ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4281/2022

Ședința publică din data de 29 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17.12.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, în principal anularea Deciziei nr. 687/2020 emisă de pârât, iar, în subsidiar, dacă va aprecia că nu se justifică anularea acestei decizii, să dispună modificarea sancțiunii dispuse, în sensul înlocuirii amenzii în cuantum de 50.000 RON, pe care a apreciat-o disproporționată în raport cu fapta reținută, cu sancțiunea transmiterii unei somații de intrare în legalitate.

În motivarea cererii a arătat, în esență, că prin actul administrativ contestat a fost sancționată cu amendă în valoare de 50.000 RON pentru diferite ediții ale emisiunii "Culisele statului paralel" difuzate în perioada 13 octombrie-18 noiembrie 2020 de postul B. și că beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, similar proceselor penale, întrucât nu este obligat să-și dovedească nevinovăția, fiind atributul Consiliului Național al Audiovizualului, care trebuie să administreze dovezile necesare.

Prin sentința nr. 968 din 17 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de către reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. 968 din 17 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2020, a exercitat recurs societatea reclamantă A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susține că hotărârea primei instanțe este nelegală, iar din cuprinsul considerentelor se poate observa refuzul de a se da eficiență dispozițiilor legale care reglementează și garantează libertatea de exprimare, prin reinterpretarea stării de fapt deduse judecății și probatoriul administrat.

Se mai arată că analiza instanței de fond trebuie să vizeze exclusiv proporționalitatea dintre presupusele drepturi reclamate a fi încălcate și libertatea de exprimare, mai ales când se discută de un interes public și de societatea democratică în care libertatea de exprimare a presei este garantată.

Libertatea de exprimare a presei este libertatea de a prezenta nu numai "informațiile" sau "îndoielile" care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive, ci și acelea care ofensează, șochează sau îngrijorează statul sau un anumit segment al populației, presupune o ingerință de netăgăduit în dreptul presei la libera exprimare.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că prima instanță, în analiza sa, nu a înțeles să aplice principiile și drepturile garantate de Constituția României și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recurgând la analiza psihologică ce excede obiectului dedus judecății conducând la golirea de esență a dreptului presei la libera exprimare.

Deși instanța de fond a analizat actul administrativ atacat din perspectiva drepturilor și libertăților persoanei prevăzute de Constituția României, legile în vigoare, precum și în Convenție, ajungând la concluzia caracterului echitabil al sancțiunii aplicate ca urmare a faptului că nu s-ar fi asigurat imparțialitatea și echilibrul, în realitate, aceasta trebuia să se rezume la incidența dispozițiilor legale din Codul audiovizualului asupra faptelor pentru care reclamanta a fost sancționată contravențional, probele care demonstrează depășirea barierei libertății de exprimare, precum și proporționalitatea sancțiunii.

Este irelevant dacă recurenta-reclamantă a mai fost sancționată pentru pretinse fapte similare, în dreptul contravențional neexistând starea de recidivă.

Prima instanță s-a raportat, în analiza efectuată, la încălcarea dispozițiilor art. 66 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul audiovizual, deși ar fi trebuit să ia în discuție dispozițiile legale ce reglementează conținutul audiovizual, materie care protejează drepturile publicului telespectator de a fi informat corect și nu drepturile eventuale ale unor persoane prejudiciate de conținutul emisiunii.

Emisiunile "Culisele statului paralel" difuzate în perioada 13 octombrie - 18 noiembrie 2020 pe postul B. au drept scop informarea publicului și realizarea de dezbateri cu privire la climatul politic actual și modul de funcționare a aparatului administrativ.

Pe parcursul transcriptelor edițiilor în discuție au fost aproximativ 25 de intervenții ale moderatorilor de platou cu privire la obligativitatea participanților de a dovedi afirmațiile pe care le aduc în cadrul emisiunii.

Este greșită o abordare globală a conduitei reclamantei în cadrul acelor emisiuni, iar instanța de fond nu s-a aplecat asupra fiecărei situații, întrucât aplicarea unei amenzi maxime pentru un grup de emisiuni reprezintă o încercare de a cenzura postul TV.

Prin sancționarea în mod global a reclamantei, fără să se individualizeze faptele în mod concret din fiecare emisiune, a fost încălcat principiul ne bis in idem, în condițiile în care prin alte decizii ale intimatului s-a dispus sancționarea pentru afirmații din cadrul aceleiași emisiuni, în data de 16.11.2020 și 12.11.2020.

Cu privire la emisiunile din data de 13.10.2020 și 18.11.2020, părțile vizate și afectate de afirmațiile făcute aveau posibilitatea să intervină oricând să dea lămuririle necesare.

Informarea a avut loc cu respectarea unei distincții clare între fapte și opinii, s-a realizat în interesul superior al comunității, cu respectarea dreptului la propria imagine, scop în care se impune, în subsidiar, reindividualizarea amenzii în sensul sancționării cu transmiterea unei somații de intrare în legalitate potrivit disp. art. 90 alin. (3) din Legea nr. 504/2002.

Deși a fost legal citat și i-a fost comunicată cererea de recurs în cadrul procedurii prealabile, intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului nu s-a prezentat la termenul stabilit pentru soluționarea recursului și nu a depus întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului exercitat în cauză

Analiza motivelor de casare

Înalta Curte reține că prin Decizia nr. 687/08.12.2020 emisă de intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului, recurenta-reclamantă a fost sancționată cu amendă de 50.000 RON pentru încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, privind Legea audiovizualului și disp. art. 40 alin. (1, 2, 3 și 4), art. 64 alin. (1) lit. a) și b), art. 66 și art. 67 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul audiovizualului.

În esență, recurenta-reclamantă a fost amendată contravențional pentru nerespectarea obligației de a asigura informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și favorizarea liberei formări a opiniilor; în virtutea dreptului la propria imagine în cazul în care se aduc acuzații unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susținute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate și invitate să intervină pentru a-și exprima punctul de vedere, iar în situația în care nu se poate îndeplini această cerință, trebuie precizat acest fapt; nerespectarea principiului audiatur et altera pars; materialele înregistrate în care se aduc acuzații unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale trebuie să conțină și opinia acesteia; obligația asigurării unei distincții clare între fapte și opinii, iar informarea să fie corectă, verificată și prezentată în mod imparțial, cu bună-credință, prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică.

Astfel, din înregistrările emisiunilor în perioada 13.10. - 18.10.2020 reiese că au fost aduse acuzații unor persoane, însă acestea nu au fost contactate pentru a-și exprima punctul de vedere sau nu li s-a prezentat opinia, iar moderatorii nu au solicitat ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare, deși au existat cerințe formale de prezentare a unor dovezi.

Recurenta-reclamantă critică sentința de fond din perspectiva disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurenta-reclamantă nu precizează în cuprinsul motivelor de recurs care ipoteză este relevantă în cauză, încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, însă critică faptul că prima instanță nu a analizat exclusiv proporționalitatea dintre presupusele drepturi încălcate și libertatea de exprimare, ci a realizat o analiză gramaticală a limbajului utilizat.

De asemenea, recurenta-reclamantă consideră că este nerelevant faptul că a mai fost sancționată anterior și nu s-a ținut seama de cuantumul ridicat al amenzii, deși au fost aproximativ 25 de intervenții ale moderatorilor de platou cu privire la obligativitatea participanților de a dovedi afirmațiile pe care le aduc în cadrul emisiunii.

Se invocă de asemenea, încălcarea principiului ne bis in idem, în raport de Deciziile CNA nr. 663/12.11.2020 și nr. 684/16.11.2020.

Cu privire la nerespectarea dreptului la replică, recurenta-reclamantă consideră că persoanele vizate puteau să intervină oricând în emisiune, dar nu au înțeles să uzeze de acest drept.

Informarea realizată prin emisiunile în discuție a avut loc cu respectarea unei distincții clare între fapte și opinii, iar instanța de fond avea obligația să analizeze fiecare emisiune în parte, reprezintă o altă critică formulată de recurenta-reclamantă.

În ceea ce privește cuantumul sancțiunii, recurenta-reclamantă solicită aplicarea disp. art. 90 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, prin reindividualizarea amenzii cu transmiterea unei somații de intrare în legalitate.

Înalta Curte, analizând critica potrivit căreia prima instanță nu a realizat o cercetare proprie a transcriptelor tuturor emisiunilor în discuție, reține că, prin acțiunea introductivă, reclamanta a adus argumente de ordin general, iar când s-a punctat pentru o anumită dată, aceasta a fost analizată.

În calea e atac a recursului, s-a precizat doar că au fost aproximativ 25 de intervenții ale moderatorilor de platou cu privire la obligativitatea participanților de a dovedi afirmațiile, însă dispozițiile art. 40 alin. (4) din Codul audiovizualului prevede obligația moderatorilor programelor de a solicita ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea.

Deși s-a solicitat din partea moderatorilor ca interlocutorii să-și probeze afirmațiile, în niciun caz acestea nu au fost probate, iar emisiunile au continuat, interlocutorul și-a expus acuzațiile, fără ca publicul să poată evalua cât de justificate sunt acestea.

Prin urmare, se constată că disp. art. 40 alin. (4) din Codul audiovizualului au fost încălcate de către recurenta-reclamantă.

O altă critică are în vedere existența unei distincții clare între fapte și opinii, astfel cum solicită disp. art. 64 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului.

Deși recurenta-reclamantă susține că este îndeplinită această obligație, contrar celor constatate de prima instanță, nu se duce niciun argument care să susțină teza recurentei-reclamante, afirmația rămânând în stadiul declarativ.

Cu privire la proporționalitatea dintre presupusele drepturi reclamate a fi încălcate și libertatea de exprimare, se constată că prima instanță a realizat această analizată la punctul întâi al considerentelor sentinței pronunțate, iar recurenta-reclamantă nu a adus critici precise cu privire la această chestiune.

Nici luarea în considerare de către judecătorul fondului a unei așa-zise "recidive contravenționale" nu este justificată, întrucât sentința atacată nu cuprinde astfel de argumente.

Referitor la obligația impusă de disp. art. 40 alin. (1) și (2) din Codul audiovizualului, critica este nefondată, deoarece persoana vizată trebuie contactată și invitată să intervină până la finalul programului pentru a-și exprima punctul de vedere sau dacă aceasta refuză trebuie precizat acest fapt.

În cazul a nouă emisiuni, această obligația nu a fost respectată, astfel că motivele de nelegalitate sunt nefondate.

Principiul ne bis in idem nu a fost încălcat, cele două decizii de sancționare având în vedere alte emisiuni, nu cele incidente în prezenta cauză.

Cu privire la reindividualizarea sancțiunii, Înalta Curte reține că prin motivele de casare nu s-au adus critici punctuale în legătură cu soluția și considerentele pronunțate de prima instanță, recurenta-reclamantă nu a arătat care sunt argumentele ce conduc la concluzia că sentința de fond a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, ci s-a reiterat un capăt de cerere accesoriu al acțiunii introductive.

Față de acestea, nefiind întrunite dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 968 din 17 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 29 septembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.