ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3802/2021

Ședința publică din data de 18 iunie 2021

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 24 martie 2017 sub nr. de dosar x/2017, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâtul Ministerul Educației Naționale, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:

- 100 RON, taxă de admitere achitată la Universitatea Creștină C.-Facultatea de Științe ale Educației:

-1800 RON x 3=5.400 RON taxă pe cei 3 ani de studiu

-1.800 RON x 12 luni-salarii neîncasate ca urmare a interzicerii de participare la examenul de titularizare CNU 2016

-10.000 RON/lună în care reclamanta nu este încadrată ca profesoară cu gradul didactic I

-daune pentru lipsa de vechime în muncă pe un an

-daune pentru lipsă asistență medicală pe un an.

-daune pentru stresul de a nu fi lăsată reclamanta să lucreze conform pregătirii sale

-daune morale pentru sumele de mai sus, conform jurisprudenței CEDO

-dobanda compusă aferentă sumelor de mai sus.

La data de 30.05.2018, reclamanții au depus o cerere care conține atât o precizare a obiectului, precum și a motivelor de fapt și de drept ale acțiunii inițiale, cât și o solicitare de chemare în garanție a Guvernului României, astfel:

- în data de 30.05.2018, reclamanta a depus precizări prin care a solicitat:

1.obligarea pârâtului să aprobe susținerea de către reclamantă a examenului de licență în anul 2018, în cadrul Universității București-Facultatea de Psihologie și Științele Educației.

- în data de 30.05.2018, reclamanții au depus cerere de chemare în garanție a Guvernului României solicitând:

1.obligarea Guvernului României la comunicarea către reclamanți a actului prin care a anulat, în temeiul art. 138, alin. (2) din Legea nr. 1/2011, a acreditării date Universității Creștine C.-Facultatea de Științe ale Educației.

-salariile neîncasate de reclamantă din anul 2016 până la licență

- în data de 30.05.2018, reclamanții și-au precizat acțiunea în fapt și în drept arătând:

- Universitatea Creștină C. - Facultatea de Științe ale Educației a fost acreditată prin H.G. nr. 140/2017

- Universitatea Creștină C. - Facultatea de Științe ale Educației a organizat licența 2017 în sediul propriu, fără să aibă protocol cu vreo universitate acreditată, deși acesta era necesar, căci acreditarea dată prin H.G. nr. 140/2017 se aplică din anul universitar 2017/2018, adică pentru promoția 2018

- Universitatea Creștină C. - Facultatea de Științe ale Educației nu trebuia să primească dreptul de a organiza programe de master în perioada 2013-2017, deși nu era încă acreditată.

- în data de 03.09.2018, reclamanții au depus o cerere identică cu cea din 30.05.2018.

Prin încheierea de ședință din data de 27.03.2017, Tribunalul București, secția a VIII-a a declinat competența funcțională de judecare a cauzei către Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia civilă nr. 146/26.06.2017, Curtea de Apel București, secția a VII-a a respins recursul introdus de reclamanți împotriva încheierii de mai sus.

Prin decizia civilă nr. 1576/17.10.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibil recursul introdus de reclamanți împotriva deciziei de mai sus.

Ca urmare a declinării competenței funcționale, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 4371/22.06.2018, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de judecare a cauzei către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistratată pe rolul Curții de Apel București - sectia a VIII-a contencios administrativ și fiscal în data de 31.08.2018.

Prin sentința civilă nr. 5416 din 17 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a calificat cererea de chemare în garanție introdusă împotriva Guvernului României, drept cerere de completare a acțiunii, situație în care Guvernul României a dobândit calitatea de pârât.

A respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție ca lipsită de obiect.

A respins excepția inadmisibilității acțiunii introduse împotriva pârâtului Ministerul Educației Naționale ca neîntemeiată.

A respins acțiunea introdusă de reclamanții A. și B. împotriva pârâtului Ministerul Educației Naționale ca neîntemeiată.

A respins acțiunea introdusă de reclamanții A. și B. împotriva pârâtului Guvernul României ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței nr. 5416 din 17 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanții A. și B. în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În considerentele cererii de recurs se arată că temeiul de drept este dat de art. 16, art. 32, art. 41, art. 52 din Constituția României.

Prin criticile formulate se susține că reclamanta A. este titulara dreptului la muncă conform art. 41 din Constituție și art. 267 din Legea nr. 53/2003 si are dreptul de a susține licența "în instituții acreditate", respectiv la FPSE - Universitatea București așa cum s-a procedat și în anul 2014 conform art. 118 alin. (1) și (2), art. 120 alin. (1) și (2), art. 121, art. 123 alin. (2) art. 124 alin. (1), art. 125 alin. (1), art. 138 alin. (2), art. 143 alin. (2) și (3) din Legea nr. 1/2011, art. 3, art. 7 alin. (3), art. 8 alin. (2), art. 11, art. 12, art. 21 din Ordinul nr. 6125/2016.

Susține reclamanta că Statul i-a garantat faptul că Licența pentru facultățile neacreditate se dă doar "în instituțiile acreditate", acesta fiind motivul pentru care a plătit 3 ani la UCDC - pentru a da licența la FPSE - Universitatea București cu scopul de a intra pe piața muncii ca profesor cu diplomă obținută conform Legii nr. 1/2011 și nu "cu o diplomă falsă așa cum a dat Guvernul și a sa FSE - UCDC în perioada 2015-2017".

De asemenea, susține recurenta A. că interesul în susținerea examenului de licență strict conform Legii nr. 1/2011 adică la FPSE - Universitatea București așa cum s-a procedat și în anul 2014, este clar determinat, legitim, personal, născut și actual, arătând că "scopul său este acela de a intra odată pe piața muncii conform art. 41 din Constituție ca profesor calificat".

Cea de-a doua critică adusă hotărârii atacate vizează faptul că soluția pronunțată de instanța de fond este contrară probelor de la dosar, "C8 a ignorat diplomele false date de FSE - UCDC între 2015-2017, FSE - UCDC a fost autorizată provizoriu de MEN 2013-2017 și era obligată de lege să dea licența doar în instituții acreditate lucru pe care nu l-a făcut și după 3 ani cu licență nelegală în sediul propriu din București cu Comisia de la "Valahia" Târgoviște a primit acreditare prin H.G. nr. 140/2017.

Susțin recurenții că FSE - UCDC nu a respectat Avizul MEN și a eliberat în mod fals diplome în anii 2015-2016 cu Protocol "Valahia Târgoviște" (dar în saediul propriu din București) contrar Legii nr. 2/2011, iar în anul 2017 fără niciun Protocol.

O ultimă critică vizează faptul că pârâtul Guvernul României este autoritate publică centrală a puterii executive și este chemat să își exercite prerogativele de putere publică conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 90/2001. Guvernul poate sta în instanță și are calitate procesuală pasivă și capacitate juridică civilă, Guvernul este "superior ierarhic" în sensul Legii nr. 554/2004 pentru plata daunelor de 1.058.300 RON.

De asemenea, susțin recurenții că intimatul-pârât Guvernul României are atribuții de control și sancționare asupra ministerelor conform art. 11 lit. I) din Legea nr. 90/2001, este obligat să anuleze H.G. nr. 140/2017 conform art. 138 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 doar pentru Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității Creștine "C.".

Intimatul-pârât Ministerul Educației Naționale a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.

Se arată că organizarea și desfășurarea examenului de finalizare a studiilor de licență se face în baza legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, în conformitate cu Ordinul nr. 6125/2016 privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a examenelor de licență/diplomă și disertație, precum și tinând cont de Regulamentul propriu elaborat de către instituția de învățământ superior, în temeiul celor două acte normative anterior menționate.

Sunt redate de către intimat normele juridice cuprinse în Ordinul nr. 6125/2016, ce reglementează obligația ca susținerea examenului de finalizare a studiilor de licență să fie organizat în cadrul instituțiilor de învățământ superior acreditate care au, în același domeniu de licență (Științe ale educației) programe de studii universitare de licență/specializări acreditate. Organizarea și desfășurarea examenului de licență se va face în baza unui Protocol încheiat între instituțiile de învățământ superior în chestiune cu aprobarea senatelor universitare după avizul consiliilor de administrație.

Susține, de asemenea, intimatul-pârât că afirmațiile recurentei ce vizează împrejurarea că universitatea pe care absolvit-o ar fi fraudat legea pentru simplul motiv că nu a organizat licența la o universitate acreditată din orașul în care aceasta își are sediul, nu este decât o simplă alegație, în raport de faptul că principiul autonomiei universitare instituit de dispozițiile art. 123 din Legea nr. 1/2011 universitatea absolvită de recurentă este obligată să încheie un protocol cu o universitate acreditată în vederea susținerii examenului de licență.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este nefondat.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentința recurată reflectând interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Instanța de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în vederea casării hotărârii deoarece prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport cu materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Înalta Curte remarcă mai întâi că recursul de față nu combate punctual argumentele Curții de Apel București, ci dimpotrivă prin cererea de recurs se reiau susținerile formulate în fața instanței de fond.

Atributul esențial al instanței de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speță, nu există critici de nelegalitate în sensul exigențelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În esență, chestiunea litigioasă pe care a avut-o de dezlegat prima instanță a fost cea de a stabili dacă Ministerul Educației Naționale, cu respectarea principiului autonomiei universitare, poate să impună universității neacreditate încheierea protocolului cu o anumită universitate acreditată în vederea organizării examenului de licență.

Prioritar și fără a relua situația de fapt generatoare a litigiului de față, Înalta Curte reține, raportat la normele legale aplicabile cauzei, la înscrisurile depuse la dosar în etapa soluționării fondului și față de susținerile părților, că prin Ordinul nr. 6125/2016 a fost reglementată procedura de susținere a examenului de licență a absolvenților unei facultăți neacreditate.

Astfel, dispozițiile art. 12 alin. (1) din Ordinul MEN nr. 6125/2016 dispun:

"(1)Absolvenții care provin din instituții de învățământ superior autorizate provizoriu susțin examenul de licență/diplomă în cadrul instituțiilor de învățământ superior acreditate, care școlarizează programe identice sau similare, în baza unui protocol încheiat între cele două instituții de învățământ superior, cu aprobarea senatelor universitare, după avizul favorabil al consiliilor de administrație. Programele de studii "similare" sunt stabilite de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior.

(2) Înscrierea absolvenților pentru examenul de licență/diplomă se realizează de către instituția de învățământ superior în care au urmat studiile, în baza protocolului încheiat între cele două instituții de învățământ superior, cu respectarea prevederilor legale în vigoare."

Norma legală nu instituie o obligație a instituției de învățământ autorizate provizoriu de a încheia un protocol cu instituția de învățământ acreditată solicitată de absolvent. Singura obligație instituită de norma legală vizează ca protocolul să fie încheiat cu o instituție de învățământ acreditată.

Obligația instituită de normele juridice menționate este o obligație de rezultat, respectiv de a oferi absolvenților o universitate acreditată la care aceștia să își poată susțină examenul de licență, dar nu obligă la încheierea unui protocol cu o anumită instituție de învățământ acreditată, sau cu instituția de învățământ solicitată de un absolvent.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare corectă a acestor dispoziții retinând în mod corect că "nu există nicio dispoziție legală sau infralegală care să permită absolvenților unei facultăți neacreditate să își aleagă ei înșiși universitatea acreditată la care să susțină examenul de licență".

Ministerul Educației Naționale este chemat să stabilească cadrul legal în care urmează să se desfășoare examenele de licență, obligație îndeplinită de acesta în raport de actele normative existente: Legea educației naționale nr. 1/2011, Ordinul nr. 6125/2016

Este de observat și împrejurarea că prin dispoziția legală specială - art. 12 din Ordinul nr. 6125/2016 - a fost instituită obligația de a încheiea un protocol de colaborare cu o instituție de învățământ acreditată, și nu aceea de a încheia un protocol de coloborare cu instituția de învățământ solicitată de un absolvent.

Singurul lucru pe care Ministerul Educației Naționale îl putea face era doar să oblige Universitatea Creștină C. să încheie un protocol de colaborare cu o instituție de învățământ superior acreditată, dar nu să impună o anumită instituție de învățământ. Cum însă, Universitatea Creștină C. a încheiat protocolul de colaborare cu Universitatea Valahia Târgoviște, deci a îndeplinit obligația impusă de art. 12 din Ordinul nr. 6125/2016, intimatul-pârât Ministerul Educației Naționale nu mai putea impune vreo obligație în sarcina acesteia.

Reține Înalta Curte că și susținerile recurentei "Statul mi-a garantat faptul că licența pentru Facultățile neacreditate se dă DOAR în "instituțiile acreditate", sunt în acest sens - susținerea examenului de licență în instituții acreditate. De altfel, nimeni nu a contestat dreptul recurentei de a susține examenul de licență în instituții acreditate.

Susținerea recurentei că "a plătit 3 ani la UCDC pentru a da licența la FPSE - Universitatea București cu scopul de a intra pe piața muncii" nu poate fi primită în condițiile în care nu există o obligație legală în sarcina Universității Creștină C. de a încheia un protocol de colaborare cu Universitatea București.

Refuzul acesteia de a susține examenul de licență la Universitatea Valahia Târgoviște are repercusiuni doar asupra acesteia, atâta vreme cât Universitatea Creștină C. și-a îndeplinit obligațiile impuse de lege.

Critica adusă hotărârii atacate prin invocarea dispozițiilor art. 16, art. 32, art. 41 și art. 52 din Constituție nu poate fi primită. Statul și-a respectat obligația de a reglementa Metodologia cadru de organizare și desfășurare a examenelor de licență/diplomă și disertație.

Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat

Ținând cont de dispozițiile art. 487 alin. (1) teza întâi C. proc. civ. în conformitate cu care "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs", toate celelalte memorii aflate la dosar (fila x memoriul înregistrat la data de 08.07.2019, fila x memoriul înregistrat la data de 09.07.2019, fila x memoriul înregistrat la data de 15.07.2019, fila x memoriul înregistrat la data de 17.07.2019) nu vor fi avute în vedere de instanță atâta vreme cât acestea nu au fost depuse în termenul de recurs de 15 zile, termen care a început să curgă de la data comunicării hotărârii atacate, respectiv de la data de 02.05.2019 (dată care nu intră în calcul în raport de dispozițiile art. 181 alin. (2) C. proc. civ.) și s-a împlinit la data de 18.05.2019 (ultima zi fiind 17.05.2021 dar care nu intră în calcul în baza aceleiași dispoziții legale art. 181 alin. (2) C. proc. civ.). 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții - reclamanți B. și A. împotriva sentinței civile nr. 5416 din 17 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2021.