ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4736/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 22 mai 2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, solicitând anularea deciziei nr. x/06.12.2017 și a deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. DJG-DEJ 8726-3/14.09.2017.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 4452 din data de 2 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate anterior la punctul I.2., a formulat recurs reclamantul A., prin care, invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În susținerea căii de atac promovate, recurentul a evocat, în esență, o încălcare, de către prima instanță, a prevederilor art. 265 alin. (1) teza a II-a și art. 47 din Codul de procedură fiscală, fiind, în opinia acestuia, greșit raționamentul instanței de fond ce a stat la baza concluziei că sediul societății B. S.R.L. nu mai este în Municipiul Craiova, Aleea I. Motru nr. 14, jud. Dolj, grefat pe motivul că acest sediu a fost valabil doar 5 ani. O altă critică în recurs a vizat, în esență, maniera în care instanța de fond a interpretat și aplicat prevederile art. 25 alin. (2) lit. c) și d) Codul de procedură fiscală, pe cele ale art. 72 din Legea nr. 31/1990 și cele ale art. 138 din Legea nr. 85/2014. În opinia recurentului, decizia contestată nu indică, în mod concret și nu dovedește culpa reclamantului în ajungerea societății în stare de insolvabilitate. Totodată recurentul a subliniat că reaua-credință nu poate fi prezumată și că, în cauză, nu s-a probat interesul personal al reclamantului în continuarea activității păgubitoare a societății. A mai criticat recurentul soluția primei instanțe și cu referire la chestiunile ce cad în sfera de reglementare a art. 26 alin. (4) lit. b) din Codul de procedură fiscală, apreciind că sentința atacată a fost dată cu încălcare unor astfel de prevederi legale, câtă vreme decizia de angajare a răspunderii solidare nu cuprinde datele de identificare corecte ale debitorului principal, respectiv sediul acestuia. 3. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă, intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova a invocat, în principal, excepția nulității recursului, apreciind că aspectele învederate de recurent prin calea de atac exercitată nu se încadrează în cazurile de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Din această din urmă perspectivă, a învederat, în esență, intimata că prima instanță a pronunțat o hotărâre conformă prevederilor art. 25 alin. (2) lit. c) și d) din Codul de procedură fiscală, în contextul în care recurentul se face răspunzător de faptul, că până la data declarării stării de insolvabilitate a debitoarei B. S.R.L. (27.03.2017), nu a depus cerere de deschidere a procedurii insolvenței societății, conform Ordinului nr. 127/2014 și Legii nr. 85/2014, în contextul în care societatea se confrunta cu insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile, neapelând nici la una din facilitățile oferite de Legea nr. 85/2014, respectiv mandatul ad-hoc, concordatul preventiv sau insolvența. De asemenea, a subliniat intimata faptul că, din verificările efectuate, organele de control antifraudă au stabilit că recurentul A., în calitate de administrator al societății B. S.R.L., nu a prezentat documentele justificative care au stat la baza întocmirii facturilor către beneficiarii C. S.R.L. și D. S.R.L., mai precis devize, situații de lucrări, grafice de execuție, procese-verbale de recepție parțială sau finală a lucrării, notificări de începere a lucrărilor, fiind astfel dovedită reaua credință a recurentului, mai precis dezinteresul manifestat față de situația societății comerciale în raport cu obligațiile față de organul fiscal, precum și faptul că acesta nu și-a îndeplinit îndatoririle pe care legea și actul constitutiv i le impuneau.

Răspuns la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurentul-reclamant A. a solicitat respingerea excepției nulității recursului, iar, din perspectiva fondului cauzei, prin invocarea unor aspecte similare celor din memoriul de recurs, a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, apreciind neîntemeiate susținerile acesteia.

Procedura în fața instanței de recurs În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 494, art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 18 martie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 29 septembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. Cauza a fost amânată succesiv pentru datele de 19 ianuarie 2022 și 11 mai 2022 și a fost repusă pe rol prin încheierea de ședință din data de 24 mai 2022, fiind fixat termen de judecată la data de 19 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. Prin încheierea de ședință din data de 29 septembrie 2021, Înalta Curte a respins, ca neîntemeiată excepția nulității recursului invocată de intimata -pârâtă prin întâmpinare, apreciind că motivele de recurs evocate de recurent se circumscriu cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate prin întâmpinări și de prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, pentru următoarele considerente: Examinând, prioritar, motivul de casare de ordine publică, invocat din oficiu, ce vizează chestiunea manierei de stabilire, în primă instanță, a cadrului procesual pasiv, Înalta Curte reține că potrivit art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 (forma în vigoare la data învestirii instanței) instanța de contencios administrativ poate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a altor subiecte de drept, iar conform art. 3 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, coroborat cu art. 78 alin. (2) din C. proc. civ.: În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond. Prin cererea de chemare în judecată, recurentul - reclamant a învestit instanța de contencios fiscal cu o acțiune ce privea atât anularea actului administrativ fiscal reprezentat de decizia nr. x/06.12.2017, emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova în soluționarea contestației administrative, dar și anularea actului administrativ fiscal constând în decizia de angajare a răspunderii solidare nr. DJG-DEJ 8726-3/14.09.2017, emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj, astfel că, în cauză, a fost solicitată anularea a două acte administrativ - fiscale cu emitenți diferiți, având aptitudinea de a sta în judecată în nume propriu în calitate de pârâți. În materia contenciosului administrativ are calitate procesuală pasivă emitentul actului administrativ, iar în urma analizării cadrului procesual pasiv stabilit în fața instanței de fond, Înalta Curte observă că acesta a fost reprezentat doar de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, ce a emis decizia nr. x/06.12.2017 de soluționare a contestației, fără ca litigiul pendinte să se fi desfășurat în contradictoriu și cu emitenta deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. DJG-DEJ 8726-3/14.09.2017, mai precis Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj. Instanța de control judiciar reține că, deși Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dolj nu are personalitate juridică, acest aspect nu împiedică participarea sa în proces, câtă vreme, în calitate de emitentă a actului administrativ, aceasta are capacitate de drept administrativ ce îi permite să stea în instanță, aspect ce rezultă din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 7 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, dar și din prevederile art. 13 din Legea nr. 554/2004, ce impun citarea emitentului actului administrativ, necondiționat de existența sau inexistența personalității juridice a acestuia. De asemenea, Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 36 C. proc. civ., ce impun participarea la proces a acelor subiecte de drept ce sunt parte în raportul de drept material, precum și dispozițiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ., ce se referă și la situația entităților fără personalitate juridică. În acest context, Înalta Curte apreciază că raportul juridic dedus judecății în litigiul pendinte nu poate fi soluționat fără participarea autorităților ce au emis toate actele administrativ - fiscale atacate prin cererea de chemare în judecată. Aprecierea instanței asupra unui litisconsorțiu procesual pasiv necesar și obligatoriu în raportul juridic dedus judecății se circumscrie dreptului și, în același timp, obligației instanței de a verifica, din oficiu, în tot cursul judecății, legalitatea cadrului procesual fixat de reclamant sub aspect subiectiv, verificare care, raportându-se strict la acest cadru, nu aduce atingere principiului disponibilității. În contextul în care chestiunea stabilirii cadrului procesual pasiv reprezintă un aspect ce ține de verificarea condițiilor de exercitare a acțiunii civile, în raport de obiectul cauzei pendinte se impunea o clarificare a acestuia, instanța de recurs aflându-se, în condițiile date, în imposibilitate de a se pronunța asupra incidenței motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., evocat de recurent din perspectiva modului de soluționare a cererii de anulare a ambelor acte administrativ - fiscale atacate, orice posibilitate de fracționare a soluționării criticilor aduse de recurent fiind exclusă. În concluzie, instanța de control judiciar apreciază că, atâta vreme cât aspectul cadrului procesual pasiv obligatoriu nu a fost pus în discuția părților, conform prevederilor art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., continuarea și finalizarea etapei procesuale a fondului a fost realizată în mod nelegal de prima instanță, cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Pentru toate aceste considerente, având în vedere și faptul că, potrivit art. 494, coroborat cu art. 478 C. proc. civ., în recurs nu poate fi schimbat cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe, în temeiul prevederilor art. 497 și art. 480 alin. (3) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, apreciind incident cazul de casare de ordine publică reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează să clarifice cadrul procesual pasiv impus de obiectul cererii de chemare în judecată, în condițiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ. și ulterior, în măsura în care nu devin incidente prevederile ultimei teze a unui astfel de text normativ, să analizeze acțiunea reclamantului în raport de temeiurile legale invocate, să valorifice toate apărările și susținerile părților și toate înscrisurile depuse la dosar de toate părțile raporturilor juridice deduse judecății, în vederea asigurării accesului acestora la dublul grad de jurisdicție, inclusiv a celor expuse în cadrul motivelor de recurs.