins în consecință.

Prin sentința civilă anterior menționată instanța fondului a admis în parte acțiunea reclamantei, în ceea ce privește contribuția datorată fondului de mediu, aferentă cantității de 1.462.961 kg de tambur de lemn, menținând actele administrativ fiscale cu privire la celelalte obligații principale și accesorii.

Pentru a se pronunța astfel, instanța fondului reține că în perioada 31.05.2010-09.07.2013, inspectorii AFM au efectuat o inspecție fiscală la sediul societății reclamante, S.C. A. și Sisteme S.A., având ca obiectiv verificarea modului de constituire, declarare și virare către Fondul pentru mediu a obligațiilor legale pentru perioada 01.01.2005-31.12.2019, în urma căreia AFM a stabilit în sarcina societății o obligație suplimentară în cuantum total de 3.412.590,00 RON, compusă din:

- contribuție datorată: 1.840.113,00 RON

- dobânzi (majorări de întârziere) datorate: 1.293.200,00 RON

- penalități de întârziere datorate: 279.277,00 RON.

Pornind de la faptul că obiectivele de valorificare, respectiv de reciclare a deșeurilor de ambalaje, se pot realiza individual sau prin transferarea acestei responsabilități către o persoană juridică autorizată în acest scop de către Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor, prima instanță reține că reclamanta a încheiat, în vederea valorificării și reciclării prin mijloace/resurse proprii a deșeuri de ambalaje reutilizabile, respectiv tamburi de lemn, următoarele contracte:

- contractul nr. x/15.04.2005, cocontractant fiind C. S.R.L.;

- contractul nr. x/02.03.2006, cocontractant fiind B. (filele x, vol. I);

- contractul nr. x/08.05.2008, cocontractant fiind D. S.R.L. .

În cuprinsul actelor contestate s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada reciclării în mod individual a deșeurilor din ambalaje din lemn în vederea îndeplinirii obiectivelor anuale, întrucât:

- în cuprinsul contractelor nu s-a menționat că acestea au fost încheiate în vederea îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje, scopul fiind acela de prestări servicii (în cazul tuturor celor 3 contracte), fiind încălcate prevederile art. 33 alin. (3) lit. b) din Ordinul nr. 578/2006;

- în documentele de însoțire a deșeurilor de ambalaje nu s-a menționat că încredințarea spre valorificare/reciclare s-a făcut în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje (în cazul contractelor încheiate cu B. S.R.L. și D. S.R.L.), fiind încălcate dispozițiile art. 17 alin. (4) din H.G. nr. 621/2005;

- nu s-a transmis autorizația de mediu a B. S.R.L., prin care să se facă dovada autorizării acestei societăți să efectueze operațiuni de reciclare a deșeurilor (în cazul contractelor încheiate cu B. S.R.L. și D. S.R.L.).

Prima instanță a apreciat că actele contestate sunt nelegale, însă doar în ceea ce privește cantitățile de deșeuri reciclate în baza contractului încheiat cu D. S.R.L., respingând, în rest acțiunea reclamantei.

Constată Înalta Curte că soluția de respingere a acțiunii reclamantei reflectă o corectă aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, neimpunându-se reformarea hotărârii sub acest aspect.

În acest sens, Înalta Curte subliniază faptul că în cauză sunt incidente prevederile H.G. nr. 621/2005 și cele ale Ordinului nr. 578/2006, corect aplicate de către intimata-pârâtă cu prilejul stabilirii obligațiilor datorate de reclamantă raportat la starea de fapt evidențiată în urma controlului desfășurat la aceasta.

Potrivit dispozițiilor H.G. nr. 625/2001 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, în vigoare pentru perioada de referință avută în vedere de pârâtă cu prilejul controlului, operatorii economici care introduc pe piață ambalaje sunt responsabili pentru întreaga cantitate de deșeuri generate de ambalajele respective, având obligația de a îndeplini cel puțin obiectivele prevăzute în anexa nr. 3 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, aplicate la deșeurile de ambalaje rezultate de la ambalajele introduse pe piața națională/preluate pe bază de contract cu asigurarea trasabilității acestora.

Responsabilitățile stabilite prin actul normativ în discuție pot fi îndeplinite, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (2) din H.G. nr. 625/2006, individual sau prin intermediul unui operator economic autorizat de către o comisie constituită la nivelul autorității publice centrale pentru protecția mediului.

Particularizat cauzei de față, a reținut prima instanță, verificând modalitatea de respectare a dispozițiilor art. 16 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 625/2001, în ceea ce privește contractul nr. x/15.04.2005 încheiat cu C. S.R.L., că în mod corect nu a fost luat în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor anuale de reciclare, de vreme ce nu s-a făcut dovada prin documente financiare - contabile a operațiunilor derulate în baza contractului menționat, deși reclamantei i s-a solicitat acest lucru.

Relativ la contractul nr. x/02.03.2006, încheiat cu B. (filele x, vol. I), așa cum s-a consemnat și în cuprinsul raportului de expertiză întocmit în cauză instanța fondului reține că nici în cazul acestuia nu au fost prezentate înscrisuri pe baza cărora să poate fi determinată cantitatea de tamburi recondiționați, termenii folosiți în cuprinsul facturilor, avizelor de însoțire a mărfii și comenzilor de aprovizionare fiind generali (sunt menționate servicii de tâmplărie, fără indicarea cantităților de deșeuri de ambalaje din lemn).

În privința acestor activități, recurenta-reclamantă susține că deși expertul nu a putut determina cantitatea de tamburi reciclată, nu poate fi ignorat faptul că astfel a fost realizată activitatea de reciclare, făcând trimitere recurenta-reclamantă și la cele statuate de ÎCCJ prin decizia nr. 2832/2011.

Constată Înalta Curte că argumentele recurentei reclamante nu demonstrează nelegalitatea sentinței atacate, fiind de observat că simpla afirmația a recurentei-reclamante, în sensul că prin încheierea celor două contracte a realizat activitatea de reciclare, fără a fi în măsură să fie întărită de documentele financiar-contabile care să ateste această împrejurare de fapt, nu poate constitui dovada îndeplinirii obiectivului de reciclare.

Referitor la cea de a doua ipoteză, respectiv realizarea obiectivelor de mediu prin predare sau încredințare către agenți economici autorizați către un operator economic autorizat de Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor, reglementată de prevederile art. I, pct. 12, alin. (2), lit. a) și lit. b) din H.G. nr. 899/2004 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaj, precum și de dispozițiile art. 16, alin. (2) din H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor și deșeurilor de ambalaje, instanța fondului reține că reclamanta a încheiat următoarele contracte:

- contractul de vânzare - cumpărare nr. x/16.04.2008 si nr. y/15.04.2009, având ca obiect "transportul si evacuarea deșeurilor nemetalice (carton, hârtie, folie, etc.)" si, respectiv, "vânzarea de deșeuri conform cod CAEN 4677 si 3822", încheiate cu E. S.R.L.;

- contractul de vânzare - cumpărare nr. x/07.12.2009, având ca obiect "vânzarea de deșeuri mase plastice cod CAEN 4677 si cod CAEN 3822", încheiat cu F. S.R.L.;

- contractul de vânzare - cumpărare nr. x/14.04.2009, având ca obiect "vânzarea de deșeuri metalice feroase si neferoase, deșeuri mase plastice cod CAEN 3720", încheiat cu G.;

- contractul de vânzare - cumpărare nr. x/22.04.2009, având ca obiect "vânzarea de deșeuri conform cod CAEN 3831,3832 si 4677", încheiat cu H. S.R.L.;

- contractul de vânzare - cumpărare nr. x/27.05.2009, având ca obiect "vânzarea de deșeuri carton cod CAEN 3832 si 4677", încheiat cu I. S.A.;

- contractul încheiat cu J. S.R.L., pe baza de facturi.

În privința acestor contracte judecătorul fondului reține incidența în cauză a prevederilor art. 33 alin. (3) lit. b) din Ordinul nr. 578/2006 pentru aprobarea metodologiei de calcul a contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu, în raport de care apreciază că era necesară menționarea expresă a faptului că deșeurile au fost încredințate în vedere îndeplinirii obiectivelor anuale de reciclare.

În lipsa unei astfel de clauze, actele respective au natura unor contracte de vânzare -cumpărare de deșeuri, fără să se urmărească realizarea obiectivelor de mediu.

În plus, contractele în cauză au fost încheiate cu societăți care nu dețin autorizație pentru a desfășura activități de valorificare și reciclare de deșeuri de ambalaje, aspect care întărește concluzia că înstrăinarea deșeurilor nu s-a făcut în scopul realizării obiectivelor de mediu.

În acest context, judecătorul fondului apreciază că, în ciuda susținerilor reclamantei, în cazul societăților cu care a încheiat contractele în vederea încredințării deșeurilor, legea prevede că e necesar ca acestea să fie posesoarele unor autorizații care să le permită să desfășoare activități de valorificare și reciclare a deșeurilor de ambalaje, relevante în acest sens fiind prevederile Anexei nr. 1/Semnificația termenilor specifici/pct. 1 Semnificația termenilor, lit t) și lit. x) din H.G. nr. 621/2005.

Din cuprinsul dispozițiilor menționate, rezultă că autorizațiile de mediu deținute de societățile E. S.R.L., F. S.R.L., G., H. S.R.L., I. S.A. și J. S.R.L. nu erau suficiente pentru desfășurarea activităților de reciclare sau valorificare a deșeurilor de ambalaje.

Este corectă concluzia judecătorului fondului și sub acest aspect, constatând Înalta Curte că menționarea scopului pentru care sunt predate deșeurile provenite din ambalaje este una din condițiile necesare pentru aprecierea îndeplinirii obiectivelor de reciclare.

Din cuprinsul contractelor în discuție rezultă că acestea vizează vânzarea cumpărarea unor deșeuri și nu încredințarea lor în vederea realizării obiectivului anual de reciclare.

Potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (4) din Ordinul 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu:

"Operatorii economici responsabili sunt obligați să menționeze în documentele de însoțire a deșeurilor de ambalaje dacă încredințarea spre valorificare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje ".

În același sens, prevederile art. 17 alin. (4) din H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, statuează că operatorii economici prevăzuți la art. 16 alin. (1) sunt obligați să menționeze în documentele de însoțire a deșeurilor de ambalaje dacă încredințarea spre valorificare/reciclare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale prevăzute de prezenta hotărâre.

Prin urmare, în lipsa mențiunii obligatorii, prevăzute expres prin actele normative anterior menționate, cantitățile de deșeuri predate operatorilor economici terți nu pot fi luate în considerare pentru demonstrarea îndeplinirii obiectivului de reciclare, în condițiile art. 16 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 621/2005.

Contrar celor susținute de recurenta-reclamantă, această mențiune nu vizează doar documentele de însoțire a mărfii ci și contractele în baza cărora deșeurile sunt predate în vederea reciclării.

Aceste considerente sunt apte, prin ele însele, a justifica legalitatea concluziei primei instanțe, în sensul neluării în considerare a contractelor încheiate cu societățile E. S.R.L., F. S.R.L., G., H. S.R.L., I. S.A. și J. S.R.L. pentru aprecierea modului de realizare a obiectivului anual de reciclare, cât timp neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 33 alin. (4) din Ordinul 578/2006 și art. 17 alin. (4) din H.G. nr. 621/2005 atrage această consecință, nemaifiind necesar a fi examinată și chestiunea deținerii autorizațiilor necesare în persoana operatorilor economici anterior menționați.

În al doilea rând, din probatoriul administrat în fața instanței de fond rezultă faptul că niciuna din societățile E. S.R.L., F. S.R.L., G., H. S.R.L., I. S.A. și J. S.R.L. nu erau autorizate pentru reciclarea deșeurilor din ambalaje.

Astfel, în privința S.C. E. S.R.L., potrivit autorizației de mediu nr. x/09.04.2008 emisă de A.P.M. Olt, activitățile autorizate au fost:

"comerț cu ridicata a deșeurilor și resturilor (folie, hărtie-carton, PET, doze aluminiu) cod CAEN 4677; recuperarea materialelor reciclabile sortate cod CAEN 3822 ";

S.C. F. S.R.L.- potrivit autorizației de mediu nr. x/16.10.2009 emisă de A.P.M. Olt, activitățile autorizate au fost:

"comerț cu ridicata a deșeurilor și resturilor (mase plastice) cod CAEN 4677; recuperarea materialelor reciclabile sortate (mase plastice) cod CAEN 3822";

S.C. G.- potrivit autorizației de mediu nr. x/04.04.2005, nr. 133R din 02.05.2007 revizuită la data de 31.01.2008 emisă de A.P.M. Dolj și autorizației nr. x/20.07.2009 emisă de A.P.M. Olt, activitățile autorizate au fost:

"Recuperare a deșeurilor și resturilor nemetalice reciclabile (cod CAEN 3720);Comerț cu ridicata a deșeurilor și resturilor (cod CAEN 5157); Recuperarea materialelor reciclabile sortate (cod CAEN 3832";

S.C. H. S.R.L. Slatina- potrivit autorizației de mediu nr. x/12.05.2008 emisă de A.P.M. Olt, activitățile autorizate au fost: Recuperarea materialelor reciclabile sortate; colectarea deșeurilor nepericuloase; comerț cu ridicata al deșeurilor și resturilor";

S.C. I. S.A. Slatina- potrivit autorizației de mediu nr. x/23.03.2009 emisă de A.P.M. Olt, activitățile autorizate au fost: Recuperarea materialelor reciclabile sortate; comerț cu ridicata al deșeurilor și resturilor; spălătorie auto";

S.C. J. S.R.L.: potrivit autorizației de valorificare seria x nr. x/18, societatea a fost autorizată să desfășoare activitatea de valorificare a deșeurilor metalice feroase și neferoase.

Colectarea deșeurilor, recuperarea materialelor reciclabile și comerț cu ridicata al deșeurilor nu reprezintă activități de valorificare și reciclare a deșeurilor de ambalaje, înțelesul noțiunii fiind explicitat prin Anexa nr. 1 a H.G. nr. 625/2001, potrivit căreia reciclarea deșeurilor de ambalaje reprezintă "operațiunea de reprelucrare într-un proces de producție a deșeurilor de ambalaje pentru a fi folosite în scopul inițial sau pentru alte scopuri", nefiind prevăzută operațiunea de pregătire pentru reutilizare ca un caz specific de reciclare(lit. t).

Conform art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 16/2001, pentru operațiunile de valorificare a deșeurilor reciclabile industriale, astfel cum acestea erau menționate in anexa 1 la O.U.G. 16/2001, era necesara autorizația de valorificare eliberată de Comisia Națională pentru Reciclarea Materialelor. Prin urmare, în afara autorizației de mediu, eliberată în mod normal societăților respective, acestea aveau nevoie si de o autorizație specială pentru valorificare și reciclare.

Este nefondată și critica recurentei-reclamante, potrivit căreia instanța fondului nu a luat în considerare cuantumul recalculat al obligațiilor suplimentare, așa cum acesta a fost stabilit prin expertiza desfășurată în cauză, susținând recurenta reclamantă că nevalorificarea expertizei constituie în sine un motiv de casare, raportat la decizia de casare cu trimitere spre rejudecare.

Constată Înalta Curte, în primul rând, că în cauză rămâne aplicabil principiul potrivit căruia probele nu au o valoare dinainte stabilită, astfel că nici expertizele administrate în conformitate cu prevederile legii de procedură civilă nu obligă judecătorul la însușirea concluziilor exprimate de expert, în măsura în care acestea sunt contrazise de alte mijloace de probă, legal administrate.

Deși recurenta reclamantă susține că prin concluziile raportului de expertiză a fost confirmată susținerea sa, în sensul că pârâta a aplicat în mod eronat o taxă de 2 RON/kg pentru o perioadă în care nivelul acesteia era mai mic, Înalta Curte constată că argumentele reclamantei nu au suport.

Făcând analiza răspunsului la obiectivul nr. 2, instanța de recurs constată că suma stabilită de expert respectiv 871.123 RON contribuție pentru deșeuri pornește de la ipoteza în care ar fi luate în considerare cantitățile reciclate/valorificate menționate de expert, astfel că diminuarea obligației stabilite de pârât nu are la bază o eroare de calcul cu privire la cuantumul taxei, cum încearcă să acrediteze recurenta reclamantă.

În continuare, răspunzând obiectivului nr. 3, expertul nuanțează concluziile sale, subliniind că pentru anul 2008 (când ar fi fost greșit calculate obligațiile) nivelul taxei era de 1 leu până la data intrării în vigoare a prevederilor O.G. nr. 25/2008, și numai după această dată a fost modificat cuantumul taxei la 2 RON/kg, însă, nici în atare context nu poate fi validată afirmația recurentei reclamante, nerezultând faptul că autoritatea pârâtă a aplicat cuantumul de 2 RON/kg pentru întreaga perioadă pentru care reclamanta nu și-a îndeplinit obiectivul anual de reciclare.

Cu atât mai puțin poate fi validată afirmația recurentei reclamante, potrivit căreia neîntocmirea evidenței gestiunii ambalajelor introduse pe piata națională nu poate duce la neluarea în calcul a cantității reciclate, ci, în cauza eventualei constatări unei astfel de carențe, singura măsura permisă este cel mult aplicarea amenzii, subliniind Înalta Curte că în contextul în care operatorul economic nu îndeplinește o astfel de evidență, ce presupune menționarea cantității de ambalaje introduse pe piață și apoi modalitatea de valorificare sau reciclare a deșeurilor ce provin din aceste ambalaje, este discutabilă însăși probațiunea modului de îndeplinire a obiectivului de valorificare a acestor deșeuri.

Referitor la argumentele subsumate de recurenta reclamantă motivului de casare privitor la încălcarea principiului proporționalității, Înalta Curte subliniază faptul că recurenta reclamantă nu relevă existența unei norme care să permită autorității pârâte acționarea în limitele unei marje de eroare, taxele prevăzute de actele normative de interes în materia valorificării și reciclării deșeurilor fiind expres prevăzute, într-un cuantum fix, ce nu îndrituiește nici autoritatea de resort și nici instanța să procedeze la o reducere a cuantumului acestora, pentru motivul că acestea ar fi excesive.

Față de aceste considerente, nefiind demonstrată nici sub acest din urmă aspect nelegalitatea sentinței pronunțate de prima instanță, Înalta Curte constată nefondat recursul declarat de reclamantă.

Este fondată, însă, critica formulată de recurenta pârâtă la adresa hotărârii primei instanțe.

Astfel cum rezultă din cuprinsul sentinței atacate, instanța fondului a admis în parte acțiunea reclamantei, diminuând obligațiile stabilite în sarcina acesteia în contextul în care a apreciat că în perioada iunie 2008 - decembrie 2009, reclamanta a reciclat prin mijloace proprii o cantitate de 1.462.96 kg de tamburi lemn.

Reține prima instanță că actele contestate de reclamantă sunt nelegale doar în ceea ce privește cantitățile de deșeuri reciclate în baza contractului încheiat cu S.C. D. S.R.L.

Astfel, în ceea ce privește contractul nr. x/08.05.2008, încheiat cu S.C. D. S.R.L., instanța fondului reține că în virtutea acestuia prestatorul s-a obligat să efectueze în folosul beneficiarului servicii de reparare, depozitare și transport de tamburi refolosibili.

Contrar susținerilor pârâtei, judecătorul fondului apreciază că astfel de activități reprezintă un caz specific de reciclare de vreme ce în urma operațiunilor la care au fost supuși tamburi de lemn pot fi reutilizați. Astfel, în ceea ce privește omisiunea de a menționa în cuprinsul contractului nr. x/08.05.2008 încheiat cu S.C. D. S.R.L. a împrejurării că acesta a fost încheiat în scopul realizării obiectivelor de mediu, Curtea apreciază că această carență nu se regăsește în contractul în discuție.

În acest sens, este de observat că, din cuprinsul convenției încheiate S.C. D. S.R.L., rezultă cu prisosință că acest contract a fost perfectat în scopul realizării obiectivelor de mediu, relevante fiind dispozițiile contractuale care reglementează obiectul contractului coroborate cu anexele acestora.

În ceea ce privește omisiunea de a menționa în documentele de însoțire a deșeurilor de ambalaje că încredințarea spre valorificare/reciclare s-a făcut în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje, Curtea reține că nerespectarea prevederilor art. 17 alin. (4) din H.G. nr. 621/2005, în măsura în care operațiunea este reală (aspect care este confirmat în speță de documentele contabile atașate) nu poate avea ca efect neluarea în calcul la stabilirea bazei de impunere a cantităților de deșeuri vizate, ci doar atragerea răspunderii contravenționale, astfel cum prevăd dispozițiile art. 26 alin. (1) lit. e) din H.G. nr. 621/2005.

În sfârșit, relativ la împrejurarea că S.C. D. S.R.L. nu deține autorizație de mediu, Curtea, împărtășește optica reclamantei că aceasta nu era necesară, întrucât nu suntem în prezența îndeplinirii obiectivelor de reciclare în mod individual prin încredințarea deșeurilor unor operatori economici autorizați in acest sens, societatea reclamantă a procedat la îndeplinirea obiectivelor de mediu în mod individual prin mijloace proprii. Din acest motiv, contractul încheiat cu S.C. D. S.R.L. privește doar asigurarea forței de munca, pentru reciclarea în regim intern a deșeurilor, nefiind, prin urmare, necesară existența autorizației.

În lumina celor expuse, instanța fondului concluzionează că în perioada iunie 2008- decembrie 2009, reclamanta a reciclat prin mijloace proprii o cantitate de 1.462.96 kg de tamburi lemn, așa cum s-a reținut și în cuprinsul expertizei.

Contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că omisiunea de a menționa, în documentele de însoțire a deșeurilor de ambalaje, faptul că încredințarea spre valorificare/reciclare s-a făcut în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje nu are ca singură consecință atragerea răspunderii contravenționale, în condițiile art. 26 alin. (1) lit. e) din H.G. nr. 621/2005.

Rezultă, din economia dosarului, faptul că în documentele de însoțire a mărfii în cantitate totală de 1.462.96 kg de tamburi lemn, pretins reciclate în virtutea contractului încheiat cu S.C. D. S.R.L., nu este menționat faptul că tamburii respectivi au fost încredințați spre valorificare/reciclare, în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale prevăzute de H.G. nr. 625/2001.

Cât timp dispozițiile art. 17 alin. (4) din H.G. nr. 625/2001 prevăd explicit faptul că operatorii economici prevăzuți la art. 16 alin. (1) sunt obligați să menționeze în documentele de însoțire a deșeurilor de ambalaje dacă încredințarea spre valorificare/reciclare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale prevăzute de prezenta hotărâre, Înalta Curte apreciază că omisiunea îndeplinirii cerinței prevăzute de actul normativ în discuție are, pe lângă eventuala răspundere contravențională și consecința neluării în considerare a operațiunilor la care se referă documentele de însoțire pentru aprecierea modului de realizare a obiectivelor de reciclare prevăzute de H.G. nr. 625/2001.

În același context, Înalta Curte constată că și din cuprinsul prevederilor art. 33 din Metodologia de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu, aprobată prin Ordinul nr. 578/2006 se desprinde aceeași concluzie, aceea potrivit căreia demonstrarea îndeplinirii obiectivului anual de valorificare sau reciclare a deșeurilor provenite din ambalaje se realizează prin documentele întocmite conform Metodologiei.

Potrivit prevederilor art. 33 alin. (3) din Metodologia de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu, operatorii economici responsabili care au optat pentru realizarea obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje în mod individual trebuie să dovedească realizarea acestuia prin documente justificative din care să rezulte:

a) situația privind deșeurile de ambalaje generate și a propriilor ambalaje preluate/colectate de pe piața națională pe tip de material;

b) situația privind valorificarea deșeurilor de ambalaje/contractul încheiat cu un operator economic valorificator, în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje;

c) situația eliberată de către operatorul economic valorificator, prin care să se evidențieze distinct cantitățile de deșeuri de ambalaje valorificate, pe tip de material, dintre cele preluate de la operatorii economici responsabili, precum și metoda de valorificare.

Aliniatul 4 al aceluiași articol reia prevederea cuprinsă la art. 17 alin. (4) din H.G. nr. 625/2001, statuând că operatorii economici responsabili sunt obligați să menționeze în documentele de însoțire a deșeurilor de ambalaje dacă încredințarea spre valorificare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje.

Prin urmare, este lipsită de suport concluzia primei instanțe, potrivit căreia neîntocmirea documentelor de însoțire a deșeurilor de ambalaje conform prescripțiilor prevăzute prin art. 17 alin. (4) din H.G. nr. 625/2001 are ca sigură consecință angajarea răspunderii contravenționale a operatorului economic în cauză, subliniind Înalta Curte că omisiunea respectării dispozițiilor art. 17 alin. (4) din H.G. nr. 625/2001 și art. 33 alin. (3) din Metodologia de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu atrage, în primul rând imposibilitatea utilizării documentelor necorespunzător întocmite pentru dovedirea modului de îndeplinire a obiectivul anual de reciclare/valorificare.

În alte condiții, acceptarea oricăror cantități de deșeuri provenite din ambalaje pentru verificarea îndeplinirii obligațiilor circumscrise obiectivelor prevăzute de art. 14 din H.G. nr. 625/2001 ar lipsi de finalitate reglementarea anterior menționată, ivindu-se, astfel, posibilitatea de valorificare a deșeurilor din ambalaje în orice mod, ceea ce ar lăsa fără efect finalitatea avută în vedere de H.G. nr. 625/2001 și anume îndeplinirea obiectivelor de valorificare sau reciclare a deșeurilor provenite din ambalaje, în condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) lit. a)-f) din hotărârea de guvern anterior menționată.

Al doilea motiv pentru care contractul nr. x/08.05.2008, încheiat cu S.C. D. S.R.L. nu poate servi pentru demonstrarea modului de îndeplinire a obiectivului anual de valorificare sau reciclare a deșeurilor constă în faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 33 alin. (3), lit. b) din Ordinul 578/2006, articol care prevede, după cum s-a arătat mai sus, că operatorii economici responsabili care au optat pentru realizarea obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje în mod individual trebuie să dovedească realizarea acestuia prin documente justificative din care să rezulte situația privind valorificarea deșeurilor de ambalaje/contractul încheiat cu un operator economic valorificator, în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje.

Or, în înțelesul prevederilor Ordinului 578/2006, operator economic valorificator nu poate fi orice agent economic ci numai cei ce dețin autorizația de mediu, eliberată de APM, nefiind probat faptul că societatea D. S.R.L. deținea o astfel de autorizație, valabilă pentru perioada relevantă din perspectiva contractului nr. x/08.05.2008.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta pârâtă, cu consecința casării în parte a sentinței atacate, rejudecării cauzei și respingerii în tot a acțiunii reclamantei, ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 62 din 11 ianuarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 62 din 11 ianuarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

Casează în parte sentința recurată și, în rejudecare:

Respinge în tot acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 octombrie 2022.