ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5101/2022

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 4 martie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a solicitat anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 113223 din 23.09.2021, cât și a Adresei nr. x/25.08.2021 de informare cu privire la autorizarea Cererii de plată nr. 6.

2.1. Hotărârea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 2595 din 10 mai 2022, Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut în esență că, în speță, nu autoritatea publică are calitatea de reclamant, ci o are pe aceea de pârât, întrucât, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 66/2011, beneficiar poate fi atât o persoană de drept public, cât și o persoană de drept privat.

Prin urmare, competența de soluționare a cererii de chemare în judecată având ca obiect anularea actului administrativ fiscal menționat, aparține exclusiv instanței de la sediul reclamantei, care este în județul Dâmbovița.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 6.06.2022, sub dosar nr. x/2022.

2.2. Hotărârea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 633 din 20 septembrie 2022, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârât, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâbovița, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, acestea atribuind competența teritorială exclusivă de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului în ipotezele în care reclamantul este autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

În cauză, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 și ale Legii nr. 554/2004, prin care a solicitat anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 113223 din 23.09.2021, emisă de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, precum și a Adresei nr. x/25.08.2021 de informare cu privire la autorizarea Cererii de plată nr. 6.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență vizează aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, instanțele aflate în conflict exprimând opinii diferite în ceea ce privește consecințele pe care le atrage încadrarea reclamantului instituție publică în categoria persoanelor vătămate prin actul administrativ contestat, asupra instanței competente să judece cauza.

Înalta Curte reține că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, Înalta Curte are în vedere că reclamantul Municipiul Târgoviște are calitatea de instituție publică, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, care include în această sintagmă comunele, orașele, municipiile, sectoarele municipiului București, județele, municipiul București, instituțiile și serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare a activității acestora.

Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit o competență teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamantul din cauză are calitatea de instituție publică, acesta se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speță pârâtul având sediul în municipiul București. Norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu instituie nicio distincție în funcție de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esențial în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei reprezentându-l calitatea reclamantului de instituție publică.

Deși în prezenta cauză reclamantul acționează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincții în textul de lege care reglementează competența, în situația în care o instituție publică are calitatea de reclamant într-o acțiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanței de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispozițiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competență teritorială exclusivă în favoarea acestei instanțe.

Totodată nu este relevantă nici definiția noțiunii de beneficiar dată de art. 2 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 66/2011, în condițiile în care art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 stabilește competența în raport de calitatea reclamantului, iar în prezenta cauză, reclamantul nu este persoană juridică de drept privat, ci o persoană juridică de drept public.

Cum aplicarea tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, întrucât vizează situația reclamanților persoane fizice sau juridice, competența trebuie tranșată în raport de dispozițiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din același act normativ, care reglementează în mod expres ipoteza reclamantului instituție publică, fără a face distincție între situațiile în care instituția publică acționează în calitate de parte vătămată și cele în care acționează ca emitent al actelor atacate.

Prin urmare, în considerarea calității de instituție publică a reclamantei U.A.T. Târgoviște și a locului situării sediului pârâtului Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Înalta Curte constată că instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză, în fond, este tribunalul aflat în circumscripția teritorială a municipiului București.

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște și pe pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 noiembrie 2022.