ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4356/2022

HOTĂRÂRE

30.09.2022

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4356/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 30 septembrie 2022

Asupra contestației privind tergiversarea procesului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 25 mai 2022, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Ministerul Finanțelor solicitând suspendarea și anularea Deciziei nr. 53/P din 07.12.2021, prin care s-a respins plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Dispoziției obligatorii nr. ISR-AIF -3087/18.08.2021 emisă de DGRFP Iași, precum și suspendarea, anularea dispoziției obligatorii.

Reclamanta a formulat contestație privind tergiversarea procesului, solicitând obligarea instanței de fond să procedeze la soluționarea cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 53/P din 07.12.2021, emisă de Ministerul Finanțelor și a Dispoziției obligatorii nr. ISR-AIF - 3087/18.08.2021 emisă de DGRFP Iași, cerere formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea contestației s-a susținut că, deși potrivit art. 15 alin. (2) rap. la art. 14 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cererea de suspendare se soluționează "de urgență și cu precădere", instanța de fond refuză să soluționeze cererea de suspendare, deși de la data înregistrării acțiunii a trecut un interval de 3 luni și 2 săptămâni în care au fost acordate două termene de judecată.

Reclamanta a mai arătat că instanța a refuzat să procedeze la soluționarea cererii de suspendare, motivând ca reclamanta avea posibilitatea să formuleze cererea de suspendare printr-o cerere distinctă, după cum putea formula o cerere de suspendare în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, imediat după formularea plângerii prealabile.

În opinia reclamantei, argumentele invocate de instanța de fond în justificarea refuzului de soluționare a cererii de suspendare sunt nefondate, iar refuzul reprezintă o veritabilă tergiversare a procesului.

Intimații au formulat note scrise prin care au invocat excepția lipsei de interes, având în vedere că prin sentința nr. 114/12.09.2022 Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a soluționat cererea de suspendare, care formează obiectul contestației de față.

Înainte de a analiza motivele formulate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunța cu prioritate pe excepția lipsei de interes a reclamantei în susținerea contestației privind tergiversarea procesului, apreciind că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 522 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ.:

"(1) Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.

(2) Contestația menționată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:

când legea stabilește un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat.

când instanța a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege;

când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanței, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informații rezultate din evidențele ei și care erau necesare soluționării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege;

când instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului."

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor precizate, se reține că instituția juridică de drept procesual civil a contestației privind tergiversarea procesului trebuie să fie privită ca un remediu oferit de normele de procedură în ipoteza în care se constată că termenul de finalizare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri, a fost întârziat în mod nejustificat și pot fi dispuse măsuri pentru înlăturarea situației care a provocat întârzierea.

În jurisprudența instanțelor de judecată, inclusiv a Înaltei Curți, s-a reținut în mod constant că problema soluționării cauzei într-un termen optim și previzibil se apreciază în raport de criterii obiective ce țin de datele statistice, de durata medie de soluționare a cauzelor, de încărcătura cauzelor pe fiecare instanță/pe complete de judecată, ori de obiectul cauzei, cu referire la caracterul urgent al acesteia sau la necesitatea desfășurării anumitor proceduri prealabile specifice.

Noțiunea de termen optim și previzibil trebuie apreciată prin raportare la posibilitatea obiectivă a judecătorului, conferită de lege, de a putea trece la judecarea pricinii numai după parcurgerea tuturor etapelor procedurale premergătoare, impuse de dispozițiile anterior menționate.

"Termenul rezonabil" prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu trebuie confundat cu noțiunea de "termen scurt", iar termenul "optim și previzibil" trebuie interpretat în contextul cerințelor de eficacitate ale actului de justiție și respectării drepturilor procesuale ale tuturor participanților la procesul civil.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că la data de 12.09.2022 Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 114/2022, a admis cererea reclamantei Societatea "A." S.R.L. de sesizare a Curții Constituționale și, în temeiul art. 29 din Legea 47/1992, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 pct. 4, art. 3 pct. 5 lit. f), art. 3 pct. 6 din O.U.G. nr. 94/2011 și a O.U.G. nr. 94/2011 în ansamblul său, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (4), art. 140 alin. (1) și art. 115 alin. (4) din Constituția României.

De asemenea, a respins în totalitate acțiunea formulată de Societatea "A." S.R.L, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Ministerul Finanțelor, ca neîntemeiată.

Înalta Curte, având în vedere că instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii de suspendare, apreciază că reclamanta nu mai are interes în susținerea contestației privind tergiversarea procesului.

Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din C. proc. civ., una dintre cele patru condiții de exercitare a acțiunii civile rezidă în justificarea unui interes.

Interesul reprezintă folosul practic, actual, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce investește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Literatura de specialitate și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acțiunii ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze.

Or, în cauză, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a soluționat cererea de suspendare în data de 12.09.2022, prin sentința nr. 114/2022, respingând cererea reclamantei Societatea "A." S.R.L.

Rezultă, fără putință de tăgadă, că reclamanta nu mai are un interes actual în soluționarea contestației privind tergiversarea procesului.

Astfel fiind, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 525 C. proc. civ., va respinge contestația privind tergiversarea procesului, ca fiind lipsită de interes.