Decizia nr. 287/2022 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare in judecată înregistrată sub nr. x/2016, pe rolul Tribunalului București-SCAF, reclamanta Administratia Fondului pentru Mediu, în contradictoriu cu pârâta Comuna Călărași, a solicitat să se constate intervenția rezilierii Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 377/N/06.07.2011 încheiat cu pârâta și obligarea pârâtei la plata sumei de 717.268,90 RON reprezentand valoarea încasată de pârâtă prin cererile de tragere depuse, aferente valorii finantate, reprezentand 94,84% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, la care se adaugă daune inetrese calculate conform prevederilor art. 8 alin. (8).3. din Contractul de finantare, sumă la care se adaugă dobânda legală pentru suma acordată, la nivelul ratei dobanzii Bancii Nationale a Romaniei, până la data plății. La data de 05.01.2017 pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de conexitate și a solicitat conexarea prezentului dosar la dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Curții de Apel Suceava-SCAF, excepția de inadmisibilitate, excepția de tardivitate a acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate, anexând înscrisuri. Prin sentința civilă nr. 2234/07.04.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016, al Tribunalului București-SCAF, a fost admisă excepția de necompetență materială și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București-SCAF. Cauza a fost înregistrată la data de 01.08.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1923 din data de 24.04.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Administratia Fondului pentru Mediu, în contradictoriu cu pârâta Comuna Călărași, a respins capătul de cerere privind constatarea intervenirii rezilierii Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 377/N/06.07.2011, ca inadmisibil și a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 717.268,90 RON, reprezentând suma încasată prin cererile de tragere aferente valorii finanțate, la care se va calcula dobânda legală pe perioada cuprinsă între data încasării și data restituirii efective.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1923 din data de 24.04.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Comuna Călărași. Prin cererea de recurs formulată, în raport de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 și Decizia ÎCCJ nr. 36/2016, recurentul-pârât a invocat excepția de nelegalitate a actului administrativ reprezentat de Hotărârea Comitetului Director din cadrul Ședinței Comitetului Director din data de 26.06.2015. Sub acest aspect se arată că față de Hotărârea Consiliului Director din data de 26.06.2015 privind rezilierea Contractului, potrivit dispozițiilor art. 6 din O.U.G. nr. 196/2015 privind Fondul de Mediu, precum și a Regulamentului de organizare al AFM, Comitetul Director nu are calitatea de a rezilia Contractului de Finanțare nerambursabilă nr. 377/N/06.07.2011, deoarece contractul de Finanțare nerambursabilă nr. 377/N/06.07.2011a fost încheiat cu Administrația Fondiului de Mediu prin reprezentant Președinte. Or, potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul de Mediu, singura persoană care are calitatea de a reprezenta interesele instituției, inclusiv în calitate de ordonator de credite este președintele, care emite decizii. Ca urmare, hotărârea comitetului director din data de 26.06.2015 nu produce efcte juridice, acesta reprezintă doar o operațiune administrativă. Recurenta-pârâtă consideră că excepția de nelegalitate a Hotărârii Comitetului Director din cadrul ședinței Comitetului Director din data de 26.06.2015 privind aprobarea rezilierii contractului de finanțare este admisibilă, având în vedere următoarele motive: 1. Calificarea Hotărârii Comitetului Director de reziliere a Contractului de Finanțare nerambursabilă nr. 377/N/06.07.2011 de către instanța de fond ca fiind un act administrativ ce și-a produs efecte juridice; 2. Excepția de nelegalitate se referă la verificarea legalității unui act administrativ reprezentând Hotărârea Consiliului Director de reziliere a Contractului de Finanțare nerambursabilă nr. 377/N/06.07.2011. Această hotărâre de reziliere a contractului reprezintă un act administrativ unilateral cu caracter individual; 3. Existența unui proces pe rolul instanței judecătorești, respectiv prezentul recurs împotriva sentinței civile nr. 1923/24.04.2018;

Ultima condiție, respectiv de actul administrativ care face obiectul excepției de nelegalitate depinde soluționarea litigii lui în fond. Soluția instanței de fond, respectiv sentința civilă nr. 1923/24.04.2018 pronunțată de Curtea de Apel București a avut la bază Hotărârea Comitetului Director din cadrul Ședinței din data de 26.06.2015. Cu privire la nelegalitatea actului administrativ, respectiv Hotărârea Comitetului Director din data de 26.05.2015 din cadrul Ședinței Comitetului Director, arată că acest Comitet Director nu are atribuții de reziliere a Contractelor de finanțare, nu are calitatea de a emite acte administrative în sensul rezilierii contractului de finanțare, și prin urmare, Hotărârea Comitetului Director nu reprezintă un act de autoritate publică și nu poate produce efecte juridice în sensul rezilierii contractului de finanțare. Cu privire la fondul cauzei, recurenta-pârâtă arată că lucrările au fost executate integral încă de la tranșa a II-a de plată când a fost depusă factura fiscală cu valoarea integrală a lucrării, inclusiv lucrările din tranșa a III-a, dar Administrația Fondului de Mediu nu a decontat decât o parte din aceste lucrări conform tranșelor stabilite prin Contractul de Finanțare nerambursabilă nr. 377/N/06.07.2011. Astfel, la tranșa a III-a de lucrări nu s-a mai depus factura fiscală deoarece, factura fiscală depusă pentru decontarea tranșei a II-a a inclus și valoarea facturilor din tranșa a III-a, depunând în acest sens doar cererea de finanțare și celelalte acte ce au fost depuse și la dosarul cauzei. Pe de altă parte, Hotărârea Comitetului Director nu ține seama de principiul proporționalității. Astfel, în cadrul Contractelor de finanțare se aplică principiul proportionalitatii, principiu recunoscut și de către Comunitatea Europeană în proiectele sale de finanțare și preluat de legislația națională în baza căruia nu poate fi obligată recurenta-pârâtă la restituirea prestațiilor neexecutate din contract decât proporțional cu neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale. Comuna Călărași a respectat în totalitate condițiile contractului de finanțare prin respectarea strictă dar fără a se limita la acestea a standardelor în vigoare pentru obținerea de lucrări la cel mai înalt nivel de calitate. După executarea acestor lucrări proiectate și realizate cu soluția din Prioect au apărut influiențe favorabile cu privire la îmbunatățirea factorilor de mediu și a sănătății oamenilor, cât și din punct de vedere economico-social, în strânsă legătură cu efectele pozitive ce rezultă din îmbunătățirea calității mediuluic are au apărut în urma realizării lucrărilor. Cu privire la nelegalitatea măsurii de reziliere a Contractului de Finanțare nerambursabilă nr. 377/N/06.07.2011, arată că principalele obligații asumate de Comura Călărași prin Contractul de finanțare, obligații care sunt de natură a garanta că banii alocați prin programul de finanțare ajung și folosesc scopului pentru care au fost destinați sunt cele mai importante, încălcarea acestor obligații atrăgând culpa beneficiarului cu consecința retragerii sumelor și aplicării penalităților, însă în cauza de față nu se poate constata din partea beneficiarului încalcarea vreuneia din aceste obligații, fapt recunoscut și de către intimata AFM. În consecință, recurenta-pârâtă consideră ca rezilierea contractului pentru cauze imputabile apărute în cursul implementării nu poate fi admisă decât în ipoteza existenței unei neexecutări serioase a obligațiilor contractuale, cauze care prin prisma apărărilor de fond ale AFM din prima instanță, nu există în speță. Astfel, nu s-a dovedit de către AFM existența unei deturnări a scopului contractului a sumelor ce au fost alocate, iar eventualele neajunsuri nu pot constitui o baza serioasă și rezonabilă care să justifice rezilierea unui contract de finanțare care și-a atins obiectivele din punct de vedere tehnic și funcțional, pretențiile AFM depășesc exigentele impuse atât de Ghidul de finanțare din 20.08.2009 al programului național de îmbunătățire a calității mediului prin realizatea de spații verzi în localități cât și legislația comunitară. În acest context, recurenta-pârâtă consideră că scopul acordării finanțării nerambursabile a fost atins prin creșterea suprafețelor reprezentând spații verzi și astfel îmbunătățirea factorilor de mediu și în consecință obiectul contractului de finanțare nerambursabilă a fost îndeplinit prin executarea în integralitate a proiectului. Pe de altă parte, recurenta-pârâtă consideră netemeinică și nelegală soluția primei instanțe privind respingerea excepției inadmisibilității cererii, a excepției tardivității invocate în temeiul art. 7 alin. (6) și art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că reclamanta nu a realizat procedura de conciliere privind încălcarea obligațiilor contractuale, astfel încât nu există îndeplinită procedura prealabilă obligatorie în litigiile de contencios administrativ. În acest sens, recurenta-pârâtă arată că referitor la adresa din 25.08.2015 prin care s-a înștiințat despre nerespectarea obligațiilor contractuale și rezilierea contractului, reclamanta a recunoscut că aceasta nu creează drepturi și obligații, având un caracter informativ pentru destinatar, iar atât timp cât această adresă nu reprezintă procedura prealabilă, ar trebui să se constate că nu a fost respectat termenul de 6 luni de introducere a cererii de chemare în judecată conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care a invocat excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată. 4. Apărările formulate în cauză. Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 01 iulie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 30 septembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs cu privire la excepția de nelegalitate Examinând excepția de nelegalitate a Hotărârii Comitetului Director din cadrul Ședinței Comitetului Director din data de 26.06.2015, în raport cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze." Excepția de nelegalitate constituie în sine un mijloc de apărare ce poate fi folosit pentru a contracara pretențiile părții adverse sau pentru apărarea ori valorificarea unui drept al părții ce înțelege să se prevaleze de aceasta, utilizat în cadrul unui proces în curs de soluționare, pentru alte temeiuri decât nevalabilitatea actului administrativ. Prima operațiune pe care o are de îndeplinit instanța este aceea de verificare a admisibilității excepției de nelegalitate, prin prisma a trei condiții, respectiv: - să vizeze un act administrativ individual, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea contenciosului administrativ; - actul administrativ individual în discuție să nu fie exceptat de la controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, potrivit art. 126 alin. (6) din Constituția României și art. 5 Legea contenciosului administrativ; - soluția ce urmează a fi pronunțată asupra litigiului să depindă de actul administrativ cu caracter individual, ceea ce presupune afirmarea și demonstrarea interesului procesual pe care îl prezintă rezolvarea prealabilă a excepției, în raport cu obiectul și circumstanțele cauzei. În prezenta cauză, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat a se constata intervenția rezilierii Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 377/N/06.07.2011 încheiat cu recurenta-pârâtă și obligarea acesteia la plata sumei de 717.268,90 RON reprezentand valoarea încasată prin cererile de tragere depuse, aferente valorii finantate, reprezentand 94,84% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, la care se adaugă daune inetrese calculate conform prevederilor art. 8 alin. (8).3. din Contractul de finantare, sumă la care se adaugă dobânda legală pentru suma acordată, la nivelul ratei dobanzii Bancii Nationale a Romaniei, până la data plății. Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a invocat excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Director din data de 26.06.2015 prin care s-a dispus rezilierea Contractului de Finanțare nerambursabilă nr. 377/N/06.07.2011, motivat de faptul că potrivit dispozițiilor art. 6 din O.U.G. nr. 196/2015 privind Fondul de Mediu și a Regulamentului de organizare al AFM, Comitetul Director nu are calitate de a rezilia contractul de finanțare, precum și că această hotărâre nu produce efecte juridice, ci doar o operațiune administrativă. Înalta Curte va avea în vedere că, excepția de nelegalitate este una dintre formele de exercitare a controlului judecătoresc asupra actelor administrative (control indirect) și tinde la înlăturarea unui act administrativ nelegal ce are incidență într-o cauză aflată pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de obiect sau de stadiu procesual. Or, nelegalitatea unui act administrativ nu poate fi invocată, în același timp, în cadrul aceluiași litigiu pe calea acțiunii directe în contenciosul administrativ cât și pe cale incidentă a excepției de nelegalitate, în virtutea principiului "electa una via non datur recursus ad alteram", aspect recunoscut chiar de către recurenta-pârâtă prin cererea de recurs în cadrul căreia susține că soluția instanței de fond, respectiv sentința civilă nr. 1923/24.04.2018 pronunțată de Curtea de Apel București a avut la bază Hotărârea Comitetului Director din cadrul Ședinței din data de 26.06.2015. În raport de aceste aspecte, Înalta Curte reține că examinarea legalității unui act administrativ pe calea excepției de nelegalitate, în cadrul procesului având ca obiect anularea aceluiași act, este inadmisibilă, cele două căi de examinare a legalității actelor administrative excluzându-se reciproc. Prin urmare, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă excepția de nelegalitate. Cu privire la fondul cauzei, examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, pentru următoarele considerente: Astfel, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă susține că lucrările au fost executate integral încă de la tranșa a II-a de plată când a fost depusă factura fiscală cu valoarea integrală a lucrării, inclusiv lucrările din tranșa a III-a, dar Administrația Fondului de Mediu nu a decontat decât o parte din aceste lucrări conform tranșelor stabilite prin Contractul de Finanțare nerambursabilă nr. 377/N/06.07.2011. Astfel, la tranșa a III-a de lucrări nu s-a mai depus factura fiscală deoarece, factura fiscală depusă pentru decontarea tranșei a II-a a inclus și valoarea facturilor din tranșa a III-a, depunând în acest sens doar cererea de finanțare și celelalte acte ce au fost depuse și la dosarul cauzei. Prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt, respectiv că la cererea de tragere nr. x, recurenta-pârâtă a prezentat următoarele facturi fiscale: nr. x/24.11.2009 emisă de societatea A. S.R.L. în valoare de 5.950 RON; nr. x/22.09.2011 emisă de societatea B. S.R.L. în valoare de 37.600 RON, nr. x/23.09.2011 emisă de executantul lucrărilor, societatea C. S.R.L., în valoare de 348.167,83 RON. Din totalul de 396.717,83 RON, intimata-reclamantă a considerat neeligibile valorile aferente profitului și TVA aferentă acestuia, lucrările parțiale (iluminat și irigații) și dotările care nu au fost evidențiate în nota de control întocmită la data vizitei reprezentanților AFM la locul de implementare al proiectului. Astfel, valoarea eligibilă a fost de 222.975,31 RON, la care s-a aplicat procentul de 94,84% rezultând suma de 211.469,78 RON, sumă ce a fost finanțată la cererea de tragere nr. 1. La cererea de tragere nr. x recurenta-pârâtă a prezentat factura fiscală nr. x/31.10.2011 emisă de executantul lucrărilor societății C. S.RL. în valoare de 510.794,71 RON. Din această valoare, la data respectivă au fost considerate neeligibile valorile aferente profitului și TVA-ul aferent acestuia, panou informativ și lucrările din devizele "amenajare pentru protecția mediului - amenajarea terenului pentru aducerea la forma inițială" care nu au fost evidențiate în nota de control întocmită la data de vizitei reprezentanților AFM la locul de implementare al proiectului. La această cerere de tragere s-au finanțat și lucrările solicitate la cererea de tragere nr. x aferente sistemului de iluminat și sistemului de irigații pentru care s-a constatat finalizarea și funcționarea acestora la vizita realizată pentru cererea de tragere nr. 2. Astfel valoarea eligibilă a fost de 470.394,18 RON, la care s-a aplicat procentul de 94,84% rezultând suma de 446.121,84 RON, sumă ce a fost finanțată la cererea de tragere nr. 2. La cererea de tragere nr. x, recurenta-pârâtă a prezentat factura fiscală nr. x/20.06.2012, emisă de executantul lucrărilor C. S.R.L., în valoare de 22.635,58 RON. În urma realizării vizitei de control a reprezentanților intimatei-reclamante s-a constatat realizarea și a lucrărilor de pregătire amplasament, amenajare pentru proteția mediului, amenajarea terenului pentru aducerea la forma inițială, panou informativ, lucrări ce au fost solicitate la cererile de tragere anterioare, dar care nu au fost consemnate în notele de control de la vizitele anterioare. Astfel, lucrările eligibile la acea dată erau în valoare de 127.761,38 RON (valoare cu TVA), din care 21.764,99 RON (valoarea lucrărilor prezentate la cererea de tragere nr. 3) și 105.996,39 RON (cu TVA) lucrări nedecontate de la cererile de tragere nr. x și nr. 2. Or, cu privire la această situație recurenta-reclamantă nu a prezentat copii ale situațiilor sale financiare trimestriale/semestriale și anuale, inclusiv balanțele lunare de verificare aferente acestora, precum și alte informații sau documente relevante pentru contract, solicitate de intimata-reclamantă, aspect reținut în mod corect și de către prima instanță și care atrage aplicabilitatea dispozițiilor pct. 7.1. din contractul de finanțare nerambursabilă conform cărora "Nerespectarea de către beneficiar a oricăreia dintre obligațiile asumate prin prezentul contract constituie caz de culpă". Conform pct. 19 al Anexei nr. 3 la contractul de finanțare nerambursabilă, pentru efectuarea decontărilor de către Administrația Fondului pentru Mediu, beneficiarul are obligația să depună, împreună cu cererea de tragere, ordinele de plată aferente sumelor decontate și a contribuției proprii. Or, recurenta-pârâtă nu a îndeplinit această obligație, având în vedere faptul că documentele de plată prezentate făceau referire la alte facturi fiscale față de cele prezentate la finanțare prin cererea de tragere nr. 2. Prin urmare, în mod corect a reținut prima instanță că nu este suficient ca proiectul să fie realizat, ci trebuiesc verificate documentele justificative de către finanațator, în vederea certificării legalității cheltuielii fondurilor în implementarea proiectului, verificarea ultimei tranșe având și natura juridică de certificare finală a îndeplinirii obligațiilor din contractul de finanțare, celelalte verificări ulterioare avînd ca obiect menținerea proiectului în perioada post contractuală. Înalta Curte constată că, motivul deciziei de reziliere a fost tocmai nedepunerea documentelor și neprezentarea lor în original la solicitarea repetată a intimatei-reclamante, context în care nu poate fi primită critica recurentei-pârâte conform căreia nu ar fi culpabilă de o neexecutare suficient de importantă, imputabilă debitorului obligației și care să poată declanșa procedura de recuperare a sumelor acordate. În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru lipsa procedurii prealabile, Înalta Curte constată, pe de o parte, că dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 menționează în mod expres că "Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia". În speța dedusă judecății se observă că recurenta-pârâtă a formulat plângere prealabilă înregistrată la AFM sub nr. x/02.10.2015, iar prin adresa nr. x/10.12.2015 i s-a comunicat decizia de respingere a procedurii prealabile. Având în vedere că acțiunea dedusă judecății are ca obiect restituirea sumei finanțate, urmare a rezilierii unilaterale a contractului de finanțare de către finanțator, în mod corect a reținut prima instanță că demersul judiciar nu impune aplicabilitatea dispozițiilor art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 întrucât suntem într-o fază ulterioară denunțării acestui contract. În ceea ce privește excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată, recurenta-pârâtă susține că atât timp cât adresa nr. x/25.08.2015 nu reprezintă procedura prealabilă, termenul de 6 luni nu a fost respectat. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin adresa nr. x/25.08.2015, intimata-reclamantă a comunicat recurnetei-pârâte că, în conformitate cu prevederile art. 7.3, lit. b) din Contractul de finanțare nerambursabilă nr. 377/N/06.07.2011, în ședința Comitetului Director al AFM din data de 26.06.2015 s-a decis rezilierea acestuia cu recuperarea sumelor acordate, potrivit art. 8 pct. 8, respectiv daune interese în cuantum egal cu suma trasă din finanțare până la data respectivă, în cuantum de 717.268,90 RON. Or, așa cum s-a menționat mai sus, declanșarea procedurii prealabile nu a fost marcată de emiterea adresei nr. x/25.08.2015 ci prin înscrisul înregistrat la AFM sub nr. x/02.10.2015, iar prin adresa nr. x/10.12.2015 i s-a comunicat decizia de respingere a procedurii prealabile. Dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 reglementează termenul de introducere a acțiunii de către persoana vătămată prin emiterea actului administrativ individual și menționează în mod expres că "Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă", în timp ce alin. (2) al aceluiași articol menționează că "Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz". Așa fiind, Înalta Curte constată că excepția de tardivitate a formulării acțiunii a fost analizată în mod corect de prima instanță prin prisma dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și a reținut că cererea dedusă judecății a fost formulată cu respectarea termenului de un an, interval de timp calculat între data comunicării adresei nr. x/10.12.2015 și data învestirii instanței - 11.11.2016. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,