ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 839/2022

Ședința publică din data de 14 februarie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2015, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu Administrația Fondului pentru Mediu, a solicitat:

- anularea Deciziei de impunere nr. x/09.02.2015 privind obligații fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu stabilite de inspecția fiscală

- anularea Raportului de inspecție fiscală nr. x/09.02.2015, anexă la Decizia de impunere nr. x/09.02.2015

- anularea Deciziei nr. 71/17.04.2015 de soluționare a contestației introduse împotriva Deciziei de impunere nr. x/09.02.2015 privind obligații fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu stabilite de inspecția fiscală;

- anularea Deciziei de impunere nr. x/06.05.2015 referitoare la obligații de plată accesorii la Fondul pentru mediu, înregistrată la AFM sub nr. x/06.05.2015;

- anularea Deciziei nr. 138/20.07.2015 de soluționare a contestației introduse împotriva Deciziei de impunere nr. x/06.05.2015 referitoare la obligații de plată accesorii la Fondul pentru mediu;

- exonerarea reclamantei de obligația de plată a sumei totale de 5.802.596,00 RON, din care suma de 5.689.424,00 RON reprezentând obligații fiscale de plată stabilite suplimentar prin Decizia de impunere nr. x/09.02.2015 (obligație fiscală principală în sumă de 3.559.801,00, dobânzi în sumă de 1.626.916,12 RON și penalități de întârziere în sumă de 502.707,303 RON) și suma de 113.172 reprezentând obligații fiscale de plată stabilite suplimentar cu titlu de accesorii prin Decizia de Impunere nr. x/06.05.2015;

- obligarea AFM la restituirea sumei de 5.802.596,00 RON plătită de Reclamanta în plus la Fondul pentru Mediu în temeiul Deciziei de impunere nr. x/09.02.2015 și a Deciziei de impunere nr. x/06.05.2015 și la plata dobânzii de 0,03% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 12.08.2015, când reclamanta a plătit sumele impuse prin actele administrative atacate și până în ziua restituirii creanței rezultate din anularea actelor administrative atacate;

- anularea Deciziei nr. 2/17.08.2015 referitoare la obligații de plată accesorii la Fondul pentru mediu, înregistrată la AFM sub nr. x/19.08.2015;

- anularea Deciziei nr. 192/23.10.2015 de soluționare a contestației introduse împotriva Deciziei de impunere nr. x/17.08.2015 referitoare la obligații de plată accesorii la Fondul pentru mediu;

- exonerarea reclamantei de obligația de plată a sumei totale de 104.627 RON, reprezentând obligații de plată accesorii;

- obligarea AFM la restituirea sumei de 104.627 RON și la plata dobânzii de 0,03% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 10.09.2015, când reclamanta a plătit sumele impuse prin actele administrative atacate și până în ziua restituirii creanței rezultate din anularea actelor administrative atacat;

- obligarea AFM la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2111 din 27 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii judecătorești indicate în punctul I.2 a declarat recurs reclamanta A. S.A., prin care, invocând incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, a solicitat casarea hotărârii recurate și, în rejudecarea litigiului pe fond, admiterea în tot a cererii de chemare în judecată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de ambele faze procesuale ale cauzei.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se referă la neanalizarea și nemotivarea situației deciziilor de impunere a accesoriilor obligației principale.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea recurată este dată cu încălcare sau aplicarea greșită a următoarelor norme juridice:

- art. 9 alin. (1) C. proc. civ. fiscală coroborate cu art. 107 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. fiscală si prin raportare la prevederile care reglementează sarcina probei și valoarea probatorie a înscrisurilor prezentate de părți în susținerea apărărilor,

- art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 25/2008,

- H.G. nr. 621/2005, având în vedere modificările intervenite prin H.G. nr. 247/2011,

- art. 24 și 27 din Ordinul nr. 1032/2011,

- art. 23 lit. b), art. 33 și 35 din Ordinul nr. 578/2006,

- O.U.G. nr. 196/2005 și legislația în domeniu,

- art. 22 alin. (2) din Legea nr. 211/2011,

- art. 7 alin. (2) și (3), precum și art. 105 alin. (1) C. proc. civ. fiscală.

deșeuri ca fiind valorificate în contul

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 2111 din 27 iunie 2019.

În motivare, aceasta a arătat că:

- la fila x a Raportului de inspecție fiscală s-a consemnat că proiectul de raport a fost comunicat reprezentanților reclamantei, astfel încât nu s-a produs reclamantei nicio vătămare. În acest fel, nu a fost încălcat dreptul reclamantei de a fi informat/ascultat.

- prevederile art. 107 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare sunt respectate prin invitația de discuție finală înregistrată la AFM cu nr. x/16.12.2014 și Procesul-verbal de discuție finală nr. x/DGAFGF/19.12.2014 (Anexa 18 la raport).

- suntem în prezența unei obligații fiscale anuale (deci, nu lunare sau trimestriale), cu scadența în data de 25 ianuarie a anului următor celui pentru care este datorată contribuția, astfel încât dispozițiile legale care determină nivelul contribuției sunt cele în vigoare la data scadenței.

- conform prevederilor art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005, obligația de declarare și de plată revine tuturor operatorilor economici care introduc pe piața româneasca ambalaje, în scopul asigurării controlului în ceea ce privește gestionarea deșeurilor.

Operatorii economici sunt responsabili pentru ambalajele primare, secundare și terțiare folosite pentru ambalarea produselor lor, indiferent de modul de introducere al ambalajelor pe piața românească. în acord cu principiul "ubi lex non dinstinguit, nec nos distinguere debemus" (Unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem).

- Nu au fost respectate prevederile art. 24 și art. 25 din Ordinul nr. 578/2006, cu modificările și completările ulterioare (deoarece nu a fost asigurată trasabilitatea deșeurilor de ambalaje până la operatorul economic valorificator) și art. 17 alin. (4) din H.G. nr. 621/2005 deoarece nu se menționează în documentele de însoțire a deșeurilor de ambalaje dacă încredințarea spre valorificare/reciclare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale prevăzute de H.G. nr. 621/2005.

Recurenta-reclamantă A. S.A a depus răspuns la întâmpinare, prin care, dezvoltând argumente în combaterea apărărilor invocate de intimata -pârâtă, a solicitat înlăturarea acestora și admiterea recursului său.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 21 noiembrie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 2 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul și normele legale incidente, dar și de apărările expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu privire la motivul de casare invocat de recurenta-reclamantă prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte apreciază că este nefundat.

Recurenta-reclamantă afirmă că prima instanță nu a analizat și nu a motivat deloc situația deciziilor de impunere acccesorii.

Această afirmație este neîntemeiată, deoarece la punctele ii-ix din considerentele hotărârii recurate, prima instanță analizează aspectele invocate de reclamantă referitoare la obligațiile accesorii stabilite în sarcina reclamantei prin deciziile de impunere nr. x/06.05.2015 și nr. y/17.08.2015, alături de cele referitoare la obligația de plată principală.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă încălcarea sau aplicarea greșită a mai multor norme de drept material.

Potrivit art. 107 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

"Dreptul contribuabilului de a fi informat (1) Contribuabilul va fi informat pe parcursul desfășurării inspecției fiscale asupra constatărilor rezultate din inspecția fiscală. (2) Organul fiscal prezintă contribuabilului proiectul de raport de inspecție fiscală, care conține constatările și consecințele lor fiscale, acordându-i acestuia posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere potrivit art. 9 alin. (1), cu excepția cazului în care bazele de impozitare nu au suferit nicio modificare în urma inspecției fiscale sau a cazului în care contribuabilul renunța la acest drept și notifica acest fapt organelor de inspecție fiscala. (3) Data, ora și locul prezentării concluziilor vor fi comunicate contribuabilului în timp util. (4) Contribuabilul are dreptul să își prezinte, în scris, punctul de vedere cu privire la constatările inspecției fiscale, în termen de 3 zile lucrătoare de la data încheierii inspecției fiscale. (5) Data încheierii inspecției fiscale este data programată pentru discuția finală cu contribuabilul sau data notificării de către contribuabil că renunță la acest drept."

Prin adresa nr. x/19.12.2014, reclamanta a fost înștiințată asupra datei, orei și locului unde va avea loc discuția finală pentru prezentarea rezultatelor inspecției fiscale.

La discuția finală care s-a desfășurat în data de 20 ianuarie 2015, ora 12:00 la sediul reclamantei, echipa de control a prezentat, în conformitate cu prevederile art. 107 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reprezentanților reclamantei proiectul de raport inspecție fiscală.

Au fost înregistrate la registratura reclamantei procesul-verbal de discuție finală sub nr. x/20.01.2015 și anexa 1 - obligații de plata declarate de către societate/stabilite de inspecția fiscală/diferențe; anexa 2 - calculul de accesorii privind obligația de plata pentru diferențele de obligații stabilite de control; anexa 3 - totaluri anuale diferențe de plata stabilite prin control și accesorii; anexa 4 - parametrii de calcul utilizați pentru stabilirea obligațiilor de plată și situația centralizatoare necesară întocmirii bazei de impunere a cantităților de ambalaje introduse pe piața națională sub nr. x/20.01.2015.

Referitor la rezultatele inspecției fiscale, reprezentanții societății au comunicat ca vor transmite un punct de vedere in termenul legal de 3 zile lucrătoare de la data încheierii inspecției fiscale.

Prin adresa reclamantei nr. x/20.01.2014 înregistrata la AFM sub nr. x/21.01.2015 și nr. y/22.01.2014 înregistrata la AFM sub nr. x/22.01.2015, reclamanta transmite mai multe copii după facturi fiscale de vânzare către S.C. B. S.R.L. a unor deșeuri metalice si deșeuri de lemn si mai multe tabele privind defalcarea cantităților de ambalaje introduse pe piață.

În consecință, Înalta Curtea consideră că nu s-au încălcat dispozițiile legale invocate.

Art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005 a fost modificat prin pct. 7 din O.G. nr. 25/2008, în sensul majorării contribuției datorate pentru diferența dintre cantitățile de deșeuri de ambalaje corespunzătoare obiectivelor minime de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie și de valorificare prin reciclare prevăzute în anexa nr. 3 și cantitățile de deșeuri de ambalaje încredințate spre valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie și valorificate prin reciclare de la 1 leu/kg la 2 RON/kg.

Potrivit art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 196/2005, sumele datorate conform art. 9 alin. (1) lit. d) din același act normativ se declară și se plătesc anual de către persoanele juridice și fizice care desfășoară respectivele activități, până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor.

Așadar, obligația de plată a contribuției este o obligație fiscală anuală, cu scadența în data de 25 ianuarie a anului următor celui pentru care este datorată contribuția.

Prin Legea nr. 179/2010 a fost respinsă O.G. nr. 25/2008.

Înalta Curte consideră că dispozițiile legale care determină nivelul contribuției sunt cele în vigoare la data scadenței, astfel încât contribuția datorată de reclamantă este de 2 RON/kg.

Înalta Curte observă că art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005 nu distinge între bunuri de proveniență intracomunitară și extracomunitară, astfel încât prin aplicarea regulii de interpretare logică "unde legea nu distinge, nici cel care o interpretează nu trebuie să distingă (ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus), se ajunge la concluzia că obligația de a contribui la fondul de mediu revine tuturor operatorilor economici care se manifestă pe piața națională. Prin introducerea de ambalaje pe piața națională se înțelege atât importul din spațiul extracomunitar, cât și cel intracomunitar.

La aceeași concluzie se ajunge și prin interpretarea teleologică a art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005, scopul legiuitorului fiind acela ca obligația de declarare și de plată să revină tuturor operatorilor economici care introduc ambalaje pe piața românească, conform principiului "poluatorul plătește".

Distincția pe care o face Codul fiscal între importuri și achiziții intracomunitare, în art. 1301

1

și art. 131 are ca unic scop reglementarea unor aspecte referitoare la regimul vamal în cadrul UE, astfel încât această distincție nu se poate aplica și în alte domenii, cum ar fi cel al deșeurilor de ambalaje.

Dispozițiile H.G. nr. 621/2005, astfel cum au fost modificate prin H.G. nr. 247/2011, confirmă concluzia că obligația de a contribui la fondul de mediu revine tuturor operatorilor economici care se manifestă pe piața națională, prevăzând, în anexa 1 lit. a)

1

că introducerea pe piața națională a unui produs acoperă și achiziționarea lui din alte state membre ale UE. Această prevedere a fost introdusă pentru a înlătura orice dubiu cu privire la obligația de a contribui la fondul de mediu a tuturor operatorilor economici care se manifestă pe piața națională, și nu pentru că până la apariția sa, situația ar fi fost diferită. Dispozițiile H.G. nr. 621/2005, astfel cum au fost modificate prin H.G. nr. 247/2011 sunt concordante cu dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005.

Potrivit art. 16 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 621/2005, "(1) Operatorii economici, persoane juridice române, sunt responsabili pentru întreaga cantitate de deșeuri generate de ambalajele pe care le introduc pe piața națională, după cum urmează:

a) operatorii economici care introduc pe piață produse ambalate sunt responsabili pentru deșeurile generate de ambalajele primare, secundare și terțiare folosite pentru ambalarea produselor lor, cu excepția ambalajelor de desfacere care sunt folosite pentru ambalarea, la locul de vânzare, a produselor pe care aceștia le introduc pe piața națională;

b) operatorii economici care supraambalează produse ambalate individual în vederea revânzării/redistribuirii sunt responsabili pentru deșeurile generate de ambalajele secundare și terțiare pe care le introduc pe piață;

c) operatorii economici care introduc pe piață ambalaje de desfacere sunt responsabili pentru deșeurile generate de respectivele ambalaje.

(2) Responsabilitățile operatorilor economici prevăzute la alin. (1) se pot realiza:

a) individual, pentru deșeurile de ambalaje rezultate de la propriile produse pe care le introduc pe piața națională;

b) prin intermediul unui operator economic autorizat de către o comisie constituită la nivelul autorității publice centrale pentru protecția mediului."

În speță, reclamanta a optat să îndeplinească individual obiectivele de valorificare a deșeurilor de ambalaje.

Conform art. 33 alin. (3) și (4) din Ordinul nr. 578/2006 (forma în vigoare în anul 2009) pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu, "(3) Operatorii economici responsabili care au optat pentru realizarea obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje în mod individual trebuie să dovedească realizarea acestuia prin documente justificative din care să rezulte: a) situația privind deșeurile de ambalaje generate și a propriilor ambalaje preluate/colectate de pe piața națională pe tip de material; b) situația privind valorificarea deșeurilor de ambalaje/contractul încheiat cu un operator economic valorificator, în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje; c) situația eliberată de către operatorul economic valorificator, prin care să se evidențieze distinct cantitățile de deșeuri de ambalaje valorificate, pe tip de material, dintre cele preluate de la operatorii economici responsabili, precum și metoda de valorificare.

(4) Operatorii economici responsabili sunt obligați să menționeze în documentele de însoțire a deșeurilor de ambalaje dacă încredințarea spre valorificare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje."

De asemenea, conform art. 17 alin. (4) din H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje:

"Operatorii economici prevăzuți la art. 16 alin. (1) sunt obligați să menționeze în documentele de însoțire a deșeurilor de ambalaje dacă încredințarea spre valorificare/reciclare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale prevăzute de prezenta hotărâre."

Așadar, în baza art. 33 alin. (3) lit. c) din Ordinul nr. 578/2006, reclamanta, care a optat pentru realizarea obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje în mod individual, trebuia să dovedească realizarea acestuia prin situația eliberată de către operatorul economic valorificator, prin care să se evidențieze distinct cantitățile de deșeuri de ambalaje valorificate, pe tip de material, dintre cele preluate de la operatorii economici responsabili, precum și metoda de valorificare. În plus, operatorii economici responsabili sunt obligați să menționeze în documentele de însoțire a deșeurilor de ambalaje dacă încredințarea spre valorificare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje.

De aceea, Înalta Curte apreciază că reclamanta avea obligația de a produce dovezi în sensul că deșeurile au fost valorificate, și nu doar predate unui operator economic valorificator sau unui operator economic/persoană fizică ce deține o instalație de incinerare cu recuperare de energie.

Decizia 2005/270/CE nu este aplicabilă în cauză, de vreme ce aceasta reglementează obligațiile statelor membre de a furniza către instituțiile europene date privind ambalajele și deșeurile de ambalaje. Această decizie nu face referiri la modul de îndeplinire a obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje, de către operatorii economici responsabili din statele membre.

Potrivit art. 33 alin. (3) lit. c) din Ordinul nr. 578/2006, reclamanta, care a optat pentru realizarea obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje în mod individual, trebuia să dovedească realizarea acestuia prin situația eliberată de către operatorul economic valorificator, prin care să se evidențieze distinct cantitățile de deșeuri de ambalaje valorificate, pe tip de material, dintre cele preluate de la operatorii economici responsabili, precum și metoda de valorificare.

Un operator economic nu poate fi valorificator decât dacă are autorizație de valorificator/reciclator. În acest sens, reclamanta trebuia să se informeze dacă C. S.R.L. și D. S.A., cărora le-a predat deșeuri de ambalaje, dețin autorizație de valorificator/reciclator. În lipsa unei asemenea verificări, reclamanta și-a asumat riscul ca deșeurile de ambalaje predate C. S.R.L. și D. S.A. să u fie luate în considerare ca și cantități reciclate/valorificate.

Pentru perioada martie 2011- decembrie 2013 este aplicabil Ordinul nr. 1032/2011.

Conform art. 27 alin. (1) din acest ordin, "Operatorii economici responsabili prevăzuți la art. 23 și operatorii economici ce colectează deșeuri de ambalaje pentru operatorii economici autorizați potrivit prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 621/2005, cu modificările și completările ulterioare, sunt obligați să menționeze în contracte și în documentele contabile de însoțire a deșeurilor de ambalaje dacă încredințarea se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie a deșeurilor de ambalaje".

Potrivit art. 27 alin. (2) din același act normativ:

"În lipsa mențiunii prevăzute la alin. (1) cantitățile respective nu sunt considerate ca fiind justificate și nu se iau în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie a deșeurilor de ambalaje".

Așadar, lipsa mențiunii din contracte și documentele contabile de însoțire a deșeurilor de ambalaje că încredințarea deșeurilor de ambalaje se face în scopul îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie a deșeurilor de ambalaje, aceste cantități nu se iau în calcul pentru îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie a deșeurilor de ambalaje.

Aceste dispoziții legale nu contravin O.U.G. nr. 195/2006, așa cum afirmă reclamanta. În plus, cât timp Ordinul nr. 1032/2011 nu a fost anulat prin hotărâre judecătorească definitivă sau nu a fost admisă excepția de nelegalitate în privința sa, va continua să producă efecte juridice până în momentul ieșirii sale din vigoare.

Pentru perioada 1.01.2009-febriarie 2011, sunt aplicabile dispozițiile art. 33 alin. (3) și (4) din Ordinul nr. 578/2006 (forma în vigoare în anul 2009) pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu, "(3) Operatorii economici responsabili care au optat pentru realizarea obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje în mod individual trebuie să dovedească realizarea acestuia prin documente justificative din care să rezulte: a) situația privind deșeurile de ambalaje generate și a propriilor ambalaje preluate/colectate de pe piața națională pe tip de material; b) situația privind valorificarea deșeurilor de ambalaje/contractul încheiat cu un operator economic valorificator, în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje; c) situația eliberată de către operatorul economic valorificator, prin care să se evidențieze distinct cantitățile de deșeuri de ambalaje valorificate, pe tip de material, dintre cele preluate de la operatorii economici responsabili, precum și metoda de valorificare.

(4) Operatorii economici responsabili sunt obligați să menționeze în documentele de însoțire a deșeurilor de ambalaje dacă încredințarea spre valorificare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje."

Așadar, legea stabilește o obligație expresă în sarcina operatorilor economici responsabili (reclamantei) de a menționa în documentele de însoțire a deșeurilor de ambalaje dacă încredințarea spre valorificare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje.

Art. 33 alin. (3) și (4) din Ordinul nr. 578/2006 este o normă juridică imperativă. Chiar dacă textul nu cuprinde o sancțiune expresă pentru neîndeplinirea obligației de a menționa în documentele de însoțire a deșeurilor de ambalaje dacă încredințarea spre valorificare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje, nu este întemeiată afirmația reclamantei că această sancțiune nu există. Datorită caracterului imperativ al normei juridice, ce ocrotește un interes public, sancțiunea este neluarea în calcul a cantităților de deșeuri de ambalaje pentru îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie a deșeurilor de ambalaje. Această sancțiune implicită este singura care poate asigura respectarea scopului avut de legiuitor în momentul edictării dispozițiilor legale menționate.

Potrivit art. 33 alin. (3) lit. c) din Ordinul nr. 578/2006, reclamanta, care a optat pentru realizarea obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje în mod individual, trebuia să dovedească realizarea acestuia prin situația eliberată de către operatorul economic valorificator, prin care să se evidențieze distinct cantitățile de deșeuri de ambalaje valorificate, pe tip de material, dintre cele preluate de la operatorii economici responsabili, precum și metoda de valorificare. În plus, operatorii economici responsabili sunt obligați să menționeze în documentele de însoțire a deșeurilor de ambalaje dacă încredințarea spre valorificare a acestora se face în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deșeurilor de ambalaje.

Deoarece reclamanta avea obligația de a proba că deșeurile au fost valorificate, și nu doar predate unui operator economic valorificator sau unui operator economic/persoană fizică ce deține o instalație de incinerare cu recuperare de energie, nu are relevanță juridică eventuala conduită culpabilă a S.C. B. S.R.L., de vreme ce deșeurile nu au fost valorificate în contul reclamantei.

Pentru motivele menționate la punctele 6 și 7 de mai sus, Înalta Curte apreciază că, în mod legal, pârâta AFM nu a luat în calcul cantitățile de deșeuri de carton predate de reclamantă către D. S.A. în perioada 2008-2013, ca și cantități valorificate.

Înalta Curte apreciază că pârâta a luat măsuri pentru stabilirea corectă a stării de fapt fiscale.

În acest sens a efectuat un control încrucișat la S.C. F. S.R.L., S.C. Cos Târgoviște S.A., luându-se declarații administratorilor acestor societăți care au precizat că deșeurile predate de reclamantă prin intermediul S.C. B. S.R.L. sunt deșeuri metalice, și nu deșeuri din ambalaj metalic.

Aceste declarații, coroborate cu neglijența reclamantei în completarea documentelor care au însoțit deșeurile metalice predate în vederea valorificării, confirmă cele consemnate în cuprinsul actelor atacate.

Cu privire la cantitățile de deșeuri de tablă balotată vândută de S.C. B. S.R.L. către S.C. G. S.R.L. și S.C. H. S.R.L., Curtea observă că reclamanta nu a făcut dovada că aceste deșeuri ar fi deșeuri de ambalaj și nu deșeuri provenite din fluxul său tehnologic.

În aceste condiții, în mod legal, AFM nu a luat în considerare la stabilirea bazei de impunere deșeurile de tablă balotată menționate.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că măsura neluării în calcul a situației actualizate a cantităților de ambalaje introduse pe piață și a documentelor justificative prezentate de reclamantă echipei de control prin adresa nr. x/22.01.2015 este legală, deoarece reclamanta nu a depus documente care să susțină noua structură a ambalajelor.

Din aceste motive, în baza textelor de lege menționate, a art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) și (6), art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 2111 din 27 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 februarie 2022.