ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4853/2022

Ședința publică din data de 20 octombrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, disjunsă din dosarul x/2022 la data de 06 iunie 2022, sub numărul x/2022, reclamantul Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I. în numele și pentru membrul de sindicat A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a solicitat:

- obligarea pârâtului la calcularea și acordarea salariului de funcție, începând cu 01.01.2019 prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, suma de 2.080 RON, stabilit prin H.G. nr. 937/07.12.2018, fără includerea de alte sporuri sau adaosuri, respectiv calcularea și acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri), prin raportare la salariul de funcție stabilit de 2.080 RON, dar nu mai mult de nivelul prevăzut pentru anul 2022 prin Legea nr. 153/2017, suma ce urmează a fi actualizată cu rata inflație și dobânda legală aferentă drepturilor bănești, începând cu data scadenței și până la data plății efective;

- obligarea pârâtului la calcularea și acordarea salariului de funcție, începând cu 01.01.2020 prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, suma de 2.230 RON, respectiv de 2.350 RON lunar pentru personalul încadrat pe funcții pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime în muncă de cel puțin un an în domeniul studiilor superioare, stabilit prin H.G. nr. 935/13.12.2019, fără includerea de alte sporuri sau adaosuri, respectiv calcularea si acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri), prin raportare la salariul de funcție stabilit de 2.230 RON, respectiv 2.350 RON, dar nu mai mult de nivelul prevăzut pentru anul 2022 prin Legea nr. 153/2017, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflației și dobânda legală aferentă drepturilor bănești, începând cu data scadenței si pana la data plății efective;

- obligarea pârâtului la calcularea si acordarea salariului de funcție, începând cu 01.01.2021 prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat in plata, suma de 2.300 RON, respectiv de 2.350 RON lunar pentru personalul încadrat pe funcții pentru care se prevede nivelul de studii superioare, cu vechime in munca de cel puțin un an in domeniul studiilor superioare, stabilit prin H.G. nr. 4/13.01.2021 fără includerea de alte sporuri sau adaosuri, respectiv calcularea si acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri), prin raportare la salariul de funcție stabilit de 2.300 RON, respectiv 2.350 RON, dar nu mai mult de nivelul prevăzut pentru anul 2022 prin Legea nr. 153/2017, sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflației si dobânda legală aferentă drepturilor bănești, începând cu data scadenței și până la data plății efective; și calcularea și acordarea și a celorlalte drepturi (sporuri, indemnizații, compensații, etc), începând cu data de 01 ianuarie 2019 si pentru viitor, raportate la valoarea salariului de funcție care urmează a fi stabilit potrivit celor trei capete de cerere.

2.1. Prin sentința civilă nr. 851 din 07 iunie 2022, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Constanța a reținut, în esență, incidența dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său și, constatând că reclamantul este domiciliat în județul Suceava, a apreciat că revine Tribunalului Suceava, secția contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cauzei.

2.2. Prin sentința civilă nr. 535 din 08 septembrie 2022, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoariale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus trimiterea cauzei spre soluționarea pe calea regulatorului de competență a conflictului negativ de competență către Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea hotărârii, Tribunalul Suceava a reținut, în esență, că în condițiile în care unii dintre reclamanții din dosarul din care a fost disjunsă prezenta cauză au domiciliul pe raza de competență a Tribunalului Constanța, în aplicarea art. 116 C. proc. civ., art. 100 și art. 269 alin. (3) Codul muncii raportat la art. 59 C. proc. civ., Tribunalul Constanța este competent să soluționeze în întregime cererea formulată de toți reclamanții, printre care și reclamantul A., care are reședința în Constanța potrivit actului adițional nr. x la contractul de locațiune nr. x din 02 octombrie 2019, înregistrat la ANAF pentru perioada 02 octombrie 2021 - 02 octombrie 2022.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Astfel, fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată, conform cărora "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, potrivit alin. (4) al aceluiași articol, competența de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces.

Deci, textul legal instituie o competență teritorială exclusivă, de la care nu se poate deroga, referindu-se expres și la situația în care acțiunea este introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public.

Cu privire la interpretarea noțiunii de domiciliu ca element de determinare a competenței teritoriale a instanței, se impune a fi amintite cele două tipuri de abordări, una din perspectiva art. 59 din C. civ., care consacră domiciliul ca atribut de identificare a persoanei fizice și, a doua, prin raportare la dispozițiile art. 87 din C. civ., care consacră domiciliul ca premisă a exercitării drepturilor și libertăților civile ale acesteia.

Înalta Curte, învestită cu conflictul negativ de competență în temeiul art. 135 alin. (1), raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., urmează a avea în vedere, în interpretarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificat prin Legea nr. 212/2018, și la expunerea de motive a proiectului de lege (Pl-x nr. 76/2018, Camera Deputaților), din care rezultă că, prin stabilirea competenței exclusiv în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului persoană fizică, s-a urmărit realizarea unei distribuții corecte și clare a cauzelor între instanțe de pe același palier, evitându-se încărcarea unora în detrimentul celorlalte; eliminarea introducerii aceleiași cereri la mai multe instanțe diferite, cereri repetitive, cu sute de reclamanți care fac imposibilă verificarea acestora, ajungându-se astfel la soluții diferite; precum și o reducere a cheltuielilor procedurale.

Se observă, astfel, că în contextul reglementării contenciosului administrativ, legiuitorul a optat pentru a da întâietate interesului general al societății, noțiunea de domiciliu cuprinsă în art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, fiind înțeleasă din perspectiva rolului de atribut de identificare a persoanei fizice, unic și opozabil erga omnes, pentru a-și putea îndeplini menirea de a oferi stabilitate raporturilor sociale.

Așa fiind, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanța competentă teritorial în materia contenciosului administrativ, este instanța de la domiciliul reclamantului, văzut în sens restrâns, și anume, domiciliul înscris în actul de identitate.

Observând din copia cărții de identitate, depusă la fila x (Tribunalul Suceava), că domiciliul reclamantului se află în satul Poiana Stampei, județul Suceava, Înalta Curte va stabili competenta de soluționare a dosarului în favoarea Tribunalului Suceava.

Această abordare se regăsește în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, făcând și obiectul unei soluții de principiu din data de 02 noiembrie 2020 în care Plenul SCAF a ajuns la concluzia că noțiunea de "domiciliu", ca element de determinare a competenței instanțelor judecătorești, trebuie interpretată în sens restrâns, respectiv ca adresa domiciliului înscris în actul de identitate.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind reclamantul A. prin Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din M.A.I., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, în favoarea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 octombrie 2022.