ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4198/2022

Ședința publică din data de 27 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal-veche, la data de 31.12.2018, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Banca Națională a României și Guvernul României, a solicitat instanței să oblige pârâta BNR să emită Normele de autorizare a băncilor cu sediul sau cu sucursalele în Romania în conf. cu art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 312/2004 pentru a intermedia operațiunile de vânzare, cumpărare și tranzacționare a aurului de investiții efectuate de persoanele fizice sau juridice, în aplicarea art. 6 din O.U.G. nr. 190/2000 modificată prin O.U.G. nr. 10/2018, act normativ care instituie un circuit civil prestabilit al "aurului de investiții" în România. Totodată, în cazul admiterii acestui prim capăt de cerere, a solicitat instanței să se pronunțe asupra interpretării sintagmei (cuvântului) "intermedieze" folosit de legiuitor prin delegație și anume dacă această operațiune juridică își găsește sediul materiei exclusiv în art. 2096 C. civ., articol ce reglementează "contractul de intermediere".

În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtului Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului să emită o Hotărâre de Guvern prin care, prin Norme Metodologice de aplicare a art. 6 din O.G. nr. 190/2000 în forma sa actuală (modificată la 18.03.2018 prin O.G. nr. 10/2018), să precizeze dacă înțelege că această autorizare are un înțeles implicit sau explicit față de dispozițiile propriului act normativ, iar emitentul unei astfel de act administrativ de autoritate poate fi în mod exclusiv numai Banca Națională a României, articol care în teza sa finală folosește expresia "sau printr-o bancă autorizată pentru astfel de operațiuni dintr-un stat membru al Uniunii Europene", ceea ce presupune "per a contrario" că este presupusă de lege și o autorizare a băncilor și sucursalelor bancare cu sediul în Romania aflate sub competența de autorizare a BNR.

Reclamanta a invocat și excepția de neconstituționalitate a art. 6 din O.U.G. nr. 190/2000, arătând că are dispoziții neconstituționale în măsura în care impun persoanelor fizice și juridice intermedierea prin bănci autorizate de BNR a operațiunilor și tranzacțiilor cu lingouri, plachete și monede de aur definite ca "aur de investiții".

În drept, a invocat dispozițiile art. 7 si art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; art. 9 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004; art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; art. 193

1

94 și urm. C. proc. civ. art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992; art. 6 din O.U.G. nr. 190/2000 modif. prin O.U.G. nr. 10/2018, Legea nr. 24/2000.

În ședința publică din data de 22.05.2019, reclamanta a depus la dosar cerere preliminară în temeiul art. 267 TFUE și cerere de chemare în judecată a altor persoane, prin care a înțeles să cheme în judecată în calitate de intervenienți forțați Bursa Română de Mărfuri S.A. și Regia Autonomă Monetăria Statului, care ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamanta, întrucât aceștia încheie în mod constant și cu caracter profesional operațiuni juridice cu "aur de investiții" așa cum sunt numite limitativ în cuprinsul art. 6 din O.U.G. nr. 190/2000, așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 10/2018.

Prin sentința civilă nr. 2309 din 24 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal-veche a respins excepția nulității cererii pentru lipsa timbrajului, ca neîntemeiată; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Banca Națională a României ca neîntemeiată; a admis excepția inadmisibilității; a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții: BANCA NATIONALĂ A ROMÂNIEI și GUVERNUL ROMANIEI, ca inadmisibilă; a respins cererea de chemare în judecată a altor persoane ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 488 (1) pct. 5 C. proc. civ. se invocă încălcarea unor norme de procedură de către prima instanță norme care atrag sancțiunea nulității raportat la art. 194 lit. d) C. proc. civ. art. 175 alin. 1 C. proc. civ. și art. 14 alin. 5 C. proc. civ.

Aceasta în raport de calificarea eronată a solicitantului cererii deduse judecății respectiv obligarea autorității BNR să emită Normele de autorizare a băncilor cu sediul social sau cu sucursalele în România pentru a intermedia operațiunile de vânzare-cumpărare și tranzacționare a aurului de investiții efectuate de persoanele fizice sau juridice în aplicarea art. 6 din O.U.G. nr. 190/2000.

Se arată că prima instanță a încetat normele de procedură invocate prin aprecierea acțiunii a ca inadmisibilă și respingerea ca atare.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. se invocă greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor actelor normative care reglementează competența Băncii Naționale a României de a emite norme în acord cu art. 3 alin. 2 din Legea nr. 312/2004.

Se invocă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilorart. 8 și atrt. 9(1) din Legea nr. 554/2004 raportat la obiectul acțiunii în contencios, respectiv compensarea de către instanță a refuzului pretins nejustificat de soluționare a cererii reclamantei, corelativ cu existența excesului de putere manifestat prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

La dosar s-a formulat întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare.

Cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

La data de 09.09.2022, recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus la dosar cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulând următoarele întrebări:

1) Este admisibilă în principiu solicitarea obligării Băncii Naționale a României la emiterea unor Norme de autorizare a băncilor pentru a intermedia operațiunile de vânzare, cumpărare și tranzacționare a aurului de investiții efectuate de persoane fizice sau juridice, în aplicarea art. 6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului României modificată prin O.U.G. nr. 10/2018 față de prevederile art. 48 din Legea nr. 312/2004 privitoare la Statutul Băncii Naționale a României, dacă aceasta este împuternicită să emită reglementărilor legale secundare/terțiare (ordine, norme, circulare) pentru a pune în aplicare inclusiv acest text de lege specială care aparține normativității primare?Poate fi apreciată în această situație o încălcare a art. 130 TFUE?

2) Dacă raportul juridic născut în urma refuzului de emitere a unei hotărâri de Guvern se circumscrie contenciosului administrativ, definit de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim cum ar fi cel de emitere a unor norme în aplicarea art. 6 din O.U.G. nr. 190/2000 potrivit art. 55 alin. (1) și (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă republicata se mai poate considera în acest caz că instanța își însușește atributele specifice Guvernului conducând la inadmisibilitatea capătului de cerere astfel redactat?

Analizând cererea de sesizare întemeiată pe dispozițiile art. 519 C. proc. civ., Curtea o apreciază ca neîntemeiată pentru următoarele motive.

Art. 519 C. proc. civ., invocat ca și temei de drept în susținerea cererii, prevede că:

Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanța, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă si asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.

Reclamantul-recurent a sesizat instanța de judecată cu o cerere solicitând în contradictoriu cu pârâții să oblige BNR să emită Normele de autorizare a băncilor cu sediul sau cu sucursalele în România, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 312/2004 pentru a intermedia operațiunile de vânzare, cumpărare și tranzacționare a aurului de investiții efectuate de persoanele fizice sau juridice în aplicarea art. 6 din O.U.G. nr. 190/2000 modificată prin O.U.G. nr. 10/2018, act normativ care instituie un circuit civil prestabilit al aurului de investiții în România.

În raport de obiect, Curtea apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 519 C. proc. civ.

Cererea reclamantului de sesizare astfel a fost formulată nu reprezintă o veritabilă chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei.

Aceasta în condițiile în care prin întrebarea formulată reclamantul tinde la rezolvarea, în condițiile art. 519 C. proc. civ., a însăși cauzei pe fond în condițiile în care prin sentința atacată acțiunea a fost apreciată ca inadmisibilă și respinsă ca atare.

În scopul mecanismului de unificare reglementat de dispozițiile art. 519 C. proc. civ. este acela de a preîntâmpina o practică neunitară și nu însăși rezolvarea cauzei în sensul de a se stabili dacă cererea reclamantei este admisibilă în raport de dispozițiilor art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004.

Iar acesta este în competența Curții, ca instanță de recurs investită cu soluționarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În acest sens este și practica instanței supreme, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a statuat că sesizarea nu trebuie să ducă la identificarea soluției ce trebuie pronunțată în cauză, ci doar la interpretarea unor dispoziții legale: În contextul mecanismului instituit de art. 519 din C. proc. civ., chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită trebuie să decurgă din interpretarea unei dispoziții legale, iar nu din aplicarea acesteia în circumstanțele particulare ale speței, operațiune ce constituie atributul exclusiv al instanței învestite cu soluționarea cauzei.

În consecință pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 519 C. proc. civ. va respinge ca nefondată cererea reclamantului de sesizare.

Analizând recursul declarat, în raport de motivele de recurs invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ. este nefondat în cauză neputând fi reținute aspectele de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă.

În cauză prima instanță nu a încetat vreo normă de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității în ceea ce privește calificarea obiectivului cererii și soluționării acțiunii ca efect al admiterii acestei excepții.

Aceasta deoarece din punct de vedere al cererii principale având ca obiect obligarea autorității pârâte de a emite un act administrativ cu un anumit conținut în cauză prima instanță a apreciat corect inadmisibilitatea și în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (4) din Constituție. În acest sens există jurisprudența consolidată a Curții Constituționale - Decizia 68/27.02.2017.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. este nefondat în cauză sentința atacată fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a Legii nr. 312/2004 privind statutul BNR și a dispozițiilor O.U.G. nr. 190/2000.

În mod legal prima instanță a interpretat și aplicat normele de drept material incidente analizând admisibilitate celor trei capete de cerere astfel cum au fost formulate în raport de dispozițiile art. 1 alin. 2 și art. 8 din Legea nr. 554/2004.

În raport de cele solicitate prima instanță a constatat în mod legal inadmisibilitatea acțiunii.

Acțiunea cum a fost formulată nu a fost posibil a fi calificată ca un refuz nejustificat al autorității de a rezolva o cerere a reclamantei-recurente referitoare la un drept sau interes legitim al acestuia în sensul art. 2 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Aceasta deoarece toate cele trei pretenții din acțiune nu pot forma obiectul unei acțiuni în contencios administrativ conform art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Solicitarea de obligare a autorității pârâte prin hotărârea judecătorească la emiterea unor norme de autorizare a băncilor pentru a intermedia operațiunile de vânzare cumpărare și tranzacționare a aurului de investiții este inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 3 alin. 2 și art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind stabilitatea BNR.

În mod corect a fost apreciată inadmisibilitatea și în raport de dispozițiile art. 6 din O.U.G. nr. 190/2000.

Aprecierea oportunității declarării unor norme de aplicare art. 6 din O.U.G. nr. 190/2000 aparține legiuitorului și nu autorității pârâte Banca Națională a României aceeași competență fiind și în ceea ce privește interpretarea.

În mod legal prima instanță a aplicat dispozițiile art. 6 din O.U.G. nr. 190/2000 și în ceea ce privește capătul numărul trei al acțiunii care vizează obligarea intimatului Guvernului României de a emite un act normativ cu un anumit conținut solicitat de reclamată prin acțiune.

În mod corect s-a reținut de prima instanță că solicitarea este inadmisibilă în raport de competența instanței de contencios administrativ față de dispozițiile art. 1 art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 .

Cele solicitate de reclamantă exced obiectului unei acțiuni în contencios administrativ și competenței instanței în raport de dispozițiile Legii nr. 554/2004 și a dispozițiilor constituționale privind principiul separației puterilor în stat.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ca nefondată.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2309 din 24 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal-veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 27 septembrie 2022.