ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1424/2021

Ședința publică din data de 9 martie 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. x/2020 reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Voinești a formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației contestație împotriva deciziei nr. 66/10.02.2020 și notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/10.12.2019 emisă de Serviciul Constatare Nereguli și Antifraudă Direcția Generală Programul Operațional din cadrul MLPDA și a solicitat admiterea contestației și anularea acestora cu consecința repunerii părților în situația anterioară, cauza fiind declinată pentru soluționare de la Curtea de Apel Ploiești potrivit sentinței nr. 44/28.04.2020 pronunțată in dosarul nr. x/2020 .

2.1. Prin sentința civilă nr. 475/25.06.2020, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, instanță pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat la data de 14.07.2020, cu prim termen la data de 07.10.2020 când, instanța, din oficiu, a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aplicabil în virtutea art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, precum și excepția de necompetență teritorială a Tribunalului București.

Pentru a dispune astfel, în esență, Tribunalul Dâmbovița a reținut că in raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) teza a II a din Legea nr. 554/2004, competenta aparține instanței de la sediul pârâtului, in raport de calitatea de autoritate publică a reclamantului.

2.2. Prin sentința civilă nr. 7195 din data de 22.12.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a II a de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei in favoarea Tribunalului Dâmbovița.

S-a constatat invit conflictul negativ de competență și s-a dispuns inaintarea dosarului la Inalta Curte de Casație și Justiție in vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul București a apreciat că in ipoteza in care instanța de contencios administrativ este sesizată in temeiul art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 de o persoană juridică de drept public, acesta nu acționează in regim de putere publică, astfel că este competentă instanța de la sediul beneficiarului reclamant.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Voinești a învestit instanța de contencios administrativ cu contestația formulată împotriva deciziei nr 66/10.02.2020 și a notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/10.12.2019 emisă de Serviciul Constatare Nereguli și Antifraudă Direcția Generală Programul Operațional din cadrul MLPDA.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență vizează aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, instanțele aflate în conflict exprimând opinii diferite în ceea ce privește consecințele pe care le atrage calitatea reclamantului instituție publică de persoană vătămată prin actul administrativ contestat, asupra instanței competente să judece cauza.

Înalta Curte reține că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanței:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, Înalta Curte are în vedere că reclamanta are calitatea de instituție publică, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, care include în această sintagmă comunele, orașele, municipiile, sectoarele municipiului București, județele, municipiul București, instituțiile și serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare a activității acestora.

Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit o competență teritorială exclusivă, stabilind că, în situația în care reclamanta din cauză are calitatea de instituție publică, acesta se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speță pârâtul având sediul în municipiul București. Norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu instituie nicio distincție în funcție de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esențial în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei reprezentându-l calitatea reclamantului de instituție publică.

Totodată dispozițiile invocate de către Tribunalul București, respectiv cele ale art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 nu fac nici ele o asemenea distincție, făcând trimitere la norma generală de competență din Legea nr. 554/2004.

Deși în prezenta cauză reclamanta acționează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincții în textul de lege care reglementează competența, în situația în care o instituție publică are calitatea de reclamantă într-o acțiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanței de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispozițiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competență teritorială exclusivă în favoarea acestei instanțe.

Interpretarea pe care Tribunalul București o dă dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit căreia aceasta nu reglementează situația în care atât pârâtul, cât și reclamantul au calitatea de autorități publice, nu are fundament legal, fiind bazată pe o presupusă intenție a legiuitorului de a distinge între situațiile în care instituția publică acționează în calitate de parte vătămată și cele în care acționează ca emitent al actelor atacate.

De asemenea, aceeași concluzie rezultă și din interpretarea istorico-teleologică a dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost acestea modificate prin Legea nr. 212/2018 (Pl-x nr. 76/2018, Camera Deputaților), intrucât prin stabilirea competenței exclusiv în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului persoană fizică sau juridică de drept privat, s-a urmărit realizarea unei distribuții corecte și clare a cauzelor între instanțe de pe același palier, evitându-se încărcarea unora în detrimentul celorlalte; eliminarea introducerii aceleiași cereri la mai multe instanțe diferite, cereri repetitive, cu sute de reclamanți care fac imposibilă verificarea acestora, ajungându-se astfel la soluții diferite; precum și o reducere a cheltuielilor procedurale.

Astfel, aplicarea in speță a tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, întrucât vizează situația reclamanților persoane fizice sau juridice de drept privat, iar competența trebuie tranșată în raport de dispozițiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din același act normativ, care reglementează în mod expres ipoteza reclamantei instituție publică, fără a face distincțiile reținute de Tribunalul București.

Prin urmare, în considerarea calității de instituție publică a reclamantei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Voinești și a locului situării sediului pârâtului Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Înalta Curte constată că instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze prezenta cauză, în fond, este tribunalul aflat în circumscripția teritorială a municipiului București.

Pentru aceste considerente, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Voinești în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației în favoarea Tribunalului București, secția a II a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 martie 2021.