ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5060/2022

Ședința publică din data de 1 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data 25 iulie 2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Bârsana - Oncești a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, anularea Deciziei sau a Procesului-verbal al Comitetului Director al AFM din data de 17.01.2019 precum și a Actului nr. 358/25.01.2019 emis de Administrația Fondului pentru Mediu prin care s-a respins contestația împotriva Deciziei Comitetului Director al AFM nr. 239/DCD/11.10.2018 de reziliere unilaterală a contractului de finanțare nr. x/30.12.2013 precum și a actelor subsecvente acestei decizii respectiv: Adresa nr. x/24.10.2018 și Adresa nr. x/05.11.2018 de revenire la Adresa nr. x/24.10.2018; anularea Deciziei Comitetului Director al AFM nr. 239/DCD/11.10.2018 de reziliere unilaterală a contractului de finanțare nr. x/30.12.2013 precum și a actelor subsecvente acestei decizii respectiv: Adresa nr. x/24.10.2018 și Adresa nr. x/05.11.2018 de revenire la Adresa nr. x/24.10.2018 prin care s-a stabilit suma necesară a fi restituită de către reclamanta la valoarea de 2.453.366,46 RON.

Prin sentința civilă nr. 358 din data de 4 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Bârsana - Oncești, în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu și a anulat actele atacate.

Împotriva sentinței civile indicate anterior la punctul I.2 a declarat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii intimatei - reclamante, ca neîntemeiate.

Se arată în recursul declarat în cauză că nu poate fi acceptată concluzia primei instanțe potrivit căreia, în cauză, nu poate fi identificat un caz de culpă contractuală, mai precis a unei obligații nerespectate, în contextul în care Administrația Fondului pentru Mediu ("AFM") a comunicat, prin adresa nr. x/24.10.2018, intimateireclamante, toate motivele care au condus la sistarea definitivă și rezilierea unilaterală a contractului cu recuperarea sumelor virate către beneficiar, în condițiile Codului de procedură fiscală pentru contractul nr. x/N/30.12.2013. Astfel, în opinia recurentei, prima instanță nu a analizat chestiunea culpei din perspectiva aspectelor evocate prin adresa nr. x/07.06.2018, prin intermediul căreia recurenta a notificat intimata - reclamantă cu privire la cazul de culpă în care se află, fiind solicitate, totodată, informații și documente relevante din care să reiasă acordul MDRAP cu privire la finanțarea și preluarea proiectului finanțat de AFM.

De asemenea, recurenta a învederat că prima instanță nu a analizat cauza nici din prisma culpei contractuale generate de nefurnizarea clarificărilor și documentelor solicitate prin adresa AFM nr. x/06.08.2018 privind diferențele constatate între lucrările executate conform expertizei tehnice nr. 04/30.10.2017 și cele din situațiile de lucrări prezentate și finanțate în cadrul Contractului pentru finanțare nerambursabilă nr. 22/N/30.12.2013 ("Contractul de finanțare"), privind finanțarea rețelei de canalizare din Comuna Bârsana, precum și a Stației de epurare prevăzute în proiectul finanțat de AFM și un memoriu tehnic, însușit de proiectant, în care să fie prezentate atât lucrările din proiectul finanțat de AFM, cât și lucrările din proiectele finanțate de MDRAP.

De asemenea, recurenta a criticat și modul în care prima instanță a interpretat prevederile art. 8.3 din Contractul de finanțare atunci când a stabilit că sancțiunea rezilierii contractului și recuperarea integrală a sumelor reprezintă măsuri prea drastice în raport de buna credință a reclamantei. În opinia recurentei, din interpretarea unui astfel de text contractual rezultă că, în situația constatării unui caz de culpă, beneficiarul finanțării are obligația restituirii, cu titlu de plată de daune-interese în cuantum egal cu suma trasă din finanțarea nerambursabilă acordată, la care se adaugă dobânda legală pentru suma acordată, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, calculată la data plății, a întregii sume finanțate, indiferent de lucrările efectuate.

Totodată, recurenta a făcut trimitere la faptul că, în opinia sa, există în continuare diferențe între lucrările consemnate în notele de control și cele din expertizele tehnice depuse de intimata - reclamantă, cu atât mai mult cu cât, pentru stabilirea cheltuielilor eligibile aferente cererilor de tragere nr. x/07.03.2016 și nr. y/25.11.2016 au fost avute în vedere cantitățile consemnate în notele de control, însușite și de președintele ADI Bârsana - Oncești, de executantul lucrării, precum și de dirigintele de șantier. Urmare unui număr de doua expertize efectuate ulterior decontărilor s-a constatat că au fost finanțate și lucrări neexecutate, evocând recurenta și faptul că întreaga responsabilitate cu privire la respectarea proiectului tehnic și a detaliilor de execuție revenea beneficiarului, dirigintelui și executantului.

A mai menționat recurenta că nu se poate aprecia că rezilierea contractului ar reprezenta o sancțiune prea drastică, iar instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere că sancțiunea de obligare la restituirea fondurilor nerambursabile este justificată de vinovăția reclamantei-intimate, rezultată din neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor ce îi reveneau, în special a celor referitoare la desfășurarea proiectului, ce au drept consecință vicierea scopului finanțării, prejudicierea fondurilor și a bugetului instituției prin utilizarea neeficientă a fondurilor primite în baza contractului încheiat de părți.

Printr-un alt set de critici, recurenta a criticat modul în care prima instanță a interpretat prevederile art. 1 din contractul de finanțare, în contextul în care Contractul de finanțare nerambursabilă nr. 22/N/30.12.2013 a fost încheiat în baza Ordinului nr. 1450/10.09.2010 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului vizând protecția resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, stații de tratare, canalizare și stații de epurare. Or, în opinia recurentei, Ghidul de finanțare are rolul de a furniza solicitantului de finanțare din fondul pentru mediu informații esențiale privind derularea Programului vizând protecția resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, stații de tratare, canalizare și stații de epurare. Mai mult, acest ghid cuprinde dispoziții privind criteriile de eligibilitate care trebuie îndeplinite de solicitantul finanțării, proiectul propus și cheltuielile acestuia și condițiile de depunere, analiză, selectare, avizare și aprobare, finanțare și implementare a rezultatelor proiectului propus, în cuprinsul ghidului fiind prevăzute scopul și obiectivele Programului.

În ceea ce privește cele reținute de instanța de fond cu privire la practica Curții de Justiție a Uniunii Europene, recurenta le apreciază ca fiind eronate, câtă vreme hotărârile evocate sunt apreciate de recurentă ca nefiind incidente în cauză, întrucât contractul supus analizei este unul de finanțare nerambursabilă asigurată din fondul pentru mediu.

În concluzie, susține recurenta-pârâtă că instanța de fond a nesocotit în mod evident normele de drept material ce vizează regulile de interpretare și aplicare a clauzelor contractuale aferente tipului de contract încheiat între aceasta și intimata - reclamantă.

Prin întâmpinarea depusă în dosarul cauzei, intimata - reclamantă Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Bârsana - Oncești a invocat, în principal, excepția nulității recursului, apreciind că recurenta- pârâtă nu a indicat critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. În opinia intimatei, invocarea pct. 8 al sus indicatului text normativ a fost realizată pur formal, fără ca recurenta să indice care ar fi normele de drept material încălcate sau aplicate greșit de instanța de fond, vizând doar aspecte de netemeinicie, iar nu și chestiuni de nelegalitate.

Totodată, din perspectiva aspectelor de fond, intimata - reclamantă, ulterior prezentării unui istoric al raporturilor dintre aceasta și recurenta - pârâtă, a expunerii considerentelor reținute prin sentința atacată și a efectuării unui rezumat al aspectelor evocate prin recurs, a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu, ca nefondat, și menținerea, ca legală, a hotărârii primei instanțe.

În susținerea poziției sale, intimata - reclamantă a arătat, în esență, că pârâta nu a înțeles argumentul în baza căruia instanța a anulat Decizia Comitetului Director al AFM nr. 239/DCD/11.10.2018 de reziliere unilaterală a contractului de finanțare nr. x/30.12.2018, respectiv lipsa motivării, soluție apreciată de intimată ca fiind corectă, în contextul în care sus indicatul act nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nefiind indicate cazurile de culpă sau obligația nerespectată de către reclamantă și impusă de prevederile contractului de finanțare. În acest sens, intimata a învederat că Adresa nr. x/24.10.2018, emisă de pârâtă la 13 zile după ce s-a luat decizia din 11.10.2018, comunicată împreună cu aceasta, nu este un act administrativ care să modifice raporturile juridice dintre părți, ci are un rol de informare, neputând complini lipsurile din decizia atacată.

Totodată, făcând trimitere la acțiunea principală, intimata a arătat că, în ceea ce privește răspunsul la solicitările recurentei, ADI Bârsana - Oncești a fost de bună credință pe durata derulării contractului și nu a fost în culpă pentru nefinalizarea acestuia, motivul nefurnizării documentelor solicitate prin Adresa nr. x/06.08.2018 fiind independent de voința sa, în contextul în care acestea i-au parvenit după data emiterii Deciziei de reziliere. De asemenea, a subliniat că ambele unități administrativ - teritoriale au făcut demersuri pentru continuarea proiectului din alte surse de finanțare, dat fiind că lucrările inițiale nu au mai fost executate din culpa subcontractantului ce a intrat în insolvență în dosarul nr. x/2016.

A mai precizat intimata că, în speță, cazul de culpă privind nefurnizarea clarificării și documentelor solicitate de AFM nu are corespondență în dispozițiile art. 7.2 și art. 7.1. coroborat cu art. 5 din Contractul de finanțare, intimata nerespectând, în opinia sa, nici dispozițiile art. 7.3 din contract, pentru că nu și-a exercitat dreptul de reziliere la expirarea termenului de 30 zile de la data notificării presupusului caz de culpă și nu a mai efectuat ulterior (după expirarea termenului) o noua notificare a unui caz de culpă.

De asemenea, a învederat că efectele cazului de culpă notificat de recurentă prin Adresa nr. x/07.06.2018 nu pot fi reținute în cauză, câtă vreme a răspuns solicitării de documente formulată printr-o astfel de adresă, procedura contractuală de notificare a cazului de culpă fiind încheiată la expirarea celor 30 zile de la data notificării(07.06.2018) fără ca AFM să decidă, la acel moment, rezilierea contractului. Prin solicitările ulterioare AFM a cerut alte documente, însă, dacă dorea rezilierea contractului pentru nepredarea acestora, avea obligația de a urma, din nou, procedura notificării cazului de culpă conform art. 7.3 din Contractul de finanțare. Cu alte cuvinte, clauza cuprinsă în 7.3 din contract trebuia interpretată, sub aspectul termenelor, în sensul că la expirarea celor 30 zile AFM avea obligația de a alege dacă reziliază Contractul sau nu în funcție de răspunsurile primite. Acest drept de opțiune cu privire la reziliere nu poate fi exercitat oricând pe parcursul derulării contractului după expirarea celor 30 de zile, pentru că astfel s-ar permite AFM să exercite discreționar acest drept, iar reclamanta ar fi pusă într-o poziție clară de inferioritate din punct de vedere contractual.

Dintr-o altă perspectivă, intimata a arătat că din cea ce-a doua tranșă de plăți au fost achitate lucrări executate efectiv și constatate în teren, iar diferența de aproximativ 600.000 RON, ce reprezenta contribuția reclamantei la proiect, nu a fost plătită pentru că s-au constatat lipsurile evidențiate prin expertiză. Ulterior, reclamanta a făcut tot posibilul pentru a determina partea de lucrare ce nu s-a efectuat și finanțarea rămasă, tocmai pentru a se putea continua proiectul, încercând și obținând, pentru fiecare comună în parte, preluarea proiectului și continuarea lui prin finanțare din partea altor ministere. AFM a aprobat și încurajat reclamanta să continue proiectul prin finanțare din partea altor instituții ale statului, cu atât mai mult cu cât Programul Sectorial pentru Mediu s-a închis la data de 31.03.2017. Astfel, în opinia sa, în mod abuziv, AFM a decis rezilierea unilaterală a contractului cu obligarea intimatei la restituirea integrala a sumei primite, deși în contractul de finanțare existau alte prevederi contractuale aplicabile (art. 3.3), recurenta putând, cel mult, să solicite suma aferentă părților de proiect care nu au fost continuate prin noile contracte de finanțare cu MDARP.

În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, intimata învederează că implementarea proiectului nu s-a suspendat ca urmare a vreunui comportament rău voitor al reclamantei. Chiar dacă insolvența executantului nu poate constitui un caz fortuit, totuși acest impediment a impietat grav asupra derulării contractului. Din această perspectivă, intimata a apreciat legală soluția dată de prima instanță modului de interpretare a art. 8.3 din Contract, apreciind justă soluția judecătorului de a reține că sancțiunea rezilierii contractului, cu consecința restituirii tuturor sumelor finanțate, este prea drastică și nu se justifică.

În opinia intimatei, clauzele care permit rezilierea unilaterală a unui contract trebuie analizate prin prisma unei culpe contractuale suficient de grave astfel încât să justifice rezilierea integrată a contractului și aplicare clauzei penale prevăzute de părți, necomunicarea unor documente nefiind suficient de gravă pentru a justifica rezilierea cu restituirea integrală a finanțării, în cuprinsul contractului nefiind precizat un astfel de caz de culpă.

În susținerea unor astfel de apărări intimata a invocat jurisprudența CJUE, precum și prevederile art. 1541 C. civ.

În ceea ce privește motivul privind diferențele între lucrările din notele de control și cele din expertize, a învederat că acestea, chiar dacă nu fac obiectul litigiului și nu au fost identificate de recurentă ca fiind caz de culpă în rezilierea contractului, în ipoteza în care ar exista, ar putea fi corectate, nefiind de natura a duce la modificarea, în vreun fel, a clauzelor contractuale sau la oprirea proiectului. Aceste diferențe de lucrări nu au fost achitate executantului prin utilizarea finanțării acordate de AFM.

În ceea ce privește vinovăția sa, intimata - reclamantă apreciază că, atâta vreme cât nu s-a reținut nicio culpa, nu poate fi vorba de nicio vinovăție .

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurenta-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat respingerea excepției nulității, invocată de intimata - reclamantă Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Bârsana - Oncești, precum și respingerea apărărilor formulate de aceasta asupra fondului recursului său, apreciind susținerile intimatei ca fiind neîntemeiate.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 14 ianuarie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 19 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul și normele legale incidente și de aspectele învederate în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu este fondat, pentru următoarele considerente:

În mod contrar celor afirmate de intimata - reclamantă prin întâmpinare, dar și cu ocazia dezbaterilor publice din data de 19 octombrie 2022, cauza cererii de chemare în judecată nu a cuprins, printre motivele de nulitate, viciul de formă al nemotivării Deciziei Comitetului Director al AFM nr. 239/DCD/11.10.2018 și nici nerespectarea, de către AFM, a procedurilor de notificare sau a obligației de a notifica rezilierea imediat după epuizarea termenului de 30 de zile. Acete aspecte au fost evocate, pentru prima dată, în cuprinsul concluziilor scrise depuse la data de 21 mai 2020, anterior celui de-al treilea termen de judecată acordat în fond, în cauză.

De asemenea, din analiza sentinței recurate rezultă că judecătorul fondului nu a dat eficiență unor astfel de aspecte (invocate în condițiile indicate anterior) și nu a reținut că ar fi fost învestit cu astfel de critici de nelegalitate a actelor atacate, elocvente în acest sens fiind aspectele expuse în chiar primul paragraf al motivării în fapt și în drept a hotărârii .

Astfel, chestiunea analizată de prima instanță a vizat verificarea respectării sau nerespectării de către recurenta - pârâtă a prevederilor contractuale ce îi dădeau acesteia dreptul de a invoca rezilierea unilaterală (din perspectiva incidenței a culpei contractuale), iar nu cea a nemotivării Deciziei Comitetului Director al AFM nr. 239/DCD/11.10.2018, iar respectarea prevederilor contractuale privind procedura de reziliere a fost verificată doar din prisma existenței sau inexistenței unui caz de culpă, iar nu a nerespectării procedurilor de notificare sau a termenului de notificare a rezilierii. O astfel de identificare a cadrului procesual obiectiv de către prima instanță nu a fost atacată cu recurs de către intimata - reclamantă, instanța de recurs neputând da eficiență unor apărări prin care intimata tinde să evoce cauze noi de constatare a nulității actelor atacate, diferite de aspectele evocate, în condiții de legalitate procedurală, drept cauză a cererii de chemare în judecată.

Totodată, Înalta Curte reține că, prin sentința pronunțată, prima instanță a dezlegat chestiunea lipsei de incidență a unui caz fortuit, respingând expres un astfel de motiv de anulare evocat de intimata - reclamantă, iar o astfel de soluție a primei instanțe nu a fost recurată nici de intimata - reclamantă și nici de recurenta - pârâtă, motiv pentru care dezlegările date unei astfel de chestiuni au intrat în puterea lucrului judecat.

Analizând, în raport de sus indicații parametri ai cadrului procesual, criticile aduse de AFM sentinței atacate, Înalta Curte constată că acestea pot fi grupate în următoarele seturi de argumente:

- Greșita interpretare dată de prima instanță clauzelor contractuale ce vizează culpa în executarea contractului, ce derivă din ignorarea de către judecătorul fondului a cazurilor de culpă evocate de recurentă în demersul de reziliere a Contractului de finanțare nr. x/30.12.2013;

- Greșita interpretare dată de prima instanță prevederilor art. 8.3 din Contractul de finanțare;

- Greșita aplicare a principiului proporționalității, privit atât din perspectiva declanșării mecanismului rezilierii unilaterale, cât și al măsurii de obligare la restituirea fondurilor nerambursabile,

- Greșita interpretare a prevederilor art. 1 din Contractul de finanțare, în ceea ce privește obiectul unui astfel de contract și a naturii sale, inclusiv din perspectiva jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene invocate de prima instanță.

Înalta Curte apreciază fondat primul set de critici adus de recurentă sentinței instanței de fond, în contextul în care, din interpretarea prevederilor art. 8.2, art. 7 și art. 5 din Contractul pentru finanțare nerambursabilă nr. 22/N/30.12.2013 ("Contractul de finanțare" sau "Contractul" - dosarul primei instanțe), coroborate cu cazurile de culpă invocate prin adresele nr. x/07.06.2018 și nr. y/06.08.2018 de către AFM, judecătorul fondului a realizat o analiză a modului în care recurenta a exercitat dreptul său de încetare unilaterală a contractului prin reziliere, raportându-se la alte cauze de culpă decât cele evocate de AFM.

Instanța de control judiciar reține că, potrivit prevederilor art. 8.2 din Contractul de finanțare: Contractul încetează prin reziliere, la inițiativa AFM, în următoarele condiții: a) Beneficiarul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contract, b) Beneficiarul este în procedură de reorganizare judiciară sau faliment, executare silită sau orice altă procedură asemănătoare; c) în situația intervenirii unuia dintre cazurile de culpă prevăzute la art. 7 alin. (2).

Pe de altă parte, prevederile art. 7 din Contractul de finanțare (ce au denumirea marginală "Cazuri de culpă") dispun astfel:

7.1. Nerespectarea de către Beneficiar a oricăreia dintre obligațiile sale asumate prin prezentul contract constituie caz de culpă.

7.2. Constituie caz de culpă și următoarele fapte ale Beneficiarului: a) face declarații false sau incomplete pentru a obține finanțarea prevăzută în contract sau furnizează rapoarte ce nu reprezintă realitatea; b) comite nereguli de ordin financiar sau acte de corupție în legătură cu proiectul, stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă; c)împotriva Beneficiarului a fost demarată procedura de dizolvare/lichidare/insolvență; d) situația economico - financiară a Beneficiarului nu mai asigură condițiile de realizare a Proiectului.

De asemenea, relevante sunt și prevederile pct. 7.3 al art. 7 din Contract, în care este reglementată procedura de invocare a cazurilor de culpă, precum și mecanismul de încetare a contractului în caz de culpă. Potrivit unui astfel de text contractual: AFM va notifica Beneficiarul în maximum 5 zile de la constatarea cazului de culpă și, în cazul în care deficiențele menționate nu sunt înlăturate în maxim 30 de zile de la data notificării, AFM are dreptul să ia următoarele măsuri, fără punere în întârziere și fără nicio altă formalitate prealabilă: a) sistarea temporară a utilizării finanțării, până la remedierea cauzelor care au dus la sistare; b) sistarea definitivă și rezilierea unilaterală a contractului, cu recuperarea sumelor virate către Beneficiar, în condițiile C. proc. civ.

Dincolo de faptul că sus indicatul text contractual reglementează un drept de opțiune în beneficiul AFM în alegerea măsurii pe care o apreciază oportună, Înalta Curte reține că mecanismul de încetare a contractului prin reziliere unilaterală, presupune, în ipotezele reglementate de art. 8.2 lit. a) și c), coroborate cu art. 7.3 din Contract, drept condiție prealabilă, existența unei culpe contractuale a beneficiarului, în sensul art. 7 (fie încălcarea, de către Beneficiar, a obligațiilor sale, reglementate în plan contractual în art. 5 din Contract, fie săvârșirea faptelor prevăzute în pct. 7.2 din Contract).

Totodată, primă etapă a mecanismului presupune notificarea Beneficiarului asupra cazului de culpă, cu acordarea unui termen de grație de 30 de zile pentru remedierea deficiențelor.

Din analiza coroborată a prevederilor art. 12 din Contract și a prevederilor art. 14 alin. (3) din Anexa la Ordinul nr. 1450/10.09.2010 al Ministrului mediului și pădurilor, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 670 din 1 octombrie 2010 (pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului vizând protecția resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, stații de tratare, canalizare și stații de epurare), rezultă că notificarea de reziliere a contractului reprezintă a doua etapă a mecanismului, ulterioară epuizării termenului de grație de 30 de zile (ce este doar unul prohibitiv pentru AFM, în sensul că anterior epuizării acestuia, AFM nu putea formula notificare de reziliere).

Astfel, prin art. 14 alin. (3) din Anexa la Ordinul nr. 1450/10.09.2010 se arată expres că: În condițiile neexecutării de către beneficiar a obligațiilor ce rezultă din contractul pentru finanțare nerambursabilă, acesta poate fi reziliat, beneficiarul fiind înștiințat asupra rezilierii contractului prin Notificarea de reziliere a contractului pentru finanțare nerambursabilă.

Înalta Curte reține că, în planul raporturilor contractuale dintre părți, notificarea de reziliere este reprezentată de Adresa nr. x/24.10.2018 a AFM, comunicată intimatei odată cu Decizia Comitetului Director al AFM nr. 239/DCD/11.10.2018 (ce reflectă mecanismul de formare, în forurile statutare, a manifestării de voință a AFM în sensul rezilierii Contractului).

Din cuprinsul Adresei nr. x/24.10.2018 rezultă că rațiunile avute în vedere de AFM pentru invocarea rezilierii unilaterale au fost cazurile de culpă notificate prin adresele nr. x/07.06.2018 și nr. y/06.08.2018.

Din conținutul Adresei nr. x/07.06.2018, rezultă că recurenta a invocat drept caz de culpă nerespectarea prevederilor art. 5, pct. 5.2 din Contract, ce vizează obligația intimatei - reclamante de a asigura contribuția proprie pentru realizarea proiectului, reprezentând diferența între valoarea ce putea fi finanțată și valoarea totală a cheltuielilor eligibile la momentul recepției la terminarea lucrărilor.

Contrar celor afirmate de intimată, Înalta Curte observă că Adresa nr. x/07.06.2018 tratează două chestiuni distincte: a) pe de o parte notificarea cazului de culpă, raportat la adresa intimatei - reclamante nr. 12/21.02.2018 prin care aceasta arăta că nu dispune de fondurile necesare pentru a susține contribuția proprie, iar, pe de altă parte, b) disponibilitatea AFM de a colabora cu intimata - reclamantă în vederea preluării proiectului finanțat de AFM de către MDRAP, în condițiile în care se crea cadrul legal necesar, AFM solicitând documente relevante în acest sens.

Cele două chestiuni priveau, însă, etape distincte ale mecanismului de reziliere, în sensul că prima viza procedura prealabilă a invocării cazului de culpă, menită a declanșa perioada de grație de 30 de zile reglementată de art. 7.3 din Contract, în timp ce cea de-a doua viza disponibilitatea AFM pentru a găsi soluții în ipoteza în care se ajungea la reziliere.

De asemenea, instanța de control judiciar reține că, prin Adresa nr. x/06.08.2018, prin care au fost, de altfel, reiterate aspectele notificate prin adresa nr. x/20.03.2018, recurenta - pârâtă a solicitat intimatei - reclamante clarificări privind diferențele constatate între lucrările executate conform expertizei tehnice nr. 04/30.10.2017 și cele din situațiile de lucrări prezentate și finanțate în cadrul Contractul de finanțare, precum și documente privind finanțarea rețelei de canalizare din Comuna Bârsana și a Stației de epurare prevăzute în proiectul finanțat de AFM și un memoriu tehnic, însușit de proiectant, în care să fie prezentate atât lucrările din proiectul finanțat de AFM, cât și lucrările din proiectele finanțate de MDRAP.

Prin aceeași adresă AFM a notificat intimatei - reclamante și aspectul că, nefurnizarea, în termen de 30 de zile, a clarificărilor și documentelor solicitate reprezintă caz de culpă contractuală, sens în care Înalta Curte apreciază că un astfel de înscris reprezintă notificare a cazului de culpă, conform art. 7.3 din Contract. Din această perspectivă (a notificării cazului de culpă), instanța de control judiciar reține că termenul de 5 zile prevăzut de art. 7.3 din Contract reprezintă un termen maximal, fără ca această prevedere să înlăture posibilitatea evocării cazului de culpă oricând anterior epuizării acestuia, inclusiv în maniera realizată de AFM.

În contextul celor descrise anterior, observând și prevederile art. 5.7 din Contract, evocată, de altfel, de recurenta - pârâtă, dar și pe cele ale art. 5.8 din Contract, conform cărora Beneficiarul are obligația să furnizeze AFM copii ale situațiilor sale financiare trimestriale/semestriale și anuale, inclusiv balanțele lunare de verificare aferente acestora și să transmită AFM orice altă informație sau documente relevante pentru prezentul contract, solicitate în mod rezonabil de către acesta, în termen de maxim 7 zile de la cerere, Înalta Curte apreciază că recurenta - intimată a invocat drept caz de culpă nerespectarea prevederilor art. 5 pct. 5.7 și 5.8 teză finală din Contract.

Pe cale de consecință, cazurile de culpă evocate prin notificarea de reziliere reprezentată de Adresa nr. x/24.10.2018, în exercitarea dreptului de reziliere unilaterală reglementat de art. 8.2 lit. a) și art. 7.3 din Contract, sunt cele reglementate de art. 7.1. din acesta, constând în încălcarea obligațiilor contractuale reglementate de art. 5 pct. 5.2, 5.7 și pct. 5.8 teză finală din Contract.

Examinând, însă, hotărârea atacată, Înalta Curte observă că judecătorul fondului a analizat chestiunea culpei din perspectiva obligațiilor Beneficiarului de a folosi finanțarea numai în scopul și în condițiile în care a fost acordată (art. 5, pct. 5.1 din Contract) și de a asigura executarea proiectului cu diligența necesară și eficientă, în conformitate cu Contractul, cu legislația în vigoare și standardele de mediu aplicabile (art. 5, pct. 5.3 din Contract).

În raport de astfel de aspecte, instanța de control judiciar reține că analiza realizată de prima instanță, din perspectiva verificării respectării sau nerespectării de către recurenta - pârâtă a prevederilor contractuale ce îi dădeau acesteia dreptul de a invoca rezilierea unilaterală (invocarea culpei contractuale), a vizat alte obligații contractuale decât cele invocate prin notificarea de reziliere ca nefiind respectate de intimata - reclamantă.

Pentru aceste considerente, apreciind că instanța de fond a aplicat și interpretat greșit dispozițiile contractuale indicate în paragrafele anterioare, Înalta Curte reține incidența cazului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. și apreciază că se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, soluție de natură a nu priva părțile de un grad de jurisdicție. Justificarea acestei soluții rezidă și în împrejurarea că demersul primei instanțe de a-și întemeia întregul său raționament pe identificarea eronată a cazurilor de culpă evocate prin notificarea de reziliere, nu permite instanței de recurs să verifice caracterul fondat al restului motivelor de casare invocate de recurentă, câtă vreme toate celelalte aspecte supuse analizei (maniera de aplicare a prevederilor art. 8.3 din Contractul de finanțare, principiului proporționalității, modul de corelare a prevederilor contractuale, privit inclusiv din perspectiva art. 1 din Contractul de finanțare, coroborat cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene) sunt subordonate verificării incidenței cazurilor de culpă contractuală, drept condiție pentru invocarea rezilierii unilaterale.

Pentru considerentele expuse anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, va casa sentința primei instanțe și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează să analizeze acțiunea reclamantei în raport de temeiurile legale invocate, să valorifice toate apărările și susținerile părților și toate înscrisurile depuse la dosar, în vederea asigurării accesului la dublul grad de jurisdicție, inclusiv a celor expuse în cadrul motivelor de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata - reclamantă Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Bârsana - Oncești, ca neîntemeiată.

Admite recursul declarat de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 358 din data de 4 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 noiembrie 2022.