ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4591/2021

Ședința publică din data de 12 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial la Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, reclamanții: A., B., C., D., E., F., G. și H., au chemat în judecată pe pârâții: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, solicitând:

Prin sentința civilă nr. 4271 din 23 octombrie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele: "Admite excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Respinge cererea formulată împotriva acestui pârât, ca fiind introdusă împotriva unui pârât fără calitate procesual pasivă.

Admite cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H. toți cu domiciliu ales la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în București, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava cu sediul în Suceava, județ Suceava.

Anulează parțial decizia nr. 12/13.02.2017 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava în privința reclamanților menționați în cuprinsul acestuia, în partea ce privește elementele componente ale venitului total brut ce nu corespund nivelului maxim recunoscut de lege.

Obligă pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava să emită pentru reclamanți decizie de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizației cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON începând din 09.04.2015-sumă ce urmează a fi majorată cu 10% având în vedere legea nr. 293/2015, și actualizată cu indicele de inflație-precum și a dobânzilor legale calculate de la data exigibilității până la data plății.

Obligă pârâtul la plata diferenței dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectoriale de 405 și venitul efectiv plătit începând cu data de 09.04.2015, actualizat cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzilor legale calculate de la data scadenței până la data plății efective.".

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Public Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate, iar în urma rejudecării, respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

În motivarea recursului a susținut, în esență, că pretențiile reclamanților au fost satisfăcute, având în vedere că la data de 19.06.2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a emis decizia nr. 76/2018 prin care reclamanților le-au fost acordate drepturile salariale solicitate și chiar mai mult prin aplicarea unei valori de referință sectorială de 463,5 RON.

Mai arată că prin decizia nr. 33/2008 și decizia nr. 119/2015 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava majorările salariale le-au fost acordate reclamanților chiar la momentul intrării în vigoare a actelor normative.

Recurentul-pârât a criticat și obligarea pârâților la plata creșterilor salariale actualizată cu indicele de inflație, precum și a dobânzilor legale calculate de la data exigibilității până la data plății, prin dispozitivul sentinței recurate, susținând că are atribuții privind efectuarea calculului și acordarea drepturilor salariale doar pentru salariații aparatului propriu și numai rolul de a administra bugetul instanțelor și de a asigura fondurile necesare.

Intimatele-reclamante nu au depus întâmpinare în cauză.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere susținerile recurentului, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat.

Recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a susținut în recursul formulat că, urmare a emiterii Ordinului nr. 897/2018 a Procurorului General al României și a Deciziei nr. 76/2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, acțiunea reclamantelor a rămas fără obiect, susținere pe care Înalta Curte o apreciază a fi neîntemeiată.

Prin emiterea ordinelor s-a recunoscut beneficiul unei indemnizații de încadrare brute lunare stabilite prin raportare la o VRS chiar mai mare decât cea pretinsă prin cererea introductivă, respectiv de 421,36 RON până la 01.12.2015 și de 463,5 RON după această dată.

Astfel, prin art. 1 al acestui ordin s-a statuat la alin. (1), că, în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, indemnizația de încadrare brută lunară a specialiștilor IT, personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din cadrul Parchetelor de pe lângă Curtea de Apel Suceava și a Parchetelor de pe lângă Tribunalele Suceava și Botoșani este stabilită prin raportare la valoarea de referință sectorială 421,36 RON, la alin. (2), că, în perioada 01.12.2015 - 31.07.2016, indemnizația se calculează prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON, iar, la alin. (3), că, în perioada 01.08.2016 -30.09.2016, indemnizația se calculează prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON.

Obiectul acțiunii civile de față este reprezentat de pretenția reclamantelor de a le fi recunoscute, calculate și achitate drepturile salariale, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unor noi ordine de salarizare, în conformitate cu textele de lege indicate. Prin urmare, obiectul acțiunii exista atât la data introducerii cererii, cât și la data pronunțării hotărârii de fond, iar emiterea ordinului anterior indicat, după soluționarea cauzei în primă instanță, cu consecința recalculării cuantumului indemnizației de încadrare cuvenită reclamantelor, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acțiunea, ci reprezintă o punere în executare a dispozițiilor instanței de fond, având efectul unei recunoașteri a pretențiilor reclamantelor de către pârâtul Ministerul Public. Această împrejurare nu afectează obiectul cererii, care privește analizarea caracterului nejustificat al refuzului pârâtului de a da curs solicitării reclamantelor și, pe cale de consecință, obligarea acestuia să acționeze conform dispozițiilor legale.

Socotind ordinul menționat o punere în executare parțială a sentinței recurate, sentință care nu se referă numai la recunoașterea beneficiului unei indemnizații de încadrare brute lunare stabilite prin raportare la o anumită VRS, ci și la emiterea unor noi ordine de salarizare și la plata diferențelor salariale, Înalta Curte nu poate primi excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată.

De altfel, din cuprinsul ordinelor depuse la dosar nu rezultă că reclamantelor le-ar fi fost achitate drepturile salariale restante, nefiind depusă vreo dovadă a plăților efectuate în temeiul acestui ultim ordin.

Se mai reține că prin Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 897/2018 s-a stabilit modul de calcul al indemnizațiilor reclamantelor pentru perioada 09.04.2015 - 31.12.2017 și în continuare.

Potrivit actului administrativ în discuție, și anume Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 897/2018, începând cu data de 09.04.2015, categoriile de personal din care face parte și reclamantul beneficiază de indemnizații de încadrare, stabilite prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, iar în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON, stabilindu-se că plata drepturilor salariale rezultate prin aplicarea valorilor de referință sectoriale amintite se va realiza în continuare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON.

În mod corect a reținut instanța de fond că din întreaga reglementare a salarizării printr-o succesiune de legi unitare (inclusiv O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015), se observă că acestea vizează "personalul plătit din fonduri publice", noțiune ce cuprinde și personalul auxiliar de specialitate, chiar dacă aceștia nu sunt funcționari publici conform Legii nr. 188/1999, ci au un statut special.

În ceea ce privește interpretarea logico-gramaticală a sintagmei "salarizat la același nivel", s-a reținut că vizează întregul personal plătit din fonduri publice, salarizat la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014.

Potrivit art. 5 alin. (1)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, "prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii și de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării".

Conform art. 5 alin. (1)

2

, "prevederile alin. (1)

1

se aplică și pentru calculul indemnizației de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcții publice și de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției".

În acest context legislativ, s-a constatat că dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și personalului auxiliar de specialitate aflat în situația prevăzută de ipoteza normei legale, respectiv celor care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim, în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație.

Recunoașterea drepturilor salariale de la data de 09.04.2015, care corespunde datei intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, a fost confirmată și de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 23 pronunțată în dosarul nr. x/2016 prin care s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și s-a statuat că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

Decizia în cauză este general obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ.

Argumentele anterioare sunt întărite și de argumentele din Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, care la pct. 31 și 32 arată următoarele:

31 . . . . . . . . . .pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Din succesiunea în timp a dispozițiilor legale aplicabile situației reclamantelor, rezultă că, la data de 09.04.2015, au existat circumstanțe din care se poate trage concluzia că salariul de încadrare și sporurile aferente nu ar fi fost la nivelul maxim aflat în plată la nivelul aceleiași familii ocupaționale, motiv pentru care criticile pârâtului sunt nefondate.

În ceea ce privește criticile referitoare la obligația de achitare a drepturilor salariale, actualizate cu indicele de inflație, Înalta Curte le va respinge, ca nefondate, reținând că argumentele privitoare la neincluderea acestor sume în proiecția bugetară anuală nu pot constitui temeiul refuzului punerii în aplicare a unei hotărâri judecătorești și nu reprezintă o obligație imposibil de executat de către pârât.

Înalta Curte reține că dispozițiile Legii finanțelor publice nr. 500/2002 permit efectuarea unor rectificări bugetare în cursul anului fiscal-bugetar, respectiv modificarea exercițiului bugetar inițial, astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. 32, art. 5, art. 6 și art. 17 din acest act normativ. Prin legea de rectificare bugetară pot fi înscrise în bugetul de cheltuieli și sume care nu au putut fi avute în vedere la elaborarea bugetului inițial, inclusiv sume la care recurentul-pârât a fost obligat prin hotărâri judecătorești definitive.

De altfel, obligația de achitare a sumelor dispuse prin hotărâri judecătorești este prevăzută de art. 2 pct. 3

2

din Legea nr. 500/2002, potrivit căruia prin "angajarea cheltuielilor" se înțelege acea "fază în procesul execuției bugetare, prin care instituția publică își asumă obligația de a plăti o sumă de bani, rezultată în urma (...) hotărârilor judecătorești, în limita creditelor de angajament aprobate prin legea bugetară anuală".

În consecință, odată dispusă printr-o hotărâre judecătorească, obligația de plată a unor sume de bani trebuie avută în vedere la formarea bugetului anual, în concordanță cu actele normative care reglementează plata creanțelor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești.

În privința obligației de plată a dobânzii legale, Înalta Curte reține că, prin sentința de fond, menținută în recurs, s-a constatat nelegalitatea ordinelor de salarizare atacate și a fost dispusă nulitatea lor parțială, precum și obligarea pârâtului la emiterea unu nou ordin prin care să fie stabilite drepturile salariale cuvenite în mod legal reclamantei, începând cu data de 09.04.2015. Or, această soluție se reflectă în obligația pârâtului de a achita reclamantelor diferențele dintre drepturile salariale cuvenite potrivit legii și cele stabilite prin Ordinului nr. 897/2018 al Procurorului general, precum și de a acoperi orice prejudiciul suferit de reclamante prin acordarea cu întârziere a drepturilor salariale complete.

În această privință, Înalta Curte are în vedere că, prin decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.

Repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamante prin lipsirea sa de drepturile salariale cuvenite cuprinde trei componente: plata diferențelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naționale, echivalent al ratei inflației; plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

Susținerile recurentului-pârât referitoare la necesitatea preexistenței unei convenții între părți, în vederea aplicării normelor referitoare la dobânda legală, vor fi respinse, ca nefondate, Înalta Curte reținând că obligațiile de plată a drepturilor salariale derivă din raporturile de muncă ale reclamantelor cu autoritatea publică, care se derulează în temeiul ordinelor de numire în funcție și a prevederilor Statului judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Legea nr. 303/2004. Acestor dispoziții li se adaugă prevederile generale în materia reparării prejudiciului suferit de un creditor prin întârzierea plății făcute de un debitor, respectiv dispozițiile art. 1531 și următoarele din C. civ.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 reglementează dobânda penalizatoare, respectiv dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență, situație regăsită în speța de față, în care pârâtul nu a respectat obligația de achitare a drepturilor salariale cuvenite reclamantelor în cuantumul prevăzut de lege, începând cu data de 09.04.2015 .

Totodată, se va avea în vedere și faptul că prevederile art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 stabilesc modul de calcul al dobânzii penalizatoare, iar dispozițiile art. 10 din același act normativ dispun că dispozițiile art. 1535 și art. 1538 - 1543 din Legea nr. 287/2009, republicată, sunt aplicabile dobânzii penalizatoare.

Prin urmare, instanța de fond a făcut o corectă aplicare în cauză a dispozițiilor legale prevăzute de legislația civilă, constatând existența obligației pârâtului de plată a dobânzii legale aferentă sumelor achitate cu titlu de diferențe salariale.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva sentinței civile nr. 4271 din 23 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 octombrie 2021.