ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4778/2022

Ședința publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea depusă la data de 02.11.2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, a solicitat obligarea pârâtului la revocarea actului administrativ prin care față de reclamant s-a dispus măsura refuzului intrării la frontieră, precum și ridicarea măsurii de interzicere a intrării pe teritoriul Uniunii Europene.

Prin sentința civilă nr. 1586 din data de 05.11.2021, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile inadmisibilității, tardivității și autorității de lucru judecat invocate de pârât; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată; a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1586 din data de 05.11.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A..

Prin motivele de recurs se solicită casarea sentinței nr. 1586 din 05.11.2021 în partea în care respinge acțiunea ca neîntemeiată, adoptarea unei noi hotărâri, prin care să se admită cererea de chemare în judecată și să se anuleze actul administrativ (semnalizarea în Sistemul de Informații Schengen) prin care i-a fost interzisă intrarea în spațiul Schengen unde avea permis de ședere în Germania și contract de muncă.

La data de 10 decembrie 2021 prin intermediul oficiului poștal i-a fost comunicată sentința civilă a Curții de Apel București cu numărul indicat mai sus prin, care a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea privind anularea actului administrativ (semnalizarea in Sistemul de Informații Schengen), act necomunicat și efectuat de intimatul/pârât prin care au fost aplicate interdicții față de A. de intrare în zona Schengen.

În fapt instanța în mod eronat a constatat că reclamantul/recurent a contestat nota raport nr. x din 23.05.2018 în cadrul dosarului x/2018

Nota raport nefiindu-i comunicată acestuia până în prezent, iar dosarul cu nr. de mai sus a fost administrat cu încălcarea drepturilor reclamantului și a prevederilor legii fără ca reclamantul să încredințeze judecarea și să semneze careva acte procesuale la fel ca și cum nu a fost citat la ședințele de judecată și nu i-a fost comunicată hotărârea de către instanță. Aceste încălcări actualmente se constată în cadrul procesului penal de către parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, iar copiile plângerii penale din 11.08.2021 și a răspunsului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție nr. 4149/VIII-l/2021 din 06.10.2021 se anexează.

Cu referire la dosarul nr. x/2020, A. a depus astfel de acțiune însă nu a fost citat la ședințele de judecată și nu i-a fost comunicată hotărîrea de către instanță.

Motivarea instanței de a respinge acțiunea ca neîntemeiată prin faptul că pârâtul nu a emis un act administrativ prin care să-i interzică reclamantului intrarea în Spațiul Shengen dar acesta din urmă a introdus datele lui A. în Sistemul de Informații Schengen (SIS) cu mult mai târziu decât i-a interzis intrarea în România nu suportă nici o critică deoarece acțiunea pârâtului în acest sens este în sine un act administrativ aparte atât în spațiu și timp cât și legislativ.

Or, semnalarea implementată de pârât după 01.08.2018 în SIS este un act administrativ separat care trebuia comunicat reclamantului A. pentru ca acesta să nu fie lipsit de drepturile oferite de Legea Contenciosului administrativ pentru a-și apăra dreptul vătămat de semnalizare prin interzicerea liberei circulații în spațiul Schengen al cărui rezident era în baza permisului de ședere în Germania.

Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 28 martie 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 19 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va constata nulitatea recursului, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., "(1) Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei."

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului în condițiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Prin cererea de chemare în judecată, recurentul-reclamant a solicitat obligarea pârâtului la revocarea actului administrativ prin care s-a dispus măsura refuzului intrării la frontieră a reclamantului, precum și ridicarea măsurii de interzicere a intrării pe teritoriul Uniunii Europene.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății, reținând în esență că, pârâtul nu avea ce act administrativ să-i comunice reclamantului, de vreme ce nu a fost emis un asemenea act, și nici nu avea posibilitatea revocării sale, atât timp cât a emis doar o semnalare implementată în Sistemul Informatic Național de Semnalări și care a fost transmisă în Sistemul de Informații Schengen, în sensul că față de reclamant s-a luat măsura interzicerii intrării pe teritoriul României pentru o perioada de 5 ani.

De asemenea, s-a reținut că, emiterea acestei semnalări constituie o operațiune tehnico-administrativă ce se execută automat, ca o consecință a adoptării măsurii de interzicere pe teritoriul României, valabilitatea sa fiind legată indisolubil de valabilitatea măsurii de interzicere a intrării pe teritoriul României.

Înalta Curte constată că, în cadrul cererii de recurs, recurentul-reclamant nu formulează critici concrete cu privire la soluția pronunțată de prima instanță, ci susține că nu ar fi fost citat la ședințele de judecată și nu i-ar fi fost comunicată hotărârea de către prima instanță.

Conform art. 488 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-8.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Or, din lecturarea susținerilor recurentului-reclamant, nu se poate evidenția niciun element de nelegalitate a sentinței atacate care să se poată încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe cale de consecință, instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

De asemenea, relevante sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. conform cărora:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 pct. 1-8.

Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare, și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

În acest context, Înalta Curte constată că atât timp cât recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute de textul legal, apte să conducă la casarea hotărârii recurate, va admite excepția nulității recursului.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 1586 din 5 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2022.