ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5090/2021

Ședința publică din data de 27 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22.05.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale și Universitatea din Craiova:

a) anularea concursului organizat de Universitatea din Craiova pentru ocuparea postului vacant de profesor universitar, poziția 3, disciplinele Romantismul, perspective comparatiste; Direcții în critica literară europeană; Imaginar și mentalități în cadrul Facultății de Litere, Departamentul de Limba și Literatura Română, conform anunțului publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, nr. 402 din 28 aprilie 2015, precum și anularea actelor subsecvente;

b) reluarea procedurii de ocupare prin concurs a postului didactic vacant de profesor universitar;

c) descrierea în termeni cuprinzători a postului, respectiv precizarea disciplinelor care îl compun;

d) anularea Hotărârii nr. 3/05.04.2018 a Ministerului Educației Naționale - Consiliul de etică și management universitar (CEMU), prin care a fost respinsă sesizarea (plângerea prealabilă) din 24.10. 2015;

e) obligarea în solidar a intimaților la plata unor despăgubiri morale în cuantum de 100.000 RON;

f) obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de 07.11.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Consiliului de Etică și Management Universitar din cadrul Ministerului Educației Naționale.

Prin sentința civilă nr. 432 din 6 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei calității procesuale pasive și lipsei procedurii prealabile;

A admis excepția tardivității și a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale, Universitatea din Craiova și Consiliul de Etică și Management Universitar din cadrul Ministerului Educației Naționale, ca fiind tardiv formulată.

Împotriva sentinței civile nr. 432 din 6 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, precum și acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că are un interes direct, legitim și actual în realizarea de verificări cu privire la organizarea concursului din speță, criticând imprecizia și lipsa de rigoare științifică a denumirii disciplinelor circumcrise postului și necorelarea lor cu tematica de concurs, care l-au împiedicat să se înscrie la concursul organizat pentru ocuparea postului. Arată că nu putea gira, prin participarea sa la această procedură nelegală, calitatea științifică îndoielnică a demersului organizat de Universitatea din Craiova.

Critică soluția primei instanțe de respingere a acțiunii ca tardiv introduse, din perspectiva faptului că instanța a apreciat că, în ipoteza în care sesizarea nu a fost soluționată în termenul legal de 3 luni, avea dreptul de a învesti instanța de contencios administrativ în 6 sau 12 luni.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, termenul de sesizare a instanței curgând de la data comunicării Hotărârii CEMU nr. 3/05.04.2018, iar nu de la data împlinirii termenului de soluționare a sesizării din 24.10.2015.

Susține că Universitatea din Craiova nu putea fi obligată de către recurentul-reclamant să respecte dispozițiile art. 124 din Legea nr. 1/2011, singura posibilitate reglementată de Legea nr. 1/2011 fiind sesizarea CEMU, care a soluționat sesizarea din 24.10.2015 abia prin Hotărârea nr. 3/05.04.2018; că a atacat procedura de organizare a concursului în data de 24.10.2015, în termenul de 30 de zile stabilit de Legea nr. 554/2004, ce curge de la validarea rezultatului concursului (29.09.2015), iar CEMU era obligat să soluționeze și să comunice în termen de trei luni un raport, termen care s-a împlinit în data de 27.01.2016; că acest raport are atât semnificația răspunsului la procedura prealabilă, cât și pe aceea de finalizare a investigațiilor privitoare la concursul nelegal organizat; că a sesizat instanța în raport de soluționarea plângerii prealabile prin Hotărârea CEMU nr. 3/2018, apreciind că o sesizare anterioară acestei date ar fi prematură.

Precizează că prima instanță nu a analizat deloc această situație de fapt și a ignorat emiterea Hotărârii CEMU nr. 3/05.04.2018 cu depășirea termenului legal de 3 luni prevăzut de art. 125 alin. (3) coroborat cu art. 299 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, în condițiile în care pasivitatea CEMU a condus la reținerea de către instanța de fond a tardivității cererii sale.

Consideră că prima instanță a aplicat norma procedurală în mod restrictiv, fără a reține faptul că reclamantul nu a invocat doar lezarea intereselor personale, ci și a unui interes legitim public.

Invocă dispozițiile art. 299 alin. (2) și art. 125 alin. (2) din Legea educației naționale, susținând că problematica privitoare la bazele științifice și ținuta etică/legală ale concursului nu poate fi tranșată decât de către un corp profesional specializat.

Mai arată că nu putea pune în discuție chestiuni privind substanța concursului decât din exteriorul procedurii de concurs; că, potrivit art. 8 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004, putea invoca apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat; că Universitatea din Craiova, în calitate de organizator al concursului, nu poate fi obligată de către recurent într-o procedură directă, din moment ce nu a candidat, să respecte dispozițiile art. 124 din Legea nr. 1/2011, singura autoritate publică în măsură să creeze o relație juridică fiind Ministerul Educației și Cercetării, pe baza raportului realizat de Consiliul de Etică și Management Universitar.

Apreciază că în absența unei soluționări a sesizării din 24.10.2015, nu putea sesiza instanța de contencios administrativ, indiferent de termenul în care CEMU a răspuns administrativ.

4.1. Intimata-pârâtă Universitatea din Craiova a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală, apreciind că în mod corect prima instanță a admis excepția tardivității cererii de chemare în judecată, în raport cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004.

4.2. Intimatul-pârât Ministerul Educației Naționale a formulat întâmpinare, prin care reiterează excepția lipsei calității sale procesuale pasive, invocată în fața instanței de fond.

Pe fond, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate, ca temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu criticile formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Cu titlu preliminar, se constată că excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de către intimatul-pârât Ministerul Educației Naționale prin întâmpinare vizează cererea de chemare în judecată și nu calea de atac, fiind invocată în fața primei instanțe, care a analizat-o și a respins-o motivat, așa încât criticile formulate de către intimatul-pârât Ministerul Educației Naționale cu privire la soluția dată acestei excepții trebuiau formulate pe calea recursului, de care acest intimat nu a uzat.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale și Universitatea din Craiova: anularea concursului organizat de Universitatea din Craiova pentru ocuparea postului vacant de profesor universitar, poziția 3, disciplinele Romantismul, perspective comparatiste; Direcții în critica literară europeană; Imaginar și mentalități în cadrul Facultății de Litere, Departamentul de Limba și Literatura Română; reluarea procedurii de ocupare prin concurs a postului didactic vacant de profesor universitar; descrierea în termeni cuprinzători a postului, respectiv precizarea disciplinelor care îl compun; anularea Hotărârii nr. 3/05.04.2018 a Ministerului Educației Naționale - Consiliul de etică și management universitar (CEMU), prin care a fost respinsă sesizarea (plângerea prealabilă) din 24.10. 2015; obligarea în solidar a intimaților la plata unor despăgubiri morale în cuantum de 100.000 RON.

Înalta Curte constată că prima instanță a apreciat în mod corect asupra tardivității cererii de sesizare a instanței, reținând dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care la alin. (1) lit. c) stabilesc un termen de prescripție de 6 luni de la data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii.

În speță, se constată că recurentul-reclamant a formulat plângerea prealabilă adresată Ministerului Educației și Cercetării Științifice la data de 24.10.2015 și a așteptat răspunsul organului competent, respectiv al Consiliului de Etică și Management Universitar din cadrul Ministerului Educației Naționale, ce i-a fost comunicat prin Hotărârea nr. 3/05.04.2018, după care a formulat cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 18.05.2018.

În raport cu aceste elemente de fapt, se impun a fi reținute următoarele texte de lege:

Art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă."

Art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004:

"nesoluționare în termenul legal a unei cereri - faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen."

Având în vedere că, în speță, procedura de soluționare a plângerii prealabile este reglementată de norma cu caracter special de la art. 125 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, potrivit căreia:

"Orice persoană fizică sau juridică poate sesiza Consiliul de etică și management universitar în legătură cu nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 124. În urma primirii unei astfel de sesizări, Consiliul de etică și management universitar are obligația de a investiga aspectele sesizate și de a răspunde sesizării în termenul de 3 luni (...)", Înalta Curte constată că în cauză nu se aplică termenul de 30 de zile de la art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, ci termenul de formulare a cererii de chemare în judecată se calculează de la data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, de 3 luni, prevăzut de art. 125 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, acțiunea considerându-se a fi depusă în termen dacă nu s-au depășit cele 6 luni prevăzute de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Or, în cauză, cererea de chemare în judecată a fost depusă la data de 18.05.2018, în condițiile în care termenul de prescripție de 6 luni pentru sesizarea instanței s-a împlinit la data de 27.07.2016, iar termenul de răspuns la plângerea prealabilă s-a împlinit la 27.01.2016.

De asemenea, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident termenul de un an prevăzut de alin. (2) al art. 11 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care recurentul-reclamant nu a făcut dovada unor motive temeinice în sensul acestui text de lege.

În ceea ce privește critica formulată de recurentul-reclamant în sensul că anterior sesizării instanței, se impunea emiterea unui răspuns cu privire la plângerea sa prealabilă, aceasta este nefondată, având în vedere că nu există niciun text de lege care să prevadă o asemenea condiționare.

Mai mult, contrar celor susținute de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevede în mod expres posibilitatea sesizării instanței de judecată chiar în ipoteza în care partea nu a primit niciun răspuns din partea autorității sesizate cu plângerea prealabilă ori cererea sa nu a fost soluționată în termenul legal, cum este cazul în speță.

Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală în ceea ce privește soluția de respingere, ca tardiv formulată, a acțiunii reclamantului A., în condițiile în care termenul în care respectiva decizie se putea ataca în instanță s-a împlinit în data de 27.07.2016, iar demersul judiciar al reclamantului a fost promovat abia la data de la 18.05.2018, cu nerespectarea termenului de sesizare a instanței de contencios administrativ.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 432 din 6 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 432 din 6 februarie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 27 octombrie 2021.