ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4284/2022

Ședința publică din data de 29 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 25.11.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, să dispună desființarea rezoluțiilor nr. 2337/A nr. lucrare 20-2257/4.08.2020 și nr. lucrare C 20-1407/5.11.2020, precum și dispunerea continuării verificărilor.

Prin sentința nr. 868 din 2 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară.

Împotriva sentinței nr. 868 din 2 iunie 2021 a Curții de Apel București a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 2, pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului a arătat că sentința de fond a fost pronunțată cu încălcarea art. 200 C. proc. civ., întrucât judecătorul contestației avea obligația procedurală să verifice dacă numirea lui s-a făcut cu respectarea principiului repartizării aleatorii conform art. 11 și art. 53 din Legea nr. 304/2004, iar la dosar nu există această dovadă.

A mai reiterat recurentul nulitatea absolută a rezoluției nr. 2337/A nr. lucrare 20-2257/04.08.2020 din perspectiva încălcării art. 73 din Legea nr. 317/2004 în ceea ce privește numirea inspectorului judiciar cu nerespectarea repartizării aleatorii, pentru lipsa unei dovezi în acest sens și pentru neindicarea numelui și prenumelui și a lipsei semnăturii acestuia, rezultate din exemplarul comunicat, și a susținut că depunerea ulterioară, de către Inspecția Judiciară, a unui exemplar al rezoluției ce cuprinde toate mențiunile sesizate, nu poate acoperi nulitatea absolută, iar judecătorul contestației a acoperit prin hotărârea pronunțată această încălcare a legii de către intimata-pârâtă.

De asemenea, a afirmat că judecătorul contestației a acoperit încălcarea legii de către intimata-pârâtă și sub aspectul nereținerii nulității absolute a rezoluției pronunțate de inspectorul-șef în lucrarea nr. x/05.11.2020, din perspectiva lipsei numărului de identificare al acesteia, precum și al numărului de identificare diferit al lucrării.

În continuare a reluat criticile din sesizare referitoare la încălcarea de către instanța învestită cu soluționarea cauzei sale, a dispozițiilor art. 331 și art. 349 din C. proc. civ. privind numirea expertului și la nereținerea împrejurării potrivit căreia mărturisirea judiciară face deplină dovadă împotriva aceluia care a făcut-o, în condițiile în care pârâta a recunoscut la interogatoriu că încalcă legea, concluzionând în sensul că judecătorul contestației, prin hotărârea pronunțată, acoperă încălcarea legii de către judecătorul cauzei și de către Inspecția Judiciară.

În referire la soluția primei instanțe de respingere a cererii sale de acordare a indemnizației lunare, calculate în baza câștigului salarial mediu brut în conformitate cu art. 1 pct. 10 lit. o), art. IV din O.U.G. nr. 95/2014, recurentul-reclamant a susținut că judecătorul fondului și-a exercitat funcția cu rea-credință, încălcând normele de drept material și procesual și urmărind vătămarea sa și încălcând raționamentul juridic.

În final a susținut că judecătorul contestației și Inspecția Judiciară încalcă Decizia nr. 588/19.06.2007 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 581/23.08.2007, Partea I, care stabilește că sancționarea disciplinară a judecătorilor pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență îndeplinește toate exigențele constituționale, pentru că nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătorești, nu instituie un control administrativ al hotărârilor judecătorești și nu încalcă independența judecătorilor.

Pentru motivele arătate a solicitat admiterea recursului și continuarea verificărilor, precum și obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru achitată la fond și în recurs.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin intermediul căreia a combătut punctual argumentele invocate de recurent, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică. În esență, a susținut că niciunul dintre motivele de nelegalitate invocate de recurent nu se verifică în speță, instanța de fond motivând amplu dar punctual soluția dispusă, cu luarea în considerare a tuturor criticilor ridicate în acțiunea introductivă, cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile în materie și cu respectarea regulilor de procedură.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând instanței să respingă apărările intimatei-pârâte și să-i admită recursul conform argumentelor pe care le-a reiterat în cuprinsul răspunsului formulat.

Analizând sentința recurată în raport de criticile invocate de recurentul-reclamant, circumscrise de acesta dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 2, pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., și de apărările formulate prin întâmpinare de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este nefondat și îl va respinge în consecință, pentru considerentele ce succed:

5.1. Cu prioritate, deoarece din dezvoltarea motivelor de recurs se observă că recurentul-reclamant a înțeles să critice sentința de fond pentru pronunțarea acesteia cu încălcarea art. 200 din C. proc. civ., considerând că judecătorul contestației avea obligația să verifice dacă numirea lui s-a făcut cu respectarea principiului repartizării aleatorii, conform art. 11 și art. 53 din Legea nr. 304/2004, Înalta Curte reține că această susținere nu este fondată.

Astfel cum rezultă din înscrisurile atașate la dosarul cauzei la filele x, repartizarea cauzei s-a făcut la 25.11.2020 de către persoana responsabilă cu repartizarea aleatorie, care atestă modalitatea de repartizare a dosarului, numărul completului de judecată învestit cu soluționarea, precum și mențiunea că dosarul se va prezenta acestuia pentru dispunerea măsurilor premergătoare, conform Hotărârii Colegiului de Conducere al Curții de Apel București nr. 391/2020. În plus, rezoluția premergătoare de dispunere a măsurilor corespunzătoare este semnată de către judecătorul desemnat în cauză, fiind respectate astfel dispozițiile art. 200 C. proc. civ.

Pe de altă parte este de observat că prevederile art. 200 din C. proc. civ., invocate de recurentul-reclamant, vizează obligația instanței de a-și verifica competența de soluționare a cauzei, în sensul de competență funcțională, dat fiind faptul că la alin. (2) al aceluiași text legiuitorul a prevăzut soluția ce se impune a fi luată în ipoteza contrară, și anume aceea de a dispune trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secției specializate competente din cadrul instanței sesizate. Așadar, aceste norme nu se referă la obligația verificării procedurii de repartizare aleatorie a cauzelor în sistemul electronic, procedură care, de altfel, a fost respectată conform dovezilor aflate la dosarul cauzei.

În altă ordine de idei, recurentul-reclamant a formulat critici sub aspectul modalității de repartizare aleatorie a sesizării sale și de desemnare a inspectorului judiciar în vederea soluționării acesteia, însă, atât timp cât se referă la procedura de repartizare a lucrărilor în cadrul Inspecției Judiciare, aceste susțineri nu se încadrează în motivul de casare ce vizează pronunțarea hotărârii de către un alt judecător decât cel învestit în mod legal cu soluționarea cauzei.

În concluzie, susținerile recurentului-reclamant nu atrag incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în contextul în care încheierea de dezbateri și de amânare inițială a pronunțării din 10.05.2021, încheierile ulterioare de amânare a pronunțării, precum și minuta hotărârii și sentința pronunțată la data de 2 iunie 2021, au fost date de același judecător.

Or, potrivit acestui motiv de casare, hotărârea de fond poate fi casată doar dacă a fost pronunțată de un alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată cu încălcarea legii, ipoteze care, așa cum s-a reținut, nu se verifică în speță.

5.2. În referire la celelalte motive de casare invocate de recurentul-reclamant, Înalta Curte consideră că se impune a se reține, ca o primă observație, că deși partea a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., care vizează pronunțarea unei hotărâri ce nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, din dezvoltarea recursului nu rezultă că au fost formulate critici concrete care să poată face posibilă o încadrare a acestora în dispoziții legale invocate.

Ca urmare, se constată că recurentul a invocat acest motiv de casare doar în mod formal, fără să dezvolte argumente cu privire la nemotivarea sentinței de fond din perspectiva celor trei ipoteze corespunzătoare acestui caz de casare.

Or, această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligația de a indica și a dezvolta motivul de nelegalitate invocat, acest lucru implicând indicarea concretă a ipotezei incidente, o argumentare a criticii în fapt și în drept și arătarea probelor pe care se bazează. Totodată, acest text de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea exactă a motivelor considerate contradictorii sau străine de natura cauzei, sau cu arătarea argumentelor pe care instanța ar fi trebuit să-și fundamenteze soluția pronunțată, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Așadar, instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., în speță la aceea prevăzută la alin. (1) pct. 6 al textului de lege antereferit. Aceasta întrucât în practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute în mod expres și limitativ de lege și să dezvolte critici subsumate acestora, simpla indicare a textelor de lege neputând echivala cu motivarea recursului și, implicit, să determine casarea hotărârii atacate.

Pe cale de consecință, instanța de control judiciar constată că în cauza de față motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu a fost dezvoltat de recurent în acord cu exigențele reglementării actuale a recursului, simpla invocare formală a acestui motiv de casare și reiterarea susținerilor din sesizarea adresată Inspecției Judiciare nefăcând posibilă exercitarea de către instanța de recurs a controlului judiciar asupra sentinței recurate din perspectiva reliefată.

5.3. Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant a criticat instanța pentru încălcarea art. 331 și art. 349 C. proc. civ. privind numirea expertului și în ceea ce privește nereținerea împrejurării potrivit căreia mărturisirea judiciară face deplină dovadă împotriva aceluia care a făcut-o, în condițiile în care pârâta a recunoscut la interogatoriu că încalcă legea, concluzionând că judecătorul contestației, prin hotărârea pronunțată, acoperă încălcarea legii de către judecătorul cauzei și de către Inspecția Judiciară.

Prealabil, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Normele de procedură propriu-zisă sunt acele norme care determină ordinea firească a judecății potrivit etapelor și fazelor pe care le parcurge procesul civil sau care stabilesc principiile fundamentale ale dreptului procesual civil. De exemplu, normele care stabilesc principiile privind contradictorialitatea, publicitatea dezbaterilor, oralitatea, nemijlocirea, continuitatea, dreptul la apărare, rolul activ al judecătorului, disponibilitatea, precum și normele care prevăd obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile sesizării instanței.

Astfel, este important a se reține că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu vizează situația în care instanța a apreciat fondate sau nefondate apărările sau criticile formulate de parte asupra problemelor ce au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii.

Plecând de la considerentele arătate, se observă că, în speță, recurentul-reclamant nu a indicat concret ce reguli de procedură ar fi încălcat instanța de fond în soluționarea cauzei, toate susținerile vizând exclusiv modalitatea de administrare a probatoriului, cu referire punctuală la numirea expertului și la valorificarea interogatoriului din perspectiva dispozițiilor legale incidente prevăzute de art. 349 C. proc. civ., în cauza soluționată de instanța cu privire la care a fost sesizată Inspecția Judiciară, astfel că simpla afirmație că judecătorul fondului și-a exercitat funcția cu rea-credință nu este de natură a atrage incidența motivului de nelegalitate invocat și, implicit, casarea hotărârii atacate.

Or, așa cum s-a arătat în precedent, instanța de control judiciar va examina hotărârea recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., exclusiv prin raportare la neregularitățile de ordin procedural, neputându-se circumscrie acestei critici de nelegalitate modalitatea în care instanța a administrat și a interpretat materialul probator în cauza ce a făcut obiectul petiției adresate Inspecției Judiciare și situația în care instanța de fond a apreciat ca fiind neîntemeiate criticile recurentului-reclamant.

În acest context, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului-reclamant referitoare la neregulile de procedură aduse sentinței de fond, nefiind întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

5.4. Astfel cum rezultă din argumentele expuse la pct. 3 din prezenta decizie, reclamantul a criticat sentința de fond și din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Potrivit textului de lege invocat: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

În înțelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin violarea unor principii generale de drept. Cu alte cuvinte, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost greșit reținute în raport de exigențele textului de lege.

De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale raportat la situația de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Criticile recurentului formulate din această perspectivă se referă la încălcarea normelor de drept material prevăzute la art. 1 pct. 10, lit. o), art. IV din O.U.G. nr. 95/2014 în ceea ce privește soluția instanței sesizate cu cererea sa de acordare a indemnizației lunare, calculate în baza câștigului salarial mediu brut în conformitate cu prevederile legale amintite. În legătură cu aceste critici a susținut că judecătorul fondului și-a exercitat funcția cu rea-credință, încălcând normele de drept material și procesual, precum și raționamentul juridic și, totodată, urmărind vătămarea sa.

Referitor la aceste susțineri este de observat că în mod corect a reținut instanța de fond că intimata-pârâtă nu are prerogative de verificare a legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești, astfel că modalitatea de interpretare a răspunsului la interogatoriu și modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material ori de drept procesual incidente în cauză, de către judecătorul reclamat, nu pot fi verificate decât în cadrul căilor de atac prevăzute de lege și exercitate în cauza respectivă și, drept urmare, nu pot fi considerate a reprezenta o abatere a judecătorului de la îndatoririle de serviciu sau o faptă care să afecteze prestigiul justiției.

De altfel, pot fi considerate fapte de natură a intra în sfera răspunderii disciplinare doar încălcări ale normelor de drept material care pun în discuție chiar valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ipoteză ce nu se verifică însă în prezenta cauză, astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță.

Așadar, contrar susținerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut aplicarea corectă a normelor speciale aplicabile în materie, analizând cauza în limitele competenței sale și a criticilor formulate de parte și motivând coerent și explicit soluția pronunțată, prin raportare la dispozițiile legale incidente și la situația de fapt dedusă judecății.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge și aceste susțineri ale recurentului-reclamant și va constata că hotărârea instanței de fond este la adăpost de orice critică ce vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, nemotivarea hotărârii sau interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, demersul părții recurente fiind, prin urmare, nefondat.

Referitor la solicitarea din cererea de recurs a recurentului-reclamant privind acordarea cheltuielilor de judecată generate de soluționarea prezentului litigiu, constând în taxa judiciară de timbru achitată la fond și în recurs, Înalta Curte reține că prin raportare la modalitatea de soluționare a recursului, care urmează a fi respins ca nefondat, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. pentru acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de partea recurentă, întrucât se află în culpă procesuală, în accepțiunea normelor legale incidente în materie.

Pentru argumentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, constatând că nu sunt întrunite motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 2, pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant și, în consecință, va menține sentința de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 868 din 2 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 29 septembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.