ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4789/2022

Ședința publică din data de 19 octombrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2021 la data de 21. X.2021 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, să se dispună: - în principal anularea concursului pentru ocuparea unor posturi de auditor public extern - posturi de specialitate specifice activității de audit, vacante în structura centrală și teritorială a Curții de Conturi a României - Camera de Conturi Dâmbovița, organizat în perioada iulie- septembrie 2021 (anunț de concurs - Anexa 1).

Reclamantul a menționat că acest petit vizează și actul administrativ intern al pârâtei prin care s-a aprobat organizarea concursului, al cărui număr nu îl poate indica, nefiind publicat, iar în subsidiar anularea concursului în ceea ce privește proba interviu și refacerea acestei probe; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.

Prin sentința sentința civilă nr. 406/28.01.2022, Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâta Curtea de Conturi a Romaniei, în favoarea Tribunalul Dâmbovița.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București a reținut că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public."

În același timp, potrivit art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său."

În consecință, reținând că domiciliul părții reclamante este în jud. Dâmbovița, în temeiul art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 09 martie 2022 sub nr. x/2022.

Prin sentința nr. 304 din data de 21.04.2022, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și materiale a Tribunalului Dâmbovița și a declinat competența spre soluționare a cauzei privind soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, în favoarea Curții de Apel Ploiești.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 10 alin. (1) și alin. (11) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,,(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Astfel, a reținut că, pârâta, Curtea de Conturi a României, este o autoritate publică centrală, în sistemul autorităților publice. Având în vedere că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face referire la criteriul poziționării autorității emitente a actului administrativ contestat, în ceea ce privește stabilirea competenței materiale de soluționare a cauzei, față de prevederile teza I-a a alin. (1) din art. 10 din Legea nr. 544/2004, rezultă că tribunalul nu este competent să soluționeze litigiile privind actele administrative emise de autorități publice centrale.

În aceste condiții, devin incidente prevederile tezei a II-a a textului de lege menționat anterior, ce atrag competența de soluționare în primă instanță a secției de contencios a Curții de Apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ fiscal, la data de 18.05.2022 sub nr. x/2022.

Prin sentința nr. 121 din data de 14 iunie 2022, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Ploiești și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel a reținut că potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Prin dispozițiile art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 (Codul Administrativ) se reglementează competența de soluționare a cauzelor care au obiect raportul de serviciu al funcționarului public: Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

Regulile generale prevăzute în art. 10 din Legea nr. 554/2004 se aplică numai dacă prin prevederile exprese nu se instituie norme derogatorii pentru anumite categorii de acțiuni în contencios administrativ. Art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 instituie o normă special derogatorie de la dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și anume se instituie competența material a tribunalului de a judeca cauzele privind raportul de serviciu al funcționarului public.

Trebuie determinat în continuarea dacă prezentul litigiu se încadrează în dispozițiile art. 536 din Codul administrativ sau sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care instituie o competență materială în raport de criteriul rangului autorității emitente a actului administrativ contestat.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul solicită anularea concursului pentru ocuparea unor posturi de auditor public extern - posturi de specialitate specifice activității de audit, vacante în structura centrală și teritorială a Curții de Conturi a României - Camera de Conturi Dâmbovița, organizat în perioada iulie- septembrie 2021 precum și a actului administrativ intern at pârâtei prin care s-a aprobat organizarea concursului, iar în subsidiar anularea concursului în ceea ce privește proba interviu și refacerea acestei probe.

Curtea a reținut că cererea prin care se solicită anularea unui concursului de intrare într-o funcție publică intră în noțiunea de litigiu privind raportul de serviciu, deoarece privește etapa recrutării funcționarilor publici, competența de soluționare a unei astfel de cauze revenind tribunalului conform art. 536 din codul administrativ. Curtea a apreciat că în noțiunea de raport de serviciu se includ: etapa recrutării în profesie, numirea propriu-zisă în profesie, modificarea raportului de serviciu, sancționarea și evaluarea funcționarilor publici, încetarea raportului de serviciu etc.

Prin urmare, nu are relevanță calitatea de autoritate publică centrală a pârâtului emitent al unuia din actele contestate în prezenta cauză, cât timp criteriul de competență materială din Codul administrativ are prioritate, față de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

În stabilirea competenței prezentului litigiu, Curtea a avut în vedere temeiul de drept invocat de către reclamant și anume faptul că acesta a învestit instanța de contencios administrativ, apreciind că funcția de auditor public extern din cadrul Curții de Conturi este o funcție publică, invocând drept motiv de nulitate a concursului tocmai aceste împrejurări.

Curtea a apreciat că, raportat la temeiul de drept invocat de către reclamant și anume dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale Legii nr. 94/1992, competența revine Tribunalului Dâmbovița, secția contencios administrativ și fiscal.

Or, la acest moment procesual, de verificare a competenței Curtea a avut în vedere principiul disponibilității procesului civil și temeiul de drept invocat de către reclamant, reținând că instanța care va soluționa fondul urmează să tranșeze dacă funcția de auditor public extern este o funcție publică (așa cum pretinde reclamanul) sau face parte din personalul contractual (fiind raporturi de muncă, pentru care se aplică exclusiv Codul muncii, așa cum pretinde pârâta).

Pentru aceste motive, Curtea a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Ploiești și a declinat competenta de soluționare a cererii de chemare în judecată formulate de către reclamantul A., în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția contencios administrativ și fiscal.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea concursului pentru ocuparea unor posturi de auditor public extern - posturi de specialitate specifice activității de audit, vacante în structura centrală și teritorială a Curții de Conturi a României - Camera de Conturi Dâmbovița, organizat în perioada iulie- septembrie 2021 precum și a actului administrativ intern at pârâtei prin care s-a aprobat organizarea concursului, iar în subsidiar anularea concursului în ceea ce privește proba interviu și refacerea acestei probe.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe se referă la stabilirea competenței materiale, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte constată că cererea dedusă judecății, prin care se solicită anularea unui concursului de intrare într-o funcție publică intră în noțiunea de litigiu privind raportul de serviciu, deoarece privește etapa recrutării funcționarilor publici, alături de celelalte etape: numirea propriu-zisă în profesie, modificarea raportului de serviciu, sancționarea și evaluarea funcționarilor publici, încetarea raportului de serviciu etc.

Conform art. 536 din Codul administrativ, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

Prin urmare, litigiul în care una dintre părți are pretenții în legătură cu modul de recrutare a funcționarilor publici, respectiv anularea unui concurs de intrare într-o profesie publică, este de competența tribunalului, conform dispozițiilor art. 536 din Codul administrativ.

Având în vedere că în cauza dedusă judecății s-a pus în discuție și competența teritorială a instanței de judecată, Înalta Curte constată că prin raportare la dispozițiile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 conform cărora:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său", competența aparține instanței de la domiciliul reclamantului.

În acest context, având în vedere că reclamantul A. are domiciliul în raza teritorială a Tribunalului Dâmbovița, Înalta Curte constată că acestei instanțe îi revine competența de soluționare a cererii deduse judecății, iar completul care va soluționa fondul, prin raportare la principiul disponibilității procesului civil și temeiul de drept invocat de către reclamant, urmează să tranșeze dacă funcția de auditor public extern este o funcție publică (așa cum pretinde reclamanul) sau face parte din personalul contractual (fiind raporturi de muncă, pentru care se aplică exclusiv Codul muncii, așa cum pretinde pârâta).

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pârâtul Curtea de Conturi a României în favoarea Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2022.